Nicolae Esinencu e unul din scriitorii români din Basarabia la care țin foarte mult. Și acum, după 10 ani de la moartea sa, mai recitesc din cînd în cînd din poeziile lui extraordinare, interesante, originale.
De data asta am descoperit „Vin chinezii”, un micro-roman poetic publicat într-o ediție foarte frumoasă a editurii chișinăuiene Prut, în Colecția Platforma, după ce „a fost transliterat, redactat și supus investigației în Laboratorul de cercetări literare și biobibliografie al Bibliotecii „Onisifor Ghibu”, filială a Bibliotecii Municipale „B.P. Hasdeu”, Chișinău”, sub îndrumarea lui Vitalie Răileanu, care semnează și prefața cărții.
„Vin chinezii” e o distopie despre frica rușilor de a fi cuceriți de chinezi sau despre cum rușii vor fi cuceriți de chinezi, temă de care e obsedat în romanele sale și Vladimir Sorokin, cel mai popular și mai bun scriitor rus contemporan, care acum nu mai locuiește în Moscova lui natală din motive evidente – e oponentul dintotdeauna al dictatorului Putin.
Romanul are două planuri. Primul, din timpul acțiunii, are loc în Metroul Guvernamental din subterană sau subpămîntă, cum ar zice Radu Vancu, săpat la 500-600 de metri sub metroul din Moscova, care e identic cu metroul de deasupra, cu aceleași stații, aceleași străzi. Personajul principal, Nicolae, e scriitor basarabean, iar al doilea plan e din trecut și se desfășoară în Moldova natală, plan în care-și amintește biografia sa, începînd cu bunicii, părinții și pînă la soție, colegii scriitori, activitățile sale în Uniunea Scriitorilor și-n barul Uniunii Scriitorilor („să te porți așa cum ți-e caracterul, cum te-a făcut Dumnezeu. Bea, strigă, urlă și înjură-i pe toți. Așa cum o faci pe la barul Uniunii Scriitorilor”), încercarea de a-l înlocui pe vechiul președinte al Uniunii Scriitorilor și vizita la Moscova, în recepție la președintele Uniunii Scriitorilor din Uniunea Sovietică, Gheorghii Markov, autorul romanului „Siberiada”.
Nimeni nu știe cum a ajuns în Metroul Guvernamental și ce trebuie să facă aici. Se știe doar că aici toată lumea se află în mișcare, e activă, muncește, îi imită pe ceilalți („Umblă unde vrei și fă ce-ți poftește inima, dar nici pentru o clipă, ar fi bine, să nu uiți că pe aici, neapărat, toți sînt obligați să muncească, iar la muncă poți fi înșfăcat în miezul nopții, în tren, în stradă și folosit după necesități. Clădești, să zicem, după ce te-a tîrît cineva la muncă, imediat însă poate apărea altul în chiar clipa cînd muncești, te cară la altă muncă – să repari un robinet, să potrivești într-un sediu un portret, să plimbi un cîine, să ai grijă de-o mîță… Aici este important ca mereu să fii în mișcare, mereu să creezi impresia că ești grăbit, mobilizat de probleme, și grave! Poftim, tipul de la colț îmi și face semn cu degetul, mă poftește să mă apropii. Parastasul mamei mă-sii! Pe aici toți par șefi. Cine-i?”). Se muncește pînă la limita absurdului, cînd, în viața normală, n-ai mai înțelege nimic din ce (ți) se întîmplă („Din cînd în cînd, cîte unul, pe neașteptate, se apleacă, ridică, să zicem, o mătură din cale, mătură pe ici-colo, apoi aruncă mătura tot așa cum a ridicat-o și merge mai departe. Ia uitați-vă ce face ăla! Îi smulge unuia sacoșa din mînă. Merge omul cu o sacoșă și, nitam-nisam, altul îi smulge sacoșa din mînă și merge mai departe, ca și cum nu s-a întîmplat nimic. Culmea e că și cel păgubit merge mai departe, ca și cum nu a păgubit nimic. Dar uitați-vă ce se întîmplă mai încolo! Tipul care a furat sacoșa i-o bagă altuia în mînă și își vede de treabă. Merge mai departe. Culmea e că și cel căruia i s-a băgat în mînă sacoșa merge mai departe, de parcă nu i s-a întîmplat nimic”).
Metroul Guvernamental e planul de salvare al rușilor, îi spune lui Nicolae o bătrînă clarvăzătoare, care se prinde că scriitorul nu e rus, chiar dacă accentul lui e foarte greu de sesizat („Ăsta-i noul program al Rusiei. Rusia vrea să purifice sîngele rus. Metroul Guvernamental este parte din unul din programele lor de așa-zisă „purificare”. Program fundamental de renaștere a Rusiei. Nu știai? S-a întîmplat să nimerească aici gruzini, armeni, nemți chiar, dar sînt morți demult. Au fost aruncați din tren chiar în clipa cînd au fost descoperiți sau divulgați. Așa că să fii atent. Aici, unde ne aflăm noi, e numai intrarea în Metroul Guvernamental, adevărata Rusie se întinde pe sub pămînt, tunelurile care se sapă au ajuns demult sub Ural, în Siberia, vor să pătrundă sub China. Chinezii, zic rușii, sînt moartea lor și vor să-i dărîme din adînc. Sapă și sapă sub China…” Sau, cum zice Olga, un personaj care se ține scai după el, „creșterea fulgerătoare de chinezi e moartea Rusiei. Săpăm să prăbușim China”…
„Vin chinezii” de Nicolae Esinencu e o distopie care a devenit foarte actuală între timp, scrisă într-un stil original, poetic, concentrat, simbolic, înțelept, dureros de frumos cînd e vorba de subterană și melancolic & aventuros cînd în față ies amintirile din viața lui în Moldova, printre neamuri, prieteni, colegi. Un roman care se citește cu plăcere, dintr-o respirație, chiar dacă după prima lectură mai revii la unele fragmente scrise ca niște adevărate poezii. Lectură plăcută!
Nicolae Esinencu, „Vin chinezii”, Editura Prut, 2023