În adolescență mi-au plăcut foarte mult cărțile lui Thomas Mann, iar cînd a apărut romanul „Magicianul” de Colm Tóibín, despre viața lui Thomas Mann, l-am citit cu cea mai mare plăcere, de parcă aș fi citit în copilărie o poveste foarte frumoasă sau „Micul prinț”. Un roman biografic extraordinar și fascinant despre Thomas Mann, scriitor german premiat cu Nobel pentru Literatură, care a trăit vremuri istorice foarte intense, extreme & extremiste (de la Marele Război şi revoluţia de la München la ascensiunea şi decăderea lui Hitler, cel de-Al Doilea Război Mondial și o parte din Războiul Rece), într-o familie complexă & complicată, fie că e vorba de familia în care s-a născut, fie în cea pe care a crescut-o. În copilărie mi-a plăcut cel mai mult „Micul Prinț” și mi-ar fi plăcut la nebunie să citesc ceva de genu’ „Magicianul”-ui și despre Antoine de Saint-Exupéry. Ei, tot la Humanitas Fiction a apărut și un roman despre autorul cărții „Micul Prinț”, „Să furi noaptea” de Romana Petri (trad.: Mihai Banciu). Lucrez de peste 10 ani într-o librărie și știu că „Micul Prinț” e cea mai cumpărată carte – și o cumpără, în limba română, și foarte mulți străini. E o adevărată modă să cumpere ediția din țara în care călătoresc, în limba țării; îmi și imaginez biblioteci întregi doar cu rafturi pline de „Micul Prinț” în toate limbile lumii… O carte (nu numai) pentru copii, de o frumusețe uimitoare, cum e și imaginea personajului principal – un mic prinț de pe-o planetă micuță, care se plimbă pe planete, în căutarea prieteniei. „Micul prinț” e una din cărțile care n-ar trebui să lipsească din nici o bibliotecă, o carte care chiar bucură copilul din noi, așa cum se spune – de cele mai multe ori clișeistic și nejustificat.
„Să furi noaptea” de Romana Petri este exact un roman despre viața lui Antoine de Saint-Exupéry, care urmărește viața autorului cărții „Micul prinț” de la naștere pînă la dispariția sa din cel de-Al Doilea Război Mondial. În limba lui Baudelaire pentru „a fura” și „a zbura” se folosește același cuvînt, verbul „voler”, iar Antoine de Saint-Exupéry a fost un mare pilot („cînd zbor noaptea, am impresia că o fur (…). Cînd zbor noaptea mă gîndesc: Repede, repede… Să furi noaptea”), unul împătimit, care visează la profesia sa încă din copilărie. Tonio s-a născut pe 29 iunie 1900 la Lyon, în una din cele mai nobile familii din Franța, dar tatăl său a murit din cauza unui infarct cînd el abia împlinise patru ani. Au rămas doar cu mama, el și frații, trei surori, Marie-Madeleine, Simone și Gabrielle, și un frate, Francois. Deși avea doar 28 de ani în acel moment, mama și-a dedicat viața numai lor, copiilor ei. Tonio a fost toată viața deosebit de atașat de mama sa, care-i zicea Regele Soare. În copilărie n-o lăsa să plece la culcare fără să-i spună cîteva povești, pe care le dramatiza, iar cînd a început să scrie a compus poezii pe care i le citea mamei imediat după ce o trezea. E și un roman epistolar, fiindcă Antoine de Saint-Exupéry se va simți toată viața deosebit de apropiat de mama sa, care a fost cel mai bun prieten al lui și căreia i-a scris toată viața scrisori. Romanul Romanei Petri începe chiar cu o astfel de scrisoare („Vă scriam scrisori încă de copil și nu am încetat să o fac”), abia apoi va urma primul capitol, despre copilăria scriitorului. În această primă scrisoare Toni îi povestește mamei ce mai face departe de casă, în deșertul din Africa, unde e pilot și, mai nou, directorul aeroportului unde duce scrisori cu avionul și asta îi place la nebunie („Există un lucru care mă emoționează în munca aceasta a mea: faptul că avioanele noastre transportă poșta. Scrisori, mamă. Munți de cuvinte pe care oamenii le așteaptă. Și să nu credeți că sînt curios ce conțin, nu aș deschide vreo una pentru nimic în lume; orice farmec s-ar risipi. Eu trebuie să le strîng ca pe niște ipoteze în mintea mea. Nimic mai mult. Și să zbor cu ele. Și să aștept să sosească noi piloți, care să aducă altele. Să știu că este o misiune importantă și că scrisorile acelea trebuie duse la destinație cu prețul vieții”). Îi mai place să se ducă să salveze avioanele căzute și pe piloții eșuați. Toți îl iubesc, dar îl cred puțin țicnit, pentru că salvarea acelor avioane