„Protocol pentru natură”: un proiect despre felul în care lumea vie comunică, coabitează și se schimbă

Fotografie de Cristina Bodnărescu În noiembrie, Muzeul de Artă Brașov devine locul unei întâlniri între artă contemporană, poezie, tehnologie și știința naturii, prin Protocol pentru natură, un proiect artistic multimedia și educațional care pornește de la o întrebare simplă și complicată în același timp: ce reguli, schimburi și forme de cooperare fac posibilă viața împreună? Curatoriat de Ioana Iuna Șerban, proiectul reunește artiști new media, poeți și o specialistă în biodiversitate într-un proces de cercetare și co-creație din care se nasc cinci instalații multimedia, prezentate în expoziție între 7 și 20 noiembrie, alături de un performance, un concert-poezie și tururi...

15.000 de oameni au participat la Balkanik Festival #13. Brâncuși Reimagined a transformat Parcul Tei prin sculptură, lumină și video mapping

Prima ediție Balkanik Festival desfășurată pe malul Lacului Tei a adunat timp de trei zile muzicieni, artiști și public din toate generațiile și din toate colțurile lumii. Proiectul „Forme care tac / Forme care luminează – Brâncuși Reimagined”, finanțat de Ministerul Culturii, a adus în mijlocul festivalului un omagiu contemporan lui Constantin Brâncuși, construit din sculptură, lumină, sunet, video mapping și performance. Cea de-a XIII-a ediție Balkanik Festival – Home of World Music, fueled by OSCAR Downstream, desfășurată între 28 și 30 august pentru prima dată în Parcul Tei, a adunat 15.000 de participanți pe parcursul celor trei zile. Noul...

Despre libertate, apartenență și promisiunea unui zbor colectiv: „Liber Volatilium”, o alegorie semnată de Vanner Collective

12 și 13 septembrie, la București, în parteneriat cu Teatrul Metropolis, Vanner Collective prezintă premiera noului spectacol „Liber Volatilium”, care va porni apoi într-un turneu național, cu reprezentații la Râmnicu-Vâlcea, Galați și Bacău. Ce se întâmplă atunci când nevoia de a aparține devine mai puternică decât nevoia de a gândi cu propria minte? Cât de ușor putem ajunge să credem în promisiunea unei lumi mai bune atunci când ea ne este oferită de cineva care pare să știe drumul? Și ce se întâmplă cu libertatea noastră atunci când, pentru a face parte dintr-un „noi”, începem să renunțăm, puțin câte puțin,...

Spectacolul de dans contemporan și performance „Patosfera” ajunge la Bistrița

În această toamnă, spectacolul de dans contemporan și performance Patosfera a pornit în turneu prin țară, iar marți, 15 septembrie, de la ora 19.00, ajunge la Centrul Cultural Municipal „George Coșbuc” din Bistrița.  În conceptul Mădălinei Dan, Patosfera este o coregrafie a coabitării, invitând publicul să reflecteze la propriile relații de interdependență și grijă și la contradicțiile care le susțin. La ce trebuie să fim atenți – cu toate simțurile, prin emoție, din solidaritate – atunci când căutăm să ne înțelegem locul în lume? Patosfera este o lentilă pusă pe acele relații de coexistență din care facem parte, dar și...

Film la Conac – Curți Deschise ajunge la Vila Golescu din Câmpulung Muscel între 11 și 13 septembrie

În al doilea weekend din luna septembrie, proiectul „Film la Conac – Curți Deschise” ajunge la Vila Golescu din Câmpulung Muscel cu trei seri de cinema european în aer liber, muzică live, poezie contemporană, scurtmetraje realizate local și ateliere de regie pentru copii și adolescenți. Intrarea este liberă.  Vila Golescu și parcul său în terase formează unul dintre cele mai valoroase ansambluri de patrimoniu din Câmpulung Muscel, în care arhitectura și peisajul se completează firesc. Aflat astăzi în grija Fundației Pro Patrimonio, spațiul găzduiește proiecte care aduc patrimoniul în dialog cu arta, educația și viața contemporană. În fiecare seară, curtea...

