„Ziua eliberării”

„Nu pacea este, pare-se, intenția generală a omenirii, 

chiar dacă în ceasul destinderii 

(în căminul îndrăgit, în inima fiecăruia) 

pare uneori a fi”.

Noua carte a lui George Saunders publicată de Humanitas Fiction, Ziua eliberării, e de proză scurtă și, ca și în cazul celuilalt volum de proză scurtă, „Pastoralia”, și aici scriitorul american își construiește astfel textele, încît descoperi citind și doar după ce termini textul înțelegi cu adevărat lumea de acolo sau chiar personajele sau naratorul. Nu-ți place și nu-ți displace din prima, dar te lași cucerit cînd citești prozele lui scurte și, mai ales, după ce termini textul și te gîndești la el – și chiar ai la ce să te gîndești după fiecare proză în parte! Umor, ironie, critică socială, situații hiper-realiste și absurde, imaginație bogată, drame existențiale, de familie, sociale, profesionale, personaje foarte veridice și credibile, situații incredibile, îngrozitoare, toate prozele fiind extrem de bine scrise… 

„Ziua eliberării”, textul care dă și titlul volumului, e o proză cutremurătoare, tulburătoare, groaznică, despre pînă unde te poate împinge pasiunea și bogăția, despre monștri și victime, despre dependență, relații, sex, familie, lupta dintre generații și mentalități, inumanitate, tehnologie, memorie, istorie, despre mancurții de tip nou, sclavagism, despre cum oamenii pot fi transformați în roboți de către alți oameni. 

În „Mama faptelor cutezătoare” avem portretul mamei hiper protectoare și posesive, dar proza e și despre grija și iubirea mamei, neputința tatălui, sentimentul de vină, despre dorințe, așteptări, supărare, răzbunare, dreptate și nedreptate. 

„Scrisoare de dragoste” e o scrisoare a bunicului pentru nepotul deja mare, ca răspuns la un e-mail de-al acestuia. Nu are încredere în mail din cauza vremurilor ciudate, sub fanfaronul republican, spune el. Deși bătrînul e senin și înțelept („Cînd ajungi la o anumită vîrstă, îți dai seama că timpul este tot ce avem”), se simte reținerea, grija, frica, nu le zice pe nume personajelor despre care vorbesc, îl roagă pe nepot să ardă scrisoarea după ce-o citește. Cu toate că e clar de partea cui e, n-o spune direct, ci prin pilde și aluzii, exact ca-n comunism. 

„O chestie la muncă” e despre ierarhie și despre problemele de la serviciu, despre relațiile umane, de serviciu, de dragoste, interesate, dependente, pierdute. Un text foarte bun, în care se vor recunoaște mult prea mulți cititori în unul dintre personaje sau măcar își vor recunoaște colegii și firma la care lucrează sau au lucrat… 

„Vrabia” e despre cum o relație poate schimba oamenii care o formează, dar și părerea celorlalți despre ei. O ființă banală (dintr-un orășel mic), e poreclită vrabia (avea un fel de a spune cele mai previzibile lucruri). O cheamă, de fapt, Gloria, ceea ce amuză naratorul, care e gura lumii, adică „noi, oamenii care trăim în acel orășel”. Vrabia „părea întotdeauna să citească direct dintr-un volum despre cum să fii cît mai banal” și „nu ai fi descris-o niciodată ca fiind feminină”. Se îndrăgostește de-un coleg, Randy, „care nici el însuși nu era vreun izvor de originalitate”. Mamă-sa, o hîrcă bătrînă și rea, care deține magazinul la care lucrează ăștia doi, se prinde imediat, o ridiculizează pe fată și-l atenționează pe fiu-so. Ăstuia i se pare interesant că l-a ales tocmai pe el dintre toți bărbații din orășel, din țară, din lume. Observă că se înțeleg bine, că-l susține, că e mereu de acord cu el, așa că e și el mai atent cu ea, se întîmplă primul sărut, care „n-a fost rău” (el)/„n-a fost rău deloc” (ea), se căsătoresc și totul se schimbă. Hîrca îi susține și-i laudă, fata e mai grijulie cu clienții, el – mai harnic, iar gura lumii trebuie să recunoască că vrabia e acum o „doamnă mărunțică, radioasă”. 

În „Strigoi” (care mi-a amintit de „Pastoralia”, doar că aici povestea e dusă și mai la extrem) acțiunea are loc în subteran, cam sub orașul Pueblo. Trăiesc & lucrează după legi extrem de stricte, iar încălcarea lor se pedepsește imediat cu bătaia pînă la moarte. Oamenii nu știu de ce sînt izolați, într-un spațiu înghesuit, nu știu cine a făcut legile astea, știu doar că sînt în așteptarea Vizitatorilor de de-asupra, care, însă, nu vor veni niciodată. Dar cei care află adevărul riscă să fie omorîți instantaneu. 

„Ziua mamei” e un text despre iubire, despre „care e păcatul mai mare, crezi tu: adulter sau a te pune în calea dragostei adevărate?” Pammy și Paulie au scos-o la prînz pe Alma de ziua mamei. Alma își amintește cum i-a crescut, ea fiind ultra libertină, încercînd – peste tot prin casă – toate pozițiile cu soțul ei, Paul. Le iese în cale hipiota Debi și așa aflăm viziunea ei despre trecutul lor. L-a „iubit” în toate pozițiile pe soțul Almei, ca și pe toți ceilalți bărbați pe care i-a întîlnit în viață, dar parcă cu Paul s-a întreținut cel mai mult. Începe o grindină groaznică, Debi iese cu o umbrelă pentru Alma, care-i face semn că nu e nevoie, o respinge, deși grindina e atît de groaznică încît totul se va sfîrși imediat pentru Alma. Și așa trecutul de poate ucide… 

„Elliot Spencer” e un alt text despre roboții umani, oameni spălați pe creier, mancurtizați, zombificați și reprogramați, folosiți mai apoi în scopuri propagandistice. Un astfel de om e protagonistul, 89 (Greg), care e și naratorul acestui text experimental, scris de George Saunders doar cu cuvintele pe care le știe personajul… 

În „Casa mea” proprietarul unui conac-bijuterie, cu soție bolnavă, pensionară, anunță că-și vinde casa, dar înainte de asta vrea să se întîlnească cu oricine se gîndea să facă o ofertă. Narator e potențialul cumpărător, care e încîntat de casă și se înțelege foarte bine cu proprietarul chiar de la prima întîlnire, îi oferă mai mult decît a cerut acesta, dar apoi află că a fost refuzat, de fapt, proprietarul nu mai vrea să vîndă casa. Insistă, îi scrie scrisori, dar… degeaba. Află că soția proprietarului casei a murit, proprietarul nu-și mai poate plăti întreținerea casei care se tot prăbușește, dar oricum n-o vinde… Cum s-ar zice, casa părintească nu se vinde, doar că la noi asta se întîmplă doar într-un cîntec popular, iar proprietarul casei din „Casa mea” chiar asta face – nu vinde casa familiei, chiar dacă a ajuns la fundul sacului și a fost tentat/nevoit s-o vîndă… 

Acestea sînt prozele din Ziua eliberării de George Saunders, o carte ca o antologie a profesorului de scriere creativă, un mare maestru al prozei scurte. Lectură plăcută și utilă! 

George Saunders, Ziua eliberării, Humanitas Fiction. Traducere de Radu Șorop 

Fotografii de Mihail Vakulovski.