GZUZ ajunge la București pe 24 octombrie, cu M.G.L. în deschiderea concertului de la Quantic

Pe 24 octombrie, Quantic găzduiește întâlnirea dintre GZUZ, unul dintre numele importante ale gangsta rap-ului german, și M.G.L., artistul român care a devenit o prezență de prim-plan în muzica urbană locală. Concertul face parte din turneul european al rapperului german din toamna acestui an. Accesul publicului începe la ora 19:00, iar concertul este programat pentru ora 20:00. Biletele sunt disponibile pe Eventim.ro și pe iabilet.ro.  Cu peste 50.000 de bilete vândute în cadrul turneului său din 2026 și numeroase concerte sold-out în Germania, Austria și Elveția, GZUZ ajunge la București după ce a umplut săli precum Porsche Arena din Stuttgart,...

Cine suntem dincolo de rolurile pe care ni le impune lumea? Trei cărți despre trecutul pe care îl moștenim, rolurile pe care le primim și viețile pe care încercăm să le construim

Există momente în care înțelegem că imaginea pe care ceilalți și-au făcut-o despre noi a început să semene prea mult cu imaginea pe care ne-o facem noi înșine. Uneori se întâmplă după ani în care un episod din trecut continuă să ne urmărească. Alteori, mai devreme, când fascinația pentru un alt om ascunde și atracția pentru o lume în care încă nu știm dacă avem un loc. În Sentința (Curtea Veche Publishing, trad. Andreea Florescu), Louise Erdrich urmărește viața lui Tookie după închisoare și o plasează într-un Minneapolis în care istoria personală se întâlnește permanent cu istoria unei comunități. În...

Documentarul „Delta Sălbatică”, aplaudat de peste 1000 de spectatori la proiecțiile speciale de la Cinema City

Cel mai așteptat documentar al anului, „Delta Sălbatică”, a avut premiera de gală la Cinema City AFI Cotroceni pe 14 octombrie, în prezența întregii echipe, fiind aplaudat de profesioniști din industria cinematografică, jurnaliști, vedete, influenceri, artiști, specialiști din diferite domenii, oficiali și spectatori curioși să afle printre primii poveștile Deltei Dunării.  Regizorul Dan Dinu, actrița Medeea Marinescu, artista Irina Rimes, directorul de imagine Cosmin Dumitrache, producătorul Matei Truța, scenarista Codruța Florea, compozitorul Alexei Țurcan și sunetistul Ioan Filip au mulțumit publicului pentru entuziasmul cu care au întâmpinat cel mai amplu proiect documentar dedicat unei zone unice din Europa și au...

The Bodies Where We Meet: performance despre felul în care corpurile noastre se întâlnesc și se transformă reciproc

Pe 22 octombrie, de la ora 19:00, AREAL invită publicul la Leagănul de Copii „Sfânta Ecaterina” din București, pentru un performance imersiv de dans contemporan care explorează relația dintre corp, memorie și spațiul pe care îl împărțim cu ceilalți. Construit în urma unui proces de cercetare și co-creație alături de copii și tineri neurodivergenți, de tineri de la Casa Alexandra (DGASPC sector 1) The Bodies Where We Meet propune o experiență în care mișcarea, sunetul și arhitectura devin forme de comunicare. Participarea publicului este gratuită, dar locurile sunt limitate așa că înscrierile sunt necesare în formularul de aici.  Cum ne...

„Ad.Break”: adolescenții din Mioveni învață să privească critic ceea ce văd online

Proiectul educațional și artistic „Ad.Break” se desfășoară în Mioveni, județul Argeș, în cadrul Liceului Tehnologic de Mașini Mioveni și al Liceului Teoretic „Iulia Zamfirescu”. Participanții vor lua parte la patru tipuri de activități: ateliere de educație audiovizuală, coordonate de Alina Tofan; ateliere de colaje cu reclame, coordonate de Larisa Tofan; ateliere interactive despre consumul responsabil și manipularea digitală, coordonate de Matei Bărbulescu; și realizarea unei instalații pop-up, semnată de Alina și Larisa Tofan. Cât din ceea ce ne dorim este cu adevărat alegerea noastră și cât este rezultatul reclamelor, al influencerilor și al algoritmilor? De la această întrebare pornește „Ad.Break”,...

