Articles by Redacția Subversiv

ISVOR anunță lansarea proiectului Muzeul Fluierelor Lumii

Muzeele sătești sunt adeseori neașteptat de fermecătoare, fiindcă apar de cele mai multe ori dintr-o pasiune reală, profund asumată și concentrată asupra unor teme speciale, foarte bine nișate. Tocmai o astfel de pasiune a îndemnat echipa Asociației Culturale ISVOR să lanseze proiectul Muzeul Fluierelor Lumii – un nou spațiu cultural ce va fi dezvoltat în localitatea Săliștea, comuna Malaia din județul Vâlcea. O echipă specializată și dedicată propune așadar o soluție sustenabilă pentru conservarea tradițiilor legate de meșteșugul fluierelor tradiționale din Țara Loviștei, punându-le totodată într-un context global, prin realizarea și expunerea unei colecții permanente de fluiere din întreaga lume. Muzeul Fluierelor Lumii țintește spre construirea unui ecosistem cultural dinamic, în care fluierul românesc este revalorizat în dialog cu fluierul universal – nu ca relicvă, ci ca limbaj viu, expresiv și relevant. Reunind cercetători, artiști, meșteșugari, profesori și vizitatori, atât într-un spațiu fizic dedicat, cât și în cadrul unei platforme online, muzeul își dorește să devină un reper pentru turismul cultural și pentru pedagogia patrimoniului. Activitățile pregătitoare au început deja la vechea școală din Săliștea, spațiul care va deveni muzeu fizic, acum în curs de amenajare. Dar acest muzeu va fi susținut de o serie impresionantă de activități și schimburi culturale ce ocupă un spectru larg de formate, adresându-se unor categorii diverse de publicuri, începând de la comunitatea locală și ajungând până în zona de cercetare antropologică comparativă, la nivel academic. De la interviuri și documentare audio-video cu meșteșugari și fluierari locali, printr-o serie de portrete foto-video care vor fi integrate într-o expoziție multimedia despre oamenii și peisajele din Țara Loviștei, echipa ISVOR propune o abordare realmente interdisciplinară, cu valențe culturale, educative și de conservare a patrimoniului surprinse în multiple medii.  „Muzeul va integra un sistem expozițional contemporan, combinând colecția de fluiere cu materiale multimedia. Vizitatorii vor explora fluierele prin ecrane video interactive (atelierul unui meșter, etapele fabricării unui fluier) și coduri QR prin care vor accesa sunete autentice ale instrumentelor, imagini 360° și informații detaliate. Sistemul va fi dezvoltat printr-o abordare participativă, implicând păstrătorii tradițiilor, publicul și echipa de specialiști. Astfel, vom crea o arhivă dinamică și accesibilă, care aduce în actualitate modul în care patrimoniul imaterial este transmis. Ne bucurăm că în această inițiativă am reușit să atragem o serie de parteneri importanți cum ar fi Muzeul ASTRA din Sibiu și Universitatea Națională de Muzică din București, dar și institute culturale din România: Forumul Cultural Austriac, British Council, Goethe-Institut, Centrul Ceh, Centrul Cultural Chinez, Centrul Cultural Armean, Institutul Liszt – Centrul Cultural Maghiar, Institutul Polonez, Institutul Cervantes. Mulțumiri speciale domnului primar Gheorghe Dinculescu pentru deschiderea cu care a răspuns  invitației de colaborare și pentru sprijinul oferit în realizarea Muzeului Fluierelor Lumii în Școala Veche din Săliștea, Malaia.” (Oana Ivașcu, președintă și membră fondatoare a Asociației Culturale ISVOR) Muzeul Fluierelor Lumii va produce până la sfârșitul anului 2025 o Metodă de fluier românesc – partituri, ilustrații și exemple audio, adresată în primul rând copiilor, dar asigurând totodată accesibilitatea înțelegerii și studiului instrumentelor tradiționale pentru orice persoană interesată de sonoritatea lor. De asemenea, va fi publicat Atlasul Fluierelor Lumii, o lucrare menită să pună fluierul românesc într-un context mai larg, urmărindu-i evoluția și subliniind faptul că acest instrument se înscrie într-o poveste neîntreruptă a diversității culturale globale. Aceste resurse vor fi disponibile pe platforma web interactivă, susținute de o colecție digitală accesibilă de materiale multimedia, un podcast intitulat Povestea Fluierului, realizat în colaborare cu Asociația Culturală Moștenitorii din Vaideeni, și de un blog cultural, care vor asigura continuitatea proiectului și a comunității construite în jurul său. Apel deschis, campanii de crowdfunding & donații de fluiere Tocmai în vederea coagulării acestei comunități, ISVOR propune câteva metode prin care publicul interesat se poate implica. În primul rând, Fluierele lumii. Fluieră vacanța ta! este un apel deschis prin care doritorii plecați prin vacanțe în România sau în lumea largă sunt rugați să caute prin târguri, bazaruri, magazine de suveniruri sau la câte un meșter local fluiere tradiționale pe care să le ia acasă și, dacă doresc, să le doneze muzeului, devenind Ambasadori ai Fluierelor Lumii. Persoanele interesate sunt rugate să trimită fluierele la REFLECTOR – Florin Ghenade (Strada Logofătul Tăutu 68A, Sector 3, București), iar organizatorii vor realiza câte un unboxing video cu fiecare fluier primit, cât și o hartă interactivă a colecției astfel adunate. Aceste donații se vor adăuga colecției de treizeci de instrumente de suflat adunate de Oana Ivașcu, muziciană şi inițiatoare a proiectului, de-a lungul a 24 de ani de concerte şi turnee cu ansamblul Imago Mundi. Canalele de social media ale asociației vor anunța în curând și două campanii de crowdfunding pentru susținerea proiectului, una din ele fiind dedicată achiziției unui microbuz de 8+1 persoane, care să devină o platformă mobilă a muzeului, pentru transportul echipamentelor, artiștilor, copiilor la multiplele evenimente și concerte conexe.  Inaugurarea Muzeului Fluierelor Lumii va avea loc în luna decembrie a acestui an, cu o serie de evenimente remarcabile, inclusiv ateliere muzicale în școlile din localitățile Malaia, Boișoara, Câineni, Titești și Voineasa, o expoziție multimedia și un concert Imago Mundi cu muzica lumii, la Săliștea. În această viziune, fluierul românesc își recâștigă locul ca simbol al identității locale și al diversității globale – o punte între lumi, epoci și oameni. Printr-o abordare integrată de cercetare, tehnologie și creație artistică, proiectul devine un model de bune practici în revitalizarea patrimoniului imaterial și un catalizator pentru regenerare comunitară și incluziune culturală. Muzeul Fluierelor Lumii se bazează pe experiența pozitivă a inițiativelor anterioare organizate de Asociația Culturală ISVOR în colaborare cu Primăria Comunei Malaia, precum Colind Malaia! Explorare creativă pe Valea Lotrului (2023-2024, PNRR), și Univers Sonor (2024, AFCN), proiecte culturale care au sprijinit educația artistică prin activități culturale adresate tuturor locuitorilor comunei, realizarea Mediatecii Școlare și creșterea fondului de carte al Bibliotecii Școlare. Proiectul contribuie la dezvoltarea unei infrastructuri culturale durabile, bazate pe participare activă, educație interdisciplinară și metode moderne de creație. Face parte dintr-un program mai amplu de educație artistică destinat copiilor și tinerilor, început în 2020, prin care ISVOR a desfășurat 8 proiecte culturale

