„o legătură strînsă și îndelungată între două femei celebre,
care și-au pus amprenta, fiecare în felul ei,
pe epoca și mediul în care au evoluat”.

Despre relația de prietenie dintre Regina Maria și dansatoarea Loïe Fuller s-a menționat în cam toate cărțile despre cele două protagoniste, dar „O prietenie veche de cînd lumea, şi atît de specială. Regina Maria şi dansatoarea Loïe Fuller” de Stanca Scholz‑Cionca (Humanitas, 2025) e primul volum dedicat exclusiv acestei prietenii, cartea conținînd și fragmente din scrisorile celor două celebrități, și file din jurnalele lor, și prețioase fotografii, și citate din jurnalele contemporanilor și din presa vremii. „Printre numeroasele relații personale ale reginei Maria, care cuprindeau tot spectrul social, de la capete încoronate pînă la oameni de rînd, prietenia «improbabilă» cu dansatoarea Loïe Fuller ocupă un loc aparte. Variile monografii și studii dedicate fiecăreia amintesc prietenia lor, dar de regulă numai ca o glosă biografică, prețuită pentru latura senzațională și anecdotică ori tratată în tiparele favoritismului regal. Pînă acum nu s-a scris nici un studiu care să exploreze această prietenie în toată complexitatea ei, să-i urmărească suișurile și coborîșurile, momentele de intimitate și conflict, temele de dialog și dispută, efectele și implicațiile pentru ambele protagoniste și mediile lor. Celebra La Fuller a influențat atît imaginea publică a reginei în diferite contexte, cît și evoluția ei ca prozatoare, scenaristă de film, memorialistă și jurnalistă, chiar colecționară de artă. Ani de-a rîndul i-a fost reginei admiratoare înflăcărată, parteneră de discuție, confidentă și consolatoare în clipele grele și, totodată, o îndrumătoare neobosită, de multe ori autoritară și prea adesea pisăloagă… După cum s-a dovedit, prietenia cu Loïe a rezistat la multe turbulențe și furtuni, susținută fiind de optimismul solar al reginei”, spune scriitoarea, traducătoarea, cercetătoarea, specialista în niponologie Stanca Scholz‑Cionca. 

Citim din Prolog că ziaristul de la Le Gaulois scria după recepția Reginei Maria de pe 2 iulie 1925 de la Palatul Elysee din Paris, că s-a întîlnit cu „o femeie bondoacă, aproape umilă, nițel încovoiată”, Loïe Fuller (care era cu 13 ani mai în vîrstă decît Maria). Cum să fie dansatoarea… bondoacă, se întreabă cititorul. Aha, e „fosta dansatoare americană”, acum coregrafă, care regizează și prezintă spectacolul La Mer immense, în cinstea Reginei Maria, care era faimoasă la Paris. La această faimă parisiană a reginei Maria a contribuit din plin Loïe Fuller (poreclită la fée électricité), care a făcut din basmul reginei, „Crinul vieții”, coregrafia unui balet de mare succes, apoi și un film. Loïe Fuller fusese cea mai mare vedetă Art Nouveau, în centrul centrului Marii Expoziții Universale din 1900. Iar spectacolul La Mer immense e o sinteză, un rezumat al întregii ei cariere. Prietenia dintre cele două, bazată pe respect și admirație, ocupase un loc aparte pentru regină. Loïe Fuller a susținut-o, ajutat-o și a promovat-o mereu pe principesa și apoi regina Maria, care avea ambiția să exceleze în mai multe domenii, de la politică la literatură. Iar regina a susținut-o la rîndul ei. Începînd cartea cu acest eveniment, Stanca Scholz‑Cionca ne spune din start că a fost o prietenie trainică și lungă. 

