Am mai spus că Ion Barbu, celebrul caricaturist și desenator, a făcut mult mai mult pentru poezia română decît toți criticii literari luați la un loc. Acum artistul ne face cadou o nouă extraordinară antologie-album de poezie comentată grafic de el, „Doar o vorbă să-ți mai spoon: River. O antologie de epitafuri românești”, tocmai apărută la Editura Paralela 45. Pornind de la „Antologia orăşelului Spoon River” de Edgar Lee Masters, Ion Barbu a creat o antologie-album de epitafuri românești, alegînd citate care se potrivesc ideii, din scriitorii clasici și vechi, care nu mai sînt printre noi, apoi a selectat și citate din poeții contemporani, încă în viață, cum ar veni, sau i-a pus la scris. În rest, a experimentat el, desenînd, ilustrînd, inventînd desene și jocuri poetic-artistice. 

Antologia începe cu referințe (reale sau imaginare) la cartea lui Edgar Lee Masters, interzisă multă vreme în SUA, chiar și mama poetului, consilieră la bibliotecă, fiind „în favoarea interzicerii cărții fiului meu”. Dar majoritatea cititorilor au îndrăgit cartea, pe care o aveau undeva prin casă, carte care a fost iubită de la Miss Wikipedia („Edgar Lee Masters a revoluționat clișeele poetice ale epocii, introducînd în literatură, prin intermediul epitafurilor, un suflu viu”) la Carl Sandburg („Din cînd în cînd vine un om care scrie o carte care are propriile bătăi ale inimii în ea”). În fine, datorită lui Ion Barbu cartea va fi descoperită și de mulți cititori români, unii scriitori au și recunoscut în această prima parte că doar acum au descoperit-o. 

Primii doi poeți ne scriu de dincolo – Cristian Popescu zice că „artistul e un mormînt de profanat pe dinafară”, iar Eminescu recunoaște că „nu credeam să-nvăț a muri vreodată”. Pagini desenate sută la sută de Ion Barbu, cum vor fi și altele; majoritatea, însă, conțin și textul scris, din care un cuvînt lipsește, și desenul lui Ion Barbu, în care e ascuns acest cuvînt lipsă (scris în piatră). Florin Iaru a scris despre Edgar, căruia domnișoara farmacistă îi spune: „Ce păcat că ești prea bătrîn. / Te-aș fi iubit pînă la sfîrșit, / dar sfîrșitul e prea aproape”. Constantin Abăluță a lăsat cu limbă de moarte ce hai-ku să-i fie gravat pe mormînt: „Vrăbii flori de măr / tot atîtea și după / ce noi nu vom mai fi”.  

Textele sînt tare diferite, din toate punctele de vedere, așa că fiecare cititor va avea textele lui preferate. Unii scriitori au luat în serios ideea de epitaf, cei mai mulți, însă, s-au jucat și, jucîndu-se, prea s-au întins la vorbă. Unii ar avea nevoie de-un adevărat mausoleu pentru „epitaful” lor – nu critic, doar constat, eu însumi m-am întins pe două pagini, da’ nu pe 5-11, totuși, ca alții (și nu zic nici că mă enervează prozatorii care au impresia că știu să scrie poezie, că și noi, poeții, scriem și proză). Puțini sînt concreți și la obiect, dar și din poeziile lor citez doar unde sînt concreți și la temă: „apoi într-o zi de vară Bănel Nicoliță / un fotbalist din Făurei mi-a spus: / „Am dat totul, sînt puțin obosit” // și așa am lăsat vorbă / așa, așa să îmi scrie / și mie pe mormînt / dacă voi avea totuși unul” (Andrei Crăciun); „Acum văd lumea prin ochelarii tatălui meu” (Șerban Axinte); „bunica făcea un orez cu lapte de mureai, / Iar nevastă-mea cel mai prost oral din istorie” (Mihai Radu); „nimic nu mai părea să conteze” (Ștefan Manasia); „am fost cum trebuie” (Moni Stănilă); „Sub această lespede, / de la tălpi la creștet e / obligat să odihnească / cel ce-n viața sa lumească / a crezut că poa’ să-nșele / moartea, scriind poezele” (Florin Dumitrescu); „altădată muream zilnic / acum nu-mi rămîne decît să dorm” (Lia Faur); „dacă încă n-am murit / e ceva ce n-am greșit” (Sorin Gherguț); „scumpă moarte / eu tot la tine mă întorc / viața / e doar o simplă aventură” (Mugur Grosu); „Diana Iepure, o femeie care a fost odată frumoasă…” (tot textul Dianei Iepure e citabil aici); „după atîtea locuințe temporare / mi-au dat aici un loc de veci” (Marin Mălaicu-Hondrari); „mama / papa / popa / groapa” (Mitoș Micleușanu); „Am (ne)murit, / dar am și trăit” (Goran Mrakic); „Apoi adormi. Asta e tot. Adormi” (Ion Mureșan); „A dispărut pur și simplu din poză” (Ruxandra Novac); „nu mai aburesc oglinda” (Florin Partene); „a rîs a plecat” (Cosmin Perța); „Moare / în Marta / zi de zi / o femeie” (Marta Petreu); „nicolaeprelipceanu / pe el îl chema în halul ăsta de multă vreme” (Nicolae Prelipceanu); „Aici zace el, care-a trăit o viață în trecut” (Bogdan-Alexandru Stănescu); „o diplomă de merit pentru arta / de a spune vieții: destul” (Petre Stoica); „o viață de greșeli fabuloase” (Livia Ștefan); „Vameșii lumilor nu ne mai opresc” (Tatiana Țîbuleac); „Am trăit mai mult, apoi / am murit mai mult” (Radu Vancu); „doar un biet pumn de țărînă” (Pavel Șușară); „termină naibii” (Mihai Ursachi); „De la ridicol la sublim e un singur pas. / Al doilea e de la bal la spital. Pas cu pas, am văzut întunericul zilei” (Ion Barbu)… 

Ion Barbu îi dedică volumul lui Radu Cosașu, iar eu vă recomand să nu-l pierdeți, că e o adevărată bijuterie, care probabil va dispărea repede din librării. Lectură și vizionare vie, plăcută, utilă, că aici se potrivește acel „mai bine să fi…, decît să fii…”: mai bine să citești, decît să fii citit! 

Ion Barbu, „Doar o vorbă să-ți mai spoon: River. O antologie de epitafuri românești”, Editura Paralela 45, 2025