Am crescut, la fel ca alții, la începutul anilor ’90, cu muzica Danei Marijuana. Versurile ei sunt acum poate doar un tiraj emoțional, o amintire a cartierului și cam atât. Muzica hip hop era încă un teritoriu în mare parte masculin și totuși Dana Marijuana a devenit prima voce feminină care a spart cutia genului în această lume a hip hop-ului. Sub numele real Dana Coteanu, Dana Marijuana și-a construit cu curaj cariera în scena underground și a colaborat de timpuriu cu B.U.G. Mafia și apoi cu La Familia, iar albumul ei, Cea mai fidelă fată (2000), a marcat un început revoluționar pentru acest gen în România. 

Povestea ei nu este doar despre ritm și rimă, ci și despre luptă, cu presiuni sociale și stigmatizare care au amenințat să definească și să înfrângă imaginea unei artiste atât de autentice. A intrat în muzică la 14 ani, a fost inițiată în scenă de bărbați, a suferit dezamăgiri în industrie, dar mereu a știut să spună ceva despre sine, despre generație și despre realitățile ignorate. Eu i-am urmărit evoluția și tocmai de aceea mi s-a părut firesc să existe acest interviu despre istorii de stradă, emoții brute și alegerile care au schimbat traiectorii.

În anii ’90, când hip hop-ul românesc era încă un teritoriu destul de neexplorat, ai fost una dintre primele voci feminine care și-au făcut loc în această lume, până atunci dominată de bărbați. Ai rămas în memoria scenei prin versurile directe și printr-un timbru inconfundabil, dar și prin puterea de a-ți spune povestea în propriile cuvinte, fie pe scenă, fie în paginile unei autobiografii, la care o să revin mai târziu. Cum vezi astăzi locul femeii în această lume a hip hop-ului, atât la noi, cât și pe scena internațională?

Hip hop-ul este o nișă muzicală care încă are putere pentru generațiile noi, atât noi, cât și cei din afară am lăsat și lăsăm în continuare mesaje bine definite din propriile vieți, fiind exemple pentru cei care ne ascultă, sunt categoria care se regăsesc în ritmul și în mesajele transmise din suflet de către noi.

Hip hop-ul a fost perceput mult timp ca un spațiu masculin, direct și dur. Cum ai găsit propriul ton și limbaj în acest context? Crezi că există o sensibilitate aparte pe care o aduce o femeie în muzica hip hop, care nu poate fi reprodusă de un artist bărbat?

Nu mi-a fost greu să cânt sau să fiu din lumea masculină, am crescut printre băieți, mi-a plăcut să învăț de la ei comportamente, stiluri, caractere, m-au apreciat și ei și m-au susținut.

Privind în urmă, la începuturile carierei, nu era vorba doar despre talent, ci și despre acceptare într-un cerc restrâns și sceptic față de prezența feminină. În anii de început, ce a fost mai greu: să fii acceptată ca femeie în hip hop sau să fii recunoscută ca artist autentic, dincolo de gen?

Pentru mine a fost ambiția de a transmite mesajele muzicale la cât mai multă lume.

Pe lângă versuri și muzică, ți-ai scris povestea de viață într-o autobiografie apărută mai devreme decât s-ar fi așteptat mulți. De ce a fost acela momentul potrivit?

Eram în punctul în care mă urmăreau amintirile și nu puteam să trec de acel prag, am hotărât să le scriu, să le dau mai departe pentru a mă elibera, îmi veneau în minte întrebări multe despre propria persoană, așa am reușit să răspund la toate întrebările care nu îmi dădeau pace.

Cum vezi legătura dintre scrisul autobiografic și scrisul versurilor? Îți folosești aceleași mecanisme interioare în ambele procese?

Atunci când faci versuri intervine creația în funcție de subiectul pe care vrei să îl transmiți, e un mecanism creier-inimă. Când scrii o carte, o biografie, te întorci în timp și povestești exact cum ai perceput momentele marcante din viața ta, de când te naști până la editarea cărții. O să am și al doilea volum, încă strâng informații, iar pe plan muzical am de gând să scot două albume.

Anii au adus și momente de colaborare aparte, dintre care unul a rămas cu totul special: înregistrarea unei piese alături de fiica ta. Ce ți-ai dorit să transmiți prin această colaborare?

Colaborarea principală încă nu a avut loc după părerea mea, au apărut amândouă fiice în clipurile mele, în piesa Hei și în piesa Tot o familie, dar dorința mea mare este să fac o piesă cu trei strofe în care să cântăm toate trei. O să îmi îndeplinesc la timpul potrivit și această mare dorință.

Crezi că un artist poate să predea ștafeta creativă generației următoare sau arta rămâne mereu un drum personal, care nu se transmite direct?

Orice meserie se poate transmite și nu numai, fiecare este un reprezentant al stră-stră-străbunicilor, avem informații în ADN unde bineînțeles, ce adaugi ca informații se transmite la copiii tăi, apoi copiilor copiilor tăi.

În urmă cu câțiva ani, ai anunțat public că te retragi definitiv din muzică, dar publicul continuă să se întrebe dacă acea decizie mai este, totuși, bătută în cuie. Ce ar putea să te facă să te întorci pe scenă sau în studio?

Tot timpul când am vrut să mă retrag, a intervenit câte ceva astfel încât să nu mă las, acum sunt convinsă că nu am cum să mă las și nu mai vreau, ideea este că nu e ușor, deși pare ușor.

Cum ar arăta, în viziunea ta, o revenire muzicală care să aibă sens și pentru tine, și pentru public?

Am în plan ca pe toate piesele mele să le pot mixa din postura de DJ. Proiectul o să se numească Noapte cu Marijuana.

În acest timp, hip hop-ul s-a schimbat radical, trecând tot mai mult de la protest social și poveste de cartier la un produs de divertisment global, de masă. Ce crezi că a câștigat și ce a pierdut pe parcurs?

Da, este adevărat, asta înseamnă că nemulțumirile sunt mai puține și ca artist e o lege să nu ai treabă cu politicul, cel puțin asta știu eu și o respect. Fiecare cântă în funcție de trăirile proprii sau cum ar vrea să fie.

Ai trăit libertatea de a-ți spune povestea fără filtru, ai experimentat și responsabilitatea de a cântări puterea cuvintelor. Dacă ai privi cariera ta ca pe o poveste, în ce capitol simți că te afli acum?

Sunt exact în punctul în care trebuie să fructific trecutul muzical de când m-am despărțit de La Familia până la ora actuală. Am două albume realizate și vreau să le scot în formă de CD sau chiar și vinil. Apoi, trec la alt nivel.

Cum ai defini libertatea artistică după toate experiențele tale: este un spațiu fără limite sau o responsabilitate față de cuvintele tale?

Clar e o responsabilitate în ceea ce spui, uite un exemplu în ultima piesă, Doamna Dana, zic la un moment dat de DIICOT, SRI, THC și chiar am ajuns să fiu anchetată de DIICOT. Toate versurile interpretate le-am trăit din plin, deci ai grijă ce zici, că se îndeplinește.

Crezi că un artist rămâne mereu un povestitor al străzii sau se poate reinventa complet în alte zone creative?

Da, eu sunt genul care a cochetat, și o mai fac încă, cu a realiza piese cu negative din alte genuri muzicale.

În final, indiferent de etape și decizii, rămâne întrebarea despre moștenirea creativă: ce ți-ai dori să rămână în memoria publicului despre Dana Marijuana peste 20 de ani, indiferent dacă vei mai cânta sau nu?

Prima cântăreață de rap din România.