Articles by Redacția Subversiv

Satul se schimbă odată cu oamenii care-l locuiesc: proiecția documentarului „În primul rând, să nu faci rău” & vernisajul expoziției „Sat. Migrație. Intervenție. Film”

Ce se întâmplă cu un sat atunci când în el ajung oameni care au venit din oraș în căutarea unui alt fel de viață? Și ce se întâmplă cu cei care au locuit acolo dintotdeauna, atunci când locul pe care îl știu începe să fie privit din exterior ca un spațiu al autenticității, al patrimoniului și al unei vieți mai aproape de natură? Sunt câteva dintre întrebările de la care pornește „Sat. Migrație. Intervenție. Film”, proiect inițiat de PATRUPETREI, care documentează transformările prin care trec satele din Transilvania odată cu migrația dinspre oraș spre mediul rural. Un nou capitol al acestui demers poate fi văzut la București în această toamnă, odată cu proiecția documentarului „În primul rând, să nu faci rău”, programată vineri, 2 octombrie, de la ora 18:30, la Apollo 111 Cinema. Filmul, realizat de Andrei Dudea, urmărește întâlnirea dintre localnicii rămași în satele săsești și oamenii care au ales să se mute în Alma Vii, Richiș sau Biertan. Poveștile lor vorbesc despre natură, patrimoniu, rădăcini și un ritm de viață diferit, dar și despre schimbări mai puțin vizibile: dispariția unor forme de întrajutorare, diferențele economice și distanța care poate apărea între oamenii care împart același loc. Biletele la film sunt disponibile online aici.  Filmul este parte dintr-un proces de cercetare mai amplu, care a început în 2024 cu „În căutarea paradisului pierdut”, proiect PATRUPETREI dedicat migrației de la oraș la sat. Dacă prima etapă a adunat povești personale despre mutarea în mediul rural și a construit o arhivă de mărturii, „Sat. Migrație. Intervenție. Film” duce cercetarea mai departe, către relațiile care se construiesc între vechii și noii locuitori și către felul în care aceste întâlniri modifică, treptat, comunitatea. În luna iunie a acestui an, în Alma Vii, proiectul a adus împreună antropologi, studenți, membri ai echipei și locuitori ai satului, într-o Școală de Vară dedicată documentării migrației către mediul rural. Au urmat întâlniri cu oamenii din comunitate, documentare vizuală, un atelier participativ și o masă comunitară care au creat un spațiu informal de conversație între locuitorii vechi și cei nou-veniți. Aceste demersuri au reprezentat primele etape ale unei cercetări care continuă în Alma Vii, Richiș și Biertan și care va fi transformată în filme, texte antropologice, expoziții și evenimente publice. Pe 10 octombrie, povestea proiectului se mută și într-un alt format: la Random House, București, va avea loc vernisajul expoziției „Sat. Migrație. Intervenție. Film”, care aduce împreună materialele rezultate din cercetarea de teren și urmărește, prin imagini și povești, transformările pe care le traversează aceste comunități. Expoziția continuă astfel întrebările deschise de film și le pune într-un spațiu în care publicul poate privi mai îndeaproape nu doar locurile, ci și oamenii, relațiile și experiențele din spatele lor. Pentru că, până la urmă, când vorbim despre migrația de la oraș la sat, nu vorbim doar despre case cumpărate, grădini, internet bun și ferestre restaurate. Vorbim despre oameni care ajung să împartă aceeași uliță, aceeași piață, același magazin și, uneori, aceleași întrebări despre cum ar trebui să arate locul în care trăiesc. „Sat. Migrație. Intervenție. Film” încearcă să surprindă tocmai acest proces aflat încă în desfășurare: cum se schimbă satul atunci când se schimbă oamenii lui și dacă, dincolo de diferențele dintre istorii și motivele pentru care au ajuns acolo, poate apărea o formă nouă de comunitate. În cadrul proiectului este în continuare deschis și un apel pentru poveștile persoanelor care s-au mutat din mediul urban în mediul rural, ale căror experiențe vor completa arhiva începută în 2024 și vor contribui la cercetarea și materialele artistice și expoziționale ale proiectului. „Sat. Migrație. Intervenție. Film” este un proiect derulat de PATRUPETREI și cofinanțat de AFCN, realizat în parteneriat cu Muzeul Național al Țăranului Român, Mihai Eminescu Trust, Primăria Biertan, Masterul de Antropologie și Masterul de Studii Vizuale și Societate ale SNSPA și Random Space. Parteneri media: Agenția de cArte, Bookhub, CVLTARTES, Happ.ro, Iscoada, Observator Cultural, Radio București FM, Radio România Cultural, Radio România Internațional, Subversiv, Zile și Nopți. Proiectul nu reprezintă în mod necesar poziţia Administrației Fondului Cultural Național. AFCN nu este responsabilă de conținutul proiectului sau de modul în care rezultatele proiectului pot fi folosite. Acestea sunt în întregime responsabilitatea beneficiarului finanțării.

Continue Reading

Unul dintre cei mai apreciați autori de crime nordic vine în România: Aslak Nore, autorul romanului „Cimitirul mării”, la București și Brașov

