Secolul uitat al antreprenoriatului românesc – Ionuț Bonoiu lansează la Bookfest „O istorie ilustrată a afacerilor din România de pe la 1850 până în 1948”

Ionuț Bonoiu, jurnalist cu peste 25 de ani de experiență în presa de business, lansează pe 4 iunie, la Salonul Internațional de Carte Bookfest, volumul „O istorie ilustrată a afacerilor din România de pe la 1850 până în 1948”, cea de-a treia apariție din colecția BusinessPedia. Cartea propune o amplă călătorie vizuală printr-un secol aproape uitat al antreprenoriatului românesc: perioada în care s-au format mari familii de negustori, industriași și bancheri, s-au construit fabrici, bănci, rețele comerciale și mărci care au reușit să concureze cu cele europene – înainte ca această lume să fie întreruptă brutal după naționalizarea din 1948....

Tara Menon vine la București. Lansarea romanului „Sub apă“ și dialog cu Ioana Bâldea Constantinescu la Cărturești Carusel

Tara Menon, autoarea unuia dintre cele mai aclamate debuturi literare din 2026 la nivel mondial, vine la București! Editura Litera vă invită să participați joi, 28 mai, la ora 19.00, la Librăria Cărturești Carusel (str. Lipscani nr.55), la dialogul dintre Tara Menon și Ioana Bâldea Constantinescu, prilejuit de lansarea ediției în limba română a romanului Sub apă.  Mizând pe modul în care trecutul ne modelează prezentul, romanul semnat de Tara Menon abordează cu mult curaj teme incomode: avem în prim-plan o narațiune despre prietenie și doliu, rasism și viață multiculturală, pe fundalul dezastrelor provocate de natură. Lectura cărții, scrisă cu mult nerv, ne...

East European Music Conference, între 20-24 mai – într-un moment de răscruce, muzica LIVE din Europa se discută la București

EEMC 2026 reunește oamenii care modelează festivalurile, spațiile de evenimente, turneele, politicile culturale și cultura muzicală din întreaga Europă — prin paneluri, dialoguri de politici culturale, showcase-uri și o gală la Teatrul Național. Fără streaming. Fără scrolling. Întâlnire. LIVE. Între 20 și 24 mai 2026, East European Music Conference (EEMC) revine, la București, cu cea mai ambițioasă ediție de până acum. Timp de cinci zile și în mai multe spații din centrul orașului, EEMC reunește artiști, directori de festivaluri, manageri de spații de evenimente, experți în siguranță, agenți de booking, promoteri, factori de decizie, tehnicieni, cercetători, studenți și public din...

„Oase strălucitoare” – cînd biografia ta e istoria țării tale

„nu degeaba am inventat noi doina și nu jazzul”. Noul roman publicat de Moni Stănilă, „Oase strălucitoare” (Editura Polirom, 2026) cuprinde un secol de istorie a Basarabiei, de la vizita tînărului rege Mihai la Cimitirul Eroilor Români din Chișinău la carantina de Corona virus și războiul din Ucraina. Și asta doar datorită biografiei a trei femei. Laura are o mamă singură și posesivă, Iana, care o trimite la un terapeut cu față de psihopat, după ce își bagă nasul în jurnalul ei în care-și însemna chestii literare, deci fictive. Știe că nu are nevoie de terapeut și nu i-a plăcut...

Interviu | Denis Nanciu: „Cred că am nevoie de mai multe limbaje vizuale pentru că aceeași experiență nu poate fi epuizată într-o singură formă”

Între vulnerabilitate și mecanismele de protecție care apar odată cu ea, lucrările lui Denis Nanciu construiesc un spațiu al tensiunilor afective greu de tradus direct în limbaj. Expoziția Ce nu se vede?, care poate fi vizitată la Elite Art Gallery până pe 29 Mai, urmărește tocmai aceste forme fragile ale relaționării: distanța, apropierea, imposibilitatea atingerii și ceea ce rămâne suspendat între oameni atunci când cuvintele nu mai reușesc să creeze contact real. Folosind medii diferite, de la desen și pictură la obiect și sculptură, artistul construiește lucrări în care corpul apare simultan expus și protejat, iar spinii devin metafora unei...

