Dimensiunea unei lucrări de artă spune foarte puțin despre forța sa artistică, însă continuăm să asociem, oarecum instinctiv, calitatea cu mărimea. CLOVA pornește tocmai de la această prejudecată și construiește un context dedicat exclusiv lucrărilor de mici dimensiuni, propunând o altă relație cu arta contemporană: una bazată pe proximitate, atenție și accesibilitate. În acest interviu, fondatorii proiectului vorbesc despre potențialul miniaturii de a forma noi colecționari, despre valoarea care nu depinde de scară și despre felul în care un format restrâns poate deschide o discuție mai amplă despre piața de artă și despre întâlnirea dintre artist și public.
Consumăm imagini din ce în ce mai rapid, iar CLOVA propune un tip de întâlnire cu arta care presupune apropiere fizică și atenție. Credeți că interesul pentru lucrările de mici dimensiuni este și o reacție la ritmul accelerat al culturii vizuale contemporane?
CLOVA, collecting little objects from various artists, este tocmai o invitație la un moment de pauză și calm. Da, credem că există și această dimensiune, în special într-o cultură dominată de imagini care sunt consumate prin scroll, sau sunt asimilate inconștient, indiferent de natura lor, iar aici ne referim la AI slopes sau alți mutanți din această categorie; o lucrare de mici dimensiuni îți cere întocmai să încetinești și să o privești, să o verifici, să o vezi. Nu o poți percepe din mers sau de la distanță. Trebuie să te apropii fizic, să îi acorzi timp și atenție. Într-un fel, miniatura devine un exercițiu bun de rezistență față de economia actuală a atenției.
În istoria artei, miniatura a fost asociată cu intimitatea, colecționarea sau cu obiectele prețioase. Cum se schimbă semnificația lucrării de mici dimensiuni atunci când este plasată în contextul artei contemporane și al pieței actuale?
Credem că toate asocierile enumerate de tine rămân valabile, o lucrare de dimensiuni mici implică ideea de apropiere și de relație intimă cu privitorul. Diferența este că astăzi ea capătă și o notă foarte actuală, în sensul în care funcționează și ca un memento privitor la valoarea unei lucrări, valoare ce nu este condiționată de dimensiunea ei. Și este ușor, într-o perioadă în care vizibilitatea și spectaculosul sunt adesea confundate cu relevanța, ca miniatura să treacă pe sub radar. Cu toate acestea o lucrare de mici dimensiuni readuce atenția asupra gestului artistic în sine și asupra relației nemediate dintre obiect și privitor.
În multe țări există târguri și platforme dedicate lucrărilor accesibile din punct de vedere financiar sau formatelor reduse. Ce modele internaționale i-au inspirat pe membrii CLOVA și ce ați simțit că lipsește încă în ecosistemul artistic din România?
Ne-au inspirat inițiative precum Affordable Art Fair (UK) sau Barely Art Fair (SUA), care au demonstrat că lucrările de mici dimensiuni și colecționarea accesibilă pot genera contexte extrem de vii și relevante pentru arta contemporană și pentru public. În același timp, inspirația a venit și din discuțiile cu prieteni artiști, colecționari și oameni apropiați scenei de artă. Ne-a inspirat de asemenea și povestea lui Herbert și Dorothy Vogel, cuplul de colecționari americani care au acumulat o colecție impresionantă, printr-un sistem practicabil de către oricine are o pasiune autentică pentru arta vizuală, și care au lăsat o moștenire și, îndrăznim să spunem, chiar un kit de practici pentru colecționari la început de drum, care nu au un spațiu colosal de expunere/depozitare și bugete generoase. Am observat că există un public care își dorește să cumpere artă contemporană, dar este adesea limitat fie de spațiul în care locuiește, fie de buget, fie pur și simplu de impresia că acest tip de activitate este rezervată unui cerc restrâns. Din acest punct de vedere, CLOVA răspunde unei nevoi socio-culturale reale. Ne dorim să facem primul contact cu colecționarea mai firesc și mai accesibil. Nu ne interesează doar să vindem artă, ci să contribuim la formarea unei culturi a colecționării, în care oamenii înțeleg de ce aleg o lucrare, cum se construiește o colecție și cum se dezvoltă o relație de lungă durată cu artiștii și cu practica lor. Componenta comercială există, desigur, însă ea este însoțită de una educațională, care pentru noi este la fel de importantă. În același timp, demersul nostru se înscrie într-o tendință internațională care a devenit tot mai vizibilă în ultimii ani. Vedem tot mai multe platforme care încearcă să democratizeze accesul la arta contemporană și să elimine barierele dintre public și colecționat. Noi nu ne-am propus să replicăm un model existent, ci să construim o versiune adaptată contextului local, una care să răspundă atât nevoilor artiștilor, publicului, cât și unei noi generații de colecționari.