Continue Reading

Festival de Film Ucrainean la Happy Cinema – ocazia ca publicul larg din România să descopere povești puternice din Ucraina

Într-o perioadă în care solidaritatea contează mai mult ca oricând, Happy Cinema, în parteneriat cu Ambasada Ucrainei în România, aduce mai aproape de publicul român realitățile, emoțiile și poveștile Ucrainei contemporane, printr-un eveniment cinematografic special: Festivalul de Film Ucrainean. Festivalul se desfășoară între 15 august – 15 septembrie 2025 la Happy Cinema din Colosseum Mall și Vitantis Shopping Center. Deschis tuturor iubitorilor de film, și nu doar comunității de ucraineni din România, festivalul este o ocazie unică de a descoperi cinematografia ucraineană actuală, într-o selecție curajoasă și profund umană. Toate filmele vor avea subtitrare în limba engleză, pentru a fi accesibile cât mai multor spectatori. „Suntem onorați să găzduim acest festival în rețeaua Happy Cinema. Credem că filmul are puterea de a crea empatie și de a construi punți între culturi. Invităm publicul să vină cu mintea și inima deschisă pentru a descoperi o cinematografie valoroasă și relevantă.” (Ecaterina Mateescu, Administrator Happy Cinema) Prin aceste filme, ne apropiem nu doar de o cultură vecină, ci și de povești de viață universale – despre curaj, iubire, supraviețuire și regăsire. „Prin acest festival, ne dorim să oferim publicului din România șansa de a cunoaște Ucraina prin creațiile artiștilor noștri, care în ciuda agresiunii armate în desfășurare a Federației Ruse împotriva Ucrainei, spun povești despre viață, dragoste, pierdere și speranță. Cultura și arta cinematografică, ca parte integrantă a acesteia, au fost și continuă să fie o punte sinceră între popoarele noastre, mai ales în această perioadă de luptă eroică a poporului ucrainean pentru independența sa, pentru valorile europene și pentru apărarea democrației.” (Reprezentantul Ambasadei Ucrainei în România) Din program Festivalul propune o selecție curajoasă de filme ucrainene contemporane, de la drame tulburătoare la comedii savuroase, documentare sau producții istorice spectaculoase. Printre titlurile care vor putea fi urmărite în perioada 15 august – 14 septembrie se numără: We Were Recruits (2024) – un documentar emoționant despre transformarea civililor în soldați, bazat pe evenimente reale din timpul războiului. Trailer aici. Blind Vacation (2025) – o comedie romantică cu accente dramatice, în care două destine se ciocnesc într-o cabană din Carpați. Trailer aici. Kings of Rap (2021) – povestea unui adolescent din mediul rural care visează la faimă și dragoste prin muzică. Trailer aici. Rocky Road to Berlin (2024) – un film inspirat din viața muzicianului Kuzma Scryabin, între vis și realitate. Trailer aici. Don Juan from Zhashkiv (2024) – un amestec savuros de comedie și dramă, cu un personaj prins între femei, probleme și dorința de evadare. Trailer aici. Yaroslav The Wise (2025) – o frescă istorică spectaculoasă despre prințul care a unit pământurile Rusiei Kievene. Trailer aici. Money Quest (2021) – o aventură cinematografică plină de mister și umor, cu toți în căutarea unei singure întrebări: „Unde sunt banii?” Trailer aici. Russia Goodbye (2025) – o dramă actuală, care pune sub semnul întrebării convingerile și identitatea în plin context geopolitic. Trailer aici. Neighbor (2022) – o comedie de situație despre coabitare forțată, pariuri absurde și copiii care dau peste cap orice echilibru. Trailer aici. Bilete și acces Biletele se pot achiziționa atât online, cât și direct la cinema, în limita locurilor disponibile. Festivalul este gândit să constituie mai mult decât o selecție de filme – este o punte între lumi, o ocazie de a privi dincolo de granițe, dincolo de știri, și de a simți viața așa cum este ea trăită de oameni reali, în vremuri dificile.

