În noul său roman, Lica, apărut la Editura Polirom, Iulian Ciocan știe să capteze atenția cititorului chiar din primul capitol, ba chiar din prima pagină (mbine, în unele ne îngrozea chiar din titlu, ca-n „Iar dimineața vor veni rușii”, dar de data asta nu mai e o distopie). Ca un adevărat urmaș al scriitorului Gheorghe Crăciun, profesorul său de Teoria Literaturii de la Universitatea Transilvania din Brașov, Iulian Ciocan mînuiește tehnicile literare la perfecție (subtil, deloc demonstrativ). Istoria de dragoste a lui Eugen și a Licăi e povestită, naratorul Eugen își povestește viața la… trecut(ul imediat), dar asta observăm pe parcurs.
Eugen, un ziarist de 42 de ani, se îndrăgostește la prima vedere de o fată care-i vizitează o colegă în redacție și își dă seama deodată că e un ratat care n-a făcut nimic notabil în viața lui pînă acum. A trăit în „bizareria numită Republica Moldova” și s-a bălăcit „în mocirla jurnalismului, un domeniu al superficialității și al derizoriului”. Astfel și-a batjocorit și viața, și pasiunea – literatura. A avut niște relații de dragoste „penibile”, a publicat doar un roman – și ăla banal, își zice. Cînd a văzut-o pe Angelica Stelea asta, protagonistul era reporter și editorialist la postul de televiziune 969 (denumire pe care patronii vor s-o schimbe în 666). Află imediat că Angelica are 29 de ani și că e prezentatoare la postul TV 696. O caută (unde altundeva decît) pe Facebook și i se pare fascinantă, miraculoasă, misterioasă și cu totul deosebită. Asta îl face să se comporte destul de nedrept cu iubita sa, Lenuța Boaghe, „o femeie frumușică de 35 de ani, bună la pat, profesoară de franceză la Spiru Haret”, cu care e de vreo opt ani.
Lica vine de la Angelica și Eugen nu are nimic împotrivă, nici măcar atunci cînd fata-l anunță că-i va spune Jenică, un nume cam jenant, dar cu dragostea nu te pui, căci „Lica era un dar al sorții”, femeia visurilor lui. „Lica era prima femeie cu care puteam să discut deschis despre orice” și-i uneau multe lucruri, aveau aceleași gusturi – inclusiv literare, ceea ce înseamnă foarte mult pentru scriitorul Eugen. Dacă pentru Lica (care „ridiculizase toate legăturile mele anterioare prin simpla sa existență”) Eugen e „un bărbat foarte galant, manierat”, pentru Lenuța devine imediat un „porc de cîine, un trădător, o javră bătrînă și libidinoasă, (…) un monstru”…
L + J = LOVE, o poveste de dragoste ca-n povești, doar că de aici și acum, pătimașă la max, cu descrieri ca-n Henry Miller măcar, ceea ce-a făcut-o pe una din prezentatoarele romanului de la lansarea de la Bookfest-ul de la Chișinău să spună că nu e o carte de dragoste, ci una porno. În prima variantă a cronicii mi-am însemnat multe gînduri despre această relație, dar o să vă las pe voi s-o descoperiți, vă asigur că merită (mai ales că nu e doar o poveste de iubire)!
Dacă primul plan e existențial și de dragoste, al doilea e despre jurnalismul din R. Moldova, în fine – din Estul Europei. Cînd crede că șeful nesuferit (Pleșcatu cel Parșiv) îl cheamă să-i dea un șut în fund, acesta îi propune o emisiune la care să invite artiști care să-și spună părerea pe teme social-politice. Aici Iulian Ciocan descrie cu mult umor scene penibile din lumea literară de pe Bîc, pe care o cunoaște și mai bine decît pe cea a jurnaliștilor, chiar dacă Iulian Ciocan se scaldă în ambele bălți. Dar în scurt timp Pleșcatu îi ia și emisiunea, total nemulțumit de ce-a putut să facă Eugen, și îl și demite – cu ură și sudalme. După ce e concediat, unica ofertă vine, ironia sorții, tot din presă – de la ziarul on-line „Săgeata ascuțită”. Apoi lucrează la două edituri. La prima (Euridice) vorbește adesea cu Iulian Baros, autor de distopii (v-ați prins, firește, cine e Baros ăsta). La cea de-a doua editură (District) e corector și cîștigă destul de bine cînd deodată apare tatăl Licăi. Cartea se termină onirist – cu un vis în care Eugen trebuie să aleagă, deși în viața reală nu mai poate să aleagă… (M-am străduit din răsputeri să șterg tot ce v-ar fi știrbit din plăcerea lecturii dacă citiți înainte cronica asta și… mi-a reușit, așa că să citiți neapărat și cartea!).
Lica de Iulian Ciocan e un roman existențial extraordinar, scris cu umor, (auto)ironie, înțelepciune, pasiune și măiestrie. Roman de dragoste (18+), despre soartă, despre cum un om poate fi ars pe dinăuntru de sentimente foarte puternice, pe care nu le poate controla la nici o vîrstă, și salvat de pragmatism, prietenie și bunătate, despre diferite feluri de iubire, despre pasiune, obsesie, necesitate – și în relația dintre oameni, și în societate, și acasă, în familie, și la locul de muncă. Un roman care poate fi pus în raft alături de „Ion” – și spun asta cu admirație, Liviu Rebreanu fiind unul din scriitorii mei români preferați.
Iulian Ciocan, Lica, Editura Polirom, 2026