Există o memorie afectivă a radioului care ține de felul în care aceasta ajunge să însoțească vieți. În cazul lui Petru Stratulat, această memorie e concentrată în anii în care a construit și locuit, alături de ascultători, spațiul nocturn al emisiunii GuerriNight. La rândul meu, am dus, de-a lungul studenției, multe sesiuni de ascultare și discuție în jurul acelor episoade, iar ceea ce revenea constant din partea oamenilor nu era doar aprecierea pentru selecția muzicală, ci felul în care radioul devenea fundal pentru momente-limită: muncă de noapte, intimitate, oboseală, începuturi.
Poveștile pe care le evocă și Petru în acest interviu conturează o relație care depășește simpla difuzare. Radioul devine, în aceste cazuri, o formă de prezență, o continuitate. Lounge Avenue apare din această acumulare și dintr-o nevoie personală care refuză să se încheie odată cu un proiect anterior. Între dorința de a păstra această legătură și refuzul de a o delega algoritmilor, Petru Stratulat construiește un radio care funcționează pe implicare zilnică, pe memorie și pe o formă de fidelitate față de ascultare ca experiență trăită.
Muzica e consumată rapid și uitată la fel de repede, însă Lounge Avenue propune durată, continuitate și atmosferă: e asta o formă de rezistență sau mai degrabă o nevoie personală care a devenit proiect?
Este o nevoie personală. Acest radio online este făcut după chipul și asemănarea mea. Am descoperit genurile „chill” undeva prin 2011. Eu deja visam sa fac o emisiune de noapte la radio cu muzică de relaxare și ciudată, în același timp.
Între GuerriNight și Lounge Avenue există o pauză de șapte ani, dar și o acumulare. Ce nu ți-a permis să închizi acel capitol și cum se transformă această pauză într-un nou început?
GuerriNight la Radio Guerrilla a fost emisiunea mea de suflet, iar când aceasta s-a încheiat a fost ca o relație care s-a terminat subit, fără a avea ocazia de a pune punct. A rămas un gol imens în mine pentru că făceam acea emisiune în fiecare noapte de miercuri, și apoi joi de la un punct încolo, pentru mine. Chiar și dacă nu ar fi ascultat-o nimeni, nu m-ar fi deranjat. Încă din copilărie am fost fascinat de serialul The Midnight Caller și mi-am dorit enorm să mă aflu într-un studio, singur, în radio și să vorbesc la microfon pe o muzică relaxantă. Mare mi-a fost uimirea când am început să primesc mesaje de la ascultători care intrau pe frecvența radioului în timp ce lucrau noaptea la tot felul de proiecte. Am primit, îmi amintesc, o fotografie pe pagina de Facebook a emisiunii de la un ascultător care se bucura de emisiune în timp ce soția năștea. În fotografia primită se vedea copilul în timp ce asistentele îl cântăreau. Am primit fotografii de pe o platformă petrolieră din Marea Nordului și chiar de la persoane care abia ce se iubiseră, iar în acel moment se relaxau sub pătură ascultând radioul. Este imposibil să nu-ți fie dor de așa ceva.
Ai păstrat în acești ani o arhivă muzicală care devine acum fundamentul proiectului. Unde se termină curatorierea și unde începe memoria afectivă?
Sunt una și aceeași, în cazul meu. Am păstrat muzica aceea și mi-am dat seama că am atât de multă, încât pot porni un radio cu ea. Configurarea unui radio, fie el și online, presupune multă bătaie de cap și ceva cunoștințe tehnice. Dragoș Ilie de la Play Radio Constanța m-a ajutat foarte mult, la fel și Marius Vaida, creatorul softului de automatizare. Anii petrecuți în radio au fost extrem de importanți în crearea acestui radio în detaliu astfel încât să nu difere de unul FM. Singurul element lipsă este infrastructura specifică unei emisii în „aer”. În permanență sunt atent la ce muzică se ascultă în preajma mea și imediat ce aud ceva interesant, aflu cine și ce cântă pentru a introduce melodia respectivă în playlistul Lounge Avenue.
Vorbești despre Lounge Avenue ca despre un „soundscape”. Ce presupune, concret și conceptual, să construiești un spațiu în care oamenii locuiesc sonor, nu doar ascultă muzică?
Lounge Avenue dorește să fie ca o scăpare din cotidian sau măcar un prieten care îți sporește productivitatea cu ceva care să nu-ți distragă atenția, ci să ți-o canalizeze mai bine. Este radioul pe care-l asculți pentru că te ajută să te concentrezi la ce ai de făcut.
Știm deja despre puterea din prezent a algoritmilor. Alegerea ta de a păstra controlul uman asupra selecției pare intenționată. Cât e gust, cât e etică și cât e refuzul de a transfera această responsabilitate?
