1994 de Mugur Grosu este romanul unui adolescent visător și talentat, Soni, născut la malul mării, la Constanța, care, după absolvirea liceului, se trezește că are viața în față, dar habar n-are ce să facă cu ea, fiindcă nu l-a învățat nimeni și a rămas blocat într-un moment anume, de unde nu știe unde și cum să se miște mai departe, exact ca-n relația sa cu Miere, care n-a mers pînă la capăt, ci s-a blocat undeva… foarte pe-aproape.
Romanul începe cu o petrecere de revelion, dintre anii 1993 și 1994, la care mai participă și cîteva personaje principale, Virgil, Miere, apoi scrie capitolele despre aceștia, toate textele din acest roman autobiografic încheindu-se cu cîteva versuri, după mențiunea „Am scris mai apoi”. Așadar, naratorul practic îi povestește cuiva adolescența sa, după care a devenit poet și a scris și poezii despre ea, iar acum, iată, un adevărat roman.
Protagonistul, Soni (de la „sonatu’ care cîntă la pian cea mai tristă polcă”) trece prin foarte multe aventuri, pe la foarte multe locuri de muncă, din toate domeniile & zonele țării, dar și prin brațele a multe fete, una mai frumoasă ca alta. Deși artist, – și asta a observat și tatăl său –, elev la grupul de jazz al celebrului Harry Tavitian, muzician avangardist, care le preda lecții ca un șaman, Revoluția l-a prins elev la marină, unde s-a dus cu gîndul că așa poate fugi „dincolo”, adică poate din ghearele sistemului comunist, poate deveni un om liber. La marină se cam îndrăgostise de profa de mate, doamna Boss. Apoi se îndrăgostește de Miere, cu doi ani mai în vîrstă, care „era mai frumoasă decît puteam suporta. Era atît de frumoasă, încît mi-am ferit imediat privirea”. La început s-a simțit „ca o gîză în plasa păianjenului. Și tot ce-mi doream era să nu mă lase să scap”, dar, după o seară foarte intensă, îi scrie o scrisoare de adio și nu cedează la insistențele ei și ale lui Virgil de a-l înțelege ce l-a apucat. După absolvirea liceului de marină se gîndește să se facă ucenic la un pictor de biserici, că după căderea comunismului obsesia pentru „dincolo” se mutase în sus. Află că la Mănăstirea de la Sîmbăta de Sus un pictor are nevoie de ucenic, așa că ia trenul și, via București, Sibiu, Voila, ajunge la Sîmbăta, unde obține un loc într-o chilie, pe care o împarte cu cineva, cu care se duc la „starul mănăstirii”, un mare teolog, orb din naștere, pe care l-am cunoscut și eu, dar ăsta urăște fumatul și-i ginește imediat. Cînd se întoarce după o plimbare pe munte, e agățat de un pictor tînăr, care-l ademenește în atelierul lui de lux, unde încearcă să-l violeze. După care constată că tovarășul de cameră i-a furat și banii, și hainele de schimb și a dispărut. Se lipește de grupul de muncitori de lîngă mănăstire și muncește pînă la desființarea șantierului. Dar înainte de asta mai descarcă un vagon de piatră cubică la Voila, unde un tractorist îi sparge fața. Cînd se duce la București, apoi acasă, aude aceeași replică – „Te-au bătut minerii?” Erau anii ’90, cînd România era lovită de mineriade, șase la număr. Și de aici încolo a mai lucrat în multe locuri și a trecut prin multe îndrăgosteli scurte și sezoniere, ca o seară de vară la mare, toate interesant de urmărit alături de Soni, pe care le găsiți în carte.
Fiind în colecția „Prima dragoste”, te întrebi care e prima dragoste pentru Soni sau măcar cea mai intensă. Putem crede că cel mai mult a pătimit și tînjit după această Miere, care la începutul și sfîrșitul cărții e iubita celui mai bun prieten al lui, Virgil. Probabil vom descoperi într-un alt roman continuarea, sper că asta sugerează margareta de sub titlul de pe coperta I. 1994 de Mugur Grosu e un roman foarte interesant, care se citește cu cea mai mare plăcere și care poate fi ușor ecranizat, fiind și cinematografic.
Mugur Grosu, 1994, Editura Paralela 45, 2025