Regina Maria a fost o personalitate marcantă a sec. XX. Loïe Fuller a modificat istoria dansului modern, dar și a filmului mut, apoi a fost și o mediatoare între arte (teatru, dans, muzică, arte plastice), promotoare, agentă, pedagog, impresară, inițiatoare de muzee, comerciantă, manager. Au descoperit de la prima întîlnire gusturi comune – curentul Art Nouveau, a cărei întrupare vie era chiar Loïe Fuller, oniricul și fantasticul, abnegația și seriozitatea profesională. Dansurile lui Loïe Fuller erau luminoase, abstracte, simbolice, Loïe Fuller crea dansuri electrice, fosforescente, orgă de lumini colorate, sunete, cîștigîndu-și faima printr-o combinație inedită de dans și inovații tehnice. Ambele – femei moderne, independente, active în diverse domenii. În afară de implicarea politică de mare succes, regina se aventurează și în beletristică, ziaristică, pictură, fotografie, sport (călăreață de performanță, jucătoare de tenis, înotătoare). Ambele sînt unele din cele mai fotografiate femei ale vremii. Regina e foarte atentă la modă, dansatoarea – neglijentă, excentrică la acest capitol. Loïe Fuller a luptat mult ca să devină ce și-a dorit. A abandonat școala ca să-și îndeplinească visul, să devină actriță. Se impune pe scenă tîrziu, la 30 de ani, și nu în SUA, unde s-a născut, ci la Paris. „În viața intimă, Loïe Fuller își trăiește fără complexe homosexualitatea”. Trăiește cu Gabrielle Bloch pînă la moarte. Dar a avut multe alte relații, inclusiv cu dansatoarea Isadora Duncan („Pe lîngă Gab, apar în viața dansatoarei și alte legături intime, de pildă cu Agnes van Beil, soția unuia dintre sponsorii trupei, sau cu muziciana aristocrată Armande de Polignac, care compune muzică pentru Loïe și dirijează balete de-ale ei. Totuși, Fuller ține să păstreze aparențele și, spre sfîrșitul vieții, va încerca să interzică bîrfele colportate în presă sau publicate de colege de breaslă. Traumatizantă a fost pentru ea relația cu mult mai tînăra Isadora Duncan, dansatoarea pe care a adoptat-o și a promovat-o o vreme, dar care a părăsit-o brusc în 1902, devenindu-i rivală redutabilă. În ultimele luni de viață, Loïe se va strădui să blocheze publicarea memoriilor Isadorei, care conțineau pasaje compromițătoare. Desigur, și adorația ei pentru Maria are o componentă erotică, spre necazul reginei, care trece prin momente dificile din această cauză. Regina și dansatoarea mai au o trăsătură comună: seriozitatea profesională, abnegația față de țelul ales, munca neobosită, sub tensiune”). În legătură cu banii, ambele sînt cheltuitoare, risipitoare și pretențioase, iubitoare de lux și confort, dar în același timp se dedică și operelor de caritate. Loïe Fuller: „Toleranța și încrederea în libertatea fiecăreia e stînca pe care s-a clădit prietenia noastră”. 

După prolog și introducere, unde Stanca Scholz‑Cionca menționează afinitățile și contrastele celor două personalități, protagonistele cărții, acțiunea curge cronologic, de la prima întîlnire pînă la ultimul proiect împreună. Pe 5 martie 1902 principii Maria și Ferdinand se duc la Teatrul Liric s-o vadă pe Loïe Fuller, care e într-un turneu prin Europa cu un teatru japonez, după turneul din America. Principesa Maria a fost încîntată de Loïe Fuller și o invită a doua zi la palatul Cotroceni. „Întîlnirea va fi o revelație pentru ambele femei”. Loïe Fuller e copleșită de frumusețea și strălucirea principesei. Multă lume menționează că frumusețea Mariei făcea aerul să vibreze în jurul ei. Palatul din Cotroceni era amenajat, pictat și decorat chiar de Maria, iar Loïe Fuller a priceput imediat asta, apoi și-a notat în jurnal cum totul i se potrivea principesei. Apoi Loïe Fuller a pregătit un spectacol special pentru palat. Atunci principesa Maria i-a dăruit o fotografie mare cu ea, pe care a scris: „În amintirea unei seri în care mi-ai umplut inima de bucurie”. Și pentru Loïe Fuller a fost o mare bucurie, un eveniment relaxant și încurajator, „o întîlnire de-a dreptul salvatoare”, fiindcă era într-un moment foarte încărcat și deosebit de obositor, într-un turneu extenuant, cu mulți membri ai trupei de care avea grijă și foarte multe spectacole. La începutul turneului i s-a recomandat o tînără dansatoare provocatoare, care avea un repertoriu erotic și care le-a însoțit trupa trei săptămîni, după care a plecat fără nici o explicație, după ce Loïe Fuller i-a făcut cunoștință cu foarte multe persoane importante și a promovat-o. E vorba de Isadora Duncan, care îi va deveni o rivală redutabilă. Vizita la București îi priește atît de mult, încît trimite trupa japoneză mai departe în turneul stabilit, iar ea rămîne aici să mai dea cîteva spectacole solo. Apoi își dă seama că nu are bani pentru a duce mai departe recuzita trupei și apelează iarăși la principesă, care o ajută cu generozitate. Doar că dansatoarea nu i-a mai scris nici un rînd de mulțumire după aceea, ci și-a continuat nestingherită turneul mondial. 

