Lucrări de Martin & Anang

Read this interview in English.

Ce se întâmplă cu o lucrare de artă atunci când părăsește galeria, petrece cinci ani în aer liber și se întoarce purtând urmele vremii, ale creșterii și ale descompunerii? Și ce ne poate spune o serie de fotografii despre hrană, atunci când oamenii care o cumpără devin la fel de importanți ca recoltele în sine?

În expoziția Cultivators of Life: Growing Seedbeds of Knowledge, aceste întrebări deschid conversații mult mai ample despre felul în care trăim în relație cu pământul, cum împărțim resursele și cum dobândim cunoaștere prin practicile de zi cu zi. Găzduită de MODEM – Centrul de Artă Modernă și Contemporană din Debrecen, Ungaria, expoziția reunește artiști ale căror lucrări explorează relațiile dintre cultivare, biodiversitate, memorie, sistemele alimentare și comunitate.

Două dintre proiectele prezentate în expoziție abordează aceste teme prin practici care au început cu mult în afara spațiului galeriei. Ambele își au rădăcinile în activități cotidiene și au evoluat ca răspuns la oamenii, locurile și circumstanțele din jurul lor.

Artistul slovac Martin Piaček, care îngrijește o livadă în Rajka, Ungaria, pe lângă activitatea didactică de la Academia de Arte Frumoase și Design din Bratislava, explorează de ani buni relația dintre sculptură, peisaj, narațiuni istorice și spațiul public. Format ca sculptor, el regândește adesea posibilitățile materialelor tradiționale atunci când acestea își depășesc scopul inițial. În Survey for a Dormant Orchard (A Few Notes on Land Ownership) (2024), stâlpii de lemn care au susținut cândva pomii tineri din livada sa revin sub forma unei instalații ce reunește reutilizarea materialelor, grădinăritul și impulsul uman de a măsura, delimita și revendica pământul.

Stâlpii au apărut pentru prima dată în Study for a Dormant Orchard, prezentată la Karlín Studios din Praga în 2018. Vopsiți în culori heraldice de bază, aceștia delimitau pomii tineri care iernau în spațiul galeriei. După încheierea expoziției, au ajuns în livada lui Piaček, unde au susținut timp de cinci ani pomii în creștere, ajutându-i să-și întărească rădăcinile. Expuse intemperiilor, piesele au început treptat să putrezească și să se rupă. Piaček a recuperat vechii suporți și i-a conectat într-o nouă structură sculpturală, care seamănă acum cu un organism complex. Însoțită de un desen cu cretă ce trimite la trigonometrie și topografie, lucrarea reflectează asupra felului în care definim granițele, atribuim proprietatea și ne raportăm la pământul pe care îl cultivăm.

Un alt tip de cultivare se află în centrul lucrării Customers 4.0, o serie fotografică realizată de PARI feat. Anang Saptoto între 2020 și 2022. Artist, designer și activist stabilit în Yogyakarta, Indonezia, Saptoto lucrează la intersecția dintre ecologie și schimbare socială, folosind colaborarea și solidaritatea pentru a explora felul în care arta poate deschide noi posibilități. Practica sa include implicarea în mișcări pentru protecția mediului și apărarea drepturilor omului, precum și colaborări cu copii, școli, comunități de persoane cu dizabilități și organizații sociale.

PARI, prescurtare de la Panen Apa Hari Ini („Ce recoltăm astăzi”), este o platformă care îmbină arta și agricultura, înființată de Saptoto în 2020 ca răspuns la efectele pandemiei de COVID-19. Lucrând alături de grupuri de agricultori din mediul urban și rural din Yogyakarta, inițiativa a creat un catalog electronic săptămânal care îi punea în legătură pe producători cu oamenii interesați să le cumpere produsele. În cadrul acestui demers practic, Saptoto a fotografiat clienții în timp ce își primeau comenzile și le-a combinat portretele cu imagini ale recoltelor cumpărate. Colajele rezultate au început treptat să aibă o viață proprie: au apărut mai întâi în catalog, apoi au circulat sub forma unor postere de colecție și au devenit, în cele din urmă, o lucrare de artă expusă în contexte diverse, de la sate și orașe din Indonezia până la expoziții internaționale.

