Săptămâna PSI revine în 14 orașe cu 37 de întâlniri despre relații și echilibru interior. Programul întâlnirilor

Toamna aceasta, în perioada 12-18 octombrie, Săptămâna PSI revine cu întâlniri despre relații, familie, traumă, atașament, identitate, pierdere, iubire și felul în care ne construim echilibrul interior. Timp de o săptămână, în 14 orașe, evenimentul găzduiește 37 de întâlniri cu psihoterapeuți, psihologi, psihanaliști, medici, specialiști în educație și autori, pornind de la cărți care deschid conversații importante despre noi și despre relațiile pe care le avem cu ceilalți. De la inconștient și psihanaliza artei la conflictele din cuplu, traumele transgeneraționale, fragilitate, pierdere, maturitate psihică și reziliență, programul de anul acesta aduce teme diferite, dar legate de aceeași întrebare: cum ne...

UrbanEye Film Festival 2026, ediția a 13-a. Despre locuire

În perioada 3–8 noiembrie, UrbanEye, festivalul de film despre arhitectură, oraș și viața urbană, revine în București pentru cea de-a 13-a ediție, dedicată locuirii. Spațiile în care locuim ne influențează relațiile cu ceilalți și cu exteriorul, munca și posibilitățile de educație, dar și expresia intimă a cine suntem, memoria și aspirațiile. Indiferent cum și unde locuim, mediul construit ne modelează existența individuală și colectivă, păstrând totodată urmele materiale ale cercurilor noastre de apartenență și grijă. Departe de a fi o problemă a viitorului, criza accesului la locuințe afectează acut și direct întreaga Europă. Și, cu toate că e resimțită în...

Ce faci cu ceea ce moștenești? Trauma familială ca material artistic

Fotografie: pexels.com Unele istorii ajung la un artist vizual prin cercetare, în timp ce altele ajung la el înainte ca acesta să poată decide dacă și cât vrea să cunoască din ele. Trecutul poate fi găsit într-o arhivă, într-un fond documentar sau în mărturiile altora, dar poate exista și în familie, sub forma unei fotografii, a unei cutii cu documente, a unei povești repetate sau, dimpotrivă, a unui subiect despre care nimeni nu mai vorbește. Diferența dintre aceste două situații schimbă felul în care un artist se raportează la un eveniment istoric și, mai ales, ceea ce poate face cu...

Un loc devine al nostru când îl parcurgem cu propriul corp. InTerConectArt transformă locurile reprezentative din Sectorul 1 în spații pentru dans, desen 3D & explorare în realitate augmentată

Ce se întâmplă dacă, în loc să trecem printr-un parc, printr-o piață sau pe lângă un monument, ne oprim puțin și încercăm să vedem locul prin propriul nostru corp? Dacă îl explorăm prin mișcare, îl desenăm pornind de la propria siluetă și lăsăm în urmă o reprezentare a felului în care l-am trăit? De aici pornește InTerConectArt – Corpul și Opera: explorări reale și virtuale ale patrimoniului, un proiect al Asociației Entuziart care aduce împreună dansul, arta participativă, patrimoniul local și tehnologiile imersive pentru a reconecta locuitorii Sectorului 1 cu orașul în care trăiesc. În lunile octombrie și noiembrie, locuri...

Cărțile ne deschid mintea: două întâlniri despre lectură, copii și curiozitate, în acest weekend, la București

Ce se întâmplă în mintea unui copil atunci când deschide o carte? De ce unele povești ne prind din primele pagini, iar altele ajung abandonate pe noptieră? Și cum poate lectura să rămână o formă de curiozitate și de plăcere într-o lume în care TikTok-ul, YouTube-ul și jocurile video concurează pentru fiecare minut de atenție? Despre toate acestea vor vorbi, în acest weekend, scriitoarele Adina Rosetti și Ana Maria Sandu, alături de psihologul și psihoterapeutul Andrei Cris Mogoș, în cadrul a două întâlniri dedicate copiilor și adolescenților. Evenimentele „Cărțile ne deschid mintea” au loc sâmbătă, 10 octombrie, de la ora...

