Articles by Redacția Subversiv

„Monstrul din camera mea”, cu Mads Mikkelsen, Sigourney Weaver și Sophie Sloan, în cinema din 12 decembrie

Un thriller fantastic original, „Monstrul din camera mea” este creația vizionarului regizor Bryan Fuller care debutează pe marile ecrane din 12 decembrie. Filmul distribuit de Vertical Entertainment îi are în distribuție Mads Mikkelsen, tânăra Sophie Sloan și Sigourney Weaver. Ca mărturie a regizorului, producția spune povestea unei fetițe care angajează un asasin plătit pentru a distruge monstrul de sub patul ei. Aventura lor scoate în prim plan emoțiile negative, felul în care alegem să le gestionăm și cum învățăm să trăim cu ele. Eroina noastră, Aurora, și-a dorit la un moment dat ca monstrul de sub patul ei să îi mănânce părinții. Iar de la acest moment impulsiv, totul capătă dimensiuni horror. Imaginați-vă ce poveste ar ieși dacă celor mici li s-ar îndeplini dorința răzbunătoare de a scăpa de părinți?! Despre asta e „Monstrul din camera mea”.   O fetiță de 10 ani face echipă cu un asasin profesionist pentru a-și înfrunta demonii cu care se confruntă fiecare dintre ei. Micuța Aurora are un vecin misterios (Mads Mikkelsen) care ucide monștri reali, ca meserie; este asasin plătit. Aurora îl angajează atunci când are nevoie să îl distrugă pe monstrul din camera ei care se pare că i-a mâncat toată familia. Reticent, dar sensibilizat, vecinul asasin devine protectorul ei împotriva criminalilor periculoși și a monștrilor care se dovedesc a fi reali. Ca multe alte basme, „Monstrul din camera mea” are și mister, cel mai important aspect din film, cel care îi va face pe spectatori să se întrebe: „Să o cred pe Aurora?!”… la început chiar nu ai cum. Micuța Aurora are o imaginație debordantă, imaginație mult exploatată de Fuller până la extrema incredibilului… umbrele prind viață și respiră, pereții se mișcă, un monstru trăiește sub patul ei. În jurul fetei se întâmplă lucruri magice pe care nimeni altcineva nu le poate vedea. Însă emoțiile și sentimentele fetiței sunt reale, spre deosebire de vecinul ei, care pare să nu aibă nicio emoție. Acesta traduce în mod rațional toate fantasmagoriile Aurorei: nu sunt monștri, sunt doar oameni răi, nu sunt gheare și colți, sunt doar pistoale și cuțite. Raționamentul nu înseamnă neapărat adevăr. Toată lumea ar face bine să o creadă pe Aurora. Din 12 decembrie pe marile ecrane, filmul distribuit de Vertical Entertainment „Monstrul din camera mea” reprezintă o provocare uriașă pentru orice spectator, însă intenția regizorului a fost aceea de a-i face pe adulți să conștientizeze că trebuie să îi asculte pe copii și să înțeleagă mesajele pe care le transmit printre rânduri despre temerile și problemele lor. 

Continue Reading

Mobilizare majoră la Iași pentru animalele din padocuri – cel mai mare eveniment caritabil pentru prietenii blănoși are loc pe 13 decembrie 

Aflat la a 18-a ediție, „Ai cumva o păturică?” este una dintre cele mai mari și inedite inițiative pentru animale, ce își propune extinderea la nivel național începând cu anul 2026. Pe 13 decembrie, în parcarea Centrului Comercial Felicia Iași, are loc o colectă de hrană, continuată de o petrecere în cadrul căreia încasările obținute din biletele de intrare vor fi donate integral adăposturilor de animale din Iași și din împrejurimi. „Roca, fondatorul evenimentului, a construit un lucru incredibil în acești 18 ani și sunt onorat să duc, alături de Teofana, această poveste mai departe. Cred cu tărie în puterea acestui proiect și în dragostea românilor pentru animale, așa că ne dorim să ducem conceptul în toate marile orașe din țară și să facem o mobilizare națională, nu doar locală. Succesul din Iași ne-a arătat adevăratul potențial al acestui proiect caritabil, fiind unul foarte transparent și bine structurat, în care toate donațiile merg instant către padocuri – fie că sunt sub formă de hrană sau alte necesare, fie că sunt bani. Acum suntem în căutare activă de parteneri din alte orașe mari din România.” (Răzvan Barbă, organizator)  2 ore de donații live  „Ai cumva o păturică?” colectează an de an hrană umedă și uscată pentru câini și pisici, precum și pături, haine vechi, recipiente pentru mâncare și apă, pături absorbante, covoare, medicamente, peleți, nisip/silicat pentru litieră și produse de curățenie. Pe 13 decembrie, începând cu orele 13:00 și până la orele 15:00, ieșenii pot dona cele necesare mustăcioșilor în parcarea Centrului Comercial Felicia (Str. Bucium nr. 36, Iași).   Acest demers a fost inițiat de Ioan Dan Niculescu – zis și „Roca”, iar continuitatea evenimentului este asigurată de prietenii lui – Roxana, Răzvan și Teofana – care rezonează acelorași valori care l-au și inițiat, transformându-l într-o moștenire demnă de purtat către generațiile următoare.  Primii DJ care susțin cauza pentru patrupezi  După evenimentul desemnat colectei de hrană și celor necesare patrupezilor din adăposturilor din Iași și împrejurimi, pe 13 decembrie, începând cu orele 22:00, la Acaju (Strada Anastasie Fătu nr. 2A) va avea loc petrecerea „Funky Paws”, în cadrul căreia toate biletele achiziționate la intrare vor fi donate integral adăposturilor de animale.  Cei trei DJ care susțin această cauză sunt: Donisan, Iubirescu și Teofana, susținători ai acestui demers încă de la începuturile lui și devotați să ofere publicului o alternativă de petrecere a timpului liber cu sens.  Iubirescu și Pufulescu, ambasadori de onoare ai evenimentelor, încurajează toți iubitorii blănoșilor să doneze cele necesare pentru ca patrupezii să treacă iarna mai ușor, ridicând totodată importanța responsabilității asumării adopțiilor și a grijii față de animalele fără de stăpân.  Așa cum ar spune blănoșii dacă ar avea glas, devenit și motto-ul evenimentului: „Mulțumim, doamnă! Mulțumim, domnule!”  „Ai cumva o păturică?” este unul dintre cele mai mari evenimente de caritate pentru animale din România, fondat în anul 2007 de Ioan Dan Niculescu, la Iași. În 2024, acest demers a însumat peste 7.5 tone de mâncare donată către padocuri, recompense, nisip, pături, produse de curățenie, jucării, medicamente și mii de animale fericite.