Ultimele imagini înainte de întuneric: „Ochii Monei” – de Thomas Schlesser

Există suficiente cărți care explică pe înțelesul oricui arta, dar puține te fac să și privești arta altfel după ce le închizi. Citind Ochii Monei de Thomas Schlesser (Humanitas, trad. și note de Daniel Nicolescu), mi-am amintit inevitabil de Lumea Sofiei de Jostein Gaarder, romanul care transforma filosofia într-o aventură inițiatică, doar că Thomas Schlesser mută această pedagogie a descoperirii dinspre idee către imagine. Aici nu conceptele organizează maturizarea copilului, ci întâlnirea cu operele de artă, și poate că tocmai această deplasare spune ceva foarte profund despre epoca noastră sufocată de imagini, în care am uitat totuși, aproape complet, să...

„Urletul de după Munch”

Noua carte de poezie a Mariei Ivanov, „Aici nu ai pe cine te baza”, a apărut la editura chișinăuiană Prut, în Colecția Teritorii, coordonată de Moni Stănilă. Ca și-n volumul de debut, și-n „Aici nu ai pe cine te baza” avem o poezie existențială, cotidiană și socială, scriitoarea păstrîndu-și stilul din „Totul va fi bine”. Trăirile și suferințele personale și ale planetei se îmbină natural și se mai potolesc, alinîndu-se unele pe altele. Poeziile Mariei Ivanov sînt simple, directe, cu finaluri ingenioase, neașteptate, foarte bine alese și punctate. Avem și poezii stări, care se creează din contradicții, la prima vedere...

Expoziția de grup „An Endless Act of Tenderness / Un act nesfârșit de tandrețe” se deschide pe 15 mai la București

Safiticuminti Gallery prezintă expoziția de grup „An Endless Act of Tenderness / Un act nesfârșit de tandrețe”, un proiect de artă contemporană curatoriat de Octavia Anghel, care aduce în prim-plan teme esențiale precum tandrețea, empatia, grija și vulnerabilitatea ca forme de rezistență individuală și colectivă. Vernisajul va avea loc pe 15 mai 2026, de la ora 18:00, la Sip Coffee & Wine, iar expoziția va putea fi vizitată în perioada 15-29 mai 2026. Într-un context contemporan marcat de epuizare emoțională, polarizare socială și fragilitate relațională, expoziția propune o reflecție necesară asupra felului în care tandrețea poate deveni un act politic...

AREAL în luna mai: două evenimente despre corp, memorie și transformare prin dans și practici somatice

Fotografie de Cristina Matei În luna mai, AREAL propune publicului două evenimente distincte, dar profund conectate prin interesul față de corp, memorie și forme contemporane de performativitate: „moving [m]others” și conferința urmată de performance-ul „Eighty Five Percent Of What You Remember”. Ambele întâlniri aduc în prim-plan corpul ca spațiu de cercetare artistică, afectivă și socială, explorând feluri diferite în care dansul și somatica pot deschide experiențe de reflecție și transformare. Primul eveniment, performance-ul „moving [m]others”, va avea loc pe 7 mai, de la ora 17:00, în sala de sport a Școlii Speciale „Sf. Nicolae” din București. Instalația performativă, dezvoltată de...

Stray Lights Showcase revine pe 5 mai cu Rotko și Coridor, Apt. la Control Club

Seria de evenimente Stray Lights Showcase continuă pe 5 mai, la Control Club din București, cu un nou concert dedicat scenei alternative emergente din România. Evenimentul îi aduce în prim-plan pe Rotko, care își lansează albumul de debut, alături de Coridor, Apt., una dintre cele mai promițătoare apariții recente din zona midwest emo locală. Rotko este o trupă din Cluj-Napoca, fondată în 2025, al cărei sound se conturează la intersecția dintre art-rock, electronic și alternativ. Muzica lor îmbină synthuri modulare, drum machine-uri și chitări distorsionate într-un peisaj sonor melancolic și straniu, completat de versuri introspective. Abordarea lor pune accent pe...

 ©2025. Toate drepturile rezervate