Despre libertate, apartenență și promisiunea unui zbor colectiv: „Liber Volatilium”, o alegorie semnată de Vanner Collective

12 și 13 septembrie, la București, în parteneriat cu Teatrul Metropolis, Vanner Collective prezintă premiera noului spectacol „Liber Volatilium”, care va porni apoi într-un turneu național, cu reprezentații la Râmnicu-Vâlcea, Galați și Bacău. Ce se întâmplă atunci când nevoia de a aparține devine mai puternică decât nevoia de a gândi cu propria minte? Cât de ușor putem ajunge să credem în promisiunea unei lumi mai bune atunci când ea ne este oferită de cineva care pare să știe drumul? Și ce se întâmplă cu libertatea noastră atunci când, pentru a face parte dintr-un „noi”, începem să renunțăm, puțin câte puțin,...
Compania de teatru Vanner Collective lansează un proiect multianual despre memorie, nostalgie și dezinformare și invită dramaturgii din București să se alăture

Vanner Collective lansează proiectul multianual Truth Reframed. Rețele de reziliență culturală prin artă, istorie și dialog, care explorează relația dintre memorie, nostalgia asociată perioadei comuniste și mecanismele dezinformării. Pornind de la ideea că adevărurile despre trecut nu se contrazic, ci se completează, proiectul propune un cadru de cercetare interdisciplinară și creație artistică participativă care facilitează dialogul dintre generații și diferitele moduri de a înțelege și interpreta trecutul recent. Proiectul începe cu lansarea unui apel deschis pentru dramaturgii din București cu vârste între 21 și 35 de ani. Persoanele interesate se pot înscrie în perioada 29 aprilie – 12 mai, mai...
Despre libertate și iluzie: Vanner Collective explorează mecanismele manipulării într-un nou spectacol cu premiera în toamnă

Vanner Collective anunță lansarea unui nou proiect teatral „Liber Volatilium. Pentru uz ideologic”, o inițiativă care continuă și extinde direcțiile tematice și estetice deschise de spectacolul „Bestiar”, care a avut premiera în 2024 și care se joacă cu casa închisă de atunci. După o explorare a vulnerabilității individuale în fața presiunilor sociale, colectivul propune de această dată o investigație artistică asupra modului în care aceste vulnerabilități pot fi instrumentalizate pentru a construi și legitima ideologii colective iluzorii. Noul spectacol va avea premiera în toamna anului 2026. Spectacolul se va dezvolta ca o alegorie teatrală contemporană despre mecanismele de manipulare, despre...
„Bestiar” – un spectacol despre ieșirea din turmă

Am participat la spectacole care impresionează prin amploare vizuală sau prin rigoare, dar mai ales, am participat la spectacole care m-au determinat, în ultimii ani, să renunț la a mai merge la teatru. Asta până de curând, când printr-un accident favorabil, am ajuns la Bestiar, produs de Vanner Collective și co-produs de Teatrul Metropolis (concept și direcție scenică Denisa Nicolae). Într-un decor redus la esență, cu mijloace aparent puține (scenografie și costume Șteff Chelaru), spectacolul construiește o alegorie densă despre identitate, conformism și fragilitatea libertății. Faptul că reprezentațiile sunt sold out nu este o coincidență, ci rezultatul unei construcții scenice...
Interviu | Cosmin Bălan: „Mă intrigă foarte mult faptul că acum joc o tipologie de om de la care «te-ai aștepta» să primești bullying”

În cadrul proiectului „Stickere, etichete, calificative”, teatrul devine un spațiu sincer de dialog între generații, unde tinerii își pot privi emoțiile fără frică. Am stat de vorbă Cosmin Bălan, unul dintre actorii din spectacolul „Monster [2.0]”, o producție semnată de Vanner Collective, care explorează tema bullying-ului și a etichetării dintr-o perspectivă profund umană. În rândurile de mai jos, descoperim cum a fost pentru el să joace un personaj prins între presiunea socială, judecată și nevoia de a fi înțeles, și ce înseamnă pentru un actor să transforme vulnerabilitatea în forță. Cum v-a influențat experiența acestui spectacol în felul în care...
Tinerii din București, provocați să (re)gândească bullying-ul prin teatru și interacțiune digitală. Vanner Collective lansează „stickere, etichete, calificative”

Ce se întâmplă când teatrul întâlnește psihologia, iar publicul devine parte activă a poveștii? Se naște un proiect curajos, care sparge tipare și aprinde conversații reale în rândul adolescenților: „stickere, etichete, calificative” – o inițiativă cultural-educațională semnată de Vanner Collective, dedicată tinerilor bucureșteni și luptei împotriva bullying-ului. Într-o lume în care bullying-ul e încă tratat prea des cu indiferență sau superficialitate, acest proiect le oferă adolescenților un spațiu sigur de exprimare și pune arta în slujba educației emoționale și a dialogului sincer între generații. În centrul proiectului stă spectacolul „Monster [2.0]”, o reinterpretare actuală a textului semnat de dramaturgul britanic...