Iubitorii de crime nordic au un nou motiv să-și țină agenda la îndemână în luna septembrie. Aslak Nore, unul dintre numele importante ale literaturii noir norvegiene contemporane, vine în România pentru o serie de întâlniri cu publicul, între 26 și 29 septembrie, iar de data aceasta nu avem de rezolvat un caz. Avem ocazia să-l întâlnim chiar pe omul din spatele lui. Redăm, în cele ce urmează, comunicatul de presă transmis de reprezentanții editurii care îl publică pe autor în limba română. Trei întâlniri, două orașe, un autor care știe că cele mai bune secrete nu dispar niciodată Prima întâlnire cu Aslak Nore are loc la Brașov, pe 26 septembrie, în cadrul NOD Evenings, în Aula Universității Transilvania. De la 18:00 la 19:00, autorul va intra într-un dialog cu publicul, în limba engleză, într-o întâlnire moderată de jurnalistul Victor Cobuz. Pe 27 septembrie, Aslak Nore revine în cadrul NOD, la Radisson, unde va participa, între 10:00 și 11:30, la NOD Special Guests Closing Panel, alături de Jonathan Coe, Maja Lunde și Rene Karabash. Iar pe 29 septembrie, întâlnirea se mută la București, la Cărturești Verona, unde, de la ora 19:00, Aslak Nore se va întâlni cu cititorii într-un eveniment organizat de Crime Scene Press. Alături de autor vor fi Alexandru Arion, fondator al Crime Scene Press, și Adina Dinițoiu, jurnalist cultural și moderator al întâlnirii. Va fi o conversație despre literatura crime, despre construcția unui thriller, despre secrete de familie și despre felul în care istoria poate deveni materia primă a unei povești imposibil de lăsat din mână. Și, desigur, despre „Cimitirul mării”, romanul care l-a adus pe Aslak Nore în atenția cititorilor români și internaționali. În centrul romanului Cimitirul mării, publicat în România de Crime Scene Press, se află moartea misterioasă a conducătoarei unei dinastii norvegiene puternice. Memoriile sale nepublicate dispar, iar manuscrisul ascunde povestea unui dezastru naval din timpul celui de-al Doilea Război Mondial, în care și-au pierdut viața soțul său și sute de alte persoane. Nepoata ei pornește pe urmele manuscrisului dispărut, alături de un agent secret căzut în dizgrație. Investigația îi poartă printr-o istorie de familie construită din secrete, trădări, iubiri condamnate și lupte pentru putere, până la un adevăr pierdut de 75 de ani. Iar dacă există un loc în care acel adevăr poate fi găsit, el se află la 300 de metri sub apă, în epava navei. Rezultatul este un thriller literar care combină misterul unei investigații cu amploarea unei saga de familie și cu ecourile istoriei europene. Romanul a fost descris de Le Point drept „o frescă familială și geopolitică”, undeva între saga Millennium și serialul Succession, în timp ce VG îl caracterizează prin combinația de avere uriașă, secrete de familie, moștenitori ilegitimi, forțe speciale norvegiene și o poveste de dragoste. Despre autor Născut la Oslo în 1978, Aslak Nore este jurnalist, editor și autor de nonficțiune și de crime fiction. Are un trecut profesional care include atât jurnalismul și publishingul, cât și experiența militară, elemente care se regăsesc în interesul său pentru geopolitică, serviciile secrete, conflicte și mecanismele puterii. A studiat la Universitatea din Oslo și la New School for Social Research din New York, apoi și-a îndeplinit serviciul militar în Batalionul norvegian de elită Telemark, în Bosnia. Fiind un aventurier modern, Nore a locuit în America Latină și a lucrat ca jurnalist în Orientul Mijlociu și în Afganistan.  A publicat mai multe cărți de nonficțiune și patru romane. Wolfsangel (2017) a fost un bestseller național și a câștigat Premiul Riverton pentru cel mai bun roman de suspans din Norvegia în 2018. Cimitirul mării este primul roman dintr-o serie de thrillere literare al căror succes a depășit granițele Norvegiei, cărțile fiind publicate în peste zece limbi. Nore locuiește în Provența, în Franța. Întâlnire cu Aslak Nore la Cărturești Verona, București Cărturești Verona – 29 septembrie | 19:00 Aslak Nore, în dialog cu Adina Dinițoiu, jurnalist cultural. Moderator: Alexandru Arion, fondator Crime Scene Press O întâlnire pentru cititorii români de crime nordic, dar și pentru cei curioși să afle ce se întâmplă în spatele unei povești de suspans: cum se construiește un mister, cum se transformă istoria într-un thriller și cât de multe dintre secretele unei familii pot deveni literatură. Pentru că, uneori, cea mai interesantă parte a unui crime nu este cine a făcut-o, ci creatorul ei. Intrarea la eveniment este liberă, în limita locurilor disponibile, cu înscriere în prealabil aici.

Continue Reading

Peste 4.000 de participanți la cele 60 de evenimente de la ediția a doua a Festivalului APOLODOR