Continue Reading

CODRU se află pentru a treia oară în TOP 10 festivaluri de dimensiuni medii la European Festival Awards

Nominalizarea plasează CODRU alături de festivaluri de prestigiu din Europa, precum Azkena Rock Festival (ES), Dauwpop (NL), Greenfield Festival (CH), Mystic Festival (PL), OpenAir St. Gallen (CH), Orange Warsaw Festival (PL), Pohoda Festival (SK), Sea Star Festival (HR) și Sunny Hill Festival (XK), ceea ce face competiția extrem de puternică la nivel european. Este o recunoaștere importantă pentru Timișoara și pentru proiectele culturale și comunitare dezvoltate pentru publicul timișorean și nu numai. Ediția din 2025 a festivalului s-a bucurat de un public total de peste 100.000 de persoane de-a lungul celor trei zile, atrăgând public atât național, cât și din alte țări, artiști internaționali și inițiative culturale în Pădurea Verde, continuând misiunea CODRU de a combina muzica, natura și implicarea comunitară. Prin programul de reîmpădurire, CODRU a plantat până acum peste 70.000 de copaci, cu implicarea partenerilor, voluntarilor și echipei care susțin anual această cauză și transformă festivalul într-un model de responsabilitate socială. „Să fim din nou în TOP 10 al festivalurilor din Europa este o onoare pentru noi și pentru Timișoara. Este un rezultat datorat atât sprijinului publicului, căruia îi mulțumim în primul rând pentru participare, dar și pentru voturi, cât și evaluării juriului internațional de specialitate. Sperăm să aducem premiul acasă, la Timișoara.” (Victor Balaniuc, Co-fondator și General Manager CODRU Festival) Câștigătorii European Festival Awards vor fi anunțați pe 14 ianuarie 2026, la Groningen, Olanda , în cadrul Galei European Festival Awards. Următoarea ediție, CODRU Festival 2026, va avea loc între 28-30 august, la Pădurea Verde. Se anunță o ediție în care artiști internaționali, proiectele culturale și inițiativele dedicate naturii vor duce experiența CODRU la un nou nivel.

Continue Reading

Apa ca mediu de creație și responsabilitate: ARBORESCENT.AFLUENT, un proiect despre ecosisteme, comunități și imaginație. Expoziția poate fi vizitată în continuare la Casa Umorului Desenat din Brăila