Radioul diferă de platformele de streaming prin faptul că un om, sau mai mulți, lucrează pentru tine. Acești oameni, numiți Playlist Manageri, țin cont de conceptul radioului (vorbesc în general) când adaugă muzică nouă. De asemenea, muzica nou-introdusă migrează spre alte categorii de rotație după un anumit timp. Ca să înțelegi mai bine: muzica unui radio este împărțită în categorii de rotație. Ai categorii care se „rotesc” mai des, altele mai rar. Astfel, melodiile noi, sau cele în care playlist managerul are foarte multă încredere, se aud mai des, dar dacă le lași setate astfel devin extrem de agasante, motiv pentru care, după ce se uzează, le mută în alte categorii care se difuzează mai rar, sau le scot dacă simt că s-au „ars”. Un algoritm nu face asta. Am vrut ca Lounge Avenue să fie un radio, nu un playlist. Un radio presupune implicare umană, iar implicarea este zilnică.
Radioul tău funcționează ca un flux neîntrerupt, dar și ca o structură controlată. Unde se află pentru tine echilibrul între control, automatizare și imprevizibil?
Imprevizibilul nu are ce căuta în modul în care curge muzica. Imprevizibilul duce sigur la accidente cum ar fi oprirea ei. Programarea software-ului care se ocupă de muzică este extrem de solicitantă până la găsirea acelui „sweet spot”, la care Lounge Avenue a ajuns deja. Imprevizibilul există, dar nu în muzică, ci în emisiunea Traffic Jam Avenue, pe care o realizez alături de prietenul meu drag, Chriss Casper, în fiecare marți de la 18:00 și în reluare vinerea de la miezul nopții și sâmbăta de la 12:00. Avem și acolo o structură, dar pentru că presupune o interacțiune, imprevizibilul este foarte important pentru ca emisiunea să reflecte relația care există între noi. Controlul este extrem de important, în ideea în care trebuie să am asigurată o legătură cu studioul indiferent unde mă aflu. Dacă are loc un accident pe radio, o eroare care poate paraliza muzica, o pană de curent, orice, sunt notificat automat și am în permanență la mine tableta care e fereastra către radio pentru a-l putea controla de la distanță. În spatele Lounge Avenue sunt foarte multe sisteme care asigură redundanță.
Funcția de Requests creează impresia unei participări directe. Cât de mult din această interactivitate este reală și cât este o formă atent limitată de acces?
Am ținut foarte mult ca ascultătorii să poată introduce melodii în playlistul Lounge Avenue. Avem buton pe site și în aplicațiile de Android și iOS cu acest scop. Singura condiție e ca melodia căutată de ei să existe deja în baza muzicală. Odată aleasă, aceasta intră imediat în playlist și poate fi ascultată peste doar câteva minute. Dacă melodia nu se află în baza muzicală, ea poate fi propusă prin intermediul site-ului lounge-avenue.com. Toate propunerile ajung la mine, le ascult și le introduc în baza muzicală, dacă simt că sunt potrivite.
După experiența din FM, unde regulile sunt clare, ai trecut într-un spațiu fără constrângeri. Libertatea totală a fost eliberatoare sau a adus o altă formă de presiune?
După 20 de ani de radio, oricât de liber aș fi pe internet, rămân rigorile radioului, la care țin enorm, motiv pentru care nu înjurăm în emisiunile de pe Lounge Avenue, nu vorbim urât, păstrăm intervențiile la o durată conform regulilor. Primul radio la care am lucrat, în clasa a 12-a, Radio Deea Bacău, avea un set de reguli pe ușa studioului, iar prima și cea mai importantă spunea asa: „Dacă nu ai nimic interesant de spus, mai bine bagă un jingle”.
Vocea ta însoțește oamenii în momente intime, mai ales noaptea. Cum negociezi această apropiere invizibilă și cât din tine rămâne, inevitabil, expus?
În general sunt o persoană retrasă. Mă expun cu greu, dar îmi place să o fac prin muzica pe care o difuzez. Dacă cineva dorește să mă cunoască, trebuie să asculte Lounge Avenue. Eu sunt în muzica aceasta 100%, cu toate laturile mele. Nu degeaba am presărat pe ici-colo și câte o melodie rock, un Prodigy la drum de seară, Rage Against The Machine sau Marilyn Manson. Nu mă interesează orientarea politică a unui om, dacă nu-mi bagă pe gât concepțiile sale, sau religia ori mai știu eu ce. Mă interesează ce fel de muzică ascultă. Dacă rezonăm pe acest palier, sunt interesat să aflu mai multe, iar aici nu mă refer strict la genurile „chill”. Acestea sunt doar un segment din muzica pe care o ascult.
Ce este Lounge Avenue: un proiect, o identitate sau o relație construită în timp cu un public pe care nu îl vedem niciodată?
Este un proiect, este o identitate și este o relație construită în timp. Lounge Avenue mă reprezintă, iar publicul care se simte atras de ceea ce eu iubesc este unul pe care îl numesc „prieten”, chiar dacă nu ne vedem.