Articles by Redacția Subversiv

NutriCreativ – educație prin artă pentru combaterea risipei alimentare

Risipa alimentară reprezintă o provocare majoră în România: 83% dintre cetățeni recunosc că aruncă mâncare, în special fructe, legume și pâine, conform unui studiu realizat de Universitatea de Științe Agricole și Medicină Veterinară din Cluj-Napoca în anul 2024. Pentru a răspunde acestei probleme, proiectul NutriCreativ propune o abordare inovatoare: educație informală prin artă, menită să stimuleze gândirea critică, schimbarea comportamentală și implicarea comunităților în gestionarea responsabilă a hranei. NutriCreativ urmărește combaterea risipei alimentare prin colectarea și analizarea informațiilor legate de modele de producție, utilizarea resurselor, sustenabilitate și distribuția alimentelor. Inițiativa propune activități de educație alternativă desfășurate în spații publice și online, implicând activ grupuri comunitare. Scopul este de a aborda cauzele risipei alimentare în mediul urban, precum nivelul redus de colectare selectivă și lipsa facilităților pentru compostare. Proiectul aduce împreună comunitățile din București, Periș, județul Ilfov și din Petroșani județul Hunedoara, printr-o serie de ateliere tematice precum „Emoțiile și alimentația”, „Producție, alergeni și risipă” și „Eat Art”, dar și printr-o instalație de teatru senzorial cu rol educațional. De asemenea, NutriCreativ include dialoguri publice despre practici sustenabile și activități de implicare comunitară, cu un accent deosebit pe educația copiilor și pe formarea unor obiceiuri alimentare responsabile. Ateliere în septembrie și octombrie Atelierele NutriCreativ se vor desfășura în perioada septembrie – octombrie, fiind susținute de trainerii Anca Munteanu, Alina Tofan, Andrada Spafiu, Alexandra Brînzac, Larisa Tofan și Popa Bogdan. Creațiile artistice rezultate vor fi prezentate la finalul lunii octombrie, iar instalația de teatru senzorial va fi realizată de artiștii Alina Tofan, Anca Munteanu, Ștefan Blănică, Paul Ruben Grec, Larisa Tofan, cu participarea artistei Marieke Leene (Olanda/Portugalia). De asemenea, proiectul include intervenții online pe Twitch alături de traineri și de Cristina Petrescu-Ghenea, parte din echipa podcastului Re.Conectat, un podcast care explorează relațiile pornind de la legătura cu propriul corp, prin conversații intime și vulnerabile ce ajută ascultătorii să fie mai blânzi cu propriul corp. Proiectul atrage atenția și asupra impactului global al sistemului alimentar industrializat: lanțuri de aprovizionare lungi și ineficiente, supraproducția, consumul excesiv de carne, pierderea biodiversității și epuizarea resurselor naturale. Prin activități educaționale și artistice, NutriCreativ stimulează conștientizarea socială și ecologică, propunând o legătură mai sănătoasă între om, natură și hrană.  NutriCreativ demonstrează că arta poate deveni un instrument eficient de educație și schimbare, inspirând comunitățile să adopte practici responsabile în gestionarea deșeurilor și utilizarea resurselor. Organizatori și parteneri Parteneri: Plastic Art Performance Collective, Urban Lab, Asociația Macaia. NutriCreativ este organizat de Asociația Culturală Metropolis, proiect co-finanțat de Administraţia Fondului Cultural Naţional.  * „Proiectul nu reprezintă în mod necesar poziţia Administrației Fondului Cultural Național. AFCN nu este responsabilă de conținutul proiectului sau de modul în care rezultatele proiectului pot fi folosite. Acestea sunt în întregime responsabilitatea beneficiarului finanțării.”

Continue Reading

Turneul Acting Out începe la Cluj: Katia Pascariu, în rolul Estherei Magyar-Gonda, deschide dialogul despre corp, memorie și vulnerabilitate

