EEI! – Ecosisteme Empatice Incluzive: un model de bune practici pentru școli mai non-violente și mai incluzive

Asociația Entuziart a anunțat finalizarea proiectului EEI! – Ecosisteme Empatice Incluzive, o inițiativă care a contribuit la transformarea modului în care comunitățile școlare înțeleg și gestionează diversitatea, empatia și situațiile de agresivitate și vulnerabilitate. Proiectul s-a desfășurat pe o perioadă de treisprezece  luni, în cadrul programului SAVE – School Anti-Violence Ecosystem, coordonat de Fundația World Vision România și cofinanțat de Uniunea Europeană. Valoarea grantului a fost de 30.000 euro. EEI! a implicat opt unități de învățământ din București și Timișoara, reunind școli gimnaziale, licee și instituții de educație specială într-un demers comun de a crea medii mai sigure și mai...

Cum ajunge o pictură murală despre sprijin să fie citită ca „perversiune”

Captură foto de pe site-ul artistei, https://www.ellenalourens.com/ Printre știrile pe care le am zilnic în rafale, în feed, toate despre violență, abuz și grotesc repetat, am ajuns să găsesc în câte un scandal legat de lumea artei fix energia aia care mă convinge că e bine să mai visăm și cai verzi pe pereți, așa, pentru diversitate. Poate că nu este mai important sau mai suportabil, dar un derapaj de interpretare, o polemică disproporționată, uneori chiar o isterie colectivă în jurul unei lucrări de artă mă fac să reacționez. O fi un pic de țață în mine, care are nevoie...

Viața în comunism. Libertate absentă

Fotografie de Ron Lach (pexels) Am asistat de curând, cu interes, la desfășurarea în țara vecină, Ungaria, a alegerilor parlamentare soldate cu schimbarea radicală a configurației Parlamentului maghiar. Pe lângă rezultatul destul de surprinzător, două lucruri sunt uimitoare: participarea enormă a electoratului maghiar la vot și interesul țărilor europene față de proces. Din punctul meu de vedere, ceea ce s-a întâmplat în Ungaria are calitatea de lecție din manualul de democrație, anume ieșirea la vot a 79,56% dintre maghiari (doar puțin până la 80%) demonstrează fără echivoc forța votului, puterea oamenilor obișnuiți de a înfăptui schimbări extraordinare. Interesul țărilor europene...

Viața în comunism. Rațiile

Fotografie de Ayşe İpek (pexels) În ultimele câteva luni se rostogolește tot mai apăsat o narativă pe care o simt ca fiind îngrozitoare, aceea a traiului bun în socialismul epocii de aur a lui Ceaușescu, narativa falsă a existenței unei Românii înfloritoare. Știu și înțeleg de unde este generată această concepție, știu că există o propagandă – pare-se extrem de eficientă – plătită bine de ruși și accentuată de idioții utili autohtoni și, de aceea, pur și simplu simt ca pe o datorie morală nevoia să împărtășesc amintirile reale ale unui om simplu cum sunt și am fost eu, un...

Despre libertate și iluzie: Vanner Collective explorează mecanismele manipulării într-un nou spectacol cu premiera în toamnă

Vanner Collective anunță lansarea unui nou proiect teatral „Liber Volatilium. Pentru uz ideologic”, o inițiativă care continuă și extinde direcțiile tematice și estetice deschise de spectacolul „Bestiar”, care a avut premiera în 2024 și care se joacă cu casa închisă de atunci. După o explorare a vulnerabilității individuale în fața presiunilor sociale, colectivul propune de această dată o investigație artistică asupra modului în care aceste vulnerabilități pot fi instrumentalizate pentru a construi și legitima ideologii colective iluzorii. Noul spectacol va avea premiera în toamna anului 2026. Spectacolul se va dezvolta ca o alegorie teatrală contemporană despre mecanismele de manipulare, despre...

