La cea mai recentă ediție Balkanik Festival, am descoperit obiectele și bijuteriile create de Manole Nistor, și cum alama și cuprul mi-au luat ochii în cele trei zile de festival, că apoi nu am putut să nu plec cu ceva creat de el acasă, am zis să vorbim totuși puțin despre diferențele dintre meșteșug și artă, despre tehnică și ce înseamnă de fapt unicitatea.

Cum vezi relația dintre meșteșug și artă? Sunt două lumi diferite sau două fețe ale aceleiași monede?

Din punctul meu de vedere, arta doar este, și când spun că este, mă refer la acea magie care există în orice. Arta este viața, iar meșteșugul este artă, deci matematica mea este puțin mai ciudată: 1+1=1.

Tehnica poate deveni un scop în sine? Poate un obiect perfect lucrat să fie gol de sens, și invers, un obiect imperfect să fie încărcat de semnificație?

Hmm, să o luăm astfel: dacă în viață nu aplici nicio tehnică de a trăi, ai vreun scop? Deci, da, trebuie să studiezi și să aplici mereu tehnicile învățate și chiar să-ți creezi tehnici noi, pure, proprii și cu o putere unică. Nu există perfecțiune și nu cred în ea! Dar tind să am mare credință în simplitate, deoarece simplitatea este semnul perfecțiunii. Orice este creat de mâna omului are o semnificație anume, orice este creat de noi are magia proprie și bucăți din sufletul creatorului.

Când creezi o piesă de bijuterie, ce este mai important pentru tine: precizia tehnică a meșteșugului sau ideea artistică pe care o transmite?

Din când în când amândouă! Dar cel mai important pentru mine este să am legătura mea cu Divinitatea, cu Dumnezeu, mă las în voia Lui și restul vine de la sine. Ciocanul devine Bagheta magică, nicovala devine cazanul cu licori magice și așa las alchimia Divinității să curgă prin venele mele, iar la sfârșit am onoarea să-mi văd creația, cu bucăți din sufletul meu, cum își ia zborul către această lume secătuită de magie!

Într-o lume în care bijuteriile pot fi produse în serie, ce mai înseamnă unicitatea pentru tine?

În primul rând, bijuteriile produse în serie își au și ele rolul lor în această lume; nu înseamnă că sunt goale, că sunt fără folos. Până la urmă, uriașele mașinării care le produc în serie sunt create tot de oameni. Unicitatea pentru mine înseamnă să fiu eu, cu bune și cu rele, să exist, să mă bucur, să fiu trist, să fiu nervos, să plâng. Am o vorbă: las râul vieții să-mi curgă prin vene.

Aceasta este unicitatea pe care toți oamenii ar trebui să o aibă și să lase visele comerciale și distopice deoparte, pentru că fac rău minții, inimii și sufletului! În societatea din ziua de azi, o societate distopică, îți trebuie curaj și putere să fii tu, așa că îndemn fiecare individ/individă să fie el/ea, chiar dacă adevărul doare și este confuz uneori! Durerea face parte din evoluția noastră, cum și fericirea.

Îți alegi materialele pentru valoarea lor estetică sau pentru încărcătura simbolică pe care o poartă?

Ambele. Fiecare material are o față ori mai multe, fiecare material în parte are atribuții chimice, spirituale și poate fi plin de simbolistică și misticism. Cum obișnuiesc să spun, nu există magie neagră sau albă, Magia doar există, precum alchimia.

Ai simțit vreodată că arta contemporană privește bijuteria ca pe un accesoriu, nu ca pe o expresie artistică în sine? Cum te raportezi la asta?