Centrul Dialectic lansează turneul național ACTING OUT – performance despre corp, memorie și rezistență, care va include 14 reprezentații și 11 ateliere în România și Republica Moldova, începând cu luna septembrie. Primele evenimente vor avea loc la Casa Tranzit, Cluj-Napoca, unde publicul este invitat pe 21 și 22 septembrie la două reprezentații ale spectacolului, iar pe 22 septembrie, între orele 10:00–13:00, la un atelier dedicat problematicii dinamicilor de putere în școli. Pe data de 30 septembrie, Acting Out ajunge la București, la /SAC Malmaison.  Despre spectacol ACTING OUT este un performance interdisciplinar (teatru, text, muzică live, video) inspirat de povestea Estherei Magyar-Gonda – dansatoare, activistă antifascistă și una dintre arhitectele dansului modern românesc. Deportată în Transnistria și obligată să renunțe la scenă, Esther și-a transformat corpul într-o unealtă de luptă și educație, continuând ulterior să construiască școli și instituții de dans. În spectacol, actrița Katia Pascariu împletește biografia Estherei cu propria sa istorie corporală: presiuni, abuzuri, forme de rezistență și regăsire prin pedagogii alternative. Regizorul Mihai Lukács refuză convențiile teatrale dominante și propune un colaj de gesturi, tăceri, sunete live și imagini video, prin care publicul este invitat să reconstruiască sensul din discontinuitate și absență. Critica a descris spectacolul ca fiind „un performance introspectiv și tulburător al actriței Katia Pascariu, în care gestul angajat devine o formă de energie ce produce efect în real, un gest-eveniment care se înscrie în corp și face posibilă asumarea unei poziții etice” (Revista Scena). La rândul său, regizorul Mihai Lukács subliniază: „Temele noastre sunt relațiile artistului cu corpul său, cu obstacolele sociale și istorice, cu propriile frici și rușini, cu abandonul și posibilitatea de a merge mai departe. Acting Out devine astfel un exercițiu imaginativ și performativ de revendicare a unui spațiu artistic în care vulnerabilitatea și forța se întâlnesc.” (Revista Scena). Bilete Bilete la Acting Out pentru data de 22 septembrie la Casa Tranzit din Cluj-Napoca se găsesc AICI. Despre atelier În paralel cu reprezentațiile, Centrul Dialectic și Casa Tranzit organizează pe 22 septembrie, între orele 10:00–13:00, un atelier de reflecție și discuție despre dinamicile de putere în școli, coordonat de Katia Pascariu. Atelierul este gândit ca un spațiu sigur de dialog și împărtășire a experiențelor, unde participantele pot aduce în discuție teme sensibile, adesea marginalizate sau trecute sub tăcere în spațiul public. Pornind de la tema hărțuirii sexuale în mediul educațional, atelierul propune exerciții performative și conversații ghidate care să încurajeze conștientizarea, solidaritatea și găsirea unor forme de rezistență prin artă. Participarea este gratuită, însă locurile sunt limitate la 15 participante. Înscrierile se fac prin completarea acestui formular. Bilete Acting Out @ Casa Tranzit, Cluj-Napoca, 22 septembrie, AICI. Rezervări Acting Out la /SAC Malmaison, București, 30 septembrie, AICI. Despre Katia Pascariu Actriță de teatru și film, Katia Pascariu este câștigătoarea Premiului Gopo pentru cea mai bună actriță (2022) pentru rolul din Babardeală cu bucluc sau porno balamuc (Bad Luck Banging or Loony Porn, r. Radu Jude). Filmul a obținut Ursul de Aur la Berlinală 2021, iar Pascariu a fost inclusă în lista The New York Times a celor mai buni actori ai anului 2021. În 2025, a primit Premiul „Boccalino d’Oro” pentru Cea mai bună actriță la Festivalul de Film de la Locarno, pentru rolul din Sorella di Clausura. Absolventă UNATC București, are o bogată experiență pe scena independentă și în proiecte de teatru politic. Despre Mihai Lukács Regizor, dramaturg și cercetător, Mihai Lukács este fondatorul Centrului Dialectic, platformă artistică dedicată cercetării artistice și performance-ului interdisciplinar. Lucrările sale investighează raportul dintre artă și societate, corporalitate și memorie. Printre proiectele sale se numără: Mansdorf (Teatrul Evreiesc de Stat, 2023), Oedip la Timișoara (spectacol audio, 2021), Mama (Centrul Dialectic, 2020). Este activ în zona cercetării academice și a pedagogiei artistice, fiind preocupat de relația dintre corp, reprezentare și rezistență politică Iată următoarele date și spații confirmate ale turneului Acting Out: 30 septembrie 2025 – /SAC @ Malmaison, București 15 octombrie 2025 – Casa Tranzit, Cluj-Napoca 29 octombrie 2025 – Teatrul Național “Mihai Eminescu”, Timișoara 5 noiembrie 2025 – Casa Pogor, Iași 7 noiembrie 2025 – Centrul Național de Educație prin Artă, Chișinău 9 noiembrie 2025 – Casa de Cultură Hârtop 12 noiembrie 2025 – Centrul Național al Dansului, București  13 noiembrie 2025 – Atelier la Centrul Cultural Armean, București 28 noiembrie 2025 – Teatrul Național “Marin Sorescu”, Craiova  9 decembrie 2025 – Teatrul Dramatic “Fani Tardini”, Galați 12 decembrie 2025 – Teatrul “Regina Maria”, Oradea Acting Out: Regie, concept, text: Mihai Lukács Performance: Katia Pascariu Muzică live: Oana Hodade Coregrafie: Sinko Ferenc Scenografie și costume: Szilárd Miklós / Dénes Miklósi Organizatori și parteneri Turneul Acting Out (2025-2026) este organizat de Centrul Dialectic. Proiect cultural co-finanțat de Administraţia Fondului Cultural Naţional. „Proiectul nu reprezintă în mod necesar poziţia Administrației Fondului Cultural Național. AFCN nu este responsabilă de conținutul proiectului sau de modul în care rezultatele proiectului pot fi folosite. Acestea sunt în întregime responsabilitatea beneficiarului finanțării.”