Există tendința de a asocia dimensiunea cu importanța: muzeele sunt pline de lucrări mari și monumentale, iar spațiul expozițional favorizează adesea spectaculosul. A fost necesar să combateți această prejudecată atunci când ați construit conceptul CLOVA?
Da, într-o anumită măsură. Există încă reflexul de a considera că o lucrare mare este automat mai importantă sau mai ambițioasă, dar istoria artei ne arată exact contrariul: există lucrări extrem de concentrate conceptual care ocupă doar câțiva centimetri. Noi urmărim să mutăm discuția de la scară către intensitatea ideii și către experiența pe care o produce lucrarea.
O lucrare mică ocupă puțin spațiu, dar poate concentra aceeași complexitate conceptuală ca una monumentală. Oare și-au schimbat artiștii implicați modul de lucru atunci când au fost invitați să gândească la scară redusă?
Pentru unii artiști a fost un exercițiu interesant de traducere, mulți au descoperit că limitarea formatului generează alte soluții formale și chiar alte moduri de a transmite o idee sau de a da un sens lucrării. Din ce am observat, această „restricție” de scară – criteriul nostru a fost ca piesele să nu depășească 15×15 cm – a fost mai degrabă un stimul decât o constrângere.
În ultimii ani, piața de artă a încercat să atragă colecționari noi, mai tineri și mai puțin familiarizați cu mecanismele tradiționale ale colecționării. Credeți că miniatura poate funcționa ca o poartă de intrare către colecții sau riscă să fie percepută doar ca o variantă „mai accesibilă” a artei?
Absolut, miniatura este, într-un sens, o călăuză. Lucrările de mici dimensiuni fac acest prim pas firesc, de a bătători calea, fără să fie percepute ca o variantă „inferioară”. Sunt lucrări complete, nu versiuni reduse ale altora, și în niciun caz compromisuri.
Multe dintre obiectele cu care trăim astăzi sunt concepute pentru mobilitate și spații de locuire tot mai compacte. În ce măsură răspunde CLOVA unor transformări sociale și urbane, nu doar unor nevoi ale pieței de artă?
După pandemie credem că mulți dintre noi am început să ne raportăm altfel la spațiul în care trăim. Petrecem mai mult timp acasă și poate suntem mai atenți la obiectele cu care alegem să ne înconjurăm, iar o lucrare nu mai este doar ceva ce vezi într-o galerie, ci poate deveni parte din viața ta de zi cu zi. Într-un fel, credem că lucrările de mici dimensiuni răspund natural unor schimbări pe care le trăim deja; sunt mai ușor de integrat în spațiul domestic, dar asta nu înseamnă că sunt mai puțin importante, dimpotrivă, apropierea pe care o presupun creează o relație foarte personală cu acestea. Ajungi să trăiești cu ele, să le observi în contexte diferite și să le redescoperi în timp. Pentru noi, CLOVA înseamnă și să încurajăm ideea că arta contemporană poate face parte din cotidian.