În luna care marchează lupta împotriva tuberculozei, apare un volum despre „cea mai veche boală contagioasă cunoscută”, potrivit Guinness Book: „Totul e tuberculoză”

„Ce diferă acum, față de 1804 sau 1904, este că tuberculoza este vindecabilă încă de la jumătatea anilor 1950. Știm cum să trăim într-o lume fără tuberculoză. Dar alegem să nu facem asta”, precizează John Green, autorul cărții Totul e tuberculoză. Istoria și tenacitatea celei mai letale boli infecțioase, recent lansată în România la Editura Trei.  Cartea a ocupat locul 1 în topurile de vânzări de pe Amazon.com la categoriile „Boli virale”, „Istoria și filosofia științei” și „Boli transmisibile” și a fost, de asemenea, declarată  #1 New York Times bestseller, #1 Washington Post bestseller și #1 Indie Bestseller de către USA Today Bestseller, atât datorită...

Anne Applebaum, întâlniri cu publicul din România în cadrul a două evenimente, la București și Timișoara 

Anne Applebaum, câștigătoare a Premiului Pulitzer, unul dintre cei mai reputați istorici și jurnaliști din lume, vine în România și se va întâlni cu publicul în cadrul a două evenimente la București și Timișoara. Anne Applebaum va fi prezentă în România datorită eforturilor conjugate ale Expert Forum Romania (EFOR Romania), Universității de Vest Timișoara, Festivalului Internațional de Literatură Timișoara (FILTM) și a editurii Litera.  București Miercuri, 11 martie, ora 10.00, în Aula Bibliotecii Centrale Universitare Carol I (Calea Victoriei nr.88), Anne Applebaum va fi prezentă la prezentarea Raportului anual EFOR 2026. Democrația și societatea civilă în Europa de Est, realizat de Expert Forum (EFOR), ocazie cu care va participa la un dialog cu Sorin Ioniță despre traiectoria democrației...

„Gipsy Queen”, filmul care transformă emoția din sala de cinema într-o luptă reală pentru educație și sport

Pe 27 februarie, filmul Gipsy Queen ajunge în cinematografele din România, aducând pe marile ecrane o poveste puternică despre luptă, reziliență și iubirea care te obligă să rămâi în picioare. Mai mult decât o premieră cinematografică, lansarea filmului stă la baza unei campanii naționale de impact social, care deschide o conversație necesară despre educație, solidaritate și șanse reale. Gipsy Queen spune povestea lui Ali, o mamă care luptă atât în ringul de box, cât și în viață, pentru a le oferi copiilor săi un viitor mai bun. În ring, regulile sunt aceleași pentru toți. În afara lui, viața este adesea...

C.R.E.S.C. – Rețeaua transdisciplinară care conectează educația, sănătatea și creația, continuă în 2026

2026 aduce o nouă serie de activități în cadrul programului multianual C.R.E.S.C. – Rețea de Creație, Educație, Sănătate, Cercetare, proiect coordonat de echipa AREAL și dedicat incluziunii și integrării metodelor expresiv-creative- terapeutice — somatică, dans și dans-terapie — în practicile educaționale, sociale și medicale din România. C.R.E.S.C. își propune să construiască o comunitate a îngrijirii, responsabilității și creativității, bazată pe mișcare artistică și pe relaționare profundă ca instrumente de conectare, reflecție și transformare. Evenimentele încep în luna februarie cu al treilea format performativ-educațional dedicat elevilor Liceului de Coregrafie ”Floria Capsali ” și studenților Universității Naționale de Artă Teatrală și Cinematografică...

„Nu tot ce zboară se mănâncă”, prima campanie educațională Narada dedicată gândirii critice, la nivel gimnazial

Într-o perioadă în care informația circulă rapid și este rar filtrată critic, organizația Narada lansează campania „Nu tot ce zboară se mănâncă” ce va conține un nou program educațional, „Extra Lab – Skills for the future”. Dedicat dezvoltării gândirii critice și construit pe baza intervențiilor educaționale testate anterior de Narada, „Extra Lab – Skills for the future” are ca scop schimbări concrete de comportament, nu doar acumularea de informație, și este dedicat elevilor de gimnaziu de clasa a VII-a și a VIII-a.  „Extra Lab – Skills for the future” se va desfășura în 10 școli din România și va implica...

 ©2025. Toate drepturile rezervate