Continue Reading

UNDERCLOUD 18 – programul complet al festivalului de teatru independent

Primul festival de teatru independent din România, UNDERCLOUD, finanțat de Primăria sectorului 1 și co-finanțat de Primăria Municipiului București prin ARCUB în cadrul Programului „București. Împreună” 2025, ajunge în acest an la cea de-a 18-a ediție, care se va desfășura între 18 septembrie și 5 octombrie, în 18 locații din zona Căii Griviței: Muzeul Literaturii, Teatrul Dramaturgilor Români, Galeria Mică, Black Habit, Primitiv Plants, J’ai Bistrot, Grivița 53, Grivița Creative Corner, L’Atelier, Zadar Bar, UNARTE, spațiile pentru atelierele din cadrul MiniCloud și pe stradă. De la spectacole de teatru la expoziții de artă contemporană, de la sesiuni performative de poezie la dans contemporan, UNDERCLOUD propune o abordare curatorială centrată pe artă vie, contestatară, provocatoare, aplecată asupra contextelor care influențează viețile publicului în mod direct și imediat. Fiecare spectacol are o singură reprezentație, fiecare eveniment este unic și irepetabil în propria sa manieră.  Festivalul va prezenta și o serie de paisprezece spectacole cu acces gratuit, dar rezervate pentru locuitorii Sectorului 1 al capitalei, pe baza înscrierii în acest formular. Unul dintre acestea este spectacolul interdisciplinar și participativ Papiloma Party, o petrecere la granița dintre artă vizuală, teatru, medicină și educație, menit să crească gradul de conștientizare a publicului în ceea ce privește riscurilor asociate virusului HPV. Dolores deschide discuția despre nesiguranța emoțională, punând sub reflector lupte interioare sau unele traume sociale care marchează societatea contemporană, Maybe by 2301, we won’t need another feminist show abordează direct și onest lumea umilitoare, înfiorătoare și absurdă pe care trebuie să o navigheze femeile, chiar și în secolul nostru, iar NOLand prezintă o viziune distopică a eternului conflict dintre tiranie și forța colectivă în căutare de dreptate și egalitate. Programul complet UNDERCLOUD18, inclusiv aceste reprezentații speciale, este disponibil pe site-ul oficial al festivalului, alături de informații detaliate și link-uri spre paginile de bilete ale fiecăruia dintre evenimente.  Programul ediției din 2025 Festivalul se va deschide joi, 18 septembrie, cu o conferință de presă susținută de regizoarea Chris Simion-Mercurian, directoarea UNDERCLOUD, de la ora 11:00, la G53, singurul teatru independent construit de la zero în România în ultimii 35 de ani, pe Calea Griviței, la numărul 53.  Apoi, la ora 17:00, pe Calea Griviței 89, iubitorii de artă vor putea participa la redeschiderea după un amplu proces de renovare a Galeriei Mici a Asociației Artiștilor Plastici din București (AAPB), la vernisajul expoziției „18 dublat”, curatoriată de Daniela Pavel și Silvana Dulamă. Expoziția este o celebrare a spiritului experimental și creativ al artiștilor plastici, oglindind inovația și dinamismul Festivalului UNDERCLOUD. Spectacolul Oameni și fiare va închide prima zi de festival, de la ora 20:30, la Primitiv Plants, pe Calea Griviței 73-75. Dramatizarea după romanul Viziunea vizuinii de Marin Sorescu este realizată de Simona Măicănescu, cu muzică originală de Mircea Florian.  „O poveste despre lumea absurdă, despre societatea nebună de legat în care acceptăm să trăim. Dar povestea e blândă și plină de haz-necaz. Vă vom dărui câteva gânduri, scrise de Sorescu și rostite de mine, vă vom dărui cântecele născocite de Florian și murmurate pentru voi – când de el, când de amândoi. Că e viziune sau doar o vizuină, voi alegeți unde vreți să stați.” (Simona Măicănescu) Sâmbătă, 20 septembrie, de la ora 16:00, persoanele interesate de istoria zonei Griviței sunt invitate la un tur ghidat pe Calea Griviței. Dan Talambă va prezenta spațiile care dau viață Festivalului UNDERCLOUD, locuri fascinante și prea ușor de trecut cu vederea. Totodată, scriitoarea și jurnalista Diana Popescu va citi, de la ora 19:00, la Primitiv Plants, din “Viața are abonament pe toate liniile”, un volum cu instantanee urbane, întâmplări și oameni întâlniți în mijloacele de transport în comun bucureștene.  „Nu vă lăsați păcăliți: niciunul dintre autobuzele, troleibuzele ori tramvaiele care circulă prin București nu e doar un autobuz, un troleibuz sau un tramvai. Parcul auto al STB e, de fapt, o colecție de teatre neconvenționale, mereu în mișcare. Fiecare mijloc de transport circulă prin oraș echipat cu propria scenă atipică, pe care actori încă anonimi participă la un festival al tragicomediei.” (Diana Popescu) În data de 21 septembrie, de la ora 19:00, la Teatrul Dramaturgilor Români, în Sala Iosif Naghiu, va avea loc reprezentația spectacolului în limba engleză Herviss Family, o explorare a conceptelor fundamentale ale vieții, prin teatru fizic, dans contemporan, comedie și artă performativă, sub forma unei confruntări îndârjite între „vechi” și „nou”. Între spectacol vizual și prelegere academică, spectacolul abordează tema relațiilor interpersonale într-o manieră realmente inovativă, un exemplu excelent de gândire „outside the box”, specifică Festivalului UNDERCLOUD. O reprezentație inedită va avea loc pe 22 septembrie, de la ora 20:30, la Teatrul Masca, cu spectacolul Jurnal de România #AICISEVISEAZĂLASCHIMBARE. Pe de o parte, spectacolul scris și regizat de Carmen Lidia Vidu este foarte bine aliniat manifestului festivalului, recunoscând uriașa putere politică a teatrului și vorbind răspicat despre visare, curaj și comunitate, în contextul unei țări cuprinse de o dorință de schimbare sistemică din ce în ce mai urgentă. Pe de altă parte, condițiile tehnice fac ca acest spectacol să nu se poată juca în niciunul dintre spațiile din perimetrul Căii Griviței, ceea ce a prilejuit una dintre foarte rarele excepții pe care UNDERCLOUD și le-a asumat de-a lungul istoriei sale, păstrând reprezentația acasă la Teatrul Masca. Însă uneori mesajul este atât de important, încât reamintește vechiul dicton – „regulile sunt făcute pentru a putea fi încălcate”.  Marți, 23 septembrie este o zi pusă sub semnul muzicii, cu Cozerie, un eveniment care duce cu gândul la un podcast live, în care Ruxandra Păduraru, antropolog, asistent universitar și gazdă o va intervieva pe îndelete și în tihnă pe Chris Simion-Mercurian, pornind de la muzicile care i-au însoțit eforturile creative și viața în general, culminând cu un playlist selectat de invitată. Evenimentul va avea loc de la ora 19:00, la J’ai Bistrot pe terasă, cu participarea trupei Delta Pe Obraz, din Chișinău. Intrarea este liberă, dar numai pe bază de rezervare, iar doritorii se pot înscrie prin acest formular. Red Speedo este o producție UNATC în regia lui Mihai Băltescu, care se va juca miercuri, 24 septembrie,