ARBORESCENT.AFLUENT, derulat în 2025 în Brăila, Chiscani, Tulcea și Galați, a fost un proiect interdisciplinar de cercetare artistică dedicat apei ca mediu de exprimare, fascinație și conexiune – element vital, resursă fragilă și simbol al interconectării dintre oameni, ecosisteme și procese socio-culturale. Într-un context marcat de schimbări climatice, secete și inundații, proiectul a propus o explorare sensibilă și participativă a felului în care apa modelează peisaje, comportamente și comunități. Cercetarea a reunit artiști, specialiști în mediu, educatori muzeali și facilitatori, care au construit împreună un cadru de învățare prin experimentare, imaginație și contact direct cu lumea acvatică din jurul Dunării. La Casa Umorului Desenat din Brăila încă poate fi văzută Syrinx, lucrarea artistei Andreea Medar, ce vorbește despre libertate și fluiditate. Cei care pătrund în instalație sunt invitați să lase urme luminoase — mesaje vizibile doar la UV, gânduri despre propria lor legătură cu apa. Astfel se naște o hartă colectivă a emoțiilor și fluxurilor, o albie comună în care cuvintele curg ca un râu interior. ARBORESCENT.AFLUENT a urmărit să aducă mai aproape de public biodiversitatea ecosistemelor acvatice, istoria naturală și culturală a apei și relațiile invizibile care ne leagă de mediul acvatic. Echipa proiectului — specialista în conservare Alina Ioniță și artiștii Oana Kansoun, Cristina Bodnărescu, George Urse, Lea Rasovszky, George Roșu, împreună cu educatoarea de mediu Gențiana Albotă, Andreea Găvenea, psiholog și Elena Albu, educator muzeal Casa Umorului Desenat Brăila — au modelat un proces colaborativ în care arta devine instrument de observație, sens și transformare. În centrul proiectului s-a aflat un apel deschis adresat artiștilor vizuali, designerilor, makerilor și creatorilor new media interesați de relațiile dintre artă, ecologie și participare publică. Propunerile vizate au inclus instalații interactive, playground-uri artistice, peisaje acvatice imersive sau lucrări care să traducă universul ecosistemelor locale într-o formă accesibilă tinerilor. Câștigătoarea open call-ului a fost Andreea Medar cu lucrarea Syrinx, artista beneficiind de onorariu, fonduri de producție și sprijin logistic, precum și de o sesiune de contextualizare muzeală. Componenta educațională a proiectului a fost una extrem de importantă. În școli și licee din Brăila, Chiscani și Galați au fost organizate ateliere incluzive, adaptate și copiilor cu nevoi speciale, în care apa a devenit un instrument de joacă, de cunoaștere și de expresie creativă. Copiii au explorat diverse modalități de a interacționa cu mediul acvatic, experimentând prin desen, colaj, sunet, mișcare și poveste.  În cadrul seriei de ateliere, copiii au experimentat mai întâi în lumea desenului și colajului, sub îndrumarea Leei Rasovszky, care i-a inspirat să creeze cărți poștale despre biodiversitate. Apoi, au explorat spațiul natural prin sunet, cu George Urse, învățând să perceapă și să interpreteze mediul înconjurător prin experiențe auditive. Ilustrația a devenit un instrument de activare civică, lucrând împreună cu George Roșu și Alina Ioniță, care i-au încurajat pe copii să reflecteze asupra problemelor climatice actuale. Atelierul de mișcare augmentată digital, intitulat Hidrosfera în mișcare, coordonat de Oana Kansoun și Cristina Bodnărescu, le-a permis copiilor să experimenteze hidrosfera prin intermediul mișcării și al senzorialității digitale. Aceeași activitate a fost adaptată ulterior pentru Liceul Special Emil Gârleanu din Galați, asigurând accesibilitatea tuturor participanților. În paralel, proiectul a mai inclus tururi în natură Gențiana Albotă (Ludic.Nature), transformând descoperirea ecosistemelor acvatice într-o explorare multisenzorială pentru copii și părinți. Toate resursele și materialele generate de ateliere au fost reunite ulterior într-un art-zine open source, dedicat celor care lucrează la intersecția dintre artă, învățare experiențială și educație pentru natură. Un prim eveniment al proiectului a fost prezentarea instalației interactive A.FLUENT, cu vernisajul la Tulcea, la Arena „Mircea cel Bătrân”, lângă Muzeul Eco-Turistic Delta Dunării. Proiecția de mari dimensiuni, realizată de duo-ul artistic Ethics of Joy, răspunde organic la mișcările publicului și invită participanții să se conecteze, prin gest și lumină, la rețelele ecologice care susțin viața în jurul apelor. Oana Kansoun a facilitat interacțiunea performativă, iar Alina Ioniță a adus în discuție importanța biodiversității și a responsabilității față de ecosistemele naturale. La finalul traseului, Casa Umorului Desenat din Brăila a devenit spațiu imersiv pentru inaugurarea instalației câștigătoare a open call-ului, alături de alte două lucrări interactive.  Vizitatorii au fost invitați să parcurgă patru stații de explorare, fiecare oferind o întâlnire diferită cu apa și cu creativitatea. Prima oprire este instalația „Syrinx” a Andreei Medar, inspirată de lumea vie a Dunării și de legenda nimfei Syrinx, transformată în trestie pentru a-și păstra esența. Aici, participanții au scris mesaje invizibile care se dezvăluiau sub lumina ultravioletă, formând un adevărat „râu de cuvinte” pe pereți, unde fiecare gând devenea parte din povestea colectivă a apei. Următoarea experiență, proiecțiile interactive „Hidrosfera în mișcare”, realizate de Cristina Bodnărescu, George Urse și Aural Eye, au transformat gesturile copiilor în valuri, sunete și forme de lumină pe un ecran mare. Mișcarea corpului genera un dans viu cu apa, o joacă în care totul se transforma și se contopea cu rîul digital. La Capsula de Bine VR „SUSUR”, vizitatorii au putut intra într-o călătorie liniștită prin realitate virtuală. A fost un moment de calm și reconectare cu natură, în care respirația și atenția le-au permis să pătrundă în peisaje acvatice primitoare și blânde. ARBORESCENT.AFLUENT este, în esență, o invitație de a privi apa ca pe un teritoriu al imaginației, al memoriei și al responsabilității comune. Prin artă, tehnologie și întâlniri directe cu natura, proiectul cultivă fascinație, empatie și recunoștință pentru elementul care ne leagă pe toți — apa. Inițiatori și parteneri Proiectul ARBORESCENT.AFLUENT este inițiat de Mulberry Projects și cofinanțat de AFCN. Parteneri: Muzeul Brăilei „Carol I”, Institutul de Cercetări Eco-Muzeale „Gavrilă Simion”, Colegiul Național „Nicolae Iorga” Brăila, Colegiul Național „Spiru Haret” Tulcea, Școala profesională specială „Emil Gârleanu” Galați, Casa Umorului Desenat Brăila, Școala Gimnazială Chiscani. Parteneri media: Agenția de cArte, Bookhub, Ceașca de Cultură, Clivaj, Contacte Culturale, Curatorial, Educație Privată, Happ.ro, Iscoada, Jurnal de Brăila, Modernism, Pro Brăila, Propagarta, Radio România Cultural, Subversiv, TLnews. Proiectul nu reprezintă în mod necesar poziția Administrației Fondului Cultural Național. AFCN nu este responsabilă de conținutul proiectului sau de modul în care rezultatele proiectului pot fi folosite. Acestea sunt în întregime responsabilitatea beneficiarului finanțării.

Continue Reading

HOT Collective prezintă Teatrul Viitorului – explorări interdisciplinare și anxietăți contemporane pe scenă. Premiera la București: 13 decembrie