Un proiect urmărește transformările prin care trec obiectele atunci când se deplasează între artă și cultivare; celălalt dezvăluie oamenii și relațiile care susțin o rețea alimentară locală. Am stat de vorbă cu Martin Piaček și Anang Saptoto despre reutilizare, proprietatea asupra pământului, trecerea timpului, suveranitatea alimentară și formele de cunoaștere care apar atunci când arta devine parte din viața de zi cu zi.


Vedere de ansamblu asupra expoziției

Stâlpii de lemn din această lucrare au avut mai multe vieți: au făcut mai întâi parte dintr-o sculptură, apoi au devenit suporturi funcționale pentru pomii tineri din livada ta, iar acum revin ca operă de artă. Ce te-a învățat livada despre diferența dintre un obiect creat pentru o expoziție și unul folosit în lumea reală?

Martin: Da, stâlpii mei au avut deja mai multe vieți – artistice, funcționale și apoi din nou în spațiul galeriei. Mă bucur că au trecut printr-un proces atât de îndelungat, pentru că practica artistică ne îndeamnă, în general, să căutăm mereu materiale noi. În practica mea au existat mai multe exemple de reutilizare sau, și mai bine spus, de colaborare cu aura unor artefacte autentice, puternice. Este nevoie de o abordare diferită, mai subtilă și mai afirmativă.

Lucrare de Martin Piaček

Customers 4.0 a început ca parte a unui sistem practic de distribuție a alimentelor în timpul pandemiei de COVID-19 și s-a transformat într-un proiect fotografic. Ce te-a făcut să decizi că oamenii care primeau alimentele puteau deveni subiectele lucrării?

Anang: Primul lucru pe care trebuie să-l înțelegem este că, de la bun început, nu am intenționat niciodată să transform oamenii care primeau sau cumpărau alimente în subiectele unei opere de artă. Am făcut aceste fotografii pentru a documenta activitatea Panen Apa Hari Ini (PARI), un proiect de artă și agricultură pe care îl desfășor din 2020, ca modalitate de a-mi îndeplini responsabilitatea socială în calitate de artist, ca răspuns la impactul pandemiei de COVID-19.

Timp de aproape doi ani, în perioada 2020-2021, am publicat săptămânal un catalog electronic pentru a ajuta grupurile de agricultori din mediul urban și rural din Yogyakarta să-și promoveze recoltele. Pe măsură ce proiectul s-a dezvoltat, mi-am dat seama că trebuia să extind rețeaua de cumpărători și să cresc puterea de cumpărare a oamenilor, astfel încât agricultorii să poată vinde mai multe produse.

Într-o zi, mi-a venit ideea să folosesc fotografii ale clienților ca material promoțional pentru catalogul electronic. Aceștia au refuzat însă, din motive legate de intimitate și protecția vieții private. Între timp, pe computer aveam numeroase fotografii cu terenuri agricole, grupuri de agricultori lucrând în grădini, recolte și clienți care cumpărau produse. Atunci mi-a venit ideea să decupez din fotografii fețele sau partea superioară a corpului clienților și să combin imaginile rămase cu produsele agricole pe care aceștia le cumpăraseră.

Când m-am uitat la colajele rezultate, am simțit că aveau ceva interesant. Fotografiile nu prezentau pur și simplu oameni și recolte, ci le aduceau împreună într-o singură imagine. Am împărtășit apoi colajele cu persoanele pe care le fotografiasem. Spre surprinderea mea, le-au plăcut și mi-au cerut chiar permisiunea să le distribuie pe conturile lor de social media.