Continue Reading

MiniCloud inițiază copiii în artele fascinante ale spectacolului

Cea de-a 18-a ediție a Festivalului de Teatru Independent UNDERCLOUD își așteaptă publicul în perioada 18 septembrie – 5 octombrie, în 18 locații de pe Calea Griviței, iar în prima zi a festivalului va avea loc și deschiderea pentru ctitori a clădirii viitorului Teatru Grivița 53. UNDERCLOUD continuă tradiția secțiunii MiniCloud, cu activități dedicate celor mici, viitorii iubitori de teatru. Copiii cu vârste cuprinse între 5 și 11 ani vor avea bucuria de a participa la cursuri gratuite de actorie, dans sau confecționare de păpuși, descoperind arta teatrală încă de mici. MiniCloud este acea parte a Festivalului de Teatru Independent UNDERCLOUD care oferă șansa oricărui copil de a se dezvolta prin artele spectacolului. Ca în fiecare an, cei mici pot alege să își descopere abilități artistice sau să își dezvolte talente deja cunoscute. Ei pot experimenta arta teatrală și arta dansului și pot confecționa păpuși din materiale reciclate sau din diverse țesături, aflând ce se află în spatele magiei artei spectacolului. „Prin MiniCloud oferim copiilor și adolescenților șansa de a fi mai aproape de culisele teatrului, de a învăța exerciții și jocuri de dezvoltare personală, de a face educație, nu doar cultură, de a deschide noi canale de gândire și simțire, de a descoperi un univers magic în care ești parte activă, nu spectator, de a accesa imaginația și libertatea într-un mod creativ.” (Chris Simion–Mercurian) Atelierele se vor desfășura în fiecare sâmbătă și duminică, în perioada 18 septembrie – 5 octombrie, de la 10:00 la 14:00, în curtea cu tei romantici de la Universitatea Națională de Arte București, pe Calea Griviței. Atelierele de teatru vor fi coordonate de Theodora Miruna Popovici, artistă absolventă a Facultății de Teatru din cadrul Universității de Artă din Târgu Mureș, specializarea Artele Spectacolului – actorie. Theodora Miruna Popovici este o artistă complexă, care iubește teatrul și lectura iar, cu bogăția de stări pe care o oferă și pictura, îmbină tehnici diferite în arta spectacolului. Ea îi va iniția pe cei mici în lumea fascinantă a teatrului. Atelierele de construcție păpuși și marionete sunt susținute de Aida Dragomir Caefer. Artista este absolventă a Academiei de Teatru și Film I. L. Caragiale, secția Actorie, Păpuși și Marionete, a lucrat în industria filmului american, atât ca păpușar, cât și ca specialist în efecte speciale. Aida Dragomir Caefer a petrecut 28 de ani la Hollywood, lucrând ca artist de efecte speciale pentru filme și TV, care i-au adus 2 premii Emmy pentru filmele Mandalorian și The Book of Boba Fatt. Ea îi va invita pe copii în lumea fascinantă a păpușilor și a construcției lor. Atelierele de dans vor fi susținute și anul acesta de Adora Tănase, care a descoperit de la 5 ani bucuria dansului, dezvoltându-se la Colegiul Național de Arte „Dinu Lipatti“, secția Arta Actorului, fiind astăzi membră a trupei de juniori a Teatrului Metropolis. Anul acesta, la MINICLOUD se va concentra pe relația dintre corp și spațiu, conexiunea cu alții și cu noi înșine, improvizație liberă și ghidată. Este foarte important pentru copii să fie conștienți de spațiu și de propriul lor corp în mișcare, să învețe să se bucure de dans și de libertatea propriului corp. Participare gratuită Atelierele din cadrul MiniCloud sunt GRATUITE, având un număr limitat de 20 de locuri disponibile pentru fiecare specializare. Înscrierea se poate face pe adresa de e-mail minicloudfest@gmail.com, iar rezervarea locului este confirmată doar după primirea răspunsului de la organizatori. Despre festival UNDERCLOUD este primul festival de teatru independent din România și se desfășoară anual, fără întrerupere, în București, din 2008. Festivalul se definește prin provocare și calitate și adună la un loc cele mai bune spectacole independente din stagiunea curentă. Inițiat de Chris Simion – Mercurian, promotoare din 1999 a mișcării de teatru independent din România, curatoriat de profesioniști din domeniul artelor spectacolului, festivalul se descrie ca fiind viu, curajos, curios, un festival care te scoate din zona de confort, care te surprinde, care nu se repetă. Scopul principal al festivalului este de a promova teatrul independent, de a susține artiștii emergenți și consacrați, care ies din confort și propun experiențe culturale, de a oferi publicului acces la producții inovatoare și provocatoare. Organizatori și parteneri UNDERCLOUD 18 este realizat cu sprijinul Primăriei Sectorului 1 și Primăriei Capitalei prin ARCUB.  Parteneri tradiționali: Raiffeisen Bank, Aqua Carpatica & Euromedia, Sâmburești, Danone.  Parteneri media: Agenția de cArte, AGERPRES, Bookhub, Clivaj, CVLTARTES, ELLE, Euromedia, Europa FM, Happ.ro, IQads, LIFE.ro, Liternet, Mergem la teatru, Munteanu Recomandă, Observator Cultural, Republica, Revista BIZ, Subversiv, The Institute, The Woman, Zile și Nopți. Organizat de Fundația Calea Griviței. 

Continue Reading

„Tron: Ares” – digitalul se ciocnește cu realitatea. Din octombrie, în cinematografele din România

Tron: Ares, noua producție Disney, apare în cinematografele românești din 10 octombrie, cu avanpremiere începând din data de 8 octombrie, în formatele 2D, 3D, Dolby Atmos, IMAX 3D și 4DX 3D, cu subtitrare în limba română. Biletele s-au pus la vânzare începând de astăzi. Tron: Ares deschide un nou capitol în celebra franciză Tron, continuând universul vizual spectaculos început în 1982 și relansat în 2010,  odată cu Tron: Legacy. Destinat pasionaților de science-fiction, dar și publicului larg atras de acțiune și efecte vizuale spectaculoase, filmul explorează granița fragilă dintre lumea digitală și realitate, oferind o experiență cinematografică intensă, plină de acțiune, emoție și efecte uimitoare. Primul contact dintre inteligența artificială și lumea reală declanșează o confruntare cu mize uriașe Pentru prima dată în istorie, o entitate A.I. sofisticată sparge limitele lumii virtuale și pășește în realitate, deschizând un prim contact care declanșează o provocare fără precedent pentru tot ce credem că știm. Jared Leto îl aduce la viață pe Ares, un program extrem de complex, trimis într-o misiune periculoasă pe Pământ, unde fiecare decizie poate avea consecințe revoluționare. Distribuția Jeff Bridges revine în rolul lui Kevin Flynn, oferind filmului continuitate și legând poveștile de până acum de noua direcție a francizei. Distribuția este condusă de Jared Leto (cunoscut pentru Dallas Buyers Club), care aduce profunzime și intensitate rolului lui Ares, și Greta Lee (Past Lives), alături de un ansamblu variat de actori de renume, precum: Evan Peters (American Horror Story), Hasan Minhaj (The Daily Show), Jodie Turner-Smith (Queen & Slim), Arturo Castro (Narcos), Cameron Monaghan (Shameless), Gillian Anderson (The X-Files) și Jeff Bridges (Tron: Legacy). Echipa Filmul este regizat de Joachim Rønning, cu un scenariu semnat de Jesse Wigutow și bazat pe personaje create de Steven Lisberger și Bonnie MacBird. Povestea este dezvoltată de David DiGilio și Jesse Wigutow, iar producția este coordonată de Sean Bailey, Jared Leto, Emma Ludbrook, Jeffrey Silver, Justin Springer și Steven Lisberger, alături de producătorii executivi Russell Allen, Joseph Kosinski și Trent Reznor și Atticus Ross, care semnează și coloana sonoră a filmului. Muzica joacă un rol important în această producție, iar colaborarea cu Nine Inch Nails asigură o atmosferă intensă și reprezentativă, amplificând tensiunea și energia universului Tron.

