POiESiS revine la București: nouă zile în care arta se întâmplă, nu se explică

Între 16 și 24 mai 2026, Casa Kerim din București (str. Parfumului 19) devine gazda celei de-a treia ediții POiESiS, un minifestival de primăvară care aduce împreună artele vizuale și artele spectacolului într-un format viu, hibrid și deschis. Expoziții, poezie, muzică live, performance și lansări de carte poposesc în același spațiu, conturând o experiență artistică continuă, desfășurată pe parcursul a nouă zile. Ajuns la cea de-a treia ediție, POiESiS este organizat de Asociația Hearth, Bucharest Collage Collective și Celula de Artă — trei comunități creative cu identități distincte, unite de convingerea că arta devine cu adevărat relevantă atunci când se...
De partea bună a cărții

Noua carte de poezie a Cătălinei Bălan, „De partea bună a hărții” (Paralela 45, 2025) e un adevărat album interdisciplinar, care, în afară de poeziiile Cătălinei Bălan, mai conține intervenții conceptuale grafice, foto-video, audio și poetice de Ghenadie Popescu, Sergej Timofejev, Sorina Popescu și Diana Iepure, coordonatoarea Colecției METAmorfoze. Volumul poetic e compus din trei părți: „De partea bună a hărții”, „Oasele” și „Viața noastră urbană”. Primul poem din carte e despre apartenența la o familie și despre rolul obiectelor din familie, care sînt mai mult decît amintiri, se transmit dintr-o generație în alta și sînt și utile („n-am cunoscut-o...
„Hate Me Love”

Noua carte de poezie a lui Cosmin Perța, Hate Me Love, apărută la Editura Art, în colecția Pocket, coordonată de Mihók Tamás, e compusă din trei părți, „Hate”, „Me” și „Love”. Primele două părți conțin cîte un poem foarte lung, „Poetry Riot” și „Tinerețe fără bătrînețe și viață fără de moarte”, iar cu dragostea nu te prea joci, așa că „Love” e un ciclu compus din mai multe poezii de sine stătătoare, dar care tot se adună într-un poem care se poate recita cap-coadă într-o seară de spoken word (bine, Cosmin ar putea recita într-o seară și toată cartea, dacă...
„Doar o vorbă să-ți mai spoon: River”

Am mai spus că Ion Barbu, celebrul caricaturist și desenator, a făcut mult mai mult pentru poezia română decît toți criticii literari luați la un loc. Acum artistul ne face cadou o nouă extraordinară antologie-album de poezie comentată grafic de el, „Doar o vorbă să-ți mai spoon: River. O antologie de epitafuri românești”, tocmai apărută la Editura Paralela 45. Pornind de la „Antologia orăşelului Spoon River” de Edgar Lee Masters, Ion Barbu a creat o antologie-album de epitafuri românești, alegînd citate care se potrivesc ideii, din scriitorii clasici și vechi, care nu mai sînt printre noi, apoi a selectat și...
„Pictînd apa”

Poetul Maxim Radu Niculai a apărut în literatura română mai întîi ca personaj principal în romanul surorii sale, „Drumul spre Soare-Răsare”, de Ioana Nicolaie, unde e Radu Maxim Niculai, un personaj de neuitat cu o soartă vitregă. „Drumul spre Soare-Răsare” e istoria unui om care n-a avut noroc în viață, povestea unui dezamăgit, învins, răpus. Deși a fost tot timpul foarte bun la învățătură, n-a ajuns niciodată să învețe la facultatea visată, n-a ajuns student (și nici la liceul dorit n-a intrat tot dintr-o scăpare stupidă). Mai întîi n-a intrat la facultate la limită, tulburat la maximum de aflarea veștii...
Las Begas Blues – de citit și de ascultat!

După ce a scris versurile „sînt atît de bătrîn / încît am impresia că am venit din viitor”, poetul & rockerul Daniel-Silvian Petre (vocalistul formației Survolaj) a hotărît să ne ofere o bucurie neaşteptată – un blog unde a postat selecţii din toate cele trei cărţi ale sale de poezie + un grupaj de existeme inedite, care acum pot fi ascultate în lectura minunată a actriței Mădălina Ghițescu – și pe blog, dar și-n mașină sau acasă, fiindcă avem și un audiobook (înregistrat în Timișoara – „liniștea care se poate auzi în fundal este 100% naturală”), audiobook care cuprinde și...
Pragul Vaida #36. Ioana Iuna Șerban & Anca-Ioana Câdă la Oradea

Ediția a 36-a a Pragului Vaida aduce la Oradea două dintre cele mai în formă tinere poete autohtone. Sub candelabrul magic din sala mare a cafenelei Moszkva se lansează, în prezența autoarelor, volumele „Fată întâlnește instituție” de Ioana Iuna Șerban (Vellant), carte premiată la Gala Tinerilor Scriitori, și „Însemnări pe tivul fustei” de Anca-Ioana Câdă (ART /pocket), unul dintre cele mai așteptate debuturi în poezie. Dubla lectură va avea loc luni, 17 noiembrie, de la ora 18:30, și va fi moderată de Mihók Tamás și Cristiana Ile. Ezermeșteri: Radu Bejan, Ștefan Pop. Cele două volume de poezie vor putea fi...
Când lumina devine manifest: SURSA International Light Art Festival, între 13-19 octombrie, la Biblioteca Națională a României

În octombrie, Bucureștiul devine scena luminii. Între 13 și 19 octombrie, Biblioteca Națională a României va găzdui SURSA International Light Art Festival, o expoziție-manifest dedicată artei luminii – acel limbaj vizual care transformă spațiul în emoție și percepția în experiență. La 10 ani de la debutul festivalului AMURAL, lumina care a transformat ziduri și spații revine acum într-un nou cadru: SURSA, un proiect ce aduce împreună artiști internaționali și români într-un dialog vizual despre tehnologie, arhitectură și sensibilitate. Expoziția reunește instalații imersive, proiecții și structuri luminoase, într-o incursiune senzorială care pune publicul în centrul actului artistic. „Am vrut să construim...
Antispeciism și feminism în poezia Iarinei Copuzaru

Dacă ar fi să privim poezia Iarinei Copuzaru mai îndeaproape, atunci o distanțare față de structurile normative, așa cum le știm, ar fi necesară. Versurile din volumul Perfecțiunii îi e frică de noi ne arată superputerea poetică a autoarei — capacitatea de a se identifica cu orice ființă non-umană, legitimând viața chiar și în momentele în care te aștepți mai puțin („știi filmul ăla în care un pui de vulpe/ adună în casa lui toate mamele și le/ pune să-i cânte până adoarme”). Planul afectiv este adeseori tradus prin obiecte, animale, elemente din natură. Vocea din spatele textelor pare că...
„Lipsa de greutate a lumii”

„amintirea plăcerii e mai rezistentă decît / orice plăcere”; „am ajuns repede la concluzia că asta e lumea, că nu-i nimic complicat în lipsa ei de sens”. Multă lume are impresia că Dan Coman a tot publicat poezie, pentru că, no, Poezia e la Bistrița, e mereu prezent în revistele literare și la festivalurile de poezie, i-a apărut și antologia de la Editura Cartier, „Alesul”, dar „Lipsa de greutate a lumii” (Charmides, 2025) vine după „Insectarul Coman”, publicată în 2017, adică exact acum… opt ani! Iar mie-mi plac foarte mult poeții care nu screm un volum pe an și nu-și...