La 50 de ani Loïe Fuller era mai greoaie, extenuată de eforturile fizice, chinuită de boli. Și-a rărit aparițiile pe scenă, dar formase o școală de dans pentru fete, pe care le învață ce e mai nou și mai bun, mereu în căutare de nișe profitabile în showbiz. Îi scrie Mariei s-o recomande la regina Spaniei, care-i e verișoară, iar cînd principesa vine la Paris, se revăd și reiau colaborarea. Loïe Fuller îi propune să-i pună în scenă un basm scris de Maria, ca s-o lanseze la Paris ca dramaturg. O duce la Rodin, dar, fiindcă nu l-au găsit acasă, îi dăruiește o statuetă pe care sculptorul o dăruise dansatoarei, ceea ce-o impresionează foarte mult pe Maria. Reîncep să-și scrie scrisori tot mai des, tot mai lungi, unele – și de 37 de file. Pentru Loïe Fuller „scrisorile Mariei devin în mîinile ei obiecte sacre (…) E o mare onoare să te numesc prietenă, e un miracol că mă bucur de dragostea ta”. Maria are încredere totală în discernămîntul dansatoarei, care, deși a insistat să rămînă în umbră, o ajută enorm: „Astfel, Loïe se erijează în curînd în rolul de factotum, se vede un cerber menit să o protejeze pe prietena ei de orice primejdie. Va fi ochiul şi urechea reginei în lumea largă. Insistă să rămînă în umbră, dar îşi asumă răspunderi mari: va organiza colecte în timpul războiului; va face propagandă pentru acţiunile caritative ale suveranei; va contribui la modelarea imaginii publice a reginei artiste în metropole din Occident; se va implica în probleme ale familiei regale; va regiza, în fine, călătoria reginei în Statele Unite — ca pe o somptuoasă paradă a regalităţii în ţara democraţiei”. Maria: „Senzația că te am în viața mea e un lucru de mare preț, Loïe a mea”. Face față avansurilor fizice ale dansatoarei, iar prietenia lor „va rezista la multe turbulențe și furtuni”. 

Cînd România a fost cotropită, în Marele Război, Loïe Fuller s-a folosit de statutul său de vedetă internațională pentru a ajuta România, a strîns fonduri și a făcut propagandă în favoarea țării noastre, a ajutat-o pe regină cu relații foarte valoroase. Vinde cărți cu autografe și picturi în SUA, iar banii se duc la cei care au pătimit în război, face nenumărate acțiuni caritabile în favoarea României. Multiplică schițe de Rodin, vinde cărți cu autograful lui Anatole France, ține conferințe în SUA despre „Minunata Românie”, făcînd propagandă pentru „regina iubită”. Și Regina Maria e deosebit de activă, se implică inclusiv în treburi de război, ceva neobișnuit pentru o femeie, fie și regină, e o Ioana d’Arc modernă. Petrecea ore întregi în spitale, printre bolnavi și infecțioși, ieșea în prima linie a frontului („sînt întotdeauna chemată acolo unde este disperarea cea mai mare”). Face propagandă pentru țară, publică în ziare articole despre război, publică o carte de mare succes, „Țara mea”, ține un jurnal. Loïe Fuller îl convinge pe magnatul Samuel Hill să procure pentru România o cantitate importantă de muniții și provizii, în numele Mariei. Se duce în SUA să strîngă donații pentru România. Loïe Fuller a continuat să se zbată pentru România și după război și a contat foarte mult și sprijinul moral al dansatoarei în momentele grele („Vreau să se știe că Loïe Fuller mi-a oferit inima ei în ceasuri de durere și deznădejde”). 

Li se potrivesc din prima și gusturile artistice. Regina Maria scrie basme pentru copii, povestiri fantastice, unul din cele mai voluminoase jurnale, face portrete, se aventurează în jurnalistică și memorialistică. Loïe Fuller face un balet-pantomimă după basmul Reginei Maria, „Crinul vieții”. Lucrează împreună la spectacol, ba la Sinaia, ba în Elveția. Premiera, la care a fost de față și Regina Maria – pe 1 iulie 1920, la Paris, și a avut un succes răsunător. 