Continue Reading

Artist on the Go – primele trei rezidențe au deschis dialogul dintre cuvinte, ziduri și comunități

Arta este un limbaj comun, pe care cinci artiști implicați în proiectul Artist on the Go, organizat de Asociația buchARTest, îl poartă în cinci orașe europene. Întrebarea „How real is REAL?” a prins deja forme noi în primele trei rezidențe, după cum urmează: Hamburg (Millerntor Gallery #13) – 27 iunie-4 iulie (Artiști Alex Baciu și OCU) Pilsen (Wallz Festival) – 23-27 iulie (Artiști Roper și Delia Cîrstea) Lecce (167B Street) – 2-6 august (Artist Dmitri Potapov) Acolo unde zidurile au devenit pagini deschise, artiștii  OCU, Alex Baciu, Delia Cîrstea, Roper, și Dima Potapov au propus comunităților locale din Germania, Cehia și Italia o întâlnire cu puterea cuvintelor. Însă nu cu acele cuvinte rostite, ci cu acelea rescrise în forme vizuale, încărcate de sensuri. Nu, care în română înseamnă negație, dar în olandeză înseamnă acum, sau tot, care înseamnă complet în limba română, dar mort în germană sunt exemple de porți semantice care leagă, dar și despart.  Inspirată de textul „Fake looks real. Real feels fake”, lucrarea Deliei Cîrstea arată cum media transformă falsul în verosimil și face autenticitatea greu de distins, invitând publicul să-și regândească raportarea la adevăr. Roper a explorat, într-o formă abstractă descompunerea vizuală a cuvintelor fake news. Pentru toți artiștii participanți în proiect, fragmentele de culoare și formă sugerează simplu distorsionarea și fragmentarea realității. În jurul acestor lucrări s-au creat dialoguri între artiști și trecători, între realitatea locală și cea adusă de artiști în aceste noi țări. Procesul creativ a constat atât în realizarea unor lucrări murale, cât și în invitația de a experimenta modul în care arta urbană poate coagula comunități și poate deschide reflecții despre ceea ce înseamnă „real”. Drumul nu se oprește aici. În luna septembrie, Artist on the Go continuă cu alte două rezidențe: Helsinki (Helsinki Urban Art) – (Raluca Ilaria Demetrescu și IRLO) Amsterdam (ASA – Amsterdam Street Art) –  (Denis Nanciu și Alex Baciu) Această experiență colectivă va fi împărtășită publicului printr-o expoziție finală și o conferință în București, pe data de 12 septembrie 2025. Artist on the Go este un program-pilot co-finanțat de Institutul Cultural Român prin Programul Cantemir, care își propune să creeze punți între culturi și să arate cum arta stradală poate transforma cuvintele în acte de comunitate și de cunoaștere.  Acest proiect este cofinanțat de Institutul Cultural Român, prin Programul Cantemir – program de finanțare pentru proiecte culturale destinate mediului internațional. Institutul Cultural Român nu este responsabil de conținutul proiectului sau de modul în care rezultatele proiectului pot fi folosite. Acestea sunt în întregime responsabilitatea beneficiarului finanțării.

Continue Reading

Once UpON the Danube – expoziție multimedia ce documentează o rezidență artistică pe firul Dunării

Pe 14 septembrie, un grup de artiști români prezintă rezultatele rezidenței „on the road”, organizată de Celula de Artă pe firul Dunării — de la Drobeta, Lepenski Vir și Vinča, prin Budapesta, Bratislava, Viena și Regensburg — într-o expoziție multimedia care combină instalații video, colaj și un jurnal vizual/sonor al traseului. Proiectul Once UpON the Danube și-a propus să investigheze fluviul ca axă culturală europeană și pune în dialog patrimoniul preistoric cu practica artistică contemporană. Din echipa artistică fac parte Daniel Loagăr (artist vizual, co-fondator Celula de Artă), Alex Manea (artist vizual), Andrei Stan (artist vizual, co-fondator al Bucharest Collage Collective), Gizella Popescu (artist vizual, membră a UAPR), Oana Iordăchescu (performance artist) și Andreea Eliza Petrov (artist vizual și curatoare Celula de Artă). Invitați în cadrul expoziției sunt artiștii Jan Thau (DE) și membri ai F15 Art Collective. Rezidența Once UpON a Danube a fost concepută ca un scenariu de film experimental itinerant, în care artiștii sunt personajele principale, iar Dunărea este firul narativ care le ghidează devenirea interioară, stimulând reflecția asupra călătoriei ca proces de transformare personală și profesională. Fiecare oprire a reprezentat o secvență, un moment de reflecție, creație și documentare, care le-a modificat artiștilor perspectiva și a adăugat noi straturi poveștii lor. Prezentarea materialelor artistice rezultate în urma rezidenței va avea loc în cadrul Festivalului de Artă Kulturnetzwerk UW Etzdorf, care are loc în zona Striegistal-Chemnitz (localitatea Chemnitz fiind Capitală Europeană a Culturii în 2025), cât și în cadrul evenimentului European Heritage Days – Day of the Open Monument.  În cadrul proiectului Once UpON a Danube, Dunărea devine astfel un laborator de idei, unde elemente și trăiri diverse se întâlnesc într-un spațiu fluid al creației, evidențiind conexiuni, facilitând schimburi culturale, noi oportunități de colaborare și un dialog între artiști români, străini și întreg spațiul cultural european. Despre proiect și parteneri Celula de Artă este un proiect cultural independent condus de artiști (artist-run), ce a debutat în 2017 și se manifestă în multiple spații de artă contemporană permanente sau temporare. Parteneri media: Radio România Cultural, Radio București FM, Radio România Internațional, IQads, Zile și Nopți, Happ.ro, Cărturești, Curatorial, Propagarta, Subversiv, Observator Cultural, The Institute, Zeppelin, Bookhub, Clivaj, Litera9, Agenția de cArte, Contacte Culturale, Modernism, PRwave, Empower Artists, Munteanu. Rezidența itinerantă Once UpON a Danube este un proiect Celula de Artă, cofinanțat cofinanțat de Institutul Cultural Român, prin Programul CANTEMIR – program de finanțare pentru proiecte culturale destinate mediului internațional. Institutul Cultural Român nu este responsabil de conținutul proiectului sau de modul în care rezultatele proiectului pot fi folosite. Acestea sunt în întregime responsabilitatea beneficiarului finanțării.

