„Tu și alte femei” de Dumitru Crudu e un extraordinar roman 18+ de dragoste, despre un basarabean care învață mai întîi la Chișinău, apoi la Tbilisi, apoi la Brașov, unde și lucrează și de unde se întoarce iar la Chișinău, de unde se mai duce pe la Flutura, Stepanakert, Balcic, Odesa. În tot acest timp încearcă să scape de singurătate îndrăgostindu-se și trăind n relații de dragoste. Romanul nu e tradiționalist, linear, ci sare de la o perioadă la alta, de la niște personaje dintr-o perioadă la altele din altă perioadă, dar din aceste cioburi se reface, încetul cu încetul, ulciorul, povestea, biografia lui compusă din multe relații de iubire și tot atîtea despărțiri.
Începe erotico-eroic, pe 11 aprilie 2014, cu doi poeți basa la un salon literar din Paris, unde li s-au tradus și prezentat cîte o carte de poezie, în care condamnau războiul din Ucraina. Noaptea poetul a fost trezit de poetă, pe care el o consideră cea mai frumoasă și senzuală femeie din lume, cu care avusese o tumultuoasă relație de dragoste în satul natal, Flutura, dar în perioada chișinăuiană nici nu-l bagă în seamă, îl evită, iar după moartea tragică a fotbalistului cu care fusese măritată, a fost doar amantă de bandiți și de VIP-uri („Eu încă nu realizam cum de această femeie răpitoare, în jurul căreia se învîrteau mereu doar bogătani sau vedete, acum se afla la mine în cameră și mă fixa cu o privire rugătoare, la o distanță de un fotoliu de mine. Mă frecam la ochi uluit. În urmă cu cîteva clipe, încă mai dormeam singur în patul meu enorm din camera mea cu tavan înalt, iar acum împărțeam odaia mea cu una dintre cele mai senzuale femei de pe pămînt, care, de cînd s-a măritat cu fotbalistul ăla de la Zimbru, dar și după moartea lui violentă în pușcăria din Pruncul, nu m-a mai învrednicit nici măcar cu o singură privire, deși noi ne știam încă din Flutura”). După acea noapte carnală parisiană nesperată s-a trezit singur, iar cînd a ieșit din hotel a văzut-o plecînd la aeroport și a mai întîlnit-o doar după trei luni, la un recital de poezie anti-război, de unde a fugit într-un taxi și a dispărut iar. E Iulia, cu care a trăit o poveste sfîrșietoare și cutremurătoare și care-l va părăsi de mai multe ori, cum i se va întîmpla și-n relația cu brașoveanca Tanța, care seamănă inclusiv fizic cu Iulia. De altfel, Iulia e prima lui Iubire, cu care a avut și prima relație sexuală. Erau în cantonament, iar după ce antrenorul a sunat stingerea, Fiodor și Zosim au ieșit din cameră și s-au întors cu două fete, toți patru beți. După ce s-a întors de la baie, fata lui Fiodor s-a oprit la el în pat („Pentru prima dată în viață pupam și eu o fată, și nu conta deloc că era beată. Nu știu dacă și-a dat seama că nu-l pupă pe Fiodor, care deja mîna porcii la jir și nu mai auzea nimic. Cred că a înțeles. Cu toate astea, nu m-a părăsit. Nu știu ce era între ea și Fiodor, dar fata a rămas cu mine cîteva ore bune. Ea îmi conducea mîinile mele neîndemînatice. Ea mi-a condus palmele către sînii ei trandafirii, provocîndu-mi o erecție îngrozitoare, pe care, firește, a simțit-o și ea, întrucît am împuns-o în burtă. Mi-a împins mîna între picioarele ei nisipoase. De parcă aș fi făcut asta dintotdeauna, cu toate că nu o mai făcusem pînă atunci niciodată, îi mîngîiam buzele vaginului, umed deja. Cînd am intrat cu degetele în vaginul ei, parcă aș fi intrat într-o casă