H.O.T. Collective (Hands on Theatre Collective), colectivul teatral independent care explorează societatea contemporană prin teatru și arte conexe, combinând abordări interdisciplinare, inovatoare și incluzive, anunță premiera celei mai noi producții, Teatrul Viitorului, care va avea loc pe 13 decembrie, de la ora 20:00, la Point (Str. General Eremia Grigorescu nr. 10, București). Accesul pentru public este gratuit, în baza rezervării în formularul online. Ulterior, spectacolul va avea reprezentații în Cluj Napoca, la REACTOR de creație și experiment, pe 15 decembrie, iar pe 21 decembrie la Târgu Mureș, la 3g HUB. ​​Proiectul Teatrul Viitorului – laborator de cercetare teatrală a fost conceput pentru a explora noi metode colaborative și interdisciplinare în teatrul contemporan, oferind un spațiu experimental artiștilor emergenți din România. În contextul unei lumi marcate de schimbări tehnologice rapide și crize sociale, proiectul și-a propus să răspundă la întrebarea „Cum va arăta teatrul viitorului?”. Tema centrală a spectacolului este anxietatea legată de viitor, trăită intens de tânăra generație într-o lume marcată de incertitudini, conflicte și dezastre naturale. Echipa interdisciplinară a integrat materialul generat în atelierele specializate, în masterclass-urile internaționale și în mentoratele pe teatrul devised și dramaturgia colaborativă, transformând cercetarea artistică într-o producție coerentă. SINOPSIS O aniversare în familie din alte timpuri. O aniversare în familie din timpurile noastre. O nuntă. Un casting. O ieșire nervoasă. Un viitor îndepărtat care vorbește cu tine, care se apropie de tine. O lume care se dărâmă sub ochii tăi. O criză identitară. O floare. O mamă. Colegii tăi. Mâna care ține biciul. Cum te eliberezi de toate?  Asta e frecvența 3.0. Nu propunem un viitor posibil. Mai degrabă încercăm să vedem dacă un viitor mai e posibil. Asta nu e ultima transmisiune.  Laboratorul a început în luna iulie cu un apel deschis pentru artiști emergenți inițiat de regizoarea și dramaturga Alina Pietrăreanu, selectând opt participanți care s-au alăturat echipei inițiale de profesioniști. În următoarea etapă, artiștii au participat la două masterclass-uri online cu companiile internaționale She She Pop (Germania) și Dead Centre (Irlanda), aprofundând metode performative și scenografii experimentale. În octombrie, participanții au parcurs trei module de mentorat: teatrul devised cu Mihai Păcurar, dramaturgia colaborativă cu Maria Manolescu și integrarea noilor media în teatru cu Ciprian Făcăeru și Andrei Păun. Spectacolul a fost gândit ca un laborator viu, în care metodele de lucru colaborativ și interdisciplinar descoperite în timpul lucrului vor fi testate, validate și diseminate ulterior prin prezentări publice, ateliere universitare și materiale documentare. Prin acest demers, proiectul nu doar că generează o producție scenică inovatoare, dar construiește și un model replicabil de laborator artistic, punând bazele unui colectiv emergent capabil să continue să exploreze teatrul independent și experimental. Despre spectacol Distribuție: Anamaria Codiță, Denisa Dutcovschi, Robert Ioan, Ilinca Popescu, Marcel Veselu Concept și regie: Alina Pietrăreanu Scenografie: Ileana Zirra Muzică: Damian Gerard Mișcare: Andreea NovacDramaturgie colectivă O producție H.O.T. Collective Organizatori și parteneri Teatrul Viitorului este un proiect organizat de Augmented Space Agency, cofinanțat de AFCN. Parteneri: Universitatea Națională de Artă Teatrală și Cinematografică “I.L. Caragiale”, Universitatea Babeș-Bolyai, Facultatea de Teatru și Film, Universitatea de Arte Târgu Mureș, Reactor de creație și experiment, Asociația Pro Drama, Asociația Teatru 3G, Asociația “BIS”. Parteneri media: Agenția de cArte, AIVI Media Hub, Bookhub, Ceașca de Cultură, Clivaj, Contacte Culturale, Educație Privată, Litera 9, Iscoada, Observator Cultural, Palindrom, Radio România Cultural, Radio România Internațional, Subversiv. Proiectul nu reprezintă în mod necesar poziția Administrației Fondului Cultural Național. AFCN nu este responsabilă de conținutul proiectului sau de modul în care rezultatele proiectului pot fi folosite. Acestea sunt în întregime responsabilitatea beneficiarului finanțării. Fotografii de Patri Preda & Alina Brăcaci.

Continue Reading

Bursele Classix in Art 2026. Apelul de proiecte pentru susținerea tinerilor artiști a fost lansat oficial

