Uniunea Scriitorilor din România și Centrul Cultural Armean, în parteneriat cu PEN România, organizează miercuri, 4 noiembrie 2026, de la ora 18:30, o ediție specială a Cenaclului „Mariana Marin”, dedicată solidarității cu scriitorii și jurnaliștii georgieni persecutați, dar și apărării libertății de expresie. Întâlnirea va avea loc la Centrul Cultural Armean din București, strada Armenească nr. 13, și va fi moderată de Ligia Keșișian, Ioana Tătărușanu și Sorin Despot.
Evenimentul are loc în contextul intensificării represiunii împotriva vocilor independente din Georgia. PEN International, PEN Georgia și organizațiile pentru apărarea libertății presei au documentat violențe împotriva participanților la proteste, presiuni asupra jurnaliștilor și încălcări ale dreptului la un proces echitabil. Poetul Zviad Ratiani și jurnalista Mzia Amaghlobeli au primit, în 2025, pedepse de câte doi ani de închisoare, condamnări denunțate de organizațiile pentru apărarea drepturilor omului ca disproporționate și motivate politic.
Prin această întâlnire se dorește exprimarea solidarității cu cei persecutați și contribuirea la păstrarea în circulație a textelor lor, într-un moment în care libertatea de a scrie, de a publica și de a protesta este supusă unor presiuni tot mai puternice.
Programul reunește lecturi din poezia lui Zviad Ratiani, un fragment din eseul lui Paata Shamugia despre participarea scriitorilor la protestele din Georgia și pasaje din mesajul trimis din închisoare de Mzia Amaghlobeli, laureată a Premiului Saharov pentru libertatea de gândire în 2025. Lecturile vor fi însoțite de prezentări ale autorilor și ale împrejurărilor în care textele au fost scrise și au ajuns la public.
Poezia, eseul și mărturia directă propun trei moduri diferite de a înțelege experiența represiunii, fără ca literatura să fie redusă la valoarea ei documentară. Poemele lui Ratiani, reflecțiile lui Shamugia și cuvintele Mziei Amaghlobeli își păstrează fiecare vocea proprie, dar se întâlnesc, printre altele, în această întrebare: ce se petrece cu libertatea de a scrie atunci când exprimarea publică a dezacordului poate atrage violență, condamnare, detenție?
Întâlnirea va oferi prilejul de a discuta despre responsabilitatea comunității literare față de colegii persecutați, despre traducerea și publicarea autorilor georgieni, despre formele de solidaritate care pot continua dincolo de un singur eveniment.