cuprinsă de flăcări. Înăuntrul ei totul ardea și totul trosnea. O pălălaie uriașă, care devenea tot mai mare și mai mare cu cît pătrundeam mai adînc. Aveam impresia că mă aflam în inima focului. În inima unui mare pojar. A unui incendiu devastator, pe care nimeni din lumea asta nu l-ar mai fi putut stinge. Îmi luară foc și hainele. Plapuma. Perna. Salteaua. Cearceafurile. Degetele mele. Picioarele. Părul din capul meu. Burta. Pieptul. Fruntea. Nasul. Gura. Umerii. Gîtul. Ardeam tot, în timp ce ea mă pupa și gemea înăbușit, ca să n-o audă colegii mei, dar cine s-o audă, cînd toți dormeau tun, în frunte cu Fiodor și cu Zosim. La un moment dat, niște convulsii ciudate i-au cuprins tot corpul – se zbătea ca un pește pe uscat –, după care s-a destins și s-a relaxat brusc. Mi-a mușcat buzele pînă la sînge. Mă dureau, dar mi-am înghițit strigătele, odată cu sîngele care îmi umplea gura. Plăcerea pe care o simțeam era mai intensă decît durerea. Prevala asupra ei. Apoi ea s-a ridicat în genunchi și s-a cățărat pe picioarele mele, intrînd în mine. Era ca și cum ar fi făcut genuflexiuni. Intra și ieșea din mine cu o regularitate de metrometru. Cobora și se ridica. Se ridica și cobora, și eu eram cînd undeva în adîncul ei încins, făcînd parte din corpul ei învăluit de flăcări și fum, cînd afară. Nu știu cum de nimeni dintre colegii mei nu se trezi. Se vede că erau foarte obosiți după antrenamentul de ieri-seară. Cel mai tare mă bucura că Fiodor dormea dus. Din cînd în cînd, ea se oprea și pur și simplu se culca peste mine, sleită de puteri, gîfîind, odihnindu-se și turnîndu-mi peste trupul meu obosit o desfătare fără margini, pe care nu o mai trăisem pînă atunci niciodată. Țîțele ei fierbinți îmi pîrjoleau pieptul. Aș fi preferat să adorm așa, cu ea lungită pe mine ca o plapumă. Mi-am zis că, atunci cînd voi avea și eu o iubită, o să dormim anume așa. Ea va fi pătura mea. Fata asta însă nici gînd n-avea să doarmă. Se dezlipi de pieptul meu și își reluă dansul sălbatic. Dansul coapselor și sînilor ei arzînd. Dansul apropierii și îndepărtării. Dansul pătrunderii și ieșirii. Dansul contopirii și dispariției. Dansul regăsirii și dezagregării. Dansul focului și al gheții. Era ca și cum ar fi țesut un covor. Sau ar fi turnat apă într-o cană fără fund. O apă rece, tocmai bună pe canicula asta zăpușitoare. Eu eram calul și ea călărețul. Galopam prin pădurea unor plăceri necunoscute. Mi se părea că dintr-o clipă în alta o să-mi pierd cunoștința. Sau, poate, mi-am și pierdut-o, pentru că, atunci cînd am deschis ochii, ea nu mai era lîngă mine. Dormea. Dormea în patul lui Fiodor, cu capul lipit de pieptul lui”). După acea noapte n-a mai putut să doarmă, a avut insomnii noapte de noapte, credea c-o să moară. A găsit un caiet în holul hotelului și a început să scrie, fără să știe ce, scris și noaptea, pe întuneric, și doar asta îi alunga frica de moarte, frica în general. Cînd, în sfîrșit, a adormit, colegii de echipă i-au citit caietul, care era doar despre cum a petrecut el noaptea aia cu fata lui Fiodor, Iulia, care era fata unui fost mare fotbalist și, după acea întîmplare, a fost iubita lui, nu a lui Fiodor. Iulia era încîntată să-l vadă jucînd fotbal, să marcheze din corner, cu spatele la poartă etc. A fost o mare iubire, pînă un adversar i-a fracturat piciorul și atunci Iulia i-a dat imediat papucii, fără pic de regret.