Continue Reading

Semnal editorial | „Surorile Blue”, de Coco Mellors, un roman despre familie, pierdere și puterea de a te regăsi

Nimeni nu-și poate alege familia, frații sau surorile. Spre deosebire de prietenie, care presupune o perioadă de cunoaștere, armonizare și este, în cele din urmă, de alegere, surorile apar una în viața celeilalte pe neașteptate. Și rămân acolo, chiar și când dispar fizic. Asta pentru că ceea ce le leagă nu este o brățară a prieteniei, ci însăși viața. Coco Mellors face această distincție în prologul romanului Surorile Blue, publicat la Editura TREI.  Despre roman, pe scurt Roman despre legăturile complexe de familie, despre iubire, pierdere și regăsire de sine, cartea scriitoarei americane urmărește povestea a patru surori – Avery, Bonnie, Nicky și Lucky, pe cât de diferite, pe atât de legate una de cealaltă. Dinamica relației dintre ele este observată de autoare la un an de când o tragedie a zguduit familia: moartea lui Nicky Blue, la doar 27 de ani, în urma unei supradoze de Fentanil, care ar fi trebuit să-i calmeze durerile provocate de endometrioză.  Avery, sora cea mare, este o avocată de succes în Londra, rațională, ambițioasă, căsătorită cu Chiti, o psihoterapeută cu șapte ani mai în vârstă decât ea. Cu o mamă distantă și dezinteresată și cu un tată care își ascundea perfect alcoolismul, Averyși-a crescut, de fapt, surorile – pe Bonnie, fostă campioană de box la nivel mondial, dură pe ring și blândă în realitate și pe rebela Lucky, sora cea mai mică, model la Paris. Cea mai sensibilă dintre ele, Nicky, fostă profesoară, era preferata tuturor. Moartea ei îi impune fiecărei surori să analizeze nu doar relația pe care a avut-o cu Nicky, ci și propria viață.  Narațiunea alternează perspectivele surorilor, oprindu-se la evenimentele care le marchează viața. Trecutul familial dificil – deși nu ieșit din comun – influențează profund destinul fiecărei surori. Toate sunt alcătuite din vulnerabilități – care adesea predispun la abuzuri și dependențe – dar și dintr-o forță interioară aparte. Această trăsătură de caracter este motorul reinventării fiecăreia dintre ele. Scriitoarea urmărește modul cum legăturile dintre surori sunt când suport în viața de zi cu zi, când povară, pentru că dragostea poate fi uneori și dureroasă. Moartea lui Nicky, modul în care celelalte surori o poartă în suflet este firul roșu al romanului – evenimentul care le dinamitează existențele și le așază în față o întrebare crucială: se poate merge mai departe după o astfel de tragedie? Și dacă da, cum?  „Lucky are douăzeci și șase de ani și e pierdută. De fapt, toate surorile rămase în viață sunt pierdute. Dar ceea ce nu știu ele este următorul lucru: câtă vreme ești în viață, nu e niciodată prea târziu pentru a fi găsit”. Ce și cum modelează relațiile de familie Pendulând între un ton melancolic și unul jovial, Surorile Blue explorează modul în care relațiile de familie modelează personalități și destine. Combinând un stil introspectiv cu dialoguri realiste și scene emoționante, Coco Mellors le oferă cititorilor ei o carte despre femei complexe, iubire, traumă și căile nebănuite pe care o poate lua viața, mai ales când există speranța că, oricât ai fi de pierdut, poți fi regăsit – de ceilalți sau de tine însuți.  Romanul scris de Coco Mellors, autoarea bestsellerului Cleopatra și Frankenstein, de asemenea publicat de Editura TREI, a ajuns imediat după lansare în top 10 Sunday Times al celor mai bune romane. 

Continue Reading

Jurnalismul, psihologia, antropologia și artele vizuale angajate în cercetarea singurătății între membrii Generației Z