Continue Reading

Poetics of Care, un proiect al Asociației Entuziart, la Conferința Asociației Europene de Terapie prin Dans și Mișcare din Vilnius

Asociația Entuziart anunță lansarea noii inițiative, “Poetics of Care”, care va avea loc în luna septembrie la Vilnius, în Lituania, în cadrul celei de a 5-a Conferințe a Asociației Europene de Terapie prin Dans și Mișcare – EADMT, cu tema “Vizibilitate, Vitalitate și Viziune a Terapiei prin Dans și Mișcare într-o Lume Imprevizibilă”. Proiectul vizează creșterea vizibilității culturii românești pe scena internațională, promovând un model de îngrijire empatică prin metode expresiv-creative, care ajută la o mai bună înțelegere a experienței persoanelor cu diagnostice psihiatrice.  Printre obiectivele principale ale proiectului se numără promovarea la nivel european a instalației performative „mind moving” – o lucrare care explorează fragilitatea sănătății mintale, precum și resursele expresiv-creative pentru refacerea acesteia – și dezvoltarea profesională a 13 artiști și terapeuți prin dans și mișcare din România. De asemenea, “Poetics of Care” răspunde nevoilor nesatisfăcute ale specialiștilor în terapie prin dans din România, ale artiștilor în căutare de informații și oportunități creative, și ale persoanelor cu diagnostice psihiatrice, promovând accesul la producții culturale pentru reducerea stigmatizării și educarea publicului privind rolul acestora în societate. În data de 12 septembrie, între 17:45 și 19:00 va fi prezentată mind moving –  o instalație performativă – la Universitatea de Muzică, Teatru și Film din Vilnius. „Dacă ai fi trăit viața altcuiva, crezi că mintea ta ar fi funcționat la fel?” mind moving invită participanții să exploreze această întrebare profundă printr-o călătorie unică în complexitatea experiențelor umane. Instalația este concepută ca un spațiu de reflecție și oglindire a experiențelor universale, care pot fi răspunsuri normale la realitatea înconjurătoare sau adaptări patologice la experiențe de viață dificile. Performerii urmează logici inspirate de tulburările mintale, dar publicul este invitat să-și creeze propriul drum în această călătorie complexă. Tot ceea ce experimentăm de-a lungul vieții ne modelează structurile psihologice și biologice. Fiecare individ se dezvoltă într-o țesătură complexă de stimuli și relații, iar capacitatea mediului de a ne susține sau a ne înăbuși, de a ne hrăni cu frică sau iubire, trasează aproape definitiv mecanismele noastre interioare. Pornind de la interacțiunile cu pacienții psihiatrici, mind moving încurajează publicul să depășească etichetarea, promovând empatia, înțelegerea și destigmatizarea bolilor mintale. Lucrarea dă vizibilitate diferitelor tipuri de fragilitate, evidențiind vitalitatea acestor stări alterate de conștiință, potențialul lor creativ și relația lor cu mediul în care apar. Echipa artistică este compusă din coregrafele Alexandra Bălășoiu și Cristina Lilienfeld, performerii Diana Spiridon, Cătălin Diaconu și Cătălin Munteanu, psihoterapeuta specializată în dans terapie Loredana Larionescu, light designerul Alexandros Raptis, echipa de compoziție muzicală formată din Denis Bolborea, Paolo Profeti și Stina Moltu și artistul vizual Andrei Cozlac. Pe lângă prezentarea performativă, artiștii și specialiștii Entuziart vor participa la sesiuni  de comunicări științifice, ateliere și alte evenimente ale conferinței, dezvoltându-și abilitățile în terapia prin dans și găsind inspirație pentru proiectele viitoare. Vor colabora cu specialiști din Europa, SUA și Israel, conturând noi strategii de parteneriat. În plus, Loredana Larionescu, alături de două colege – Alexandra Cucu și Ana Dumitrașcu, va susține la conferință un atelier intitulat “Cu ochii corpului-minte” (Eyes of the Body-Mind) – pe 13 septembrie, ora 12:00, demonstrând o metodă de lucru cu beneficiari cu deficiențe de vedere prin transmiterea tactilă a mișcării și modelarea în lut. Job Shadowing la Asociația Lituaniană de Terapie prin Dans – 15&16 septembrie După conferință, delegația Entuziart se va îndrepta spre un stagiu intensiv de 3 zile, alături de colegii de la Asociația Lituaniană de Terapie prin Dans, la Lakštingala social care centre. Ei vor observa activitățile curente cu diverși beneficiari, profitând astfel de o oportunitate unică de a fi martori la complexitatea practicilor de îngrijire prin dans și mișcare, pe care sunt dornici să le adopte, să le adapteze și să le implementeze în continuare în România. Alături de gazdele lituaniene, echipa Entuziart va participa la ateliere de dans creativ și terapie prin dans în următoarele contexte: un centru de zi pentru seniori, un centru pentru tineri și copii cu nevoi speciale, un grup mixt de copii cu și fără nevoi speciale. Schimbul de experiență va permite reflecția asupra eficienței practicilor observate, potențiala dezvoltare a unor programe similare în România și integrarea cunoașterii întrupată dobândită în viitoare intervenții artistice și terapeutice. Masa rotundă “Terapia prin dans – Perspective ale românilor și lituanienilor“ Evenimentul va avea loc pe 17 septembrie între 14.00 – 16.00 la Studio Paupio și marchează sfârșitul acestui schimb de experiență intens de 3 zile între specialiștii români și lituanieni în dans terapie.  Reflecția și dialogul intercultural vor îmbogăți repertoriul profesional al participanților, prin schimbul de metode adaptate cultural și crearea unui dialog autentic între practicieni din contexte socio-culturale diferite. Prin împărtășirea experiențelor, se vor consolida legăturile internaționale în terapie prin dans și mișcare, vor fi create oportunități de reflecție și evaluare, și va fi deschis un spațiu pentru dialog intercultural și colaborare pe termen lung în domeniu. Despre Asociație Asociația Entuziart este o organizație nonguvernamentală dedicată promovării și susținerii persoanelor de toate vârstele și abilitățile prin activități creative și artistice cu scop terapeutic. Asociația este implicată activ în acordarea de asistență psihoterapeutică pentru persoane din zone defavorizate, colaborând cu școli speciale, școli generale, spitale psihiatrice și D.G.A.S.P. (Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului) pentru a extinde accesul la servicii de art- și dans- terapie. De asemenea, stabilește parteneriate importante cu instituții academice precum Universitatea din București, oferind studenților din Facultatea de Psihologie ocazia de a dobândi experiență practică. Parteneri media: Bookhub, București FM, Ceașca de Cultură, Contacte Culturale, Happening, Iscoada, LIFE.ro, Litera 9, Palindrom, Subversiv, Radio România Cultural. Acest proiect este co finanțat de Institutul Cultural Român, prin Programul Cantemir – program de finanțare pentru proiecte culturale destinate mediului internațional. Institutul Cultural Român nu este responsabil de conținutul proiectului sau de modul în care rezultatele proiectului pot fi folosite. Acestea sunt în întregime responsabilitatea beneficiarului finanțării.