Festivalul de Literatură pentru Copii și Adolescenți APOLODOR și-a încheiat cea de-a doua ediție, desfășurată la Botoșani între 17 și 20 septembrie 2026, cu peste 4.000 de participanți și 60 de evenimente. Timp de patru zile, literatura s-a întâlnit cu ilustrația, jurnalismul, filosofia, teatrul, traducerea, muzica și educația financiară în spații culturale și educaționale din municipiu și din județ. Noutățile ediției a doua: de la cărți pentru nou-născuți la deschiderea internațională Una dintre inițiativele lansate în 2026 este campania „Născut cititor”. Primele volume au ajuns la Maternitatea din Botoșani, iar în următoarele 12 luni 2.000 de copii născuți în județ vor primi, la plecarea din maternitate, prima lor carte. Volumul cuprinde „Greierele și furnica” și „Punguța cu doi bani”, in versiuni adaptate pentru copii foarte mici, cu ilustrații de Cristina Chiorescu. Campania este realizată de Festivalul APOLODOR împreună cu Maternitatea din Botoșani și Editura GAMA. Atelierele de educație financiară organizate de Asociația Forma Mentis cu sprijinul NN, au reprezentat unul dintre centrele de atracție ale celei de-a doua ediții. Cele șapte întâlniri, adaptate grupelor de vârstă, le-au vorbit copiilor și adolescenților despre bani, economisire, alegeri și administrarea resurselor. Ediția din 2026 a avut o prezență internațională mai amplă. Autoarea Petia Kokudeva din Bulgaria,  Vitali Konstantinov din Germania, ilustratori și profesioniști ai cărții din România, Elveția, Republica Moldova au participat la întâlniri cu copiii și la masa rotundă „Books and Images. How Books Travel Abroad”. Expoziția „BOOK M@P 2: ilustratori din România și Republica Moldova” a pus în valoare pe câțiva dintre cei mai apreciați ilustratori din cele două țări.  Peste 4.000 de participanți și un program construit pentru publicuri diferite Cele 60 de evenimente au reunit peste 4.000 de copii, adolescenți și adulți. Cele trei Seri APOLODOR de la Teatrul „Mihai Eminescu” au atras împreună peste 1.000 de spectatori, iar 50 de voluntari au susținut desfășurarea programului. Ediția a cuprins întâlniri cu scriitori în școli și grădinițe, ateliere pentru vârste și preocupări diferite, lansări de carte, dialoguri publice, expoziții de ilustrație și bandă desenată, ateliere de jurnalism, filosofie, teatru și traducere, tururi multiculturale, evenimente profesionale și concerte. Programul a fost găzduit de școli, biblioteci, galerii, Cinema Unirea și Teatrul „Mihai Eminescu”, precum și de Memorialul Ipotești, Albești și Sulița. Cinci expoziții de ilustrație: „Livia Rusz (1930–2020), file de poveste”, „Geografii povestite”, „Ciubi versus Pisica Pătrată”, „BOOK M@P 2: ilustratori din România și Republica Moldova” și „1001 de personaje în căutarea unui autor” au prezentat opera unor dintre cei mai apreciați ilustratori, de la clasici la cei mai tineri absolvenți .  Atelierul lui Carli a propus 11 sesiuni de lectură și ilustrație, iar profesorii, bibliotecarii și profesioniștii cărții au avut întâlniri dedicate traducerii, benzii desenate, literaturii pentru copii și circulației cărților între spații culturale diferite. Invitații ediției a doua Ediția a doua a reunit scriitori și creatori iubiți de publicul de tate vârstele, precum Cristina Andone, Simona Antonescu, Florin Bican, Ioana Bot, Lavinia Braniște, Jan Cornelius, Doru Căstăian, Cezar-Florin Ciobîcă, Viorel Ilișoi, Petia Kokudeva, Vitali Konstantinov, Moni Stănilă, Victoria Pătrașcu, Stelian Tănase, Carmen Tiderle și Alexandru Vakulovski. Lor li s-au alăturat jurnalistele Elena Vijulie și Nona Rapotan, traducătoarea și agenta literară Marilena Iovu, editorul Herwig Bitsche, ilustratorii Alexandru Ciubotariu, Sabina Drînceanu, Bianca Simionescu, Andrei Pantea.  Serile APOLODOR de la Teatrul „Mihai Eminescu” au început joi cu „Copilărie și istorie”, dialogul dintre Stelian Tănase și Simona Antonescu, moderat de Ovidiu Mihăiuc. Vineri, întâlnirea „Copilării în dialog”, cu Jan Cornelius, Viorel Ilișoi și Victoria Pătrașcu, a fost urmată de recitalul „Dincolo de note”, susținut de violonistul Răzvan Stoica și pianista Andreea Stoica. Sâmbătă, conferința „Darurile filosofiei pentru o generație digitală”, susținută de Doru Căstăian, a precedat concertul Adei Milea, desfășurat cu Sala Mare plină. Festivalul de Literatură pentru Copii și Adolescenți APOLODOR este inițiat de scriitorii Dan Lungu, directorul festivalului, și Luminița Corneanu, directorul artistic, și este organizat de Fundația Corona, cu finanțarea Consiliului Local și a Primăriei Municipiului Botoșani. Ediția a doua s-a desfășurat sub Înaltul Patronaj al Reprezentanței Comisiei Europene în România. Echipa festivalului Director – Dan Lungu Director artistic – Luminița Corneanu Curatoare ale expozițiilor de ilustrație – Cezarina Caloian și Dana Lungu Director executiv – Costică Roman Asistent director – Pușa Piticari Manager logistică și voluntari – Alexandru Teioșanu Identitate vizuală – Marinela Ciobanu Comunicare – Roxana Aiacoboaei Social Media – Anamaria Ionel Website – Robert Pietraru Finanțatori Consiliul Local și Primăria Municipiului Botoșani Parteneri instituționali Centrul Național al Cărții, Asociația Punctul de Cultură, Inspectoratul Școlar Județean Botoșani, Teatrul „Mihai Eminescu” Botoșani, Memorialul din Ipotești – Centrul Național de Studii „Mihai Eminescu”, Biblioteca Județeană „Mihai Eminescu”, Universitatea Națională de Arte „George Enescu” din Iași, Cinematograful Unirea, Casa Corpului Didactic Botoșani, Asociația Bibliotecarilor din România, Asociația Forma Mentis, CHILL Festival Chișinău, Galeria ArtEast Iași, Editura GAMA, Agenția Caracteristic, CNIPT Botoșani, Asociația pentru Ospitalitate Culturală, Asociația Scriitorilor de Literatură pentru Copii și Adolescenți din România „De Basm”, Fundația Star of Hope România, Școala Profesională de Cooperație, Spitalul Județean de Urgență „Mavromati”, Grupul de Cercetări Calitative al Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași și Institutul Liszt – Centrul Cultural Maghiar din București. Edituri partenere Editura Art, Editura Arthur, Editura Grafic, Editura Polirom, Editura GAMA, Editura Corint, Editura Casa Radio, Editura GRI, Editura Nemi, Editura Nemira, Editura Univers, Editura Vlad și Cartea cu Genius. Parteneri media Radio România Cultural, TVR Iași, Edupedu, PressHub, VIVA FM, Observator Cultural, Matca Literară, Filme-cărți.ro, Monitorul de Botoșani, Buzz Botoșani și Independentul de Botoșani. Partener de hidratare Aqua Carpatica Partener de mobilitate Geely Iași – ATI Motors Holding

Continue Reading

Semnal editorial. Cum s-a născut multipremiatul roman „Cu noaptea în inimă”:  23 de ani de tăcere, două cazuri de femicid și povestea autoarei Nathacha Appanah

