Revoluția islamică din Iran a fost mai mult decât o schimbare pe terenul politic, religios și cultural al Orientului Mijlociu. Produsă în 1979, un an cu consecințe importante la nivel mondial, evenimentul a schimbat complet întregul peisaj. Revoluționarii au arătat că islamiștii pot da jos un regim de la putere și, în decurs de câteva luni, pot transforma Iranul dintr-un prieten al Occidentului într-un dușman. Islamiștii iranieni au fost cei care i-au inspirat pe fanaticii saudiți care au ocupat moscheea din Mecca, iar până la sfârșitul anului, afganii au răspuns la invazia sovietică prin declanșarea unui război sfânt. În plus, noii stăpâni ai Iranului le-au provocat americanilor o serie umilințe atât de traumatizante, încât efectele lor încă se mai resimt și după 40 de ani.

Lipsit de titlurile, de palatele și de puterea sa, fostul șah, Mohammad Reza Pahlavi, a făcut o figură tristă în exil. Jimmy Carter i-a oferit imediat azil politic în SUA aliatului Americii, dar Pahlavi a decis că cea mai bună șansă de a se întoarce era să rămână în Orientul Mijlociu, mai întâi în Egipt, apoi în Maroc. În tot acest timp, în Iran, Khomeini și susținătorii lui își consolidau controlul asupra țării. Șahul acordase drept de vot femeilor, așa că studentele de la Universitatea din Teheran au mărșăluit prin noroiul iernii pentru a protesta împotriva noilor reguli, care le impuneau să poarte haine islamice, dar fără niciun succes. Clericii au rămas neclintiți, și a durat ceva timp până când foștii prieteni occidentali ai Iranului au reușit să înțeleagă enormitatea celor care se întâmplaseră. 

Sentimentele antiamericane s-au dezlănțuit. La câteva săptămâni după reîntoarcerea lui Khomeini, unii dintre susținătorii lui au pătruns cu forța în ambasada SUA din Teheran și au luat ostatici mai mulți diplomați. Guvernul iranian încă mai avea în compunere miniștri care negociaseră cu americanii, iar ei au fost cei care i-au convins pe radicali să renunțe la asediu. Dându-și seama că oferind refugiu detestatului Pahlavi îi va inflama și mai mult pe revoluționarii din Teheran, Jimmy Carter și-a retras oferta de azil, însă unii dintre cei mai puternici oameni în America considerau că șahul merita mai mult. Printre ei se numărau Henry Kissinger, care a deținut multă vreme funcția de secretar de stat și care încă era cel mai faimos diplomat din lume, David Rockefeller, președintele Chase Manhattan Bank, Richard Helms, fostul ambasador al SUA în Iran, și John J. McCloy, care avea atât de multe relații, încât era cunoscut drept „președintele stabilimentului”. Împreună, cei patru au format o „rețea de camarazi” pe care au numit-o Project Eagle [„Proiectul Vulturul” – n. tr.], cu scopul de a-l aduce pe șah în SUA. Ce au vrut, au reușit, dar cu consecințe atât de dezastruoase pentru țara lor, încât documentele au fost ținute clasificate până în 2017, când jurnaliști de la The New York Times le-au văzut după moartea lui David Rockefeller, ajuns la vârsta de 101 ani.