Articles by Anca Zaharia

Tăiam ziua în felii, iar Rati privea uluit boturile căscate ale clădirilor distruse și funinginea neagră, moștenirea încărcăturilor de explozibil din bătăliile purtate în plin centru al orașului. Tăiam ziua în felii, iar Rati atingea întruna genunchiul iubitei lui, care, pentru a-l elibera pe el, își vânduse corpul. Tăiam ziua în felii, iar eu îmi imaginam cum se joacă Nene acum, în casa din Țkneti a prietenului absent al lui Saba, de-a mica gospodină, cum își giugiulește și alintă iubitul. Tăiam ziua în felii, iar eu mă întrebam necontenit dacă am dreptul să judec dubla decizie a Dinei, dacă aș fi avut puterea să trăiesc cu jumătatea mea de decizie, pe care putusem s-o revizuiesc în ultima clipă datorită prietenei mele. Tăiam ziua în felii și ne hrăneam unii pe alții cu bucuria noastră, cu speranța noastră renăscută. Mă întrebam dacă s-ar putea iubi, dacă dorul și dorința lui Rati l-ar face să se lepede de rezervele lui și s-o roage pe Dina să rămână la el. Fiindcă Rati rămânea totuși, în pofida eliberării sale, un prizonier al propriului univers și al legilor valabile acolo, legi cărora li se subordona și dorința lui: doar încheierea căsătoriei ar fi legitimat o relație autentică cu Dina. Or, Dina, eterna rebelă, înghițitoarea de flăcări, nu-i recunoștea legile. Ea își picta universul în propriile culori. Și astfel îl ademenise pas cu pas să-și abandoneze reticențele, îl determinase să încalce regulile, să se elibereze din corsetul prea strâmt al interdicțiilor și să se arunce cu capul înainte în plăcere. Dar acum ea își dăruise corpul unui alt bărbat, pentru care darul acesta era o valută. Tăiam ziua în felii, iar eu mă cutremuram la gândul că fratele meu ar putea găsi pe pielea ei urme ale dușmanului său detestat.  Ne pierdeam în bucuria noastră pasageră și ne lăsam seduși de parfumul magnoliilor, ne lăsam distrași și contaminați cu nesăbuință. Nu vorbeam despre cadavre și împușcături, petreceam și beam vin de culoarea chihlimbarului, masa se umplea de prieteni de-ai lui Rati, toți veniți să-i sărbătorească pe el și libertatea lui. Vedeam fericirea din ochii fratelui meu când o săruta pe Dina cu privirile sale și o mângâia pe păr. Beam fără opreliște, uitând de noi. Ne străduiam să fim doar tineri, nesăbuiți, nechibzuiți și egoiști, ne îmbătam unii cu prezența altora și cu viitorul care se desfășura înaintea noastră ca o vale fertilă. Ne doream să putem reîncepe de acolo de unde credeam că ne opriserăm, înainte ca timpul să se fi întors împotriva noastră ca o săgeată greșit țintită.  Cea mai apăsătoare, la petrecerea noastră prefăcută, era singurătatea la care eram toți, într-un fel sau altul, condamnați. Cum să citesc eu ce se ascundea în spatele ochilor fratelui meu? Ce trăise el în celula de închisoare? Cum să înțeleg eu lipsa de perspectivă a lui Saba, ura lui Nene față de străinul din patul ei? Cum să absorb eu sfâșierea interioară a lui Levan, durerea Dinei, pe care credea că trebuie s-o îndure de dragul fratelui meu? Și cum să povestesc cuiva despre ușurarea pe care o simțeam când îmi tăiam pielea cu lama de ras?  Țotne își însoțea iar unchiul într-o „călătorie de afaceri“, iar Otto plecase cu taică-su la Racia, la vânătoare — o pasiune de-a lui Davit Tatișvili, pe care și-o cultiva încă de tânăr. Astfel, Nene profitase de momentul favorabil și de Ira ca alibi, pentru a anunța acasă că pleacă să petreacă sfârșitul de săptămână cu prietena ei la Kojori. Furase alimente din cămara doldora a familiei, îl însărcinase pe Saba să facă rost de un vin dulce Kindzmarauli, care-i plăcea ei așa de mult, și plecaseră împreună în casa mare și pustie din Țkneti a prietenului absent, pentru a încerca viața de cuplu. În sfârșit puteau să adoarmă și să se trezească alături, să fie o vreme împreună, fără ca