Manual de înșelat bărbatul
Românii nu sunt buni de amanți. Doamnelor, regret să vă întristez de la primele cuvinte ale recenziei, dar acesta este adevărul: românii nu sunt buni de amanți. De soți, mai treacă-meargă, sunt la fel de buni sau de răi ca orice alți bărbați europeni, dar ca amanți sunt varză. Pentru că, doamnelor, ce cereți domniile-voastre de la o relație extra-conjugală? Păi ceea ce nu primiți acasă, adică atenție, respect, dorință fizică și desigur satisfacție tot fizică – iar din toate astea, amantul român nu e-n stare să ofere nimic. Este atât de egolatru, încât consideră suficient simplul fapt că se...
Casa Scânteii
Am citit romanul Casa Scânteii (editura Literpress Publishing, 2024), cu un plăcut sentiment de adecvare: uite, domnule, că se poate! Se poate scrie despre problemele sociale și fără a minți, și fără a inventa, și fără a implora mila publică („a apăsa pe pedala empatiei”, cum ar zice un critic la modă, tipul ăla care a-nghițit umbrela). Pentru că, de ce: pentru că mă săturasem de texte scrise de bucureșteni îmbuibați, tineri din clasa mijlocie cu lecturi neomarxiste, care povestesc despre suferințele (citește: „violurile, abuzurile, sărăcia”) femeilor din mediul rural. Suferințele există. Iar cei care le provoacă sunt locuitorii din...
Semnal editorial. Povestea familiei Campari: un roman despre visuri, intrigi și băutura care a cucerit lumea
Cum s-a născut unul dintre cele mai faimoase branduri italiene dintr-o poveste de viață plină de ambiție, rivalitate, dragoste și tragedii? Editura ACT și Politon aduce în premieră în limba română romanul Elixirul viselor: Povestea familiei Campari semnat de Silvia Cinelli, o poveste inspirată din fapte reale și plasată într-o epocă în care modernitatea înflorea, iar visurile păreau că pot prinde formă în lumina electrică a marilor orașe. Romanul ne poartă înapoi în timp, în efervescentul secol XIX, în inima orașului Milano, acolo unde Gaspare Campari, un vizionar cu ambiții mari, deschide Caffè Campari, o cafenea care va deveni curând locul...
„Murmur”
Sorin de la Brașov era un fel de ceva: mai puțin decât o rudă, dar mai mult decât un prieten de familie. Mamele noastre fuseseră colege de internat, timp de opt ani lungi și grei (la internatul de fete din Agnita, unde regulamentele erau cam milităroase), și rămăseseră prietene pe viață, chiar dacă aveau firi foarte deosebite, practic opuse. Din Agnita, maică-mea ajunsese femeie măritată la București, iar mama lui Sorin ajunsese același lucru, dar la Brașov. Cum Sorin avea nevoie de un tratament care nu putea fi făcut decât în capitală, el și cu mama lui veneau și stăteau...
Interviu | Cristina Nemerovschi: „A protesta împotriva a ce e greșit te păstrează în primul rând pe tine întreg la minte, îți păstrează umanitatea la locul ei, hrănește o busolă care ne este vitală”
Cristina Nemerovschi, dincolo de a fi vocea și simbolul unor generații care au crescut după propriile reguli într-o societate în care uniformizarea e constanta, este și una dintre acele scriitoare care pun în literatura lor sinceritatea aceea care uneori poate să pară prea mult. Aici e inima mea, cea mai nouă carte a Cristinei Nemerovschi, apărută la Editura Herg Benet în 2025, a fost ocazia perfectă pentru a face din nou cunoștință cu autoarea care s-a schimbat mult în ultimii ani, din punctul meu de vedere, și care totuși a reușit să păstreze esența a tot ce i-a cucerit pe...
Terapie prin iubire
Dacă în „Vîrtej în reluare”, roman scris de Péter Demény în limba maghiară, protagonist era un om obidit de toată lumea, în noul său roman, „Ieșirea din vîrtej”, scris în română, același protagonist iese din acel vîrtej toxic datorită iubirii Mikunei – despre această ieșire din vîrtej e povestea acestui roman-continuare a bestsellerului dinainte. „Ieșirea din vîrtej” începe așa: „Iubind-o pe Mikuna, mi-am zărit conturul iubirii”, se termină astfel: „Doamne-Dumnezeule, lasă-mă să pot înflori”, iar pe la mijloc citim asta: „Nu am spus bine în prima frază. Nu doar eu am găsit punctul din care să-mi privesc iubirea: Mikuna a...
Fragment | „Lumina care lipsea”, Nino Haratischwili
Tăiam ziua în felii, iar Rati privea uluit boturile căscate ale clădirilor distruse și funinginea neagră, moștenirea încărcăturilor de explozibil din bătăliile purtate în plin centru al orașului. Tăiam ziua în felii, iar Rati atingea întruna genunchiul iubitei lui, care, pentru a-l elibera pe el, își vânduse corpul. Tăiam ziua în felii, iar eu îmi imaginam cum se joacă Nene acum, în casa din Țkneti a prietenului absent al lui Saba, de-a mica gospodină, cum își giugiulește și alintă iubitul. Tăiam ziua în felii, iar eu mă întrebam necontenit dacă am dreptul să judec dubla decizie a Dinei, dacă aș...