Pentru marile suferințe nu e nevoie de multe cuvinte. Ele vin de la sine atunci când e loc să fie spuse și, mai ales, auzite. Iar scriitoarea franceză Nathacha Appanah le folosește pe cele potrivite, cu delicatețe și, în același timp cu fermitate, pentru a reconstitui în cartea Cu noaptea în inimă universul interior și realitatea exterioară, deseori diferite, în care trăiesc femeile abuzate. Redăm, în cele ce urmează, comunicatul de presă transmis de reprezentanții editurii Trei. „Problema este că ele au vorbit, dar nu au fost ascultate pe măsura cuvintelor lor. Și atunci se întorc (în relație). Este mereu această revenire obsesivă asupra acelorași lucruri. Așadar, aș spune că, în ultimele perioade (înainte de a muri), au fost totuși singure”, declara ea despre personajele sale într-un interviu acordat pentru Maison Française d’Oxford.  Autoarea cărții publicate în limba română la Editura Trei va veni în premieră în România, pe 8 octombrie la Librăria Humanitas de la Cișmigiu, de la ora 19:00 pentru a lansa romanul ce împletește confesiunea cu investigația, într-un demers deloc ușor. Jurnalistă de profesie, ea s-ar fi putut rezuma la experiența profesională pentru a relata și arăta lacunele unui sistem care a eșuat în a apăra și proteja victimele, chiar și după nenumărate plângeri depuse la Poliție sau pentru a crea un manifest. Însă Nathacha Appanah afirmă că nu și-a dorit acest lucru. Și tocmai de aceea face mai mult decât atât. Ea scrie cu autenticitatea femeii care a trăit, dar care și-a dorit și a crezut timp de zeci de ani că poate lăsa acea parte a sa în urmă. „Dintre aceste trei femei, a trebuit să încep cu prima, cea care tocmai a împlinit douăzeci și cinci de ani atunci când fuge și singura care mai este în viață astăzi.” Aceasta este chiar povestea autoarei care a avut nevoie de 23 de ani pentru a scrie despre această experiență și pentru a plonja înapoi în teroarea unei nopți în care a fost la un pas de moarte. O noapte în care „mă gândesc: există atâtea moduri de a muri și atâtea moduri de a-ți fi frică. (…) Suntem singuri pe lume, toate ființele umane sunt absente din această noapte, toți oamenii care mă iubesc, toți oamenii care îi iubesc dorm un somn adânc, neîntrerupt. Nimeni nu se trezește să mă scoată de aici, nimeni nu se trezește să-i arate că greșește. Interiorul corpului meu este înghețat, doar țipătul hidos îmi iese pe gură din când în când”.  =”font-weight: 400; color: #000000;”>23 de ani ar fi putut să nu schimbe nimic în încercarea de a uita și de a se regăsi într-o rutină cotidiană, cât mai aproape de normalitatea pe care nu a cunoscut-o în adolescență. Avea 17 ani când a câștigat premiul unui concurs de proză scurtă, organizat de un cotidian din Mauritius. Redacția a trimis un jurnalist, scriitor și poet să o intervieveze pe tânăra pasionată de literatură care avea un singur vis, acela de a deveni scriitoare. Acest bărbat, cu treizeci de ani mai în vârstă decât ea, începe să o cucerească metodic. Să o transforme în pradă. Mai bine de un an și-a insinuat prezența în viața ei, sub masca mentorului care îi oferă siguranță și încrederea lui, pentru a o transforma în ceea ce ea a refuzat în cele din urmă să devină până la final. Victima abuzurilor repetate, a violenței fizice, a terorii și a înstrăinării, izolată treptat de familie, prieteni, ea reușește să se elibereze la vârsta de 25 de ani. Însă, peste povestea ei, a supraviețuitoarei care scrie această carte, a venit încă o poveste. La doi ani și jumătate după acea noapte, în decembrie 2000, la puțin timp după ce se stabilise în Franța, se afla la redacție. În timp ce făcea revista presei, a citit o știre despre o femeie din Mauritius care a fost urmărită cu mașina noaptea de soțul ei. Acesta a călcat-o, a omorât-o și a lăsat-o într-un șanț. Deși relatarea nu conținea decât inițiale, ea a știut cine e femeia și cine este criminalul. Așa a aflat cum verișoara ei, Emma, fusese ucisă de soț. Deși și-ar fi dorit să fi fost acasă, să lucreze în redacția orășelului în care a crescut și să se ocupe de acest caz, nu s-a simțit pregătită să se apropie mai mult. Și timpul a curs din nou. Până pe 4 mai 2021, când o nouă știre a devenit punctul de plecare al romanului Cu noaptea în inimă. „Atunci, am știut că voi încerca să lucrez asupra chestiunilor legate de viața de cuplu și asupra felului în care iubirea se transformă în otravă. A doua zi după moartea lui Chahinez Daoud, dimineața, am auzit vestea la radio și, pe tot parcursul zilei, am fost literalmente absorbită de această veste, absorbită atât de oroare, cât și de paralelele care existau… asupra felului în care a murit, pe stradă, și de ceea ce exista în paralel cu povestea verișoarei mele, Emma, care și ea a murit pe stradă, în anul 2000”, declară autoarea pentru Maison Française d’Oxford. Chahinez Daoud, femeia care a devenit un simbol al femicidului în Franța Provit FRANCE 24 English, în mai 2021, Chahinez Daoud, în vârstă de 31 de ani și mamă a trei copii, pleca de acasă când fostul ei soț, Mounir Boutaa, eliberat din închisoare după ce executase o pedeapsă pentru violență domestică, a împușcat-o în picioare, apoi a stropit-o cu combustibil și i-a dat foc. Chahinez a murit arsă de vie. În apărarea sa, Boutaa a susținut că nu intenționase să o omoare, ci să o pedepsească și să o facă să sufere: „Decisesem să o pedepsesc. Voiam să o împușc în picioare. Voiam să-mi ard puțin soția, ca să-i rămână o amintire a întregii suferințe pe care mi-a provocat-o.” Ancheta declanșată după crimă a scos la iveală grave disfuncționalități în gestionarea cazului.   În Franța, peste 100 de femei sunt ucise, în medie, în fiecare an de parteneri sau de foștii lor parteneri. Drama, care a tulburat profund Franța, a

Continue Reading

Mini festival de toamnă la Zen Garden Oradea: loc de întâlnire și dialog pentru producători și afaceri locale

Pentru a sărbători împreună sosirea toamnei și roadele ei, Zen Garden Oradea a gândit un eveniment căruia îi spune, destul de pretențios, festival. Despre ce e vorba, de fapt? O ocazie de a aduce împreună afaceri locale și oameni bucuroși să petreacă o zi de toamnă socializând, testând și învățând unii de la alții în cadrul unor activități relaxante și de folos în miezul naturii. Astfel, pe 26 septembrie 2026, începând cu ora 09:00 și până seara târziu, în locația de pe Gheorghe Doja 205D (Oradea) au loc evenimente de carte, string art, creative writing, precum și o masă cu zacuscă proaspătă servită lângă foc. Intrarea este liberă. Program 10:00-12:00: club de carte „Tu ce citești azi” (locuri epuizate) 12:00-15:00: atelier string art cu Emil Moldovan, înscrieri aici: https://www.instagram.com/moldovanemil13.90 (300 lei/persoană – include materialele; la final, participanții iau acasă tabloul realizat) 15:00-17:00: atelier creative writing cu Livia Creț, înscrieri aici: https://forms.gle/tpHLCyDbh2c285MaA (60 lei/persoană) 17:00-19:00: zacuscă la ceaun cu Daniel Socaciu  Stația de cafea de la MY. Specialty Coffee va fi prezentă la Zen de dimineața până după-amiază târziu. Acces Intrarea în grădina Zen Garden Oradea este liberă, în limita locurilor disponibile. Înscrierile la ateliere sunt contra cost, se fac direct la îndrumătorii de atelier, iar locurile sunt limitate.  Deoarece locurile de parcare în zonă sunt puține și organizatorul susține protejarea naturii, participanții sunt încurajați să vină fie aducându-i și pe alții (pentru a nu veni o singură persoană cu o mașină altfel goală), fie cu mijloace de transport în comun sau cu bicicleta.

Continue Reading

„Atlasul Universului” invită copiii și părinții la premiera de gală de la Cinema City Mega Mall și premiază spectatorii de la Cinema City cu o excursie în Spania!

