Cînd am aflat că a apărut o carte despre Cetățuia Brașovului – numită chiar așa, „Cetățuia Brașovului” – m-am bucurat foarte mult, iar cînd am văzut că autorul ei e istoricul Nicolae Pepene mi-am zis clar că vreau să am cartea asta în biblioteca personală. Mi-am imaginat că e o monografie despre Cetățuia Brașovului, dar cînd am pus gheara pe „obiect” am fost de-a dreptul copleșit. E, într-adevăr, o monografie, dar e și un album de fotografii istorice & hărți & planuri & cărți poștale & diplome & litografii & multe alte materiale grafice istorice. O operă mai mult decît impresionantă, pe care n-ai cum s-o citești în grabă, undeva anume. În primul rînd, e un volum mare și greu, apoi, cînd începi să-l citești (după ce-l privești, firește), îți dai seama că și textul e extrem de bine documentat, concentrat și concret, cu foarte multe date, trimiteri și ilustrări istorice, linkuri peste linkuri, citate peste citate și totul e susținut de argumente peste argumente. Am citit cartea foarte atent, pe capitole, seară de seară, după muncă, cu creionul în mînă, însemnînd și subliniind.
Cetățuia Brașovului a fost gîndită ca o fortificație de apărare a centrului orașului, construită în secolul al XVI-lea (1524), astăzi monument de arhitectură. A fost în cursul istoriei turn, bastion, citadelă, garnizoană, cazarmă, depozit de muniție, lagăr de prizonieri, închisoare militară, castelul regelui Carol al II-lea (care l-a primit cadou de la brașovenii care sperau ca regele să facă din cetățuia lor ce-a făcut mamă-sa din Castelul Bran), închisoare de deținuți politic, depozit al Arhivelor Statului, stație de radio, ansamblu turistic hotelier. Despre toate aceste etape Nicolae Pepene povestește amănunțit, argumentat, cu toată documentația în spate, oferită pe tavă cititorilor cărții.
Am descoperit în carte și un nou exemplu de umor tipic subtîmpitoresc (după denumirea orașului – Brașov, a rîului – Spurcata, a muntelui – Tîmpa, a numărului unicului tramvai care a circulat prin oraș – 101). Dacă în coasta Dealului Cetățuii înspre oraș au apărut mai multe vile încă din secolul XIX, cînd Eminescu era gazetar la revista Timpul (revistă pe care acum o ține în viață un brașovean, Mihai Vacariu!), nu numele spitalului de psihiatrie de acolo, în anii postbelici au apărut la baza dealului un șir de case noi, pe care brașovenii le-au numit Șirul Hoților, pentru că erau ale funcționarilor la stat.
Lucrez la o librărie din Brașov și se cere adesea o carte de istorie a Brașovului. Uite, asta e o carte de istorie a Brașovului, pornind de la un simbol al orașului, Cetățuia Brașovului. Albumul se găsește la Casa Sfatului și Bastionul Țesătorilor sau poate fi comandat printr-un e-mail la marketing@brasovistorie.ro. Lectură plăcută și utilă!
Nicolae Pepene, „Cetățuia Brașovului”, Muzeul Județean de Istorie Brașov, 2023