Asociația Industrii Creative, organizator al Classix Festival, a anunțat lansarea celei de-a patra ediții a programului de burse de creație Classix in Art, cu sprijinul partenerului principal, BRD Groupe Société Générale. Programul consolidează direcția festivalului de a sprijini artiștii emergenți, într-un demers prin care Classix încurajează interdisciplinaritatea, mobilitatea artistică și formarea unei noi generații de artiști. Apelul a fost lansat pe 19 noiembrie 2025, iar tinerii creatori care activează în Arte vizuale, Muzică sau Artele spectacolului sunt invitați să își depună proiectele până pe 10 decembrie 2025, prin formularul disponibil online. Cultura este modul în care  gândim și simțim, felul în care trăim și ne influențăm reciproc, arta pe care o creăm, limbajul pe care îl folosim și poveștile pe care le ducem mai departe în fiecare dintre comunitățile noastre. Prin platforma noastră “Cultura ne deschide” creștem de ani buni proiecte care aduc muzica clasică în mijlocul comunităților, pentru că credem în puterea ei de a-i educa și inspira pe oameni. Festivalul Classix este un eveniment de calitate remarcabilă, care și-a asumat o misiune pe cât de ambițioasă, pe atât de frumoasă: să apropie muzica clasică de publicul tânăr, de a o face vie și relevantă pentru generațiile care vin. Entuziasmul cu care ieșenii au primit festivalul este dovada că misiunea i-a reușit chiar de la prima ediție. Ne bucurăm să facem parte din această poveste și sperăm să scriem, împreună cu echipa de organizare, cât mai multe capitole din ea. (Flavia Popa, Secretar General, BRD – Groupe Société Générale) De la debutul său în 2021, Classix in Art a sprijinit 18 proiecte artistice, oferind resurse, vizibilitate și spațiu de experimentare. În 2026, programul revine cu trei burse în valoare de 1000 EUR brut fiecare, adresate artiștilor independenți, studenților și tinerilor creatori cu vârste între 18 și 35 de ani, rezidenți în România. Ediția din acest an propune tema Art & Mind, invitând aplicanții să exploreze relația dintre artă și universul interior: emoție, memorie, percepție, imaginație, prezență, introspecție și transformare. Tema caută proiecte care investighează felul în care arta modelează procesele interne, influențează stările afective sau devine spațiu de reflecție, conexiune și sens. Lucrările realizate vor fi prezentate publicului în cadrul Classix Festival 2026, în luna martie, într-un context curatorial care pune în dialog creativitatea emergentă cu atmosfera interdisciplinară și contemporană a festivalului. Classix in Art a pornit din dorința de a sprijini și de a încuraja constant tinerii artiști. Credem în potențialul lor și în importanța de a le oferi contexte reale în care să se exprime, să fie văzuți și să își poată construi un parcurs artistic solid. De-a lungul edițiilor trecute am avut bucuria să descoperim proiecte valoroase și diverse, care au confirmat cât de multă energie creativă există în rândul tinerilor artiști din România. Acest lucru ne motivează să continuăm și ne face cu atât mai interesați să descoperim ce propuneri vor fi înscrise în acest an. Classix a crescut prin oamenii care îl trăiesc: artiști, public, comunități întregi care revin an de an cu aceeași curiozitate și deschidere. Iar bursele Classix in Art sunt una dintre modalitățile prin care conectăm generații și contribuim la dezvoltarea unui peisaj cultural viu, divers și relevant. (Patricia Roxana Brohanschi, Co-fondator și Director Classix) În paralel cu lansarea burselor, Classix Festival a anunțat și primele concerte din programul ediției 2026, care va avea loc între 1 și 8 martie, la Iași. Aceste evenimente reprezintă doar o parte din programul complet al festivalului, urmând ca noi proiecte și surprize curatoriale să fie dezvăluite în perioada următoare. Publicul poate descoperi deja patru concerte care trasează direcția artistică a ediției: Rhapsody in Motion (3 martie, Casa de Cultură a Studenților), Love Frequencies (4 martie, Palatul Culturii), In Between (5 martie, Aula Bibliotecii Centrale Universitare „Mihai Eminescu”) și The Sound of Us (7 martie, Sala Unirii – Cinema Victoria). Biletele pentru aceste concerte sunt deja disponibile pe classixfestival.ro. Elevii și studenții beneficiază de o reducere de 50%, iar pentru achizițiile realizate cu un card BRD Groupe Société Générale, publicul se bucură de un discount de 15%, aplicat automat la momentul plății. Începând cu 2020, Classix Festival a devenit unul dintre cele mai importante evenimente culturale independente din România, reunind peste 350 de artiști internaționali din 23 de țări, prezentând 49 de concerte, 23 de paneluri, 193 de sesiuni de masterclass, 6 expoziții, 10 proiecții de scurtmetraje și oferind 18 burse de creație. Festivalul a atras până acum peste 30.000 de spectatori în săli și peste 365.000 de participanți online, confirmându-și rolul de catalizator al dialogului cultural și al inovației artistice. Organizatori și parteneri Organizatori: Asociația Industrii Creative, Showberry Partener principal: BRD Groupe Société Générale Parteneri culturali: Forumul Cultural Austriac, Centrul Cultural German, Institutul Italian de Cultură din București, Institutul Francez din România la Iași, Institutul Polonez Parteneri instituționali: Filarmonica de Stat „Moldova” Iași, Episcopia Romano-Catolică Iași, Complexul Muzeal Național „Moldova” – Palatul Culturii Iași, Biblioteca Centrală Universitară „Mihai Eminescu” Iași, Opera Națională Română Iași Parteneri strategici: DAC Music Performance Parteneri media: AGERPRES, Bookhub, Cărturești, Elle.ro, Fashion Premium Magazine, Haute Culture, Happ.ro, InfoMusic, Libertatea, Liternet, Observator Cultural, Revista BIZ, Ringer, Romania Journal, Iași4u, Ziarul de Iași, Zile și Nopți.

Continue Reading

Evenimentele lunii decembrie la Centrul Cultural Armean. O lună dedicată dialogului, memoriei și comunității

