Există momente în care înțelegem că imaginea pe care ceilalți și-au făcut-o despre noi a început să semene prea mult cu imaginea pe care ne-o facem noi înșine. Uneori se întâmplă după ani în care un episod din trecut continuă să ne urmărească. Alteori, mai devreme, când fascinația pentru un alt om ascunde și atracția pentru o lume în care încă nu știm dacă avem un loc.
În Sentința (Curtea Veche Publishing, trad. Andreea Florescu), Louise Erdrich urmărește viața lui Tookie după închisoare și o plasează într-un Minneapolis în care istoria personală se întâlnește permanent cu istoria unei comunități. În Interior. Chinatown (Curtea Veche Publishing, trad. Oana Zamfirache), Charles Yu transformă convențiile cinematografice într-o lume în care oamenii sunt literalmente distribuiți în roluri, iar statutul lor depinde de poziția pe care o ocupă în această distribuție. În Madame (Curtea Veche Publishing, trad. Constantin Geambașu), Antoni Libera pornește de la fascinația unui adolescent pentru profesoara sa de franceză și urmărește felul în care încercarea de a descifra viața altcuiva îl conduce spre propriile sale preocupări. Sunt trei romane foarte diferite, trei moduri de a privi felul în care trecutul, mediul și ceilalți participă la devenirea unui om.
Tookie: viața de după sentință
În Sentința, Tookie are deja în spate o faptă și consecințele ei. În 2005, este condamnată la închisoare pentru implicarea în furtul unui cadavru. După aproximativ un deceniu, este eliberată și ajunge să lucreze într-o librărie din Minneapolis specializată în literatură și cultură indigenă. E un loc în care trecutul nu este niciodată foarte departe: cărțile păstrează istorii, iar istoriile spun și cine are dreptul să le spună. Închisoarea nu dispare din viața lui Tookie odată cu eliberarea. Louise Erdrich nu construiește romanul ca pe o poveste despre ispășire și reintegrare, astfel că Tookie nu trebuie să demonstreze că este un om nou. Își continuă viața, cu ceea ce a făcut și cu ceea ce i s-a întâmplat.
În librărie apare Flora, o femeie care își revendică o ascendență indigenă. Tookie o consideră o „wannabe”. După moartea Florei, fantoma ei începe să bântuie librăria, iar conflictul dintre cele două capătă o formă supranaturală. Premisa ar putea duce cu ușurință la o opoziție simplă între autenticitate și impostură, dar autoarea refuză această simplificare. Ea spune despre Flora că este un personaj cu „foarte bune aspecte”, care încearcă să și contribuie; problema este că această apropiere de cultura indigenă devine tot mai amestecată și, în cele din urmă, invazivă.
Diferența dintre Flora și Tookie nu ține doar de ceea ce cred ele despre propria identitate. Flora își dorește o legătură cu un trecut pe care îl poate revendica. Tookie are un trecut de care nu se poate desprinde prin simpla voință. Una caută să intre într-o poveste, cealaltă trebuie să continue să trăiască în propria poveste, chiar și atunci când aceasta conține lucruri pe care ar prefera să le lase în urmă. Erdrich leagă această tensiune de istoria locului. A început romanul în noiembrie 2019, iar pandemia și uciderea lui George Floyd, în Minneapolis, au schimbat direcția cărții. Autoarea vorbește despre „haunting” nu doar în legătură cu fantoma Florei, ci și cu istoria violentă a statului și cu distrugerea comunităților Dakota. Fantomele din Sentința nu apar, așadar, într-o lume desprinsă de realitate. Ele se suprapun peste o istorie care continuă să producă efecte, iar Tookie se află exact în această zonă de suprapunere: între ceea ce a făcut, ceea ce i s-a făcut și ceea ce comunitatea din care face parte a moștenit înaintea ei.
Willis Wu și rolul pe care ajungi să ți-l dorești
Charles Yu construiește Interior. Chinatown ca pe un scenariu care începe să semene tot mai mult cu viața însăși. Willis Wu nu se consideră protagonistul propriei existențe. Este „Generic Asian Man”, uneori „Background Oriental Making a Weird Face”, alteori „Disgraced Son”. Trăiește într-un Chinatown în care restaurantul Golden Palace este decorul permanent al serialului polițist Black and White. Willis vrea să urce în această ierarhie și visul lui este să devină „Kung Fu Guy”, rolul cel mai prestigios pe care îl poate obține, în lumea pe care o cunoaște, cineva care arată ca el. Aici se află una dintre ideile cele mai puternice ale romanului. Willis nu respinge imediat sistemul care îl limitează fiindcă își dorește să fie foarte bun în interiorul lui. Când ți s-a spus suficient de mult timp că există un anumit loc care ți se potrivește, ambiția poate ajunge să însemne tocmai atingerea acelui loc.