Loïe Fuller e foarte cinematografică, iar asta au observat imediat regizorii. Primele documentare din istoria cinematografiei au fost scurtmetraje cu dansuri serpentină, care-o imită pe ea, care refuză să se lase filmată. Dar Loïe Fuller e conștientă că noua artă cîștigă teren și încearcă să facă un film despre Regina Maria, apoi, fiindcă proiectul se împotmolește, face un film după „Crinul vieții”, diferit față de spectacolul de balet. Premiera – pe 26 februarie 1921. Filmul are un succes fenomenal. 

Loïe Fuller e convinsă că Regina Maria trebuie să viziteze America, pregătește călătoria asta foarte insistent. În 1926 acceptă invitația la inaugurarea Muzeului Maryhill, construit de Loïe Fuller, în clădirea și pe banii lui Samuel Hill, muzeu care există și acum. Regina Maria a ținut prima pagină a ziarelor din SUA zi de zi, cît a fost în turneul american. Dar Loïe Fuller a apărut doar înaintea celor două spectacole pe care le-a avut în cinstea reginei, chiar dacă aceasta i-a scris încă de pe vapor că abia așteaptă să se vadă. Muzeul e o dezamăgire, dar ține un discurs formidabil despre prietenie, închinat lui Loïe Fuller, care nu e prezentă, așa că află de la alții și din presă și e foarte emoționată. Oricum, Loïe Fuller reușește să facă o atmosferă insuportabilă și s-o enerveze pînă și pe regina care avea încredere totală în ea: „Nici teribilul Nelson Cromwell nu reuşeşte să pareze toate urmele sistării contractului. În cele din urmă, regina trebuie să admită că prezenţa lui Loïe devenise o povară: „Are intenţii bune, mă iubeşte mult, dar este confuză în problemele băneşti, precum şi în altele. Deşi o iubesc, ştiu că voi avea mai multă linişte dacă nu va mai fi în tren. […] Îmi mănîncă sufletul şi nervii, iar cînd am mai mare nevoie de linişte, o aţîţă pe Elise [camerista], care vine şi-mi toarnă în urechi bîrfe de necrezut pe care le-au clocit ele împreună, pasămite ca să mă apere de alte intrigi îngrozitoare. Ca să o spun pe şleau, este istovitor”. După întoarcerea din America toate merg prost – relația dintre ele e afectată serios, regele cade la pat și moare și se îmbolnăvește grav și Loïe, care își face, însă, multe planuri de viitor. 

Loïe Fuller vrea să publice scrisorile Mariei, sub titlul „Lumea întreabă”, sau poate ar fi mai bine să le publice comentate de ea și regina e de acord cu varianta a II-a. Ocazie cu care Loïe Fuller își scrie o biografie glorioasă, la persoana a III-a (pp. 244-6). Dar manuscrisul-testament rămîne neterminat, Fuller fiind prea bolnavă să poată duce proiectul la capăt și moare. Iar scrisorile reginei Maria către Loïe Fuller au fost trimise la două muzee din SUA, unul dintre ele fiind chiar muzeul inaugurat de Regina Maria a României. Deși la deschidere era doar un vis într-o vilă de beton, Muzeul Maryhill a ajuns „cel mai variat și cel mai romantic personaj din lumea muzeelor americane”, întrecînd și speranțele cele mai îndrăznețe ale lui Loïe Fuller. 

În încheiere, citez dintr-un text de-al Reginei Maria a României despre dansatoarea americană Loïe Fuller: „Această femeie a stat lîngă mine și m-a ajutat atunci cînd țara mea se afla în război. Nu există umilință sau măreție cînd este vorba de iubire. Nu există diferență de rang între inimile a două femei. Nu ar trebui să fie. Loïe Fuller mi-a dăruit inima ei atunci cînd toți mă abandonaseră. A pribegit din oraș în oraș atunci cînd poporul meu avea nevoie de hrană și muniții. A fost alături de mine atunci cînd stăteam cu spatele la zid, a cutreierat toată America pentru a obține ajutor pentru mine… Vreau ca lumea să știe că Loïe Fuller mi-a oferit inima ei în vremuri de durere și deznădejde”. Iar eu vreau ca lumea să știe că „O prietenie veche de cînd lumea, şi atît de specială. Regina Maria şi dansatoarea Loïe Fuller” de Stanca Scholz‑Cionca e o adevărată bijuterie, un volum impecabil documentat și scris despre o prietenie atît de rară și de frumoasă! 

Stanca Scholz‑Cionca, „O prietenie veche de cînd lumea, şi atît de specială. Regina Maria şi dansatoarea Loïe Fuller”, Humanitas, 2025