Era platformelor social media a adus în mod paradoxal un val de singurătate, dublat de experiența pandemiei – unul dintre evenimentele globale definitorii pentru Generația Z. Proiectul Atlasul Singurătății @GenZ, inițiat de o echipă cu experiență în derularea unor proiecte interdisciplinare cu caracter documentar, propune o cercetare multidisciplinară asupra fenomenului singurătății între tinerii nativi ai spațiului digital, urmând să realizeze o serie de interviuri detaliate, materiale audio-video și fotografii, urmărind modul în care singurătatea reconfigurează relațiile sociale, explorând modul în care este gestionată în prezent și investigând formele pe care aceasta le ia, cu bune și cu rele.  O echipă multidisciplinară de producţie, formată dintr-un jurnalist, fotograf, operator video, monteur și sound designer, va colabora pentru a crea un univers audiovizual care să reflecte complexitatea singurătății la GenZ. Materialele rezultate din documentare – podcasturi audio, soundscape ambiental, fotografii, montaj video – vor surprinde atât spațiul intim, cât și contextul urban exterior, redând atmosfera și emoțiile asociate cu singurătatea și solitudinea și vor construi hărți mentale și afective ale acestor stări. Rezultatele cercetării interdisciplinare vor fi publicate pe un website dedicat și într-o expoziție multimedia, cât și în cadrul unor discuții publice. Expoziția finală rezultată în urma proiectului va fi găzduită de Amzei Creative Corner din București, în luna noiembrie a acestui an.  Apel deschis Organizatorii anunță pe această cale și lansarea unui apel deschis prin care publicul larg cu vârsta între 13 și 30 de ani este invitat să participe activ la proiect, contribuind cu mărturii legate de singurătate prin completarea unui chestionar online, disponibil aici. Apelul este deschis până în data de 20 septembrie. Proiectul va documenta multimedia poveștile a cel puțin șase tineri cu parcursuri de viață distincte și raportări diferite la singurătate/solitudine, completându-le cu mărturii colectate prin acest apel deschis, pentru a surprinde diverse fațete ale fenomenului. Echipa Echipa este formată din Maria Neneciu (coordonator și curator), Andrei Dudea (imagine), Ionuț Dulămiță (jurnalist și documentarist), Mădălina Muscă (antropolog), Andreea Găzdaru (psihoterapeut) și Mihai Balabaș (sound designer). Proiectul propune o explorare inedită a singurătății în rândul Generației Z din mediul urban, stimulând reflecția și dialogul public. Printr-o abordare pluridisciplinară și orientată spre experiența individuală, inițiativa contribuie la o înțelegere profundă a fenomenului, la reducerea stigmei, la împărtășirea trăirilor comune și la întărirea coeziunii sociale. Astfel, Atlasul Singurătății @GenZ poate schimba modul în care este privită singurătatea și sunt percepuți unii dintre cei mai tineri membri ai societății. Organizatori și parteneri Atlasul Singurătății @GenZ:TM este un proiect derulat de Patrupetrei, co-finanțat de AFCN. Parteneri: Scena9, Școala Naţională de Studii Politice și Administrative (SNSPA), Liceul Teoretic Bilingv “Miguel de Cervantes”, Cartierul Creativ, Studiourile Ferentari. Parteneri media: Cărturești, Clivaj, Empower Artists, Happ.ro, Iscoada, Observator Cultural, Radio București FM, Radio România Cultural, Revista BIZ, Subversiv, Zile și Nopți. Conturile de social media ale proiectului sunt aici pentru Facebook,  aici pentru Instagram.  Proiectul nu reprezintă în mod necesar poziția Administrației Fondului Cultural Național. AFCN nu este responsabilă de conținutul proiectului sau de modul în care rezultatele proiectului pot fi folosite. Acestea sunt în întregime responsabilitatea beneficiarului finanțării.

Continue Reading

Proiectul artistic internațional CELULA Free Air, meditație vizuală despre libertate

La 36 de ani de la căderea comunismului, conceptul de „libertate” în contextul social, politic și cultural din vechiul „bloc sovietic” este supus unei proaspete analize artistice de artiști vizuali din România și din Polonia, în cadrul proiectului CELULA Free Air. Artiști din colectivul Celula de Artă colaborează cu Eugeniusz Geppert Academy of Fine Arts din Wrocław, Polonia, explorând metaforic tema libertății și analizând influențele reciproce dintre cele două regimuri comuniste, urmărindu-le impactul la nivelul psihicului colectiv și contemplând artistic valențele libertății, trecutului și prezentului, într-un efort de valorificare a patrimoniului cultural împărtășit.  Colaborarea dintre cei șase artiști români implicați în proiect și cei patru studenți polonezi ia forma unui schimb cultural și a unei cercetări de teren organizate ca o rezidență itinerantă, începând de la București și trecând prin Timișoara, Budapesta, Praga, Wrocław și Berlin – toate orașe care au jucat un rol cheie în revoluțiile care au dus la trecerea de la regimurile comuniste la democrațiile actuale, așa cum sunt ele, în țările respective. Artiștii vor vizita muzee și alte obiective culturale importante din aceste orașe, trasând modul în care istoria recentă și traumele ei sunt surprinse artistic în fiecare dintre aceste spații. Printr-o raportare largă la trecut și la prezent, această cercetare artistică țintește spre o înțelegere complexă a conceptului de libertate. Folosind schițe, materiale foto-video, pliante și reviste din diversele muzee vizitate, artiștii români și cei polonezi își vor prezenta propriile perspective asupra relației comunism-democrație-libertate. Ambele grupuri vor explora tema libertății raportându-se la conceptul de „celulă” (abordând dimensiunea spațială și valențele lingvistice ale acestuia) și la întrebarea: „Este aerul singurul lucru asupra căruia nu pretindem nicio îngrădire?”.  30 de opere vizuale, multiple medii În total, artiștii vor produce minimum 30 de opere vizuale în multiple medii, de la instalații, performance-uri, și până la lucrări de pictură și sculptură în tehnici mixte. Lucrările vor fi dezvăluite publicului în luna octombrie, în două expoziții organizate în paralel, cu durata între 2 și 3 săptămâni, la București și la Wrocław, curatoriată de Ievgeniia Grytsku, doctorandă în cadrul Eugeniusz Geppert Academy of Fine Arts. De asemenea, în cadrul expoziției va fi prezentat și materialul video rezultat din documentarea realizată pe teren, în cele cinci orașe din patru țări. Despre organizatori CELULA Free Air își propune așadar să creeze un dialog vizual și emoțional captivant, care să stimuleze imaginația și să provoace gândirea critică. Astfel, proiectul devine nu doar o explorare artistică a temei libertății, ci și o invitație la reflecție și introspecție, adresându-se unor aspecte fundamentale, actuale, ale umanității și ale societății contemporane și oferind publicului o nouă lentilă prin care să-și examineze moștenirea culturală. Celula de Artă este un proiect cultural independent condus de artiști (artist-run), ce a debutat în 2017 și se manifestă în multiple spații de artă contemporană permanente sau temporare. Parteneri și finanțatori Parteneri media: Radio România Cultural, Radio București FM, IQads, Zile și Nopți, B365.ro, Happ.ro, Cărturești, Curatorial, Propagarta, Subversiv, Observator Cultural, The Institute, Zeppelin, Modernism, PRwave, Empower Artists, Munteanu. CELULA Free Air este un proiect co-finanțat de Administrația Fondului Cultural Național (AFCN). Proiectul nu reprezintă în mod necesar poziţia Administrației Fondului Cultural Național. AFCN nu este responsabilă de conținutul proiectului sau de modul în care rezultatele programului pot fi folosite. Acestea sunt în întregime responsabilitatea beneficiarului finanțării.