Continue Reading

FILIT Iași anunță primii invitați ai ediției din 2025: Junot Díaz, Tracy Chevalier, Leo Vardiashvili și mulți alții

Organizatorii Festivalului Internațional de Literatură și Traducere Iași – FILIT anunță lista primilor invitați care vor participa la cea de-a XIII-a ediție a evenimentului, ce se va desfășura în perioada 22-26 octombrie 2025. Publicul va putea interacționa cu invitați celebri, figuri importante ale scenei culturale contemporane, atât din România, cât și din străinătate. Printre aceștia se numără și Junot Díaz (laureat al Premiului Pulitzer și câștigător a numeroase premii prestigioase), Tracy Chevalier (autoarea fenomenului editorial internațional „Fata cu cercel de perlă”, cu romane traduse în peste 45 de limbi), Michel Bussi (unul dintre cei mai citiţi autori francezi contemporani, cu zeci de milioane de volume vândute și tradus în peste 35 de limbi), Cristian Mungiu (unul dintre cei mai apreciați regizori, scenariști de film români contemporani). Într-un eveniment dedicat unui volum special, ce va apărea la Editura Muzeelor Literare, se vor reuni 3 scriitori ucraineni consacrați, implicați direct în războiul din Ucraina: Olena Herasymiuk (poetă, participantă la acțiuni de luptă, paramedic, activistă civică), Pavlo Matiușa (poet, prozator, traducător, căpitan în Forțele Armate ale Ucrainei), Serhii Demciuk (scriitor, jurnalist, soldat în cea de-a Doua Legiune Internațională pentru Apărarea Ucrainei).  La FILIT 2025 vor participa și alți scriitori internaționali de renume, traduși în mai multe limbi și laureați ai unor premii și distincții prestigioase, precum: Nick Bradley (Regatul Unit), Eugène (Elveția), Dorota Masłowska (Polonia), Alma Mathijsen (Țările de Jos), Judith Poznan (Germania), Nikola Scott (Germania), Leo Vardiashvili (Georgia, Regatul Unit), Carlo Vecce (Italia), Isidoros Zourgos (Grecia). Lor li se vor alătura invitați români, apreciați pentru contribuțiile literare: Shauki Al-Gareeb, Cezarina Anghilac, Lorina Bălteanu, Ioana Bâldea Constantinescu, Florin Bican, Corin Braga, Mimi Brănescu, Ruxandra Cesereanu, Marian Coman, Bogdan Crețu, Silvia Dumitru, Cristian Fulaș, Tudor Ganea, Andrei Gorzo, Ciprian Mitoceanu, Veronica D. Niculescu, Daniela Rațiu, Andreea Răsuceanu, Ligia Ruscu, Radu Vancu, Alina Voinea. La evenimentul din perioada 22-26 octombrie 2025 vor lua parte și poeții Marius Aldea, Radu Andriescu, Șerban Axinte, Cristina Drăghici, Victor Fală, Dóra Mărcuțiu-Rácz, Oana Paler, Bogdan-Alexandru Petcu, George State, Aleksandar Stoicovici, János Szántai, Ioana Vintilă.  Prezenți la FILIT 2025 vor fi și traducătorii străini, cu o contribuție esențială în promovarea literaturii române și în traducerea și publicarea autorilor români pe plan internațional: Sindre Andersen (Norvegia), Anita Bernacchia (Italia), Monica Cure (România/SUA), Peter Groth (Germania), Laure Hinckel (Franța), Radosława Janowska-Lascar (Polonia), Đura Miočinović (Serbia), Corina Oproae (Spania), Szonda Szabolcs (România – limba maghiară), Jiřina Vyorálková (Cehia).  FILIT va găzdui o etapă din turneul festivalurilor partenere în CELA – Connecting Emerging Literary Artists, un proiect co-finanțat de Programul Europa Creativă al Uniunii Europene, care sprijină scriitori și traducători în limbi cu vizibilitate editorială redusă. Scriitoarele Ajda Bračič (Slovenia) și Corinne Heyrman (Țările de Jos/Belgia) vor dialoga pe scenă cu traducătorii lor, Sergiu Lozinschi (slovenă), Mădălina Balea și Andreea Bălteanu (neerlandeză). Vor fi prezenți la festival și traducătorii din echipa românească: Jessica Bilcec (ucraineană), Ilinca Gângă (spaniolă), George Doru Ivan (italiană), Maria Lupescu (bulgară), Aleksandra Petrov (sârbă), Andrei Săndulescu (cehă), Oana-Andreea Stoe (polonă).  Numele menționate anterior formează prima parte a invitaților la FILIT 2025, iar lista completă a invitaților speciali (inclusiv scriitori, manageri culturali, editori, jurnaliști și artiști) va fi dezvăluită în scurt timp. Organizatori și parteneri FILIT este un eveniment anual organizat de Muzeul Național al Literaturii Române Iași și finanțat de Consiliul Județean Iași. Ediția de anul acesta este sprijinită de Primăria Municipiului Iași și se desfășoară sub înaltul patronaj al Reprezentanței Comisiei Europene în România și sub patronajul Comisiei Naționale a României pentru UNESCO. Mai multe detalii vor fi publicate pe site-ul www.filit-iasi.ro.

Continue Reading

Teatrul „George Ciprian” lansează „E-Waste E-Motion”, un spectacol realizat exclusiv cu roboți