Atunci când privești o lucrare de mici dimensiuni, corpul este obligat să se comporte diferit: te apropii, încetinești, renunți la privirea panoramică. În ce măsură vă interesează și această dimensiune coregrafică a relației dintre privitor și lucrarea de artă?
Chiar dacă nu am pornit de la această idee, este o perspectivă interesantă, pentru că într-adevăr o lucrare mică schimbă în mod natural felul în care te raportezi la ea. Nu o poți vedea din ușă și nici nu o poți fotografia din mers. Trebuie să te apropii, să îi acorzi timp și să fii atent la detalii, iar gestul acesta de a încetini devine valoros în sine.
Orice format generează și limitări. Care au fost provocările neașteptate apărute în dialogul cu artiștii, curatorii sau colecționarii atunci când ați decis să construiți un eveniment dedicat exclusiv lucrărilor de mici dimensiuni?
Sincer, nu ne-am lovit de provocări concrete în relația cu artiștii. Din contră, am găsit multă deschidere și interes pentru acest format. Provocările au venit mai degrabă din felul în care proiectul a fost perceput la început. Am auzit de câteva ori întrebarea: „De ce încă un târg de artă, când există deja altele, mai mari și mai consacrate?”
Pentru noi, însă, CLOVA nu a apărut din dorința de a concura cu evenimentele existente, ci de a ocupa un loc care încă nu exista în scena locală. Nu ne interesează să fim cel mai mare târg, ci să construim un context dedicat exclusiv lucrărilor de mici dimensiuni și să atragem un public care poate nu s-a simțit până acum apropiat de colecționarea de artă. Fiecare proiect își găsește relevanța atunci când răspunde unor nevoi reale, iar reacțiile pe care le-am primit de la artiști și de la public ne-au confirmat că există loc și interes pentru un astfel de format.
În prezent tindem să valorizăm permanent creșterea, expansiunea și vizibilitatea maximă, dar poate deveni miniatura și un gest critic, o formă de rezistență față de logica „mai mare înseamnă mai important”?
Se poate, chiar dacă nu acesta a fost punctul de plecare al proiectului. Nu credem că lucrările mici sunt mai bune decât cele monumentale și nici invers. Dar cred că ele ne obligă să renunțăm la reflexul de a judeca valoarea prin dimensiune. O lucrare de câțiva centimetri poate avea aceeași încărcătură conceptuală sau emoțională ca una care ocupă un întreg perete. Dacă noi reușim prin acest demers să schimbăm măcar puțin această percepție, atunci cred că proiectul își atinge una dintre mizele importante.
CLOVA vorbește despre obiecte mici, dar ambiția proiectului pare să fie una mult mai mare: schimbarea modului în care circulă și sunt percepute lucrările de artă. Ce transformare concretă ați vrea să produceți în scena artistică locală după alte ediții?
Ne-am dori ca, odată cu fiecare ediție, CLOVA să crească dincolo de ideea unui târg de artă și să devină un loc în care oamenii chiar se întâlnesc și intră în dialog. De aceea, pe lângă partea expozițională, lucrăm la dezvoltarea unui program de talk-uri, prelegeri și mese rotunde, alături de artiști, curatori, galerii, colecționari și invitați internaționali. Scena artistică are nevoie constant de contexte în care oamenii să poată vorbi deschis despre provocările pe care le întâmpină, despre cum se construiește o carieră artistică, cum funcționează piața de artă sau ce înseamnă, de fapt, să colecționezi. Dacă reușim să aducem toate aceste perspective la aceeași masă, cred că putem construi ceva care rămâne relevant și după ce târgul se încheie. În fond, totul se întoarce la artiști. Noi privim proiectul CLOVA ca o platformă care îi susține, le oferă vizibilitate și creează noi întâlniri cu publicul și cu viitori colecționari. Cu toate astea, suntem la început, deci cred că mai sunt multe direcții pe care proiectul le poate explora dar sperăm ca fiecare ediție să aducă oameni noi, conversații noi și motive noi pentru care arta contemporană să fie mai aproape de cât mai mulți dintre noi.