Mesajul echipei filmului „Atlasul Universului” se transmite odată cu concursul lansat în rețeaua Cinema City. Fiecare bilet cumpărat la orice proiecție „Atlasul Universului” din cinematografele Cinema City, al cărui cod este înscris pe atlasuluniversului.cinemacity.ro până pe 10 octombrie, intră în tragerea la sorți pentru o excursie la Madrid, care include transport și cazare pentru două persoane și două bilete la un meci al echipei Real Madrid, disputat pe stadionul Santiago Bernabeu. Filip, personajul principal al filmului regizat de Paul Negoescu, este un puști care-l admiră foarte mult pe jucătorul Kylian Mbappé, la fel ca și actorul Matei Donciu care-l interpretează. Publicul din București este invitat să descopere pe 19 septembrie, la premiera de gală de la Cinema City Mega Mall, povestea lui Filip și a călătoriei sale în căutarea pantofilor potriviți pentru fotbal, care se transformă într-o aventură despre prietenie și curaj. Evenimentul are loc în prezența echipei de la ora 11:00, iar proiecțiile vor începe la ora 12:00. Bilete aici. „Atlasul Universului” intră în cinematografe din 19 septembrie și promite o experiență de vizionare fermecătoare și plină de candoare, pentru toate vârstele. Alături de protagonistul Matei Donciu, în vârstă de 12 ani, sunt actorii Andreea Grămoșteanu și Marin Grigore aflați prima oară împreună în ipostaza de părinți și pe marele ecran, nu doar în viața reală. Distribuția filmului este completată de copiii Johanna Mild, Sofia Marinescu, Călin Petru, Carol Alupoaei, Matei Marginean, Eva Negoescu, alături de actorii Costi Antone, Zisu Stanciu, Cristi Martin, Silvana Negruțiu, Andrei Mateiu, Andreea Mateiu, Kim Ciobanu, Puiu Lăscuș, Nelu Serghei și alții. Imaginea filmului „Atlasul Universului” este semnată de Ana Drăghici, iar montajul a fost realizat de Mihai Codleanu. De scenografie și costume s-au ocupat Iulia și Victor Fulicea, iar Marius Leftărache și Victor Miu s-au ocupat de muzică și design-ul de sunet. Cinema City invită  elevii și profesorii să descopere cinematograful ca spațiu educativ  „Atlasul Universului” face parte din  programul educațional de la Cinema City, în cadrul căruia se pot obține bilete la prețuri reduse pentru grupuri școlare de luni până vineri, pentru proiecțiile care încep înainte de ora 17:00. Profesorii însoțitori beneficiază de acces gratuit (o gratuitate la fiecare 10 bilete de elevi) și facilitează transmiterea de materiale materiale educaționale ce oferă posibilitatea de a integra vizionarea filmului în activitățile didactice prin fișe tematice și discuții ghidate. De asemenea, oferă asistență pentru organizarea vizitei, putându-se face rezervări în avans, pentru a planifica eficient excursia cu elevii. Pentru a sprijini organizarea proiecțiilor pentru copii și furnizarea pachetului educațional dedicat filmului, echipa „Atlasul Universului” oferă posibilitatea de a facilita  profesorilor programarea vizitelor, la orice sală de cinema în care rulează filmul. Profesorii interesați sunt invitați să trimită un email la office@atlasuluniversului.ro. „Atlasul Universului” este o producție deFilm (România), realizată în coproducție cu Screening Emotions (Bulgaria) și Avanpost Media (România), finanțată de Centrul Național al Cinematografiei, Guvernul României prin Oficiul de Film și Investiții Culturale, Eurimages, Bulgarian National Film Center, Magic Lab, Cinema City, Magic Shop, UniCredit, Kaufland, UPFAR ARGOA, Televiziunea Română. Filmul este reprezentat internațional de prestigioasă companie internațională Pluto Film. „Atlasul Universului” este distribuit în România din 19 septembrie de T.R.I.B.E. Films. Partener media principal: DIGI FM. Parteneri media: Ringier, Libertatea, Avantaje, Cărturești, Zile și Nopți, Cinemap, Adevărul de Weekend, News.ro, Urban.ro, Observator Cultural, Like 5, IQads, Playtech, Revista FILM, Cinefan, Revista LOR, Filme-cărți, Happ.ro, MovieNews, Din filme, Subversiv, Daily Magazine, LiterNet, Munteanu Recomandă, The Movienator, Cinefilia, PRwave, GoNEXT, Delta TV, Pagina de Psihologie.

Continue Reading

Alice Books vine la FestivalYA 2026 cu două evenimente dedicate literaturii ca experiență ANALOG