Reacția lor m-a încurajat să folosesc colajele drept coperte pentru catalogul electronic PARI. Ajunsesem să creez o colecție amplă și diversă de astfel de imagini. Din acel moment, tot mai mulți oameni au devenit interesați de produsele grupurilor de agricultori care colaborau cu PARI și au început să le cumpere. Interesant este că ideea de a realiza versiuni tipărite a venit chiar de la clienții PARI. Ei își doreau să colecționeze colajele. În cele din urmă, am produs postere ca obiecte promoționale PARI și am vândut peste 500 în două-trei luni.

Așadar, decizia mea de a include clienții într-un proiect fotografic nu a pornit de la o intenție artistică. A apărut din nevoia practică de a-i sprijini pe agricultori și de a le extinde rețeaua de cumpărători. Customers 4.0 a evoluat în acest fel, de la documentarea unor activități și experimentarea unor forme vizuale până la răspunsul la nevoile oamenilor implicați.

Pentru mine, această experiență arată că o operă de artă nu trebuie să înceapă întotdeauna cu intenția de a crea artă. Ea poate apărea și din practicile cotidiene, din nevoi comune și din relațiile care se dezvoltă între oamenii implicați.

Poveștile din spatele celor două lucrări pornesc de la întrebări practice: ce poate fi reutilizat, cum poate fi folosit pământul și cum putem pune resursele din jurul nostru la dispoziția altora? Pe măsură ce proiectele evoluează, întrebările duc la reflecții mai ample despre proprietate, responsabilitate și cunoașterea dobândită prin experiență directă.

Lucrările lui Anang

Lucrarea reunește grădinăritul, măsurătorile topografice și proprietatea asupra pământului. De ce ai devenit interesat de actul de a măsura și delimita terenul și de relația dintre cultivare și ideea de proprietate?

Martin: Am cumpărat viitoarea mea livadă de la o persoană care închiria terenul. Inițial, acesta făcea parte dintr-un câmp mai mare, cultivat de un agricultor profesionist pentru a produce lucernă destinată fânului. Din acest motiv, mai întâi a trebuit să măsurăm și să marcăm limitele reale ale terenului. Procesul a scos la iveală discrepanțe majore între revendicările persoanei care folosise terenul multă vreme și harta digitală „ideală”, perfectă. M-am confruntat de multe ori cu această tensiune de atunci: fricțiunea dintre lumea veche, familiară, cu granițele ei cutumiare, și suprapunerea unor măsurători digitale exacte, dar rigide. Cred că aceasta poate fi o bună analogie pentru situația noastră în general, având în vedere că ne confruntăm cu schimbări tehnologice, sociale și economice mai rapide ca niciodată.

Iar interesul pentru proprietatea asupra pământului? Este un teritoriu vast, care ridică numeroase întrebări și implică poziții diverse legate de lege și drept, revendicare, privilegiu, acces, inegalitate, responsabilitate și grijă – de fapt, o parte foarte importantă a vieții noastre.

Fotografiindu-i atât pe clienți, cât și produsele cumpărate de aceștia, ai făcut vizibile relațiile din spatele unui gest aparent simplu, acela de a cumpăra alimente. Ce ai descoperit despre comunitatea din jurul PARI prin intermediul acestor portrete?

Anang: Am descoperit multe lucruri care depășesc ceea ce se cultivă și se recoltează. De exemplu, felul în care oamenii folosesc terenurile limitate din orașul dens populat Yogyakarta, transformă loturile virane în terenuri agricole productive prin efort colectiv și construiesc relații cu autoritățile locale.

Am văzut, de asemenea, cum aceste practici locale pot deveni o sursă de cunoaștere pe care alții o pot învăța și aplica în alte locuri. Interesant este că aceste grupuri de agricultori urbani pun în practică măsuri de combatere a schimbărilor climatice. Poate că nu sunt familiarizați cu termenul încălzire globală, dar ceea ce fac – de la cultivarea și îngrijirea plantelor până la folosirea terenurilor disponibile – reprezintă o formă concretă de practică ecologică, integrată în viața lor de zi cu zi, fără să fie nevoie să aștepte programe guvernamentale sau inițiative ale ONG-urilor.