Decembrie la Centrul Cultural Armean din București (str. Armenească nr. 13) păstrează ritmul orașului, dar schimbă perspectiva – patru evenimente care aduc împreună literatură, solidaritate, tradiții și cinema. De la întâlnirea dintre Matei Vișniec și Varujan Vosganian, la lansarea unei platforme digitale pentru sprijinirea femeilor vulnerabile, de la Armenian Winter Pop-Up Market la două seri de film și dialog cu cineastul Serge Avedikian, luna decembrie desenează un teritoriu comun: cultura ca spațiu de întâlnire și continuitate. Programul lunii decembrie la Centrul Cultural Armean reunește literatură, intervenție socială, tradiție și cinema într-o serie de evenimente care pun accent pe dialog, memorie și prezență. Toate evenimentele sunt deschise publicului, în limita locurilor disponibile. 5 decembrie – Dialog cu Matei Vișniec și Varujan Vosganian. Centrul Cultural Armean, ora 19:00 Luna începe cu o întâlnire între două dintre vocile sonore ale literaturii române contemporane – Matei Vișniec și Varujan Vosganian – într-un dialog despre literatură ca spațiu al memoriei, al punților culturale și al exilului interior. Discuția va fi moderată de Ligia Keșișian. Poet, dramaturg, romancier și jurnalist, Matei Vișniec s-a născut la Rădăuți, s-a format în spiritul Cenaclului de Luni și a trecut prin experiența exilului politic la Paris în 1987. De peste trei decenii, cariera sa se desfășoară între Franța și România, între două limbi și două istorii culturale, iar opera sa teatrală – tradusă în peste 30 de limbi – a impus o estetică a lucidității și a neliniștii fertile. Varujan Vosganian, născut într-o familie de origine armeană, este prozator, poet, economist și, din 2024, președintele Uniunii Scriitorilor din România. Din 1990, ca președinte al Uniunii Armenilor din România, a contribuit decisiv la păstrarea și articularea identității armene în spațiul românesc și diasporic. Cartea șoaptelor – tradusă în 16 limbi – s-a impus ca una dintre cele mai importante lucrări contemporane dedicate Genocidului armean, un atlas al supraviețuirii și al vocilor care nu trebuie pierdute. Întâlnirea dintre cei doi deschide un teritoriu comun: literatura ca formă de rezistență, ca pod între lumi, ca loc de întâlnire al geografiilor personale și istorice. Intrarea este liberă. 9 decembrie – Lansarea WomenCenter.am. Centrul Cultural Armean, ora 18:30 Centrul Cultural Armean, în parteneriat cu Ambasada Republicii Armenia în România și Code for Romania, prezintă comunității platforma WomenCenter.am. Women Center este un spațiu digital gratuit destinat femeilor refugiate, care furnizează informații specializate despre sănătatea reproductivă, navigarea sistemului public de sănătate și de protecție socială, precum și despre siguranță, măsuri împotriva violenței și resurse de sprijin. Creată în România, în 2022, în contextul războiului din Ucraina, platforma a devenit o resursă vitală, peste 15.000 de femei accesând de-a lungul anilor WomenCenter.info, în română, ucraineană, rusă, engleză și maghiară. Adaptarea pentru Armenia – WomenCenter.am – este un instrument digital creat pentru a sprijini femeile din comunitățile locale și pe cele afectate de conflictul din Nagorno-Karabakh, integrând legislația locală, sistemele de servicii existente și nevoile reale ale femeilor din țară. Localizarea platformei a fost realizată de Commit Global, organizația internațională afiliată Code for Romania, în parteneriat cu Armenian Progressive Youth, și finanțată de L’Oréal Women Fund. Lansarea WomenCenter.am este marcată prin două evenimente complementare: primul a avut loc în Erevan, pe 20 noiembrie 2025, iar cel de-al doilea are loc la București, pe 9 decembrie, la Centrul Cultural Armean – o ocazie pentru comunitatea armeană din România de a descoperi platforma și resursele pe care aceasta le pune la dispoziție. 13–14 decembrie – Armenian Winter Pop-Up Market. Centrul Cultural Armean, 12:00–19:00 Armenian Winter Pop-Up Market transformă din nou Centrul Cultural Armean într-un mic refugiu de iarnă, unde tradiția întâlnește ritmul orașului în sezonul festiv. Vizitatorii sunt invitați să descopere un târg intim, cu design și artizanat inspirate de cultura armeană – haine, bijuterii, artă, decorațiuni și obiecte speciale care pot deveni cadouri cu personalitate. Sâmbătă, 14 decembrie, programul include: – ora 16:00 – concert de colinde armenești al Corului „ANI” al Arhiepiscopiei Armene – ora 17:30 – Folk de iarnă și Colinde cu Aleksandra Zaiț (voce) & Dragoș Duruian (voce, chitară) Momente în spiritul Crăciunului armenesc, cu muzică și atmosferă care aduc în mijlocul Bucureștiului farmecul sărbătorilor. Intrarea este liberă, iar atmosfera caldă, relaxată și cu acel spirit armenesc inconfundabil. 17–18 decembrie – Focus Armenia: Serge Avedikian la București 17 decembrie – Două proiecții la Cinema Elvire Popesco în cadrul programului Focus Armenia Bilete: Eventbook – Focus Armenia @ Cinema Elvire Popesco Pe 17 decembrie, Cinema Elvire Popesco găzduiește o seară dedicată unuia dintre cei mai versatili și mai nuanțați cineaști armeni ai prezentului: Serge Avedikian. Artist format în Franța, născut la Erevan și crescut într-o identitate diasporică stratificată, Avedikian reprezintă o figură esențială în dialogul dintre memoria armeană și spațiul cultural european. Filmele și proiectele sale traversează cu un ochi critic zonele de tensiune dintre individ și istorie, dintre adevăr și constrângerile politice ale secolului trecut – un demers care îl aduce la București într-un moment aniversar, la 70 de ani împliniți pe 1 decembrie. Program – 17 decembrie @ Cinema Elvire Popesco 18:00 – Celui qu’on attendait / Pierdut în Armenia (2016) 1h30 + Q&A cu regizorul Serge Avedikian Subtitrare în limba română Sinopsis: Jean-Paul Bolzec, un comediant francez, se află în Azerbaidjan pentru un spectacol. După reprezentație, taxiul său se strică, lăsându-l pe acesta pe o șosea pustie. Fără să știe, Bolzec a traversat granița și a ajuns în Armenia, țară aflată într-un conflict înghețat cu Azerbaidjanul. Lipsit de viză și de mijloace de comunicare, este întâmpinat de localnici ca un salvator, datorită asemănării sale cu o figură venerată în sat. Filmul a fost selectat în competiția oficială a Festivalului Internațional de Film Arpa din 2016 și a fost nominalizat la categoria „Cel mai bun film de lungmetraj”. 20:30 – Le scandale Paradjanov / Paradjanov (2013) 1h35 + Q&A cu regizorul Serge Avedikian Subtitrare în limba engleză & supratitrare în limba română Sinopsis: O evocare a vieții tumultuoase a lui Serghei Paradjanov, cineast armean avangardist, poet, artist vizual îndârjit împotriva oricărei forme de autoritate. Regizor al unor filme-cult precum Umbrele strămoșilor uitați și Culoarea rodiei,

Continue Reading

Stray Lights Sessions în decembrie, la Control: lansări de single-uri și o seară imersivă post-rock