Charles Yu nu tratează această situație printr-o explicație sociologică, o transformă în mecanismul propriu al romanului. Fiecare categorie vine cu un statut, iar statutul determină cât de mult poți fi văzut. Pentru Willis, problema începe prin a fi una de distribuție: cum treci de la figurant la personaj important? Replica mamei sale, „Be more”, introduce o posibilitate pe care lumea în care trăiește nu i-a oferit-o până atunci. Nu i se spune să obțină un rol mai bun, ci să fie mai mult decât categoria în care a fost încadrat.
Romanul este scris sub forma unui scenariu, cu granițe permeabile între indicațiile de regie, personaj și existența de zi cu zi. Cei de la National Book Awards au remarcat tocmai această construcție și felul în care ea pune în scenă obstacolele cu care se confruntă protagonistul într-o lume rasistă și rigid ierarhizată. În cazul lui Willis, ieșirea din rol începe atunci când devine vizibil faptul că problema nu este numai rolul pe care îl primește, ci și faptul că a ajuns să-l considere măsura propriei reușite.
Madame și fascinația pentru un alt om
În Madame, punctul de plecare este un licean din Varșovia anilor 1960 și profesoara lui de franceză. Madame este elegantă, cultivată și distantă, iar adolescentul devine fascinat de ea. Curând, fascinația se transformă într-o investigație: vrea să afle tot ce poate despre trecutul și prezentul ei, dar cercetarea îl duce mult mai departe decât anticipase. Din povestea lui Madame ajunge la politica și istoria Poloniei, la Războiul Civil Spaniol, apoi la teatru și literatură. Încercarea de a se apropia de Madame devine, fără ca adolescentul să urmărească asta de la început, unul dintre primii pași spre propria sa formare artistică.
Există însă o distanță între femeia pe care adolescentul încearcă să o descopere și imaginea pe care și-a construit-o despre ea. Tocmai investigația o face pe Madame mai puțin misterioasă și, în același timp, lumea din jurul ei devine mai vastă. Pe măsură ce află cine este ea, adolescentul află și ce anume îl interesează de fapt. Asta schimbă natura fascinației fiindcă la început, Madame este obiectul unei obsesii adolescentine. Pe parcurs, devine punctul de plecare al unei curiozități care se desprinde treptat de persoana ei. Ca să o înțeleagă, naratorul trebuie să citească, să cerceteze, să pună cap la cap istorii și să învețe să distingă între ceea ce i se spune și ceea ce poate descoperi singur. De aici și unul dintre accentele romanului: formarea protagonistului nu are loc printr-o ruptură de influența altcuiva. Dimpotrivă, începe prin fascinație, Madame îi deschide un câmp de interes pe care adolescentul îl va transforma, treptat, în ceva care îi aparține.
Ce rămâne după rol
În Sentința, trecutul are greutatea unei condamnări și a unei istorii colective. În Interior. Chinatown, apare sub forma unor reprezentări atât de bine înrădăcinate, încât personajul ajunge să-și construiască ambițiile în interiorul lor. În Madame, influența unui alt om deschide, în schimb, un drum pe care protagonistul nu îl anticipase.
Niciunul dintre aceste romane nu pornește de la ideea că un om care s-ar putea construi în afara unei influențe. Tookie are un trecut pe care nu îl poate anula, Willis trebuie să-și pună sub semnul întrebării însăși măsura după care și-a evaluat succesul, iar adolescentul din Madame descoperă că ceea ce primește de la un alt om poate deveni, prin propria experiență, altceva. Poate că întrebarea din spatele celor trei cărți nu este „cine suntem cu adevărat?”, ca și cum ar exista undeva o versiune neatinsă de ceilalți. Mai interesant este ce facem cu ceea ce am primit, fie ea o istorie, fie o etichetă, o fascinație, ce facem, de fapt, cu un trecut pe care nu l-am ales.
La Tookie, răspunsul se construiește după sentință. La Willis, începe în momentul în care „Kung Fu Guy” nu mai este suficient. În Madame, apare în timp ce adolescentul caută să înțeleagă pe altcineva și descoperă, aproape pe nesimțite, ce vrea să facă el însuși. Nu ieșim neapărat din rolurile pe care cei din jur ni le-au dat. Uneori le refuzăm, alteori le transformăm, iar uneori descoperim abia mai târziu că ceea ce ne-a fost oferit ca model a devenit deja materia din care am reușit să construim altceva.