Pentru mine, aceste portrete dezvăluie că, în spatele tranzacției aparent simple de cumpărare și vânzare a alimentelor, se află relații sociale, cunoaștere locală, cooperare reciprocă și eforturile comunității de a proteja mediul.

În livada lui Piaček, trecerea timpului a devenit parte din lucrare. În Yogyakarta, relațiile documentate prin PARI arată cum se formează cunoașterea locală prin gesturi repetate de cultivare, schimb și grijă. Niciunul dintre proiecte nu tratează cultivarea ca pe o activitate izolată: mediul înconjurător și oamenii implicați sunt esențiali pentru ceea ce devine fiecare lucrare.

După cinci ani petrecuți în aer liber, stâlpii sunt uzați de vreme, rupți și parțial descompuși. Cât de important a fost pentru tine să lași timpul și viața livezii să devină parte din sculptură, în loc să conservi pur și simplu lucrarea originală?

Martin: Timpul și viața livezii oglindesc propria noastră durată de viață. Îmi amintesc foarte clar când am început proiectul livezii și cât de nerăbdător eram în fața „golului” ei proaspăt și auster. Apoi, dintr-odată, mi-am dat seama că, până când pomii mei vor ajunge la maturitate, eu voi fi mult mai în vârstă și mai fragil. Acum, pomii mei sunt în frumoșii lor ani ai adolescenței, iar livada m-a învățat să apreciez mult mai mult momentele prezente.

PARI îi aduce în același spațiu pe artiști, agricultori, producători de alimente, alături de alți participanți. Ce poate aduce arta unei conversații despre suveranitatea alimentară, dincolo de ceea ce pot face alte forme de activism sau de organizare comunitară?

Anang: Iubesc arta pentru că are o logică proprie, unică și plăcută. Atunci când este folosită pentru a comunica anumite valori, arta nu este doar informativă, ci poate fi și frumoasă, putând fi apreciată de mulți oameni.

În contextul PARI, văd arta ca pe o formă de amplificare: traduce sentimentele, entuziasmul și speranțele oamenilor de a produce schimbare într-un limbaj poetic, unic și deschis învățării colective.

Arta poate să nu fie principalul motor al schimbării, dar, prin acțiuni artistice, poate deveni un generator sau un catalizator, lucrând împreună cu alte domenii, precum agricultura, biologia, silvicultura, economia și dreptul. Arta poate cultiva un spirit de solidaritate și valori comune, permițând practicilor locale să se dezvolte în mișcări colective și deschizând posibilități pentru schimbări pozitive, inclusiv prin influențarea politicilor la nivel local.

O livadă are nevoie de timp. Pomii cresc în ritmul lor, suporții de lemn se degradează și se rup, iar liniile trasate pe o hartă spun doar o parte din povestea pământului. Și alimentele își urmează propriile trasee, conectându-i pe cei care le cultivă cu cei care le pregătesc, le vând, le cumpără și le împart cu ceilalți.


Lucrarea lui Martin

Proiectele lui Martin Piaček și PARI feat. Anang Saptoto ne invită să privim mai atent aceste procese cotidiene și relațiile pe care le fac vizibile. Unul urmărește transformările prin care trec obiectele atunci când se deplasează între artă și cultivare; celălalt arată cum o rețea practică de distribuție a alimentelor poate deveni un spațiu al schimbului, recunoașterii și învățării colective.

Împreună, cele două proiecte ne oferă o perspectivă asupra preocupărilor expoziției Cultivators of Life: multiplele forme de cunoaștere care apar atunci când trăim și lucrăm în relație cu lumea din jurul nostru și felul în care practicile mici, ancorate în contexte specifice, pot deschide întrebări mai ample despre responsabilitate, acces și grijă.

Cultivators of Life: Growing Seedbeds of Knowledge, curatoriată de Adelina Luft și Krisztián Gábor Török, poate fi vizitată la MODEM – Centrul de Artă Modernă și Contemporană din Debrecen, Ungaria, până la 31 decembrie 2026.