costă mult mai mult decît cît cheltuiește pentru asta. Maurilor le place să vîneze avioanele lor, aflînd că scrisorile pot avea bani, iar pe piloți ori îi fac sclavi, ori cer răscumpărare pe ei. O scrisoare frumoasă (pasajele despre diferitele feluri de tăceri din deșert te fac să te întrebi dacă nu cumva e chiar o scrisoare scrisă de Antoine de Saint-Exupéry), sinceră, în care se autocaracterizează: „Vă mărturisesc că nu m-am schimbat mult. Continui să mă consider un incapabil, chiar dacă aici se afirmă contrariul. S-o datora insucceselor din îndeletnicirile precedente? Continui să mă socotesc o persoană răsfățată și leneșă, mă plictisesc de ceva destul de repede. Și sînt convins că n-am să găsesc niciodată o femeie pe care s-o iubesc. Acest lucru vi-l mărturisesc ca pe suferința cea mai chinuitoare. Așa am crescut, diferit de cum aș fi putut. (…) Un singur lucru îmi e clar: știu ce înseamnă aventură pentru mine. Este o nevoie constantă de a descoperi locuri noi, de a mă lăsa purtat de picioare, de a nu fi sigur de ziua de mîine. Iar acest lucru, o știi, îmi iese perfect. Sper ca, la întoarcere, toate experiențele aventuroase prin care voi fi trecut să mă facă bun de însurat”), dar și cam crudă – nu cred că nu-și imaginează că mamă-sa nu are cum să nu se gîndească și la faptul că și el ar putea cădea cu avionul în deșert, că ar putea fi luat și el prizonier de mauri… A fost un copil visător, curios și inventiv, și-a dorit o bicicletă zburătoare. Se duce adesea cu bicicleta și cu soră-sa la aeroport, să-i admire pe frații acrobați polonezi Wroblewski, cu care s-a și împrietenit și care l-au invitat în avion, să zboare cu ei. Asta s-a întîmplat la 12 ani și chiar atunci s-a hotărît să devină pilot și asta s-a făcut. A știut de mic că ideal e să faci ce-ți place, că pasiunea îți face viața mai frumoasă și mai plăcută. Într-o scrisoare îi scria mamei: „Eu spun că dacă scriem, pictăm, compunem muzică, dacă o facem căutînd desăvîrșirea noastră, trăim mai bine. Însă oricare altă pasiune se poate substitui creației artistice. Oricare”. Antoine de Saint-Exupéry scria, desena, conducea avionul, iubea femeile la nebunie, cînta, bea, îi plăceau copiii. Desena, scria și citea și în zbor, în timp ce pilota avionul, ceea ce, firește, era interzis. Mergea cu așa viteză cu mașină, încît colegii piloți spuneau că e „mai bine să zbori decît să mergi în mașină cu el”. Făcea totul cu pasiune.
După o aventură cu o sud-americancă, Consuelo, pe care o plimbă cu avionul, îi cere mîna. Au o căsătorie total nepotrivită și nefericită, exemplar ilustrată în roman cu nenumărate exemple și cazuri.
Cînd a început Al Doilea Război Mondial, se duce în SUA să ceară ajutor pentru Franța. La New York scrie „Micul prinț” (rescriind fiecare pagină de o sută de ori), pe care mai întîi l-a desenat, își desena peste tot personajul care-l va face celebru în întreaga lume. Se întoarce în Franța pentru a se înrola, zboară zi de zi, în patrulare, chiar dacă simte c-a îmbătrînit (are 43 de ani, iar vîrsta pînă la care se poate pilota avionul legal era 32) și nu mai e nici prea sănătos. E acum o mare celebritate și nu poate fi refuzat, chiar dacă era în conflict cu De Gaulle. Înainte de ultimul zbor, i-a înmînat lui Gavoille, prietenul și superiorul său, ultimul manuscris, „Citadela”, despre care spunea că va fi cea mai bună carte a sa (conștient că după război va trebui, totuși, cizelată). L-a instruit ce să facă cu manuscrisul în caz că va muri, a urcat într-un avion care urma o recunoaștere la est de Lyon și nu s-a mai întors niciodată, „a dispărut și nu s-a mai știut nimic despre el”. De altfel, ultima scrisoare către mamă-sa se încheie așa: „Iar eu oare de ce, preaiubită mamă, scriindu-vă această lungă scrisoare plină de cuvinte inutile, care aș vrea să nu se mai sfîrșească, am impresia că vă spun adio?”
„Să furi noaptea” de Romana Petri e roman finalist al prestigiosului Premiu Strega în 2023, o adevărată bucurie pentru fanii lui Antoine de Saint-Exupéry, care ar trebui să fie toți oamenii acestei planete. Dacă ar fi fost așa n-am fi avut niciodată războaie pe Terra…
Romana Petri, „Să furi noaptea”, Humanitas Fiction, 2025 . (Trad.: Mihai Banciu)
Fotografii de Mihail Vakulovski.