Cu Livia a avut o relație în studenția chișinăuiană, cu abhaziana Nina și ucraineanca Oxana în studenția din Tbilisi, cu Beatrice chiar se căsătorește. Fiecare poveste e carte în carte și fiecare merită o carte aparte. Cosmin, protagonistul, se îndrăgostește de multe ori și de fiecare dată iubita lui e femeia visurilor lui și e „tulburător de frumoasă”, chiar dacă toate relațiile se termină prost, e părăsit, iar următoarea fată agățată e adevărata iubire a vieții lui, în capul lui, pînă-i dă și asta papucii și tot așa („Între timp am făcut cunoștință cu Beatrice, care, în sfîrșit, m-a ajutat s-o uit pe Tanța, cum și Tanța m-a ajutat s-o uit pe Iulia și pe Livia, iar Oksana, pe Nina”). Faza tare e că el e sincer și chiar crede așa de fiecare dată, se implică total în relația din prezent. Pentru el femeia pe care o iubește în acel moment, în prezent, e femeia vieții lui, la care ține atît de mult, pe care o iubește atît de mult! Scriitorul ne va sugera asta și-n finalul romanului, care, deși se termină în Odesa de azi, bombardată de putiniști, se termină optimist, fiindcă protagonistul refuză să repete o greșeală din trecut, din alt război, și rămîne cu iubita.
Descrierile erotice sînt dezlănțuite, realiste, voluptoase, la nivelul lui Henry Miller, deloc aluzive, cum erau în romanele lui Dumitru Crudu de pînă acum.
Dumitru Crudu e un poet și dramaturg înnăscut. Și fiindcă mai scrie foarte rar poezie și nu mai scrie dramaturgie, acum toată poezia și tot teatrul lui e în proză („dar el n-a înțeles nimic, pentru că el nu era îndrăgostit de Oksana și nu știa ucraineana”, „Fără Tanța, toată lumea și-a pierdut sensul și importanța”…). Dacă la prima vedere romanele lui vi se par cam groase să nu vă speriați – e foarte mult dialog acolo, foarte multă acțiune. Romanul e cinematografic, dar regizorul ar cam fi pus în dificultate, c-ar fi nevoit să aibă la dispoziție foarte multe fete și femei deosebit de frumoase și sexy – de toate vîrstele.
Un roman de dragoste despre frica de singurătate, care cuprinde mai multe războaie, nu doar mai multe relații de iubire. Bunicii trec printr-un război groaznic, cel de-Al Doilea Război Mondial, cu Holocaust și deportări în Siberia, dar și printr-o poveste de dragoste plină de trădări și înșelări (din cauza bunicii). Apoi avem războiul din Transnistria, Abhazia și Războiul din Georgia, pînă la războiul din Ucraina inclusiv. Un roman erotic foarte intens, sfășietor, în care socialul se împletește cu existențialul și cu intimitatea și cu profesionalul și cu politicul și cu georgraficul și cu psihologicul și cu iubirea și cu sexul și cu barbaria și cu războiul… Un roman adunat din cioburi, compuse din relații care nu se vor putea lipi definitiv niciodată, dar în același timp nici nu vor dispărea. Un extraordinar roman marca Dumitru Crudu, scris fără autocenzură, fără limite, care ar trebui să aibă succes maxim și la publicul larg: e cu fete, fotbal, bandiți, scriitori, studenți, iubire, sex, războaie, cu foarte multă acțiune, în multe locuri, în mai multe timpuri și, ce e cel mai important, foarte bine scris. Lectură plăcută și utilă!
Dumitru Crudu, „Tu și alte femei”, Editura Cartier, 2025