Informații despre lucrări și artiști

Martin Piaček. Fotografie de Peter Frolo

Martin Piaček

Artist slovac care îngrijește o livadă în Rajka, Ungaria, și predă la Academia de Arte Frumoase și Design din Bratislava. Format în sculptură, utilizează o gamă largă de medii și strategii, reconsiderând tehnicile și materialele sculpturale tradiționale în relație cu narațiunile istorice, spațiul public, grădinăritul și peisajul.

Instalația este alcătuită din stâlpii de lemn folosiți pentru susținerea pomilor din livada artistului din Rajka, Ungaria. Vopsiți în culori heraldice de bază, aceștia au făcut inițial parte din Study for a Dormant Orchard, prezentată la Karlín Studios din Praga în 2018. La acea vreme, încă noi și viu colorați, stâlpii delimitau pomii tineri, aflați în repaus vegetativ pe timpul iernii în spațiul galeriei. Benzile colorate evocau marcajele de avertizare sau steagurile înfășurate în jurul unor stâlpi.

După încheierea expoziției, stâlpii au fost folosiți în livadă, în scopul lor inițial. Timp de cinci ani, au susținut pomii tineri, ajutându-i să reziste vântului și să-și întărească rădăcinile. Treptat, lemnul a început să putrezească la bază, stâlpii s-au rupt și și-au pierdut stabilitatea, așa că Piaček i-a înlocuit și a recuperat vechii suporți.

Sculptura prezentată reprezintă a treia și ultima etapă a utilizării lor. Stâlpii uzați de vreme sunt conectați într-o structură nouă, care seamănă cu un organism complex. Împreună cu desenul realizat cu cretă, aceștia fac trimitere la trigonometrie și topografie, precum și la practicile umane de delimitare și deținere a pământului.

Anang Saptoto

PARI feat. Anang Saptoto

Artist, designer și activist care trăiește în Yogyakarta, Indonezia. Practica sa se concentrează asupra ecologiei și schimbării sociale, folosind arta ca instrument de interogare și de deschidere a unor noi posibilități prin interacțiune, colaborare și solidaritate. Susține frecvent mișcări pentru protecția mediului și apărarea drepturilor omului și colaborează cu copii, școli, comunități de persoane cu dizabilități și organizații sociale.

Customers 4.0 este o serie de portrete realizate de artistul Anang Saptoto în cadrul PARI (Panen Apa Hari Ini / „Ce recoltăm astăzi”), o platformă creată de acesta pentru a conecta practicile artistice cu agricultura. Fiecare activitate este dezvoltată în colaborare cu artiști, studenți la arte, producători de alimente, pasionați de agricultură sau oricine este interesat de suveranitatea alimentară și de soluțiile comunitare.

În timpul pandemiei de COVID-19, Saptoto i-a fotografiat pe oamenii care cumpărau recoltele grupurilor de agricultori urbani din Yogyakarta, documentând momentul în care le livra comenzile. Ulterior, a combinat portretele cu imagini ale recoltelor și produselor agricole cumpărate.

Portretele au fost folosite inițial în catalogul electronic săptămânal al PARI, transformând un instrument practic de distribuție a alimentelor într-un spațiu de expresie artistică și recunoaștere. Seria a fost expusă ulterior în contexte diverse, de la sate și orașe din Indonezia până la expoziții internaționale, și a fost reprodusă sub forma unor postere pe care clienții le puteau colecționa și expune în propriile locuințe, în camerele închiriate sau în micile lor afaceri.

Transformând clienții în subiecte ale portretelor, Customers 4.0 face vizibile relațiile sociale care susțin o rețea alimentară locală. Lucrarea documentează nu doar cine cumpără alimente, ci și legăturile dintre cultivarea urbană, consum și oamenii care contribuie la menținerea acestor sisteme în viață, într-o perioadă de profundă instabilitate.