Continue Reading

Classics for Pleasure 2025, o ediție ca un crescendo dedicat viitorului. Ce rămâne după 5 zile de muzică în Sibiu

Festivalul Classics for Pleasure, aflat la a XV-a ediție, a transformat orașul Sibiu timp de cinci zile (9-13 iulie 2025) într-o scenă vie a speranței și a viitorului muzicii clasice. Sub tema The Next Crescendo, ediția de anul acesta nu a fost numai despre muzică, ci și despre încrederea în tânăra generație, despre întâlnirea dintre tradiție și noutate, despre arta care unește și dă sens. Fiecare concert a fost o poveste: de la emoția debutului bursierilor Fundației Regale Margareta a României la valsurile fastuoase din final, interpretate în Piața Mare. Muzicienii tineri și artiștii consacrați s-au întâlnit într-un dialog sincer și inspirațional. Locurile alese, precum Biserica Ursulinelor, Muzeul ASTRA și Piața Mare au completat perfect atmosfera fiecărei seri, devenind spații de întâlnire între oameni, idei și visuri muzicale. Au fost interpretate compoziții de Mozart, Strauss, Enescu, dar și teme cinematice sau reinterpretări pentru publicul tânăr. Am dansat cu sunetele unei orchestre de suflători la Ethno Tehno Park, ne-am lăsat purtați de vocile soliștilor și am fost martorii unor începuturi care, suntem convinși, vor crește. Evenimentul este organizat de Asociația Elite Art Club Unesco și cofinanțat de Primăria Sibiu prin Agenda Culturală 2025. În spatele acestui crescendo nu e doar bucuria de a asculta muzică, ci și o convingere profundă că arta trebuie să fie un drept, nu un privilegiu. Că investiția în tineri creatori este o formă de a susține viitorul. Această viziune se continuă în campania „Artiștii creează. Tu îi susții”, o inițiativă Elite Art dedicată susținerii artiștilor emergenți. Campania aduce în atenție lucrările câștigătorilor celor opt ediții ale concursului #FRESH, disponibile spre achiziție la prețuri accesibile. Fiecare lucrare cumpărată contribuie direct la un fond de burse care sprijină noi pași artistici și proiecte pentru că, la fel ca în muzică, avem nevoie de următorul crescendo, de curajul de a merge mai departe împreună. Am încheiat festivalul cu recunoștință față de public, artiști și parteneri, dar mai ales cu bucuria că putem privi către viitor cu încredere. Iar această încredere se numește susținere, educație prin cultură, artă trăită împreună. 

Continue Reading

Odată cu Ziua Timișoarei, Asociația CDPP dă startul activităților din cadrul proiectelor Treasure of Timișoara și Skills UP for Youth

În luna august, Asociația CDPP lansează activitățile din două proiecte de tradiție dedicate comunității locale: Treasure of Timișoara (ediția a IV-a) și Skills UP for Youth (ediția a V-a), desfășurate cu sprijinul Primăriei Municipiului Timișoara, prin Centrul de Proiecte. Treasure of Timișoara „Treasure of Timișoara” debutează pe 1 august, cu un treasure hunt cultural desfășurat pe malurile râului Bega, în cartierele Elisabetin și Fabric – o aventură urbană ce invită publicul să descopere poveștile orașului prin indicii, istorie și joacă. Pe parcursul proiectului va fi lansat și un board game cultural inspirat din patrimoniul local și de asemenea, se vor organiza o serie de activități de Treasure Hunt Cultural și History Box. Proiectul se desfășoară în perioada august – noiembrie 2025 și este finanțat de Primăria Municipiului Timișoara prin Centrul de Proiecte, program de finanțare: Cultura în prezent. Mai multe detalii despre proiect și activitățile din cadrul acestuia se regăsesc aici. Skills UP for Youth „Skills UP for Youth” va avea prima activitate cu publicul din proiect în 2 august, mai exact un treasure hunt dedicat tinerilor cu vârste între 16 și 35 de ani, în care participanții își vor dezvolta abilități transversale esențiale: comunicare, lucru în echipă, luare a deciziilor, gândire logică și critică și nu numai. Proiectul include și traininguri interactive și se desfășoară până la finalul lunii octombrie 2025. Este finanțat de Primăria Municipiului Timișoara prin Centrul de Proiecte, program de finanțare: Tineret în acțiune. Detalii aici. Ambele proiecte oferă experiențe valoroase pentru participanți și publicul larg, punând în mișcare comunitatea prin cultură, joc și educație alternativă. „Ne bucurăm să marcăm Ziua Timișoarei prin lansarea activităților din două proiecte care vorbesc atât despre istoria orașului, cât și despre viitorul lui – tinerii. Credem în puterea jocului, a creativității și a participării active, iar prin Treasure of Timișoara și Skills UP for Youth le aducem împreună în inima comunității.” (Președinte Asociația CDPP – Roxana-Elena SZOGI) Despre organizatori Asociația CDPP – Centrul pentru Dezvoltare Personală și Profesională este o organizație activă în domeniile educației nonformale, culturii și lucrului cu tinerii, cu proiecte care combină joaca, învățarea și implicarea civică. De la treasure hunt-uri culturale și escape box-uri educative până la traininguri și evenimente participative, CDPP creează formate inovatoare care aduc cultura și dezvoltarea personală mai aproape de noile generații.