Publicul bucureștean se va putea întâlni în premieră, față în față, cu M.L. Rio, dar va putea participa și la o discuție despre romanul grafic ca formă de memorie, rezistență și protest. În luna septembrie, Editura Alice Books participă la FestivalYA 2026, ediția dedicată culturii Gen Z, care invită cititorii să lase pentru câteva ore ecranele deoparte și să revină la experiența nemijlocită a cărții, a dialogului și a întâlnirilor față în față. Între 28 septembrie și 4 octombrie, cu un pre-event pe 24 septembrie, FestivalYA, singurul festival din România dedicat literaturii Young & New Adult, propune, sub conceptul ANALOG, un program construit în jurul prezenței fizice, al schimbului direct de idei și al conexiunii dintre autori și comunitățile lor de cititori. În acest context, Alice Books vine la festival cu două evenimente care aduc în prim-plan atât literatura YA și dark academia, cât și rolul cărții ca instrument de memorie, empatie și rezistență. M.L. Rio, pentru prima dată față în față cu cititorii din România Pe 1 octombrie, de la ora 18:00, la Cărturești Carusel, Alice Books o aduce pe M.L. Rio într-o întâlnire așteptată de mult timp de cititorii români. Aceasta este moderată de Lucia Popovici, manager editorial la Alice Books, iar rezervările se pot face AICI. Autoarea romanelor Dacă am fi ticăloși și Ceară fierbinte, precum și a nuvelei Schimbul de noapte, publicate în România de Alice Books, a intrat în dialog cu cititorii români în mediul online, în conversații despre cărți, muzică, Shakespeare și universul dark academia. De fiecare dată însă, a rămas aceeași promisiune: data viitoare, întâlnirea va avea loc față în față, iar la FestivalYA 2026, promisiunea devine realitate. M.L. Rio va vorbi despre universul său literar, despre tragedia shakespeariană, mister și estetica dark academia, într-o întâlnire care pune în centru exact ceea ce propune această ediție a festivalului: experiența unei comunități care se întâlnește față în față și nu se conectează doar printr-un ecran. ANALOG Talks: Romanul grafic ca formă de rezistență Cu o zi înainte, pe 30 septembrie, de la ora 18:00, Alice Books propune o captivantă discuție în cadrul festivalului: „Romanul grafic ca formă de rezistență”, un eveniment dedicat modului în care desenul, memoria și lectura pe hârtie pot deveni forme de mărturie și protest. Dialogul pornește de la romanele grafice ale autoarei sud-coreene Keum Suk Gendry-Kim, ale cărei cărți transformă experiențe istorice și trauma colectivă în povești vizuale despre memorie, identitate și supraviețuire. Într-o perioadă dominată de AI și de conținut video efemer, o linie trasată de mână poate deveni mai mult decât o imagine: poate păstra o memorie, poate recupera o voce și poate spune ceea ce propaganda a încercat să șteargă. În același timp, lectura pe hârtie devine un exercițiu de încetinire, atenție și empatie. Invitații evenimentului sunt Pisica Pătrată, artist vizual, și Diana Peca, coordonator CSRK, Centrul de Studii Româno-Coreene. Discuția va fi moderată de Lucia Popovici, Editorial Manager, Alice Books. Evenimentul face parte din FestivalYA 2026, cu sprijinul Literature Translation Institute of Korea, și va fi transmis live pe CărtureștiTube. ANALOG Talks | Romanul grafic ca formă de rezistență 30 septembrie | 18:00 Invitați: Pisica Pătrată, artist vizual; Diana Peca, coordonator CSRK, Centrul de Studii Româno-Coreene Moderatoare: Lucia Popovici, manager editorial Alice Books Cărturești Carusel Rezervări AICI  Alice Books, în centrul unei ediții care pune literatura în contact direct cu publicul Cele două evenimente reflectă direcția ediției din acest an a FestivalYA: de la ecran la pagina de carte și de la interacțiunea digitală la întâlnirea reală. FestivalYA 2026 propune teme conectate direct la cultura pop și la interesele comunității Gen Z – de la fenomenul internațional Dark Academia și evoluția pieței de carte YA & NA, la gaming, mitologie românească reinterpretată, roman grafic sud-coreean, gândire critică și memoria în format fizic. De la lansarea sa în format online, FestivalYA a evoluat către un spațiu fizic de dialog între adolescenți, tineri, autori și comunități de cititori. Ediția ANALOG continuă această transformare și invită publicul să schimbe comentariile de pe rețelele sociale cu dezbateri live, recomandările din feed cu pagini de carte și consumul rapid de conținut cu experiența unei întâlniri care rămâne în memorie. Pentru Alice Books, participarea la FestivalYA 2026 înseamnă două întâlniri diferite, dar unite de aceeași idee: literatura este mai mult decât conținut – este experiență, memorie și comunitate. Programul complet al FestivalYA 2026, detaliile despre evenimente, invitați și modalitatea de înscriere sunt disponibile pe pagina FestivalYA, dar și pe pagina de Instagram a festivalului. 

Continue Reading

Open call internațional: Bucharest miniCOLLAGE Biennale 

Bucharest Collage Collective și Celula de Artă lansează open callul pentru prima ediție a Bucharest miniCOLLAGE Biennale, un proiect curatorial dedicat colajului contemporan și, în mod particular, posibilităților artistice pe care le deschide formatul miniatural. Deadline-ul înscrierilor este 23 septembrie 2026. Evenimentul propune un concept inovator, prezentat în această formă pentru prima dată în România: o bienală construită exclusiv în jurul mini-colajului. În locul unei teme curatoriale impuse, proiectul pornește de la o singură constrângere – dimensiunea lucrării, de maximum 20 de centimetri pe latura cea mai mare – și transformă această limită într-un instrument de explorare artistică. Formatul mic schimbă raportul dintre lucrare și privitor. Detaliul devine esențial, iar apropierea fizică necesară pentru a privi lucrările creează o experiență diferită de cea a unei expoziții convenționale.  Colajul este, prin natura sa, o practică a selecției și a recompunerii. Fragmente de imagini, texte, fotografii, texturi, materiale tipărite sau obiecte găsite pot intra într-un nou sistem de relații, generând sensuri și asocieri neașteptate. Bucharest miniCOLLAGE Biennale urmărește tocmai această diversitate de abordări și propune construirea unei imagini colective și internaționale asupra colajului contemporan, pornind de la scara intimă a miniaturii. Pentru prima ediție, nu există o temă curatorială impusă. Singura regulă comună este dimensiunea: lucrările trebuie să aibă maximum 20 cm pe latura cea mai mare, inclusiv rama sau sistemul de prezentare. Cine poate participa Open callul este deschis artiștilor din România și din străinătate, indiferent de vârstă, formare sau statut profesional. Fiecare artist poate înscrie până la trei lucrări realizate prin colaj analogic, décollage, colaj digital, asamblaj, tehnici mixte sau combinații între practici analogice și digitale. Lucrările realizate integral cu instrumente de inteligență artificială nu sunt eligibile, iar utilizarea punctuală a acestor instrumente trebuie menționată. Selecția și coordonarea curatorială Lucrările vor fi evaluate de o comisie formată din reprezentanți ai Bucharest Collage Collective: Ada Moisă, Andrei Stan, Cristiana Bucureci, Daniel Loagăr și Ruxandra Niculaie. Conceptul proiectului și coordonarea curatorială a primei ediții îi aparțin lui Daniel Loagăr. Calendar Înscrieri: 9–23 septembrie 2026 Anunțarea selecției: 25 septembrie 2026 Predarea lucrărilor: 25–28 septembrie 2026 Vernisaj: 2 octombrie 2026 Expoziție: 2–8 octombrie 2026 Loc: Celula de Artă, Bd. Carol I, nr. 53, București Participarea este gratuită. Înscriere și regulament  Înscrierea se va face prin formular la acest link: https://tinyurl.com/2se3ppk5 . Regulamentul open-call-ului poate fi consultat aici: https://tinyurl.com/4ndvjruu . Bucharest miniCOLLAGE Biennale este un proiect organizat de Bucharest Collage Collective, prin Celula de Artă. Despre organizatori Bucharest Collage Collective este o comunitate de artiști și curatori dedicată colajului contemporan, care dezvoltă expoziții, evenimente și proiecte colaborative în jurul acestei practici artistice. Celula de Artă este un proiect cultural independent condus de artiști, născut din dorința de a promova creatorii emergenți ai artei contemporane.

