Ingrid Juncanariu este o artistă care își transformă pictura într-o scenă pe care care simbolurile, emoțiile și imaginația se joacă la granița dintre vizibil și invizibil. Pânzele ei sunt populate de forme teatrale, de o stranietate seducătoare, în care grotescul poate deveni frumos, iar frumosul – tulburător. 

În acest interviu, am discutat cu artista despre puterea narațiunii în arta contemporană și despre influențele vizuale care au modelat parcursul ei artistic. Ingrid Juncanariu a fost una dintre artistele participante în programul Balchik Art Residency, organizat de Elite Art Gallery – o experiență care i-a deschis un nou mod de a se raporta la spațiul public și la dialogul cu ceilalți. Totodată, artista face parte din campania „Artiștii creează. Tu îi susții.”, o inițiativă dedicată susținerii artiștilor vizuali contemporani. 

În pictura ta există o atracție pentru scenografie și bizar, o teatralitate a formelor. Ce rol joacă prezența unei narațiuni în arta contemporană? Este ea oare o necesitate sau o capcană?

Scenografia reprezintă una dintre cele mai complexe pârghii, cu care poți obține un impact emoțional substanțial. Tind să cred că pot juca un dublu rol atunci când mă implic în procesul de creație, mă pot transforma într-un scenograf care are și responsabilitatea unui regizor de imagine. Narațiunea cred că a fost importantă încă din preistorie, cu acele picturi rupestre care reprezentau scene de vânătoare. Pictura este, în general, o mărturie. Dacă până la arta contemporană, aceste mărturii au fost fidele mediului înconjurător, în arta modernă aceste mărturii au mai mult un caracter intern, psihologic. Nici când omul nu și-a exteriorizat prin artă, ca în prezent, cele mai ascunse sentimente, poate unele fantasmagorice, brutale, distorsionate, intrigante!

Crezi că o pictură poate fi mai sinceră decât o confesiune? Cât din biografia unui artist se ascunde, conștient sau nu, în pânză?

Cred că această confesiune este involuntară. Și totuși ea există, pentru că am experimentat feedback-ul unor persoane dragi, care trăiesc în afara spațiului meu creativ, și care simt nevoia să-și împărtășească impresiile vis-a-vis de postările mele cu pictură în mediul virtual, și nu mică mi-a fost mirarea când am observat că au fost aproape ca o radiografie. Nu știu dacă arta mea este auto-biografică, mai degrabă relevă trăirile mele interioare.

Cum vezi raportul dintre intuiție și construcție rațională în procesul artistic? Poate o operă de artă valoroasă să fie rodul unei construcții reci, fără intuiție?

Acest proces este intim și personal. Însă arta fiecărui artist poate fi un portret psihologic. Adică ea poate demasca personalitatea artistului, chiar dacă el nu-și propune niciodată asta. Cred că nimic nu poate fi valoros dacă nu are profunzime, complexitate. Și când zic complexitate nu mă refer la un amalgam de formule stilistice, mă gândesc la capacitatea unei picturi de a-ți provoca o tornadă de emoții sau, în contrast, un moment de armonie și bucurie a simțurilor.

Într-un interviu povesteai despre influențe precum Hieronymus Bosch sau Francis Bacon în arta ta. Ce a rămas constant în călătoria ta artistică și ce a fost abandonat?

La Bosch am admirat imaginația debordantă, aproape de experiențe psihedelice, iar la Bacon, instinctualitatea cu care a abordat itinerariul lui artistic, dar și visceralitatea emoțională. Elementul comun dintre cei doi este apetitul pentru estetica frumosului extrasă din grotesc, estetică cu care m-am asociat și eu de multe ori. În prezent simt să echilibrez spectrul de emoții, să infuzez mai multă lumină în întuneric, dar să păstrez acea stare de mister.

Ai fost una dintre participantele Balchik Art Residency, programul de rezidențiat artistic organizat de Elite Art Gallery. A schimbat ceva acest contact cu încărcătura istorică și culturală, în dialogul tău cu pânza?

Da, faptul că a trebuit să mă manifest în public. Aproape 99% din timp, pictez într-o izolare completă. Acest rezidențiat a fost un răspuns la curiozitatea mea în ceea ce privește adaptabilitatea. Consider că am trecut testul cu brio. Nici nu a fost atât de dificil pentru că am fost înconjurată de oameni frumoși și talentați, care mai degrabă m-au stimulat, în loc să mă inhibe.

Există o pictură „feminină” sau „masculină” sau genul dispare în fața unei forme autentice de expresie artistică? Ai simțit vreodată presiunea de a te încadra într-o estetică a „feminității”?

Provocarea a fost mai degrabă în direcția opusă. Adică îmi doream să am și acea energie masculină, să ating și coarda sensibilă a publicului masculin. Fiecare moment în care simt că-mi lipsește câte ceva, mă stimulează să caut și mai mult, și dacă găsesc răspunsuri, să-mi însușesc micile comori relevate.

Dacă ne gândim că fiecare tablou este o scenă, unde tu ești regizor & scenograf, dar există și un „actor invizibil”, mai exact privitorul, cum te raportezi la el? Pictezi pentru tine sau pentru ceilalți?

Păi, îmi place să cred în acest paralelism dintre actul creației și nașterea unui copil. Tabloul este al tău, fizic, mental, emoțional, până îl scoți din atelier, asemenea unui copil care în pântecele mamei simte doar universul ei, iar după naștere aparține lumii, macro-universului. Este adevărat că pe simeze tabloul încă are, atașat de mine, cordonul ombilical. Dar după ce este achiziționat, prefer să tai acest cordon și să fac transferul de emoție „părinților adoptivi”.

De ce este important să cumpărăm artă? Crezi că lipsa unei culturi a achiziției, care afectează carierele artiștilor tineri, de exemplu, afectează și vitalitatea pe termen lung a scenei artistice?

Arta reflectă societatea, dar și societatea reflectă traiectoria impulsurilor artistice. Adică dacă societatea este la nivelul în care se poate concentra doar pe dorințele atribuite bazei piramidei, care constau în nevoile cele mai primitive, așa cum ierarhizează Abraham Maslow trebuințele umane, atunci arta care are o valoare pentru o conștiință mai înaltă își va pierde scopul de educator vizual, martor ocular al tendințelor sociale și va ocupa pe alocuri doar un rol decorativ.

Consider că progresul social afectează în mod vizibil și puterea de cumpărare. Sincer, încă nu cred într-o evoluție miraculoasă a indicelui de progres social. Dar ca să închei într-o notă optimistă… fiecare artist are locul lui sub soare, și acest loc poate fi oriunde pe globul pământesc!

O parte din lucrări se pot vedea aici.

Imagini din arhiva personală a artistei Ingrid Juncanariu.