Continue Reading

Festivalul Strada Armenească, între meșteșug, memorie și identitate. Concerte, expoziții, ateliere și discuții la Grădina Botanică din București

Festivalul Strada Armenească revine între 1 și 3 august 2025 în Grădina Botanică „Dimitrie Brândză” din București, cu o ediție care aduce laolaltă patrimoniul viu al diasporei și vocile contemporane ale comunității armene. Și în acest an, festivalul își extinde aria de expresie dincolo de muzică și dans, propunând un program amplu de expoziții, ateliere participative și discuții. Aleile Grădinii devin loc de reflecție, de dialog și de creație – un spațiu unde trecutul este explorat, reinterpretat și transmis mai departe, cu grijă și imaginație. Festivalul debutează vineri, 1 august, la ora 17:00, iar sâmbătă și duminică, activitățile încep de la ora 12:00.  Pe scena Festivalului Strada Armenească vor urca în acest an artiști care îmbină tradiția cu modernitatea, poezia cu ritmul și rădăcinile culturale cu expresia contemporană. Din Republica Moldova vin Zdob și Zdub, trupa-fenomen care a dus rockul basarabean pe marile scene ale lumii, Surorile Osoianu, recunoscute pentru păstrarea și rafinamentul interpretării cântecului tradițional moldovenesc și Frate Gheorghe & mica orchestră, ce aduc laolaltă influențe tradiționale, poezie și improvizație. România este reprezentată de Fanfare Ciocârlia, una dintre cele mai cunoscute fanfare din lume, de Robin and the Backstabbers, emblemă a scenei alternative locale, de Corina Sîrghi & Taraf, cu un repertoriu de romanțe și tangouri urbane. Din Armenia sosesc muzicienii de la Gata Band, cu jazz-ul lor etnic vioi și dansant, și legendara trupă The Bambir, activă de peste patru decenii, cu un sunet ce reunește rock progresiv, folclor și lirism balcanic. Atmosfera va fi completată de o serie de DJ sets și intervenții live susținute de Miko Baghdasarian ft. Skior și invitații lor speciali din Armenia și Ligia Keșișian ft. Lucas Molina. TALKS – Istorii personale, vocații colective Sâmbătă, 2 august, de la ora 16:30, la Biblioteca Festivalului, deschidem o fereastră spre secolul XX printr-o conversație despre negustorii armeni din România – cei care, traversând exilul, au construit punți comerciale și afective între Anatolia și orașele românești. Discuția pornește de la volumul De la Kayseri la București. Cusut până la capăt, semnat de Andreea Barbu, și îi are ca invitați pe Monica Dudian, Maria Erzian și Paul Agopian, colecționar de povești armenești la negustorie.ro.  Duminică, 3 august, tot de la 16:30, vorbim despre prezent și viitor: „Roots Beyond Borders” este un talk despre ce înseamnă să fii tânăr și armean în diaspora. Invitații – Silva Sahakyan (Franța), Ruzanna Grigoryan (Letonia) și Manushak Danielyan (Germania) – fac parte din Diaspora Youth Ambassadors Program 2024–2025 și vorbesc despre identitate, conexiuni transnaționale și cum se păstrează viu un fir cultural într-o lume în continuă mișcare. Discuția este moderată de Hrant Jaghinyan, Diaspora Youth Ambassador din partea României. EXPOZIȚII – memorie și identitate Pe tot parcursul festivalului, vizitatorii vor putea explora o serie de expoziții care documentează, reinterpretează și celebrează cultura armeană. „Armenii jazzului românesc” aduce în prim-plan o parte mai puțin cunoscută a contribuției artistice armenești în România: fotografii de Emilian Săvescu și imagini de arhivă surprind figuri precum Garbis și Capriel Dedeian, Harry Tavitian, dar și imagini cu Johnny Răducanu sau Corneliu Stroe – pionieri ai unei scene muzicale între tradiție și libertate. „Revoluționare – Femei armene care au schimbat lumea”, ilustrată de Maretta Aivazian, ne aduce povești despre curaj, viziune și schimbare ale unor femei din Armenia, diaspora și România. „Centenarul ARARAT” este o incursiune în istoria presei armenești din România, o arhivă de memorie culturală marcată de figuri precum Vartan Mestugean și Arșag Bogdan Căuș, părinții spirituali ai publicației care a dat nume unei epoci editoriale. Expoziția de colaje curatoriată de Bucharest Collage Collective aduce în grădină viziuni fragmentate și poetice semnate de Alexandra Grigore, Beatrice Arzoiu, Cristina Gârleșteanu, Oana Iordăchescu și alți artiști care explorează tensiunile dintre imagine, text și memorie. Sâmbătă și duminică, între orele 12:00 și 16:00, cei mici se vor bucura de Basme armenești însuflețite de BCR – un spectacol-lectură cu păpuși inspirat din volumul Basme armenești de la Moș Suren, scris de Suren Muradyan și tradus în limba română de nepotul său, Arsen Arzumanyan. Spectacolul este susținut de trei tineri actori-păpușari – Radu Stăncescu, Florentina Bălan și Luca Horia Drăghici. ATELIERE – Culoare și meșteșug, zi de zi în Grădina Botanică Sâmbătă și duminică 12:00–14:00 | Atelier de pictat rodii cu Doriana Habian Participanții sunt invitați să picteze, pe carton pânzat, rodii în miniatură – simbol al abundenței, vieții și frumuseții ascunse în cultura armeană. Atelier potrivit pentru toate vârstele. Sâmbătă și duminică 12:00–20:00 | Atelier Pressed Flowers Compoziții florale presate pe hârtie, atelier potrivit pentru toate vârstele. 13:00–18:00 | Activități pentru copii Desfășurate continuu, vineri între 17:00 și 20:00, sâmbătă și duminică 13:00–18:00: Nisip Creativ – desen pe planșe preimprimate cu 16 nuanțe colorate Ch’Artist – pictură pe figurine ceramice (case, animale, flori) Slime Party cu CONI – experimente de chimie distractivă, urmate de realizarea propriului slime Între orele 17:00 și 22:00, cei mici vor avea posibilitatea să creeze pușculițe la atelierele oferite de BCR. De asemenea, în zona de copii, prietenii de la BCR vor pune la dispoziția celor mici jocuri de strategie și creativitate.  Sâmbătă și duminică 14:00–16:00 | Ateliere Centrul Cultural Teryan – seria I Atelier de decorat accesorii  –  În timpul acestui atelier, participanții vor decora cu flori accesorii armenești de purtat pe cap.  Atelier de Ceramică –obiecte din ceramică pictate cu ornamente din miniaturi armenești. Sâmbătă și duminică 15:00–18:00 | Atelier de colaj – Bucharest Collage Collective Atelier de colaj analog, deschis tuturor, condus de artiștii colectivului din București. Sâmbătă și duminică 16:00–16:30 | Atelier de dansuri armenești Workshop de dansuri tradiționale armenești, coordonat de ansamblul Vardavar. Sâmbătă și duminică 16:00–18:00 | Ateliere Centrul Cultural Teryan – seria II O nouă serie a atelierelor de decorat accesorii și pictat ceramică. Susține festivalul Strada Armenească e mai mult decât un festival. Este locul unde ne regăsim în sunet, în culoare, în gesturi simple care apropie oameni și culturi. Din 2013, accesul a fost mereu gratuit – pentru ca oricine să se poată bucura de muzică, meșteșug, povești și apartenență. Poți susține festivalul cu orice sumă dorești,