În decembrie, Stray Lights revine în Club Control cu două sesiuni dedicate scenei alternative românești, două seri diferite ca energie, dar unite de același filon DIY care stă la baza comunității: experimente sonore, trupe în ascensiune și spațiu pentru evoluție, risc și joacă. Luni, 8 decembrie, Stray Lights deschide iarna cu o triplă lansare. Taxawal, Midpoint și Air Lines urcă pe scena Control, fiecare cu câte un single proaspăt, gata să intre în lume la volum maxim. Taxawal, formație de punk experimental/noise născută la final de 2022 în București, aduce pe scenă energie haotică, oscilând între surf rock, jazz, funk și un puls punk visceral. Cvartetul se hrănește din diferențele stilistice ale membrilor, convertind tensiunea în show-uri ce oscilează între neliniște și magnetism. După un 2023 în care au debutat atât live, cât și online („Beach Story/Spider”), au cântat la Expirat și au cântat deja alături de Mother’s Cake, Syfo Dias și D.E.N.I.S, Taxawal lansează un nou material în premieră la Stray Lights Sessions. În aceeași seară, Midpoint dezvăluie „Blue Hole”, cel de-al doilea single de pe albumul în lucru. Situată la intersecția dintre rock, indie, funk, pop și punk, trupa compune instinctiv, uneori cu doar două acorduri și o vulnerabilitate directă. Victor Diaconu (voce/chitară) și Cătălin Manea (bas) au pornit totul dintr-o mansardă de liceu, iar odată cu intrarea lui Bodo Tabarca la tobe, trio-ul a prins formă compactă, cu refrene intense, hipnoză lirică și ritmuri care schimbă direcția fără avertisment. Seara este completată de Air Lines, proiect noise up-tempo cu ADN pandemic, devenit în câțiva ani o prezență constantă pe scena alternativă. Primele piese au fost modelate DIY, apoi 2023 a adus primul material discografic – „Temples”, lansat pe vinil și susținut de un turneu care a inclus concerte cu Omul cu Șobolani și o oprire la Sofia. Cu o formulă extinsă (Augustin Nicolae, Răzvan Teodorescu, Andrei Constantinescu și Robert Pita), Air Lines pregătește cel de-al doilea album, „A Leap in Disbelief”, din care un prim fragment poate exploda oricând live. Vineri, 22 decembrie, Stray Lights închide seria de concerte din 2025 lent, intens și cinematografic. Zammorian, unul dintre cele mai pregnante nume ale post-rock-ului românesc, lansează „Silver”, primul single de pe noul material discografic. După două albume conceptuale – The Theory of Absence pt. I & II – grupul continuă expansiunea universului narativ început în 2014, cu show-uri imersive și proiecții semnate de Awkwarizmi. În deschidere, publicul va intra în atmosferă printr-un performance de drone-noise + live-drawing semnat de OrkiPP – laboratorul sonor-vizual format de Vlad Ilicevici (Orkid) și artistul grafic Pisica Pătrată. Un preludiu apocaliptic, lent, întins, perfect pentru aterizarea în spațiul Zammorian. „Stray Lights 2.0 este o necesitate. O formă de coagulare, colaborare și într-ajutorare între cât mai multe dintre trupele care fac muzică alternativă, neanacronică și relevantă din România. (…) Nu e o agenție, nu e un label — e un mic grup de oameni care încearcă să se ajute între ei și, din când în când, să mai pună de-o cântare.” (Vlad Ilicevici, Orkid / inițiator Stray Lights) Despre proiect. Parteneri Stray Lights funcționează ca o rețea de sprijin între zeci de trupe alternative active – printre care Cardinal, Orkid, D.E.N.I.S, Zammorian, Second Wave, Baby Elvis, PLANT, Valerinne, Methadone Skies, Taxawal, Midpoint și Air Lines – o formă de rezistență culturală într-un ecosistem muzical precar. Parteneri media: Clivaj, Critic Eyez, Happ.ro, Infomusic, Observator Cultural, Radio Guerrilla, Rock Monsters, Subversiv, Sunete, Trăiește Muzica, Utopia Balcanică, Zile și Nopți.

Continue Reading

Elizabeth Olsen revine pe marile ecrane cu „Eternitate”, o comedie care poate trimite spectatorii într-un weekend romantic la Paris

Eternitate/Eternity, noua comedie romantică având-o pe Elizabeth Olsen în rol principal, rulează în avanpremieră în cinematografele din România începând cu 3 decembrie, în format 2D, cu subtitrare în limba română. Pentru a marca lansarea filmului, Forum Film România și Alice Tips and Trips anunță o campanie specială: orice bilet achiziționat la Eternity în perioada 3 decembrie 2025 – 7 ianuarie 2026 le oferă spectatorilor șansa de a câștiga un weekend romantic pentru două persoane la Paris. Tu pe cine ai alege pentru a-ți petrece… eternitatea? Joan (Elizabeth Olsen) ajunge, după moarte, într-un loc de trecere spre viața de apoi, numit Joncțiune, unde fiecare persoană are la dispoziție doar o săptămână ca să aleagă cu cine își va petrece eternitatea. Acolo o așteaptă două dintre marile ei iubiri: Luke (Callum Turner), prima dragoste pierdută în război, și Larry (Miles Teller), soțul alături de care și-a construit o viață întreagă.  Între amintiri, regrete și mici revelații, Joan retrăiește momente importante din trecut și descoperă că alegerea finală nu e doar despre dragoste, ci și despre cine a devenit ea. Un film cu umor, tandrețe și un strop de fantezie, care te face să te întrebi: dacă ai avea o singură săptămână ca să iei o astfel de decizie pentru eternitate, pe cine ai alege? Filmul este regizat de David Freyne, după un scenariu semnat de Pat Cunnane și David Freyne, avându-i ca producători pe Tim White și Trevor White. Pe lângă cei trei actori principali, care dau viață filmului, regăsim și alte nume cunoscute, precum: Da’Vine Joy Randolph (The Holdovers), John Early (Search Party), Christie Burke (The Twilight Saga: Breaking Dawn – Part 2), Danny Mac (Hollyoaks), Damon Scott Johnson (Stargate Atlantis), Lucy Turnbull (Black Mirror), Olga Merediz (In the Heights), Barry Primus (American Hustle) și Betty Buckley (Split). Participarea la campania pentru câștigarea unui weekend la Paris este simplă: cei interesați trebuie să îndeplinească toate condițiile de eligibilitate și să încarce pe pagina dedicată o fotografie a biletului de cinema achiziționat în perioada oficială a campaniei. Înscrierea este valabilă doar dacă este realizată în intervalul 3 decembrie 2025 – 7 ianuarie 2026 și este asociată unei adrese de e-mail valide.