ticăitul ceasului să-i urmărească în permanență. Ea o făcea pe stăpâna casei și, chiar dacă, sincer, era o gospodină mizerabilă și nu gătise în viața ei, s-a apucat cu mare entuziasm să pregătească masa pentru iubitul ei. Într-o rochie de culoarea caisei, total deplasată, și în pantofi cu toc, stătea într-o bucătărie străină și gătea pentru iubitul ei din alimentele furate. Pe masa frumos decorată a așezat ceva pe jumătate fiert, fiindcă de nimic nu se temea mai mult decât să ardă mâncarea, și Saba a înghițit cuminte și s-a prefăcut încântat. Dar, încă de la prima îmbucătură, Nene a observat dezastrul și a pus capăt ceremoniei; a stins lumânările, și-a pus iar șorțul și a făcut o nouă încercare. Pe la opt și jumătate s-au așezat din nou la masă și, de data aceasta, tocana era cam subțire și mai fadă decât o știa de la mama ei, însă măcar era fiartă. Saba insista că nu mâncase în viața lui mai bine. Ea a zâmbit cu toată gura și s-a lăsat sărutată pe lobii urechilor, pe bărbie, frunte și ceafă, milioane de gesturi mărunte, tandre, asemenea unor distincții, răsplata pentru iubirea ei nemărginită.  Vinul tare Kindzmarauli, pe care-l procurase Saba de la bișnițăreasa Nani, l-a făcut să se piardă într-un lung monolog despre frumusețea arhitecturii; era prima oară când îi vorbea fără nicio reținere despre pasiunea lui și despre marile lui visuri, iar ea îl asculta fascinată. Se minuna de norocul ei, de șansa de a se afla lângă acest bărbat sensibil și sofisticat, și-l privea nestrămutat, iar vocea lui se pierdea undeva în depărtare și, odată cu ea, numele cu rezonanță franțuzească Le Corbusier, pe care el îl ridica în slăvi, dar ce mai conta despre ce vorbea, când era o minune să-i asculți vocea, înveselită de vin și de propria cutezanță, de recunoașterea perfecțiunii acelui moment. Așa-mi imaginez eu că se vor fi petrecut lucrurile și, stând aici și gândindu-mă, parcă revăd acea fericire risipitoare, parcă o pot atinge. Și ce minunată era strălucirea din privirea lui, din ochii aceia electrizanți, pe care Nene spera (de multe ori ne spusese asta) să-i moștenească la un

Vreau. Fantasmele erotice ale femeilor din secolul XXI, culese de Gillian Anderson Cea mai mare fantezie sexuală a mea este să fiu venerată. Îmi imaginez că sunt un soi de zeiță, pur și simplu un fel de creatură divină, tare și puternică, și frumoasă, în orice caz ceva mai mult decât sunt acum sau, cel puțin, așa vreau să fiu văzută. Sunt Oracolul din Delphi; sunt o vrăjitoare; sunt un personaj de basm, cineva și ceva dincolo de cele mai nebunești visuri ale sale. Uneori mă imaginez goală, alteori într-o rochie fantastică, lungă, vaporoasă, suficient de transparentă, dar, în esență, simplă, subtilă și senzuală. Și pretutindeni domnește lumina lunii, întotdeauna fanteziile mele sunt scăldate în lumina lunii. Vreau ca partenerul meu, oricine ar fi, să fie și el îmbrăcat în ceva simplu — la urma urmelor, această fantezie este despre mine. În fantezia asta, vreau ca partenerul meu să fie atât de obsedat de mine încât să nu se poată gândi la nimic altceva, la modul că trebuie fără nicio urmă de îndoială să mă aibă pe mine altfel ar crăpa la propriu. Să fie ca și când m-ar fi căutat special, în speranța că mă va putea servi. Vreau să-i aud cum imploră atenția mea. Vreau să îi văd cum încearcă să mă convingă că sunt demni de timpul meu. Vreau să aud cuvinte de prețuire și admirație, de genul că nu-și pot crede ochilor că exist în carne și oase. Anatomia acestor personaje ce joacă rolul de partener al meu nu este un detaliu important în fantezia mea, ce mă excită este adorația lor, glorificarea, controlul. Atât de mult control, încât să-mi permit să las partenerului meu frâiele conducerii și să știu în timpul ăsta că situația este complet sub controlul meu, la fel ca și toate