Continue Reading

Ecleraj pentru două lumi, lumina care (ne) alege la Elite Art Gallery

În perioada 4-29 august 2025, Elite Art Gallery găzduiește expoziția Ecleraj pentru două lumi a artistelor Raluca Drăghici și Cristiana-Emanuela Tărbuc, două dintre cele patru câștigătoare ale concursului #FRESH, ediția a VIII-a. Expoziția este curatoriată de Roxana Diochețanu, iar vernisajul acesteia va avea loc pe data de 7 august, începând cu ora 19:00. Cele patru câștigătoare, ale concursului #FRESH, au fost alese de către un juriu de specialitate, format din Sabina Ana Drinceanu, artistă și curatoare, în prezent lector în cadrul Universității Naționale de Arte „George Enescu”, secția grafică; Teodor Ștefan, artist și restaurator, care din anul 2022 activează drept lector la Universitatea Națională de Arte din București, departamentul pictură și Andrei Alecsandru Pantea, artist vizual și grafician, lector în cadrul Facultății de Arte Vizuale și Design din Iași. Ce poate spune o lumină despre un gest? Despre un chip aplecat sau un moment banal surprins între două persoane? Dacă privim cu atenție, ne vom da seama că lumina nu este niciodată neutră, dar ea poate fi blândă sau crudă, poate proteja sau poate expune. În acest sens, expoziția Ecleraj pentru două lumi reunește o serie de lucrări de pictură de la ideea potrivit căreia lumina nu este doar un instrument tehnic sau un element estetic, ci o condiție de vulnerabilitate. În fața luminii, lucrurile nu se mai pot ascunde. Cui nu îi place să se afle în lumina reflectoarelor?  „Eclerajul nu reprezintă doar o lumină care cade pe o față sau pe un decor. Este o formă de recunoaștere. Deși artificială în natura ei, lumina de ecleraj știe să aleagă momente, să izoleze chipuri, să încălzească întâlniri. În orice formă ar apărea, a fi în lumină înseamnă să fii văzut. Cele două viziuni artistice, care se întâlnesc în acest spațiu, provin din zone aparent diferite, pentru că una propune o privire directă spre corp, gest și apropiere, în schimb, cealaltă construiește spații scenografice, ca niște lumi ascunse în spatele unei cortine. Pe de o parte, în lucrările Cristianei Tărbuc, lumina atinge chipuri și mâini, așezate în gesturi simple, firești, dar pe care le transformă în momente aproape ritualice. Pe de altă parte, aceeași lumină, în pensulația Ralucăi Drăghici, devine regizor invizibil al unor scene imaginare, în care decorurile ascund povești închipuite. Astfel, expoziția își propune să exploreze lumina ca element comun care unește două perspective, anume, lumea chipurilor, cu nuanțele sale calde, și lumea imaginară a scenografiilor, construită din forme și spații luminoase. Eclerajul devine o punte între aceste două realități, o prezență care recunoaște, modelează și leagă. De altfel, lumina, creată și controlată, devine un mediator activ, care expune fragmente și le agață în spațiul său efemer.” (Roxana Diochețanu, Curator Elite Art Gallery) Cine sunt artistele? Raluca Drăghici (1997) este artistă vizuală, absolventă a programelor de licență și master în cadrul Universității Naționale de Arte din București, specializarea pictură. A participat la expoziții precum: Setting – Beauty Mode – Off (UNAgaleria, 2024), De la hârtie, la galerie (UNAgaleria, 2022 și 2024), Kompus 2 și 4 (Galeria A33, București). Cristiana-Emanuela Tărbuc (1999) este artistă vizuală și, în prezent, doctorandă în cadrul Școlii Doctorale de Arte Vizuale, Universitatea Națională de Arte „George Enescu” din Iași. A expus în numeroase spații, printre care amintim: Expoziția Conexiuni 2/24, UNAgaleria, București (2024), PATHS. States of being, expoziție personală, Galeria „Dana”, Iași (2024), Bienala