Interviu | Nicolae Coșniceru: „Între un ocean pe care nu îl pot cuprinde și o picătură pe care am păstrat-o, mă bucur de picătură și accept cu seninătate pierderea oceanului”

Fotografii de la https://cosniceru.com/  În expoziția One Man Show, prezentată recent la Elite Art Gallery, fotografia a devenit un teritoriu în care realitatea este selectată, construită și reinterpretată. Fotografiile lui Nicolae Coșniceru surprind situații și spații încărcate de urmele unor evenimente consumate, dar refuză să se limiteze la funcția documentară. Între observație și regie, între ceea ce există în fața camerei și ceea ce este construit în spatele ei, proiectul propune o realitate inevitabil subiectivă, în care privitorul este invitat să treacă de la seducția imaginii la propria formă de descoperire. Drept urmare, am vrut să aflu mai multe de...

Best of Classy Film Festival: opt filme-cult, proiectate pe marele ecran

Iubitorii de cinema sunt invitați să redescopere filme care au scris istorie în cadrul Best of Classy Film Festival, eveniment organizat de Asociația Proiector la Happy Cinema Vitantis.  Timp de trei zile, publicul va putea revedea pe marele ecran opt titluri memorabile, de la filme-cult și capodopere ale cinematografiei până la povești care au devenit repere pentru generații întregi de spectatori.  Programul Best of Classy Film Festival debutează vineri, 25 septembrie, cu două dintre cele mai cunoscute filme ale cinematografiei moderne: „Matrix”, de la ora 19:00, și „Fight Club”, de la ora 19:30. Sâmbătă, 26 septembrie, cinefilii sunt invitați la...

Viața în comunism. Sistemul sanitar socialist

Fotografie de la Vika Glitter (pexels.com) În timpul anilor de socialism românesc eram la o vârstă tânără și, cum sunt tinerii în general, mă bucuram de o sănătate bună. Asta nu însemna că nu aveam contact cu sistemul de sănătate prin rudele și prietenii mei care se confruntau cu probleme care îi purtau în cabinetele sau spitalele patriei socialiste. Mai întâi bolnavul se adresa medicului de „circă”, de acolo putea fi trimis la policlinica unde erau medicii specialiști, nivelul următor fiind spitalul (de tip comunal, orășenesc sau județean), apoi rangul cel mai înalt îl avea institutul medical de o specialitate...

Interviu | Mădălina Dan: „Suntem acumulări de viu care se schimbă și se regrupează permanent”

Mădălina Dan. Fotografie de Ioana Groza Pop Patosfera, spectacolul conceput și coregrafiat de Mădălina Dan, pornește de la patos ca spațiu al emoției, dar și al contradicției: este locul în care biologicul și psihologicul, corpul și orașul, individul și colectivul, tehnologia și ecologia pot exista simultan. În spectacol, aceste straturi se întâlnesc prin mișcare, sunet, text și imagine, iar cinci performeri construiesc împreună un corp extins, fără un centru fix. Influențele sunt la fel de eterogene: cosmologie, muzică trap, clase de fitness, studiul furnicilor, iridescență, spațiul urban și tehnologie. În această toamnă, Patosfera pleacă într-un turneu în cinci orașe (București,...

Miguel Gane, românul devenit fenomen al poeziei de limbă spaniolă, vine la București cu spectacolul „Ce am lăsat între noi”

Miguel Gane, unul dintre cei mai cunoscuți și mai bine vânduți poeți contemporani de limbă spaniolă, revine în România pentru o întâlnire cu publicul bucureștean, pe 16 septembrie, de la ora 19:30, la Teatrul Nottara, unde va susține spectacolul „Ce am lăsat între noi”. Intrarea este liberă, însă accesul la eveniment se face pe bază de rezervare prealabilă. Rezervările se pot face aici: Eventbook – Ce am lăsat între noi Publicat în România de Alice Books, Gane transformă poezia într-o experiență live aflată la granița dintre teatru, concert și slam poetry. Alături de Nur Bonet (clape, chitară, flaut) și Brenda...

 ©2025. Toate drepturile rezervate