Continue Reading

Proiectul Contagious Joy la București: patru zile de dans, terapie și dialog internațional, între 5 și 7 decembrie

Între 5 și 7 decembrie, proiectul Contagious Joy aduce la București patru zile dedicate dansului ca limbaj al reconectării, cunoașterii și transformării — o rezidență artistică și participativă susținută de Melanie Brierley, Helen Gould și un grup de participanți cu Parkinson din Marea Britanie, care vor lucra împreună cu practicieni din România. În acest interval, Centrul Național al Dansului București devine spațiu comun pentru ateliere formative, dialog, schimb de metodologii și un spectacol ce aduce împreună artiști, terapeuți și persoane cu Parkinson, într-un demers centrat pe incluziune, sensibilitate și bucuria mișcării trăite împreună. Programul evenimentelor din 5–7 decembrie 5 decembrie, 10:00–16:00 – Atelier pentru artiști, terapeuți și profesioniști ai dansului, facilitat de Melanie Brierley & Helen Gould (CNDB, Sala Studio) 6 decembrie, 11:30–13:00 – Atelier condus de Helen Gould (CNDB, Sala Mare). Destinat artiștilor și terapeuților, comunității de dans și persoanelor cu Parkinson. Atelierul explorează relația dintre muzică, imagini vizuale și conceptul de “entrainment”. Helen folosește muzica și imaginile vizuale ca și catalizatori pentru expresia artistică și conexiunea de grup, bazându-și practica pe cercetările sale privind rolul muzicii și mișcării pentru persoanele cu Parkinson. 7 decembrie 15:00–16:30 – Atelier cu Melanie Brierley (CNDB, Sala Mare). Destinat artiștilor și terapeuților, comunității de dans și persoanelor cu Parkinson. Atelierul se concentrează pe practica dansului și mișcării informate somatic, explorând teme imaginale și inspirate din natură, precum peisaje și “bodyscapes”. Aceste practici și idei au fost esențiale în facilitarea Melaniei cu persoane cu Parkinson în proiectul Empowering Voices la Universitatea din Lancashire și în cercetarea sa de doctorat. 17:00 – SeaScapes (+ Q&A) – spectacol româno-britanic realizat cu 10–15 performeri, o întâlnire scenică a corpului vulnerabil și creativ, a sprijinului reciproc și a prezenței împărtășite. La acest schimb de experiență, vor participa din România experții: Dr. Bianca Nițu – medic primar neurolog de la clinica Neuristica și Asociația Direcție și Sens – cu supraspecializare în boala Parkinson și tulburări de mișcare, Loredana Larionescu – psihoterapeut specializat în dans terapie, co-fondator al Asociației Entuziart, Irina Marinescu – coregraf și dans-terapeut în formare, co-fondator al Asociatiei Developing Art, Raluca Vasilescu – kinetoterapeut și coregraf, precum și alți colegi invitați. Una dintre invitatele din UK este Helen Gould, M.B.E., MSc Dance Science and Education (Universitatea Edinburgh), co-fondator LPM Dance UK, ce aduce în proiect expertiza sa de peste zece ani în dans cu persoane cu Parkinson, contribuind printr-o abordare empatică și inovatoare la dezvoltarea unor formate coregrafice și ateliere bazate pe improvizație și conexiune empatică, menite să amplifice creativitatea și autonomia participanților. Iar Melanie Brierley, (PhD), artist / cercetător / formator / lector la ‘Conscious Bodies’, acreditat ISMETA, specialistă în dans somatic pentru persoane cu afecțiuni neurologice și membră a Dance and Parkinson’s UK de aproape un deceniu, a sprijinit proiectul prin formare, consultanță și coordonarea job shadowing-ului, precum și prin facilitarea atelierelor de supra-specializare în continuarea programului ParkinsOn Dance din rezidența din UK. Participarea este gratuită, pe baza înscrierii în formularul disponibil online. Între 17–19 octombrie 2025, Casa de Cultură a Studenților din Craiova a găzduit primul nucleu de evenimente Contagious Joy — o serie de trei zile în care corpuri, voci și perspective profesionale s-au întâlnit pentru a înțelege dansul nu doar ca formă artistică, ci ca instrument terapeutic, neurologic și uman. Conferința adresată specialiștilor din neuroștiințe și îngrijire, atelierul demonstrativ de dans-terapie și spectacolul participativ Performing ParkinsOn Dance au construit un cadru în care fragilitatea s-a transformat în expresie, iar cercetarea în practică vie. În Craiova, publicul, terapeuții și persoanele cu Parkinson au dansat, au învățat, au respirat împreună; au descoperit că mișcarea poate fi nu doar exercițiu, ci curaj — curajul de a fi văzut, auzit și susținut.  La finalul lunii noiembrie, echipa Contagious Joy a participat în Preston, UK, la o rezidență artistică și profesională ce a adus laolaltă profesioniști, artiști și persoane cu Parkinson într-un cadru de formare avansată. Zilele petrecute acolo au fost pline de practici somatice, laboratoare de cercetare corporală și întâlniri cu grupuri Dance for Parkinson’s din Chorley, Lancaster, Rossendale și Preston. Schimbul de metodologii și observarea directă a modului în care dansul este integrat în comunități și în mediul academic britanic au oferit echipei noastre instrumente noi, încredere și viziune pe termen lung.  Contagious Joy e mai mult decât un proiect, este un îndemn: să ne mișcăm împreună, să ascultăm corpul, să nu rămânem singuri. Între 5 și 8 decembrie, dansul devine loc de întâlnire. Un loc al empatiei care se învață, se practică și se transmite — ca bucurie contagioasă. Organizator și parteneri Contagious Joy este un proiect organizat de Profeti Art SRL, comunicat prin Asociația Entuziart și co-finanțat de AFCN. Parteneri: University of Lancashire, LPM Dance, Conscious Bodies, Centrul Național al Dansului București, Developing Art, Neuristica, Asociația Direcție și Sens. Parteneri media: Bookhub, București FM, Ceașca de Cultură, Contacte Culturale, Happening, Iscoada, LIFE.ro, Litera 9, Palindrom, Subversiv, Radio România Cultural. Proiectul nu reprezintă în mod necesar poziția Administrației Fondului Cultural Național. AFCN nu este responsabilă de conținutul proiectului sau de modul în care rezultatele proiectului pot fi folosite. Acestea sunt în întregime responsabilitatea beneficiarului finanțării.

Continue Reading

 ©2025. Toate drepturile rezervate