Andrei Voicu, actor celebru la doar 11 ani, pe afișul filmului „LUMINA”, alături de Ofelia Popii și Marius Cordoș 

Un film plin de suspans și emoție pe fundalul unei călătorii imprevizibile în Munții Apuseni, „LUMINA”, regizat de Marian Crișan, îl are în rolul principal pe tânărul actor Andrei Voicu.  La doar 11 ani, după rolurile interpretate în serialele „Lia – Soția soțului meu” (Antena 1) și „Cei Trimiși” (PRO TV), Andrei este deja un actor cunoscut și iubit de public.  Filmul „LUMINA”, care va fi lansat în cinematografe din 27 noiembrie, surprinde aventura unui copil (Andrei Voicu) care, împreună cu tatăl său (Marius Cordoș) are misiunea de a aduce Lumina Sfântă de Paşti în satul lor din vârful Munţilor...

Un turn de apă din Lugoj devine lucrare de artă urbană. CODRU continuă campania „Nature Remembers You” dincolo de festival

Un reper al patrimoniului industrial din Lugoj primește o nouă identitate prin artă. Turnul de la Uzina de Apă, din Parcul George Enescu, a fost transformat într-o pictură murală de mari dimensiuni, în cadrul proiectului „Nature Remembers You. We Have Roots Under the Streets.”, inițiat de CODRU. Intervenția artistică a fost realizată împreună cu FORVIA HELLA, cu sprijinul Primăriei Municipiului Lugoj. „Nature Remembers You. We Have Roots Under the Streets.” este un concept prin care CODRU aduce împreună natura, arta și memoria urbană. După intervențiile realizate în Timișoara, proiectul ajunge la Lugoj și propune o nouă perspectivă asupra unui reper...

Classix lansează Ecouri Urbane: muzica clasică întâlnește patrimoniul și spațiul urban al Bucureștiului

Classix lansează în această toamnă Ecouri Urbane/Urban Echoes, un proiect cultural care explorează relația dintre muzica clasică, patrimoniul arhitectural și identitatea urbană a Bucureștiului. Dezvoltat în contextul centenarului Primăriei Sectorului 1, proiectul aduce împreună muzica, teatrul, umorul, artele vizuale și noile tehnologii în spații reprezentative ale Capitalei. „Prin Ecouri Urbane ne-am propus să explorăm o altă relație dintre muzică, public și oraș. Bucureștiul are un patrimoniu arhitectural și cultural extraordinar, iar multe dintre aceste spații pot deveni contexte pentru experiențe artistice contemporane. Ne interesează să construim întâlniri care depășesc formatul convențional al concertului și care pot aduce muzica clasică mai...

A început KINOdiseea #18: filme internaționale, spectacole și ateliere gratuite pentru copii, până pe 18 octombrie la București

Cea de-a 18-a ediție a Festivalului Internațional de Film pentru publicul tânăr KINOdiseea a început și se desfășoară până pe 18 octombrie 2026, la București, la Sala Gloria, Cinema Muzeul Țăranului și Centrul Cultural Armean. Accesul la toate proiecțiile și evenimentele este gratuit, în limita locurilor disponibile, iar rezervările se fac aici. Sub tema „Superputerile Viitorului”, festivalul aduce o selecție internațională de filme și animații dedicate micilor cinefili, dublate live în limba română. Programul este completat de spectacole de teatru alternativ, magie, artă stradală și ateliere creative. Gala de deschidere a avut loc astăzi, 12 octombrie, la Sala Gloria, cu...

Efectul Maia 

Fotografii de Mihail Vakulovski. Teritoriu de luptă este cea de-a treia carte a Mariei Orban, care a mai publicat pînă acum două romane extraordinare – Oameni mari și Toată dragostea dintr-o fotografie arsă, toate publicate la editura Nemira, la imprintul n’autor, coordonat de Eli Bădică.  Teritoriu de luptă este poemul în proză al Mariei Orban, cum e Suflete moarte pentru Gogol, Moscova-Petușki pentru Venedikt Erofeev sau De ce fierbe copilul în mămăligă pentru Aglaja Veteranyi. Cartea Mariei Orban e despre anxietate, despre depresia post-natală, despre frica ancestrală, despre cum apariția unui copil poate schimba total viața familiei, care dintr-un „cuib...

 ©2025. Toate drepturile rezervate