Balkanik Festival #13 începe vineri: muzicile lumii se întâlnesc pe malul Lacului Tei
Ladaniva, Zdob și Zdub, Taraf de Caliu și Baba Zula, premiera Romica Puceanu Reimagined, cântece ceremoniale Huni Kuin, jam sessions deschise, artă contemporană, meșteșuguri și activități pe lac. Abonamentele de 180 de lei, cu acces inclus la afterparties, mai sunt disponibile doar până vineri. Mai sunt doar câteva zile până când Balkanik Festival – Home of World Music #13, fueled by OSCAR Downstream, deschide porțile noii sale case de pe malul Lacului Tei. Între 28 și 30 august 2026, Parcul Tei devine pentru un ultim weekend de vară un teritoriu al muzicilor lumii, în care lăutăria bucureșteană întâlnește fanfarele balcanice, psihedelia anatoliană, cântecele armenești, sonoritățile Orientului Mijlociu și, anul acesta, tradițiile comunității Huni Kuin din Amazonul brazilian. Festivalul își deschide porțile vineri, de la ora 16:00, sâmbătă și duminică de la ora 12:00. De la Ladaniva, Zdob și Zdub, Taraf de Caliu, Baba Zula, Shiran & Bakal, Bubliczki, Cümbüş Cemaat și Kristijan Azirović Orkestar, până la premiera Romica Puceanu Reimagined, cântecele ceremoniale aduse din Amazon de Txana Ībã Huni Kuin și jam session-uri în care muzicienii sunt invitați să intre cu propriile instrumente și voci, ediția #13 construiește timp de trei zile o hartă muzicală care traversează Armenia, Balcanii, Orientul Mijlociu, Europa Centrală și America de Sud. În jurul scenelor, festivalul continuă prin artă contemporană, instalații, video mapping, talks, zeci de creatori independenți și meșteri, ateliere, gastronomie internațională, tarot și ghicit în cafea, zone de relaxare și activități pe Lacul Tei. Sub tema The Sounds of Heritage. The Rhythm of Now, Balkanik privește patrimoniul ca pe ceva care circulă între oameni, generații și geografii și care își schimbă forma tocmai pentru că rămâne viu. Primele sonorități ale ediției nu se vor auzi pe scenă, ci pe străzile Bucureștiului. Vineri, 28 august, de la ora 18:00, Kristijan Azirović Orkestar pornește în alai din Obor către Parcul Tei, iar fanfara sârbească va conduce publicul către noua casă Balkanik. De la 18:30, orchestra deschide Lake Stage, urmată de Shiran & Bakal, de la 20:30, și Ladaniva, de la 21:30. Una dintre cele mai iubite apariții ale noii scene world music europene, Ladaniva revine la București cu amestecul lor de folclor armean, ritmuri balcanice, jazz, reggae și pop. Shiran & Bakal aduc în aceeași seară cântece arabe, memorie familială, rădăcini irakiene și yemenite, sintetizatoare analogice și groove-uri de club. Sâmbătă, 29 august, programul Lake Stage începe la 17:30 cu premiera Romica Puceanu Reimagined. De la 19:30, Baba Zula aduce la București psihedelia anatoliană, saz electric, dub, improvizație și energia underground-ului din Istanbul, iar de la 21:30, Taraf de Caliu închide seara cu una dintre cele mai puternice expresii contemporane ale muzicii lăutărești românești. Duminică, Bubliczki deschid scena principală la 17:30 cu folk polonez, tradiții kashubiene, armonii klezmer și sufluri balcanice. De la 19:30 urcă pe scenă colectivul din Istanbul Cümbüş Cemaat, iar de la 21:30, Zdob și Zdub închid ediția #13 cu amestecul lor exploziv de rock, punk, ska și folclor moldovenesc. Romica Puceanu Reimagined: cântecele unei voci care continuă să circule: Ediția din 2026 este dedicată memoriei și moștenirii muzicale a Romicăi Puceanu, la 30 de ani de la dispariția uneia dintre marile voci ale muzicii lăutărești urbane românești și în apropierea centenarului nașterii sale, care va fi marcat în 2027. Sâmbătă, 29 august, de la 17:30, Balkanik prezintă în premieră proiectul Romica Puceanu Reimagined, creat special pentru această ediție. Pe aceeași scenă se întâlnesc Corina Sîrghi, Raluca Radu, Ioana Tătărușanu și Sorin Necunoscutu, alături de Valeriu Borcoș – electronică, Lucas Molina – percuție, Nelu Răducanu – țambal, Meltiade Mihalache – vioară, într-o formulă care pune repertoriul Romicăi în dialog cu sensibilități muzicale contemporane. Din Amazon la București: muzică ce se naște pe loc: O parte dintre cele mai speciale întâlniri muzicale ale ediției nu au o formă definitivă înainte de festival. Sâmbătă, de la ora 16:00, Txana Ībã Huni Kuin, reprezentant al comunității Huni Kuin din Amazonul brazilian, aduce în Parcul Tei cântece ceremoniale, rugăciuni și povești transmise din generație în generație. Crescut în satul Novo Futuro, Txana Ībã poartă mai departe prin cânt vocea și memoria strămoșilor săi și le pune în dialog cu oamenii și culturile întâlnite în călătoriile sale. În același spațiu va exista un bazar de artă indigenă Huni Kuin, dedicat susținerii comunității și protejării spațiului amazonian în care aceasta trăiește. Duminică, tot de la ora 16:00, festivalul găzduiește un Jam Session Lăutăresc, la care și-au confirmat deja prezența mai mulți muzicieni, dar a cărui formulă rămâne deliberat deschisă. Balkanik îi încurajează pe muzicienii aflați în public să vină cu instrumentele – sau cu vocea – și să intre în jam. Muzica lăutărească revine astfel într-unul dintre mediile prin care s-a transmis dintotdeauna: întâlnirea directă dintre muzicieni, repertoriul trecut de la unul la altul, ascultarea și improvizația. Brâncuși, între formă, tăcere și lumină În contextul Brâncuși150, Balkanik aduce în spațiul festivalului proiectul Forme care tac / Forme care luminează – Constantin Brâncuși la Balkanik Festival, care traduce câteva dintre principiile fundamentale ale universului brâncușian – esențializarea formei, verticalitatea, durata, tăcerea și lumina – în limbajul artei contemporane. Instalația monumentală Pasărea (care nu atinge pământul), realizată de scenografa și artista Raluca Pavel, funcționează ziua ca obiect sculptural, iar odată cu lăsarea întunericului este transformată prin video mapping-ul creat de Adistu, însoțit de o compoziție sonoră. Alături de ea, intervenția performativă Masa Tăcerii propune un moment colectiv de ascultare și prezență, suspendând pentru scurt timp ritmul festivalului. Și Poienița își schimbă forma după apus: între 21:00 și 23:30, vegetația devine suprafață pentru proiecții și apariții vizuale create prin video mapping. Balkanik se întinde anul acesta pe aproximativ 16.000 mp de spațiu verde, iar între concerte, Parcul Tei funcționează timp de trei zile și ca atelier, galerie și târg în aer liber. Expozițiile și instalațiile îi aduc împreună pe Atelierul Wood Be Nice, cu lucrări de grafică, colaj, mixed media și fotografie pe lemn, Bucharest Collage Collective, ilustratoarea Maretta Aivazian, cu Postcards from Armenia, și artista vizuală Ioana Vîlcu, cu instalația textilă Becoming – Arhitectura vieții. Târgul reunește peste 45