Națională de Grafică „Constantin Găvenea”, Muzeul de Artă Tulcea (2024). AROBS, prin Fundația AROBS, este sponsorul ediției a VIII-a a concursului #FRESH, o inițiativă dedicată susținerii tinerilor artiști vizuali, oferindu-le oportunitatea de a-și expune și prezenta lucrările într-o galerie de artă bucureșteană, dar și de a fi un liant între aceștia și iubitorii de artă. Program de vizitare Expoziția poate fi vizitată în intervalul 4-29 august 2025, de luni până vineri, la Elite Art Gallery (Piața Națiunile Unite, nr. 3-5), între orele 11:00 – 19:00. Mai multe detalii despre seria evenimentelor expoziționale Elite Art Gallery sunt disponibile pe Facebook și Instagram, cât și pe https://www.eliteart-gallery.com/. Crama Histria, partenerul cu tradiție al Elite Art Gallery, va îmbogăți experiența invitaților la vernisaj cu un vin de excepție.

Continue Reading

KINOdiseea ajunge la Timișoara: jocuri și distracție în Parcul Copiilor, pe 2 august

Festivalul Internațional de Film pentru Publicul Tânăr – KINOdiseea,  ajunge vara aceasta la Timișoara, între 2 și 5 octombrie, iar un un prim eveniment ce anunță ediția din toamnă va avea loc pe 2 august, cu ocazia Zilei Timișoarei. KINOdiseea a derulat până acum 16 ediții și evenimente speciale, care au adunat zeci de mii de copii, părinți și profesori în spații din mai multe orașe din toată țara, cu proiecții de film premiate, ateliere de creație, întâlniri cu artiști și multe momente de joacă și descoperire. Festivalul a continuat să crească o comunitate de tineri spectatori pasionați de cinema, oferindu-le acces la povești din culturi diferite și ocazia de a învăța prin film, dialog și joacă. Cu fiecare ediție, KINOdiseea își reafirmă misiunea: aceea de a transforma experiența cinematografică într-un instrument viu de educație și apropiere între oameni. Atelier pentru cei mici și mari Pe 2 august, între orele 17:00 – 20:00, Parcul Copiilor devine scenă de improvizație și joacă, cu un atelier special susținut de Cristine Cizmaș și Armand Iftode. Cei doi actori, în plimbare prin parc, îi invită pe cei mici, dar și pe cei mari, să li se alăture pentru o tură sănătoasă de joacă și improvizație. Atelierul reînvie jocurile copilăriei de altădată: Mimă, Țară, țară, vrem ostași, Rațele și vânătorii, Baba Oarba, Coarda, Elasticul și multe altele. Despre Cristine Cizmaș și Armand Iftode Cristine Cizmaș este actriță independentă, formată în spiritul teatrului liber și multietnic. Crescută în Teatrul Studențesc THESPIS și cofondatoare a teatrului AUĂLEU,  primul teatru privat din România postdecembristă, cu o istorie de peste 20 de ani. Cristine este un spirit neliniștit, cu rădăcini adânci în arta underground, independentă și academică. Armand Iftode este actor format la Facultatea de Teatru din cadrul Universității de Vest din Timișoara și membru al teatrului independent AUĂLEU, unde joacă, experimentează și caută sens prin forme libere și directe de expresie artistică. Cu un parcurs ancorat în teatrul care provoacă și implică, Armand crede în forța jocului și a contactului real cu publicul. KINOdiseea aduce, ca în fiecare an, nu doar filme care inspiră și educă, ci și activități care reînvie spiritul ludic și creativitatea,  o invitație deschisă la bucuria simplă de a fi copil, indiferent de vârstă. Programul complet al proiecțiilor și activităților urmează să fie publicat în curând. Organizatori Festivalul Internațional de Film pentru Publicul Tânăr – KINOdiseea este un eveniment organizat de Asociația Culturală Metropolis, membru în rețeaua Europa Cinemas. Finanțat de Municipiul Timișoara prin Centrul de Proiecte.

Continue Reading

 ©2025. Toate drepturile rezervate