Ce ne poate învăța apa despre noi? „Pedagogia Apei” aduce în octombrie o instalație imersivă, o plimbare performativă și o oază de plutire în Timișoara

Fotografie de Seba Tătaru. Liquid Memory, o instalație sonoră site-specific găzduită de Muzeul Apei, deschide seria evenimentelor publice din cadrul proiectului „Pedagogia Apei”, dezvoltat de Indie Box Apa știe să facă lucruri pe care noi le uităm destul de ușor: să curgă, să se adapteze, să lase lucrurile să plutească și să găsească o cale atunci când întâlnește un obstacol. De aici pornește „Pedagogia Apei”, un proiect interdisciplinar dezvoltat de Indie Box la intersecția dintre artă, patrimoniu și sănătate mintală, care revine în octombrie la Timișoara cu o serie de evenimente pentru public. Punctul central al programului este Liquid Memory,...

Prințesa, Turcii și Securitatea. Trei noutăți Corint Istorie se lansează în șase zile

În prima săptămână din octombrie, Corint Istorie lansează trei volume cu autori români, în trei locuri diferite, fiecare cu un decor și o atmosferă care fac parte din poveste. Redăm, în cele ce urmează, comunicatul transmis de reprezentanții editurii. LUNI, 5 octombrie, ora 19:00, Librăria Humanitas CIȘMIGIU: Casa cu flori de liliac. Povestea adevărată a unei prințese Ghika | Manuela Ghika Oroveanu, Ana Iorga Una dintre cele mai surprinzătoare cărți de memorii apărute în 2026 Prințesa Manuela Ghika-Oroveanu, urmaşa directă a domnitorilor Ghika, îi povestește jurnalistei Ana Iorga viața sa și a familiei. Un dialog încântător despre frumusețe, curaj și...

Narada & ICCV dau startul studiului pilot pentru măsurarea autoreglării, autodisciplinei și gândirii critice dedicat elevilor de gimnaziu

În luna octombrie, Narada și Institutul de Cercetare a Calității Vieții (ICCV) din cadrul Academiei Române testează, în faza de studiu pilot, primul instrument din România care își propune să măsoare împreună autodisciplina, autoreglarea și gândirea critică, pe un eșantion inițial de peste 350 de elevi de gimnaziu. Totodată, Narada lansează și o campanie de comunicare prin intermediul căreia explică, pe înțelesul tuturor, nevoia de măsurare a acestor abilități esențiale de adaptare pentru copii și îi ajută pe părinți să vadă performanțele celor mici și dincolo de notele din catalog.  La începutul verii, Narada a semnat un parteneriat cu Institutul...

„Din calidor”

„Din calidor (o copilărie basarabeană)” de Paul Goma este o carte imensă pentru literatura şi istoria Basarabiei şi, deci, şi a României – la asta mă gîndeam după ce am citit romanul.  „Din calidor” este cartea lui Paul Goma despre copilărie, cartea lui Paul Goma despre copilăria lui Paul Goma, dar şi despre o perioadă importantă din istoria României şi a omenirii în general – anii ’40 din secolul trecut, cînd avea loc ultimul (sper!) război mondial, al II-lea. Copilăria lui Paul Goma este puternic marcată de istorie şi asta se vede clar în carte, al cărei narator şi personaj...

Bucharest miniCOLLAGE Biennale: 202 artiști din România și din străinătate, reuniți la București

Bucharest Collage Collective și Celula de Artă anunță artiștii selectați pentru prima ediție a Bucharest miniCOLLAGE Biennale, o expoziție internațională dedicată colajului contemporan în format miniatural. Peste 200 lucrări selectate, semnate de artiști din România și din străinătate, vor fi prezentate în două vernisaje la București: pe 2 octombrie, la Celula de Artă, și pe 3 octombrie, la Paris14A. Expoziția poate fi vizitată în cadrul Nopții Albe a Galeriilor – NAG 2026. În urma open call-ului internațional, lansat în luna septembrie, au fost primite 320 de înscrieri din 54 de țări, iar selecția curatorială a reunit 202 artiști: 86 din...

 ©2025. Toate drepturile rezervate