acțiunile sale. Mă vor fute exact așa cum vreau eu să fiu futută, pe-îndelete și încet și adulator. Vom începe cu mine deasupra, înainte de a trece la etapa în care stau așezată în patru labe. Vreau să mă așez pe fața lor și să îi las să mă elogieze cu limba. Vreau să stea deasupra mea, cu picioarele mele încolăcite în jurul lor, și vreau să îi aud cum gem și oftează de plăcere, și-mi repetă la nesfârșit numele. Vreau să se concentreze pe plăcerea mea și să-și obțină propria plăcere din faptul că-mi provoacă mie orgasme; vreau să fie un act de devoțiune și slujire, dar îmi doresc să îi placă. De fapt, cred că vreau prea mult să îi placă. Nu mă interesează graba, vreau ca totul să fie foarte lent și să se tot prelungească, astfel încât experiența să dureze cât mai mult, pentru că vreau ca partenerul meu să-și dorească asta așa. Și vreau să se concentreze pe felul în care mă atinge, pe cum mă simt eu, pe a se înfrupta cât mai mult din mine. Vreau pasiune, dar nu vreau niciun pic de grabă. O muncă depusă pe altarul iubirii, aș putea spune. Le vreau întreaga atenție și dorință și vreau să mă aduleze pe tot parcursul timpului petrecut împreună. Când celălalt ajunge la orgasm, vreau să știe că asta se datorează faptului că eu i-am permis; că se întâmplă exclusiv datorită mie. Și vreau ca, la plecare, să rămână la fel de obsedat de mine. Vreau să fie o senzație care să nu se compare cu nimic altceva din ce-a trăit înainte. Indiferent ce-ar urma să li se întâmple de aici încolo, vreau ca partenerii să știe că eu sunt cel mai bun lucru care li s-a întâmplat vreodată, un fel de superlativ la capitolul femei, și vreau să le populez absolut fiecare fantezie în parte.  Americancă apașă • Păgână • Între 29.000 £ și 49.000 £ • Bisexuală/pansexuală • Căsătorită/în parteneriat civil • Da Uneori cred că trebuie să am o piele diferită de a tuturor celorlalți. Sunt sigură. Piele turbo sau piele trează sau piele conștientă. O piele care are catralioane de neuroni pe fiecare centimetru, care pot prinde viață și pot cânta pur și simplu la atingerea unei alte persoane. Adică, dacă toată lumea ar simți la fel ca mine la atingerea unei alte mâini umane, atunci, în primul rând, nu s-ar mai face nimic, iar în al doilea rând, cu siguranță am vorbi mai mult despre asta. Mai demult, când eram la facultate, eram la un moment dat la o întâlnire a clubului de teatru, și un băiat a venit prin spatele meu și m-a ciupit în joacă în zona cefei; întreaga întâlnire s-a oprit brusc când eu am lăsat să-mi scape un geamăt involuntar, amestecat cu suspin, suficient de tare cât să răsune pereții. Din ziua aceea, toată lumea a știut care-i punctul meu slab; atinge-mă pe gât și mă fac cocă în mâinile tale. I-am lăsat pe oameni să creadă asta pentru că astfel ascundeam de ei adevărul — și anume că nu era vorba doar de zona cefei. Eram așa pe tot corpul. Acum, că sunt mai în vârstă, știu că atingerea este un limbaj al iubirii și o formă de manifestare a dorinței unor oameni de a li se arăta afecțiune așa și de a o comunica astfel pe-a lor, dar pentru mine înseamnă mult mai mult de atât. Ador sexul, iubesc fiecare aspect al său, dar nu-i pot înțelege pe cei care îl limitează la anumite părți ale corpului, când corpul ca ansamblu unitar este cel care se angajează într-un act atât de frumos. Da, unele părți trebuie încălzite, dar noi trebuie să ne trezim în totalitate. Să fii atins înseamnă confort, validare, grijă și, pe deasupra, mai este și al dracu’ de sexy. În timp ce stau la birou și scriu acest text, îmi trec un singur deget de-a lungul gâtului, iar trupul meu se trezește instant, cuprins de fiori la ecoul senzației imprimate pe pielea mea, încă de săptămâna trecută, când soțul meu m-a pus cu fundul în sus fix pe acest birou. S-a proptit în spatele meu, așa încât simțeam