Continue Reading

The Bodies Where We Meet: un nou proiect AREAL despre corp, memorie și spațiile în care ne întâlnim

AREAL lansează „The Bodies Where We Meet”, un proiect de dans contemporan și activare urbană care aduce împreună copii și tineri neurodivergenți, artiști și spații marcate de memoria instituțională a orașului. După primele opt laboratoare de mișcare somatică și co-creație desfășurate în luna august la Școala Specială „Sf. Nicolae”, proiectul continuă în luna septembrie cu o rezidență de creație site-specific la Școala Specială “Sf. Nicolae”, o restituire cu regim închis, adaptată senzorial și dedicată copiilor care au participat la proces și părinților lor. Această etapă va avea o prezentare pe 21 septembrie la Școala Specială. Evenimentul va fi urmat de o a doua rezidența în luna octombrie la Leagănul „Sfânta Ecaterina” și cu o serie de ateliere de mișcare și co-creație dedicate beneficiarilor DGASPC Sector 1. The Bodies Where We Meet pornește de la o idee simplă, dar care schimbă fundamental felul în care privim relația dintre dans și incluziune: fiecare corp are propriul său limbaj, propriul ritm și propria capacitate de a produce sens. În loc să construiască un spectacol „despre” neurodiversitate, proiectul propune un proces artistic care se naște din întâlnirea directă cu aceste corpuri și din ascultarea lor, transformând mișcarea, sunetele, gesturile și intensitățile fiecărei persoane în material de cercetare și, mai departe, în materie coregrafică. Proiectul se desfășoară între august și octombrie 2026 și leagă două spații bucureștene cu istorii foarte diferite, dar unite de memoria instituțională: Școala Specială „Sf. Nicolae” și Leagănul de Copii „Sfânta Ecaterina”, administrat de DGASPC Sector 1. Cele două locuri devin, pe rând, spații de întâlnire, cercetare și creație, iar traseul artistic este construit pornind de la experiențele și prezențele celor 21 de copii și tineri implicați în proiect. Proiectul The Bodies Where We Meet este co-finanțat de Primăria Municipiului București prin ARCUB în cadrul Programului „București în premieră” 2026. În 2026, ARCUB sărbătorește 30 de ani de proiecte care au modelat scena culturală a Bucureștiului. Primele întâlniri: opt laboratoare la Școala Specială „Sf. Nicolae” Prima etapă a proiectului s-a încheiat în luna august, când echipa artistică a lucrat timp de opt laboratoare de mișcare somatică și co-creație cu șase copii neurodivergenți de la Școala Specială „Sf. Nicolae”. Alături de coregrafele Valentina De Piante, Alexandra Gîrbea, Teodora Velescu, Aniela Turkot, Joanna Debska și Alexandra Bălășoiu și sub monitorizarea dans-terapeutului Loredana Larionescu, laboratoarele au fost construite ca spații de ascultare și experiment, în care mișcarea copiilor nu a fost corectată, normalizată sau transformată într-un exercițiu de imitație. Dimpotrivă, gesturile lor, asimetriile, ritmurile, sunetele și schimbările de intensitate au devenit puncte de plecare pentru cercetarea coregrafică. „The Bodies Where We Meet” propune astfel o schimbare de perspectivă asupra rolului copiilor în procesul artistic: ei nu sunt beneficiarii unei intervenții culturale, ci parteneri de co-creație, ale căror experiențe corporale contribuie direct la dezvoltarea limbajului performativ al proiectului. Procesul desfășurat la Sf. Nicolae a fost documentat prin jurnale somatice completate de coregrafe, înregistrări interne, schițe motrice și materiale video, construind o bază de material coregrafic brut care va fi dus mai departe în următoarea etapă a proiectului. De la corp la spațiu: rezidența de la Leagănul „Sfânta Ecaterina” În luna octombrie, echipa artistică se mută la Leagănul de Copii „Sfânta Ecaterina” pentru o rezidență site-specific de zece zile, dedicată cartografierii senzoriale și acustice a clădirii și dezvoltării unei noi structuri coregrafice. Clădirea istorică, construită în stil neoromânesc și considerată prima instituție modernă de ocrotire a copilului din România, devine aici mai mult decât locul în care se desfășoară proiectul: devine un partener de mișcare. Echipa va „asculta” spațiul, urmărind acustica sălilor, ecourile, arcadele, lumina naturală, texturile, coridoarele și grădina interioară, dar și memoria instituțională care s-a acumulat în aceste ziduri de-a lungul timpului. Materialul generat în întâlnirile cu copiii de la Sf. Nicolae va fi adus în această nouă geografie și pus în relație cu arhitectura clădirii. Din această întâlnire se dezvoltă o structură coregrafică de tip traseu performativ, în care spectatorul va fi invitat să descopere spațiul prin mișcare, sunet, lumină și senzație. Rezidența include și realizarea unei cartografieri senzoriale și acustice a clădirii, precum și dezvoltarea unui concept original de sound design imersiv, construit pornind inclusiv de la ecourile și particularitățile acustice ale spațiului. Patru ateliere de mișcare și co-creație la DGASPC În paralel cu rezidența de la Sfânta Ecaterina, proiectul continuă întâlnirea directă cu comunitatea prin patru ateliere intensive de mișcare și co-creație dedicate beneficiarilor DGASPC Sector 1. Atelierele vor fi facilitate prin rotație de cele patru coregrafe: Valentina De Piante, Alexandra Gîrbea, Teodora Velescu și Alexandra Bălășoiu, și monitorizate de dans-terapeutul Loredana Larionescu. Și aici, mișcarea este privită ca un mod de comunicare și de relaționare, iar corpul devine instrumentul prin care participanții pot explora spațiul, proximitatea, tactilitatea, reziliența și formele de comunicare care nu au nevoie de cuvinte. Întâlnirile contribuie, în același timp, la dezvoltarea ideii de „corp colectiv” al proiectului, în care experiențele individuale intră în relație și produc noi forme de expresie. Cele două direcții, lucrul direct cu copiii și tinerii și cercetarea spațiului, se întâlnesc în procesul de creație. Dacă laboratoarele de la Sf. Nicolae au generat materialul corporal de la care pornește cercetarea, rezidența de la Sfânta Ecaterina îl transpune într-un spațiu concret, încărcat de memorie, iar atelierele de la DGASPC extind această cercetare către noi participanți și noi forme de relaționare. În luna octombrie, procesul va ajunge la public printr-un performance imersiv, site-specific, prezentat la Leagănul „Sfânta Ecaterina” de către coregrafele Valentina De Piante, Alexandra Gîrbea, Teodora Velescu și Aniela Turkot. În centrul proiectului rămâne întâlnirea: dintre corpuri, dintre oameni și spații, dintre prezent și memoria unor locuri care au fost mult timp privite doar prin ceea ce li s-a întâmplat. The Bodies Where We Meet propune ca aceste spații să fie locuite din nou prin prezență, mișcare și ascultare și ca diferența corporală să nu fie tratată ca o limită a expresiei artistice, ci ca una dintre sursele ei. Proiectul The Bodies Where We Meet este co-finanțat de Primăria Municipiului București prin ARCUB în cadrul Programului „București în premieră” 2026. Acesta va avea