Abia aștept să fiu judecat pentru judecata mea și pentru răspunsul pe care îl voi da! Îți voi răspunde din spectrul meu de autist sincer și dislexic! Vreau să încep prin a-ți spune că slavă domnului, încă mai avem artiști conectați la firul divin. Arta din anii noștri este o mizerie exorcistă prin dezordine spirituală, boli mintale acceptate ca fiind „normal”, banane lipite cu banda adezivă pe pereți, femei care își bagă ouă în anumite părți și se dau drept artiste. Fotografi care își iau o cameră și un obiectiv și merg cu el pe stradă să se vadă ce organ genital are el/ea, dar nu știu ce înseamnă ROGVAIV sau compoziția în sine – „Wanna be artist”, Junk-iști care după o linie se cred cel puțin VAN GOGH. Îți mulțumesc pentru această întrebare, de multe ori îmi vine să vomit când văd așa-ziși artiști ce fițe comerciale și obosite au. Ca să fii artist înseamnă să fii tu, înseamnă să ai firul cu divinitatea intact, pur, rebel și curat. Ca să fii artist trebuie să faci sacrificii supreme, să cunoști goliciunea, truda, durerea, nopțile nedormite, sutele de ore muncite în van și abia apoi să-ți vezi ascensiunea, fructul roditor, bucuria muncii tale, sudoarea sacrificiilor cum a prins aripi de arhanghel și zboară-n lume!

Oamenii cred că magia este/sunt: vrăjitoarele/vrăjitorii din filmele de la Hollywood cu bagheta, mătura zburătoare și pălăria aceea conică. Arta este cea mai mare formă de magie pe care o poți atinge, dar mereu magia adevărată, când vrei să o creezi, va cere un preț, iar oamenii nu sunt dispuși să plătească prețul sacrificiului, sufletului și al timpului.

Ce înseamnă frumusețea pentru tine: simetrie și echilibru, sau un fel de tensiune care tulbură și face obiectul să respire?

Frumusețea pentru mine „nu înseamnă”, ci există, cum și urâtul „nu înseamnă”, ci doar există și el. Aș fi ipocrit să zic că-mi place frumosul… nope, îmi place prezentul, mă bucur de ce văd, nu contează că este urât, scabros, frumos sau angelic. Pot vedea frumosul într-un coș de gunoi și pot vedea urâtul în cea mai frumoasă ființă de pe pământ. Arta nu are sinonime și arta nu explică frumosul sau urâtul, arta mișcă, arta trăiește și există aici și acum.

Cum vezi corpul în raport cu bijuteria? Este doar un suport sau devine parte din lucrare, o extensie a conceptului?

Fuzionează, devin unul!

Când creezi, te gândești la public, la persoana care va purta piesa, sau creezi mai întâi pentru tine, ca un dialog personal cu metalul?

Mai întâi creez pentru Dumnezeu, Divinitate, Sfântul Duh și cam atât… las puterea Sfântului Duh să mă acapareze și mă las condus de ea. Abia atunci magia este în forma ei pură și bijuteria poate fuziona și poate fi purtată.

Ai momente în care simți că te afli între două lumi, cea a artizanului care respectă tradiția și cea a artistului care vrea să experimenteze?

Am momente când mă aflu între mai multe lumi și dimensiuni. Mai am momente când mă simt blocat într-un purgatoriu pentru o eternitate și, după ce sunt eliberat, mă simt ca și cum aș căzut din aripa unui Arhanghel.

Cum gestionezi tensiunea dintre obiectul comercial (care trebuie să fie purtabil, vândut) și obiectul de artă (care poate fi doar contemplat)?

Nu o gestionez, de ce aș face-o? Let it be.

Crezi că o bijuterie poate purta un mesaj social, politic, filosofic sau rolul ei este pur estetic?

Toate de mai sus și, în același timp, nimic. Depinde de intenția cu care este creată și care va fi menirea ei după.

În atelier, ești mai aproape de un chimist, de un sculptor sau de un poet?

În primul rând, când mă aflu în atelier, simt că sunt în fața Domnului și sunt doar un copil care se joacă în casa Lui!

Dacă bijuteria ar fi un limbaj, ce ai vrea să spună despre lumea noastră astăzi?

Bijuteriile au fost dintotdeauna un limbaj și vor fi; ele vorbesc și spun multe. Bijuteriile au avut și vor avea mereu limbajul lor secret; ține de noi, ca indivizi, să-l descifrăm în viața de zi cu zi.

Fotografii din arhiva personală a artistului Manole Nistor.