În cadrul proiectului „Stickere, etichete, calificative”, teatrul devine un spațiu sincer de dialog între generații, unde tinerii își pot privi emoțiile fără frică. Am stat de vorbă Cosmin Bălan, unul dintre actorii din spectacolul „Monster [2.0]”, o producție semnată de Vanner Collective, care explorează tema bullying-ului și a etichetării dintr-o perspectivă profund umană.
În rândurile de mai jos, descoperim cum a fost pentru el să joace un personaj prins între presiunea socială, judecată și nevoia de a fi înțeles, și ce înseamnă pentru un actor să transforme vulnerabilitatea în forță.
Cum v-a influențat experiența acestui spectacol în felul în care priviți bullying-ul și etichetele pe care oamenii le pun unii altora?
Bullying-ul a făcut parte din viața mea pentru o lungă perioadă de timp. Mă intrigă foarte mult faptul că acum joc o tipologie de om de la care „te-ai aștepta” să primești bullying, iar surpriza vine când îți dai seama de fapt că și „ăia duri” au trecut și încă trec prin asta. Adică e un bullying both-sided.
A existat un moment în repetiții sau pe scenă care v-a făcut să vă regândiți propria adolescență?
Da, mi-am dat seama cât de mult se distrează Darryl și îmi demonstrează constant că ar trebui să mai fiu și copil din când în când. M-am jucat foarte mult cu acest rol și îmi place că încă mai găsesc locuri în timpul repetițiilor unde o pot face.
Ce a fost cel mai greu: să jucați un personaj etichetat sau să recunoașteți propriile etichete din viața reală?
Cred că a fost mult mai greu să-mi recunosc propriile etichete, pentru că am și descoperit altele noi în timpul procesului de lucru. Am aflat foarte multe despre mine parcurgând acest drum alături de Darryl, iar greutatea vine, cel puțin la mine, mai mult din a accepta, decât din simpla recunoaștere în sine a acestor etichete.
Cum a fost să intrați în pielea unor personaje care poartă etichete și trăiesc presiunea socială a bullying-ului?
Sincer, nu a fost foarte grea pentru mine partea asta, trecând deja prin „atribuirea” constantă de etichete în gimnaziu și prin presiunea socială menționată. Totuși, există o nuanță, în cazul lui Darryl, având un univers atât de complex și cumva un parcurs diferit față de cel pe care l-am avut eu.
Ce ați descoperit despre voi înșivă în acest proces de lucru la Monster?
Am descoperit că ceea ce părea a fi o tipologie foarte îndepărtată de mine, are de fapt anumite bucăți despre care nu… credeam la început că mă reprezintă. De asemenea, am realizat că pot să abordez, ca actor, și tipologii care la prima vedere pot părea opuse mie, și cât de mult mă ajută să îmi dezvolt capacitățile.