Teatrul „George Ciprian” din Buzău continuă direcția sa inovatoare de a îmbina arta teatrală cu noile tehnologii și anunță debutul evenimentelor din cadrul proiectului artistic „E-Waste E-Motion”, o premieră în România: un spectacol în care toate personajele sunt roboți autonomi de mici dimensiuni. Proiectul deschide o discuție actuală despre deșeurile de echipamente electrice și electronice și relația noastră cu dispozitivele din ce în ce mai inteligente. Spectacolul are o dimensiune experimentală, ,,E-Waste E-Motion” fiind un proiect de cercetare artistică despre potențialul expresiv al roboților, al vocilor generate cu inteligență artificială și al automatizării. UNATC „I.L. Caragiale” sprijină acest proiect ca partener principal, asigurând spațiul de repetiții și de reprezentații în București. Proiectul va fi prezentat și analizat în publicații și în conferința internațională AI in Art Practices and Research la UNATC. La Buzău, „E-Waste E-Motion” va avea parte de patru zile intense dedicate publicului. Sala Amfiteatru a Centrului Muzeal ,,I.C. Brătianu”, prin amabilitatea Muzeului Județean Buzău, va găzdui din data de 10 septembrie instalația interactivă „Cimitirul obiectelor” – un loc în care vizitatorii vor putea aduce deșeuri electrice mici, transformând gestul simplu al reciclării într-o experiență artistică ce încurajează responsabilitatea civică și conștientizarea impactului deșeurilor electronice asupra mediului.  Premiera spectacolului „E-Waste E-Motion: o robofabulă” are loc pe 11 septembrie, cu două reprezentații programate la orele 18:00 și 20:00. Pe 12 septembrie, instalația interactivă „Cimitirul obiectelor” va fi deschisă între 12:00 și 14:00, urmată de trei spectacole, la 16:00, 18:00 și 20:00. Programul se repetă și pe 13 septembrie, cu instalația activă în prima parte a zilei și trei reprezentații seara. Evenimentul se încheie pe 14 septembrie, când vizitatorii sunt invitați din nou să exploreze instalația între 12:00 și 14:00, iar apoi să urmărească ultimele două spectacole, de la 16:00 și 18:00. Bilete și număr de locuri Locul: Sala Amfiteatru a Centrului Muzeal „I.L. Brătianu” (Bd. Nicolae Bălcescu nr. 40) Vârsta recomandată: + 12 ani. Spectacolul li se adresează în primul rând liceenilor. Durata: aproximativ 45 de minute. Intrarea este gratuită, pe bază de rezervare online AICI. Nr. maxim de locuri: 30. Concept, text, regie: Marina Hanganu. Actriță – mișcare și voci roboți: Smaranda Găbudeanu. Design tehnic și construcție roboți: Marius Dumitrescu. Scenografie și design artistic roboți: Maria Mandea (super:serios). New media design, video și instalație interactivă: Cristina Bodnărescu (Ethics of Joy). Sound design, muzică și voci IA: George Urse (Ethics of Joy). Tehnician, asistent scenografie: Adrian Dragoman. Un spectacol cu roboți și o poveste despre viitor „E-Waste E-Motion: o robofabulă” este un teatru mecatronic în care toate personajele, cu o singură excepție, sunt roboți. Acțiunea are loc într-un centru de reciclare din viitorul apropiat, unde un grup de dispozitive inteligente reflectează asupra rolului lor în viața oamenilor. Povestea abordează relația dintre oameni și dispozitivele lor inteligente, precum și  importanța reciclării deșeurilor de echipamente electrice și electronice („e-waste”). După spectacol, publicul este invitat să interacționeze cu instalația multimedia „Cimitirul  obiectelor”. Vă încurajăm să aduceți dispozitive electrice și electronice pe care nu le mai folosiți pentru a le depune în „Cimitirul obiectelor”, unde veți putea lăsa mesaje de adio pentru obiectele voastre. „E-Waste E-Motion” își găsește inspirația în tradiția automatelor  (precum celebrul teatru mecanic de la Palatul Hellbrunn din Salzburg), în mașinăriile lui Jean Tinguely și instalațiile lui Kris Verdonck. În etapa pregătitoare a spectacolului, liceeni din Buzău și Constanța au participat la ateliere de teatru, robotică și design de personaj, în cadrul cărora au fost testate idei artistice și tehnice. După premiera de la Buzău, spectacolul va călători între 18-21 septembrie la București (UNATC – sediul din Str. Tudor Arghezi 3B), unde programul va fi astfel: 18 și 19 septembrie, între orele 11:00-13:00 – instalația interactivă și 16:00, respectiv 17:30 – reprezentații ale spectacolului; 20 și 21 septembrie, între orele 15:00-17:00 – instalația interactivă și 18:00, respectiv 20:00 – reprezentații ale spectacolului. Ulterior, proiectul va poposi și la Constanța (Liceul Teoretic Internațional de Informatică), întâlnindu-se cu diverse comunități, de la artiști new media până la adolescenți, părinți și profesori. „E-Waste E-Motion” nu este doar un spectacol, ci o invitație la reflecție: cum se raportează oamenii la tehnologie, ce lasă în urmă și cum se pot transforma deșeurile în surse de emoție și conștientizare. În spatele spectacolului „E-Waste E-Motion” se află o echipă de artiști și specialiști care aduc împreună experiențe din domenii diferite, de la inginerie și programare la regie, muzică și scenografie. Echipa proiectului „E-Waste E-Motion” Marina Hanganu, regizoare și cercetătoare, coordonatoare de proiecte europene precum „Tele-Encounters”, cu experiență în spectacole ce integrează tehnologia în artele performative. Smaranda Găbudeanu, păpușar, coregrafă și performer interdisciplinar, cofondatoare a Asociației PETEC, cu numeroase proiecte internaționale și premiul AFCN pentru promovarea culturii române în lume. Marius Dumitrescu este inginer, specialist în design tehnic și construcția roboților, profesor și mentor pentru tineri pasionați de robotică, cu experiență în proiecte europene și colaborări cu Bucharest Robots. Antonie Amir Suciu, student în Computer Science and Engineering la Delft University of Technology (NL), este responsabil de realizarea interfeței de control a roboților și a luminilor din spectacol. Maria Mandea este scenograf și designer, cofondatoare a studioului Super Serios și a Institutului Jocului, cu lucrări expuse la MNAC, Ars Electronica și în spații publice din România și străinătate. Cristina Bodnărescu, artistă new media, autoare de instalații interactive și experiențe imersive cu VR, AR și AI, cofondatoare a duo-ului Ethics of Joy. George Urse este compozitor și sound designer, activ în muzică experimentală și artă sonoră, cofondator al Ethics of Joy și al trupei Phonic Bomb, prezent în festivaluri și expoziții internaționale. „E-Waste E-Motion” este un proiect co-finanțat de Administrația Fondului Cultural Național (AFCN). Proiectul nu reprezintă în mod necesar poziţia Administrației Fondului Cultural Național. AFCN nu este responsabilă de conținutul proiectului sau de modul în care rezultatele proiectului pot fi folosite. Acestea sunt în întregime responsabilitatea beneficiarului finanțării. Organizator și parteneri Organizator: Teatrul „George Ciprian” din Buzău Partener principal: Universitatea Națională de Artă Teatrală și Cinematografică „I.L. Caragiale” București (UNATC),  Parteneri în organizarea activităților: Asociația ENVIRON, Colegiul Național „Bogdan Petriceicu Hasdeu” Buzău, Liceul Teoretic Internațional de Informatică din

Continue Reading

 ©2025. Toate drepturile rezervate