Continue Reading

„Protocol pentru natură”: un proiect despre felul în care lumea vie comunică, coabitează și se schimbă

Fotografie de Cristina Bodnărescu În noiembrie, Muzeul de Artă Brașov devine locul unei întâlniri între artă contemporană, poezie, tehnologie și știința naturii, prin Protocol pentru natură, un proiect artistic multimedia și educațional care pornește de la o întrebare simplă și complicată în același timp: ce reguli, schimburi și forme de cooperare fac posibilă viața împreună? Curatoriat de Ioana Iuna Șerban, proiectul reunește artiști new media, poeți și o specialistă în biodiversitate într-un proces de cercetare și co-creație din care se nasc cinci instalații multimedia, prezentate în expoziție între 7 și 20 noiembrie, alături de un performance, un concert-poezie și tururi ghidate pentru public și elevi. Într-un sens tehnic, un protocol este un set de reguli prin care entități diferite pot comunica și funcționa împreună. Protocol pentru natură mută această idee din zona tehnologiei către lumea vie și o folosește ca metaforă pentru interdependență, adaptare și coexistență. Natura nu apare aici ca un decor sau ca o resursă aflată la dispoziția omului, ci ca o rețea vie, dinamică și fragilă, în care fiecare intervenție produce efecte asupra întregului. Această perspectivă stă la baza cercetării artistice realizate de cele cinci echipe de artiști new media și poeți, împreună cu specialista în biodiversitate Alina Ioniță. Andreea Săsăran și Alexandru Funieru, David Lazăr și Ioana Iuna Șerban, Ethics of Joy (Cristina Bodnărescu & George Urse) și Teodora Coman, Zoița Delia Călinescu și Andrei Dósa, Dan-Adrian Ionescu și Bogdan Tiutiu pornesc de la cercetarea științifică pentru a explora, prin experimentare și co-producție, modalități diferite de a transforma temele biodiversității și interdependenței în experiențe artistice interdisciplinare. „Protocol pentru natură” se deschide pe 7 noiembrie, la Muzeul de Artă Brașov, printr-un vernisaj în care expoziția va fi activată performativ de coregrafa Anamaria Guguian, alături de dansatori din colectivul I dance U. Performance-ul creat special pentru proiect pornește de la ideile de interdependență, reciprocitate și coexistență și pune în relație corpul, lucrările multimedia, spațiul și sunetul, transformând expoziția într-un teritoriu care poate fi nu doar privit, ci și traversat și experimentat. Pe parcursul expoziției, între 13 și 19 noiembrie, aproximativ 130 de elevi din școli partenere din Brașov vor participa la tururi interactive susținute de Cristina Bodnărescu, iar în weekendul 14–15 noiembrie va avea loc și un tur dedicat publicului larg. Vizitele sunt gândite ca spații de conversație despre artă, poezie, tehnologie și ecologie, în care publicul este încurajat să descopere nu doar lucrările, ci și procesele și întrebările care au stat în spatele lor. La finalul perioadei expoziționale, pe 20 noiembrie, Muzeul de Artă Brașov găzduiește un concert-poezie susținut de trupa brașoveană de art-rock Phonic Bomb și poeții invitați în proiect. Textele nou create în cadrul „Protocol pentru natură” vor fi transformate într-o lectură performativă acompaniată de muzică instrumentală, într-un format care continuă cercetarea proiectului dincolo de spațiul instalațiilor. Seara se va încheia cu o sesiune de întrebări și răspunsuri cu publicul. Componenta educațională este completată de itinerarea instalației interactive „Ecosfera”, realizată de Ethics of Joy, care va fi activată timp de câteva zile, în luna decembrie, la Școala Gimnazială Budila,  din județul Brașov, oferind elevilor o experiență de învățare ecologică prin imagine, sunet și mișcare. Explorând cele patru sisteme ale planetei (hidrosfera, biosfera, litosfera și atmosfera), instalația îi transformă pe participanți în parte activă a lucrării, ale cărei imagini și peisaje sonore se modifică în funcție de mișcările lor. Componenta educațională, dezvoltată împreună cu performera Oana Kansoun, propune exerciții adaptate elevilor, prin care aceștia descoperă prin experiență directă concepte precum echilibrul, schimbul și interdependența dintre organisme și mediu. Prin toate aceste întâlniri, Protocol pentru natură propune mai puțin o expoziție despre natură și mai mult o experiență despre relații: dintre om și alte forme de viață, dintre corp și tehnologie, dintre poezie și imagine, dintre cercetare și imaginație. Fiecare dintre cele cinci lucrări devine, astfel, un posibil „protocol” pentru natură – o formulă artistică prin care putem privi mai atent ceea ce ne înconjoară și putem începe să înțelegem că, într-un ecosistem, nimic nu există cu adevărat de unul singur. Despre proiect Protocol pentru natură este un proiect organizat de Ethics of Joy, co-finanțat de Administrația Fondului Cultural Național, în parteneriat cu Muzeul de Artă Brașov, Asociația Culturală Noiz, Liceul Vocațional de Arte Plastice „Hans Mattis-Teutsch”, Școala Gimnazială nr. 27 Brașov, Şcoala Gimnazială Nr. 14 Braşov, Școala Gimnazială Budila. Parteneri media: Agenția de cArte, Bookhub, Cărturești, Curatorial, CVLTARTES, Daniel Urdă, Happ.ro, Iscoada, iuhuu Brașov, La pas prin Brașov, Litera 9, Matca Literară, News BV, Observator Cultural, Propagarta, Radio România Cultural, Radio România Internațional, Răsfoiala, Revista Arta, Subversiv, Zile și Nopți. Proiectul nu reprezintă în mod necesar poziția Administrației Fondului Cultural Național. AFCN nu este responsabilă de conținutul proiectului sau de modul în care rezultatele proiectului pot fi folosite. Acestea sunt în întregime responsabilitatea beneficiarului finanțării. Despre inițiatori Ethics of Joy este un duo multidisciplinar, format din artiștii Cristina Bodnărescu și George Urse, care explorează prin artă digitală, sunet și instalații interactive cum ne putem reconecta cu non-umanul.

Continue Reading

 ©2025. Toate drepturile rezervate