Cunoscut sub pseudonimul BASM, George Cosmin are activitate artistică atât în România, cât și Marea Britanie. A început în zona de street art, pe care între timp a reușit să o mute din stradă-n galeria de artă, să transpună și pe pânză, bancnote, viniluri și alte suporturi atipice, însă extrem de relevante în transmiterea mesajului să artistic, deseori o critică la adresa societății contemporane.
Expoziția sa aniversară, la un deceniu de activitate intensă, numită CHAPTER X – ONCE UPON A WALL și prezentată la Elite Art Gallery în perioada 9-30 octombrie 2026, a fost un prilej de bilanț și, mai mult, de revizitate a conceptelor și practicilor care au contribuit, în timp, la dezvoltarea lui BASM ca artist de talie internațională. Despre toate aceste lucruri, plus alte câteva, am discutat în interviul de mai jos.
Despre expoziție a scris colega mea, Carla Schoppel, aici.
Cu ce gânduri vă găsește finalul expoziției aniversare CHAPTER X – ONCE UPON A WALL? Mai bine spus: care au fost speranțele care au precedat vernisajul și cum le evaluați acum, la sfârșit?
În primul rând, mă bucur că am reușit să aduc laolaltă zece ani de muncă, idei și povești. Înainte de vernisaj, nu mi-am propus neapărat să demonstrez ceva, ci mai degrabă să ofer publicului ocazia să descopere o parte din universul meu artistic. În al doilea rând, întrucât în trecut m-am axat mai multe pe expoziții internaționale, CHAPTER X – ONCE UPON A WALL a fost mai mult o probă, dacă pot spune așa, pentru a primi un feedback la nivel local și pentru a vedea dacă exista interes pentru genul ăsta de artă și aici.
Mi-am dorit ca oamenii să vină, să fie curioși, să se regăsească în anumite lucrări, să zâmbească la altele sau poate să plece cu câteva întrebări. Până la urmă, asta îmi doresc de la arta mea: să provoace o reacție sau o emoție, indiferent care este ea.
Acum, la final, privesc lucrurile cu satisfacție, dar și cu sentimentul că acești zece ani au fost doar începutul. Chapter X a fost un bun prilej să mă uit puțin în urmă, lucru pe care, sincer, nu prea îl fac, de obicei sunt mai preocupat de următoarea idee.
Marchează acest eveniment și o reconfigurare a artei dumneavoastră, simțiți că următorul capitol poate fi altfel sau despre altceva, despre tehnici noi ori alte teme și subiecte?
Cred că arta mea a fost mereu într-o continuă schimbare și sper să rămână așa. Nu mi-a plăcut niciodată să mă limitez la o singură tehnică sau la un anumit stil. Îmi place să experimentez, să combin materiale, să încerc lucruri noi.
Nu văd o schimbare radicală de direcție după această expoziție aniversară, ci e mai degrabă o etapă firească a evoluției mele. Cu siguranță vor apărea tehnici noi, materiale diferite și poate chiar teme pe care nu le-am abordat până acum. Societatea ne oferă zilnic suficient material de inspirație, uneori chiar mai mult decât mi-aș dori. În același timp, nu cred că mă voi îndepărta prea mult de ceea ce mă definește: ironia, umorul, mesajele sociale și plăcerea de a provoca puțin privitorul.
Nu știu exact cum va arăta următorul capitol, dar asta face parte din farmecul de a fi artist: tocmai libertatea de a te surprinde pe tine însuți sau pe ceilalți. Altfel, ar deveni cam plictisitor.
Lucrările dumneavoastră variază de la pur estetice la cele cu un clar comentariu socio-politic implicit. Care vă consumă mai mult din punct de vedere creativ, care vă împlinește mai mult?
Cred că fiecare mă împlinește în felul ei. Lucrările pur estetice îmi oferă o anumită libertate, unde mă pot bucura de proces fără să simt nevoia să transmit neapărat un mesaj. E o formă de relaxare creativă, dacă pot să-i spun așa.
În schimb, lucrările cu mesaj socio-politic mă solicită mai mult din punct de vedere conceptual. Acolo, de multe ori, petrec mai mult timp gândindu-mă la idee decât la execuția propriu-zisă. Îmi place să găsesc acel detaliu, acea asociere neașteptată sau acea doză de ironie care poate transforma un subiect serios într-o imagine aparent simplă, dar care spune mai multe.
Dacă ar fi să aleg, probabil că lucrările cu un mesaj mai puternic îmi aduc cea mai mare satisfacție, mai ales atunci când văd că oamenii se opresc în fața lor, discută sau chiar le interpretează diferit față de cum le-am gândit eu. Însă aceste lucrări sunt de cele mai multe ori unele cu un mesaj mai sumbru, inspirat din realitatea de zi cu zi, motiv pentru care masa de oameni care ar expune așa ceva în casa lor nu ar fi una chiar masivă. De cele mai multe ori, oamenii își doresc lucrări vesele, viu colorate sau abstracte.
Când și cum a apărut ideea de a integra în arta dumneavoastră și simboluri ale aspectelor criticate, așa cum sunt bancnotele, de exemplu, care servesc și pentru a critica o lume consumeristă și superficială, dar și pentru a reda vizual această poziționare?
Dacă îmi amintesc bine, undeva prin 2017. Și am fost printre primii artiști care au ales să picteze pe bancnote autentice, nu era un mediu popular (în ultimii ani a devenit) deoarece este ilegal, cred că tocmai asta m-a și atras cel mai mult, însă în perioada aceea deja pictam pe pagini de carte, ziare sau partituri muzicale. Era o perioadă în care oricum experimentam diverse medii, iar acesta a venit destul de natural, poate că am fost atras de aspectul lor vizual și de faptul că au deja o semnificație puternică.
Banii, de exemplu, mi se par unul dintre cele mai interesante simboluri ale societății în care trăim. Ne influențează deciziile, relațiile, statutul social și, de multe ori, chiar valorile. Mi s-a părut interesant să iau un obiect căruia îi atribuim atâta valoare și să îl transform în altceva, într-o lucrare de artă. E și un mic paradox aici: folosesc banii pentru a critica obsesia pentru lucruri materiale, iar la final lucrarea ajunge să aibă, la rândul ei, un preț.
Nu încerc să dau lecții sau să spun ce e bine și ce e rău. Prefer să pun lucrurile într-un context diferit, uneori ironic, alteori mai serios, și să las privitorul să tragă propriile concluzii. Până la urmă, trăim cu toții în aceeași societate de consum, inclusiv eu. Aș fi puțin ipocrit să pretind că sunt în afara ei.
Cât de mult e anticipare și pregătire în arta pe care o creați și cât lăsați loc pentru inspirația de moment, pentru improvizație și „muză”?
Cred că e un amestec din toate. Unele lucrări pornesc de la o idee foarte clară, pe care o am în minte cu mult timp înainte să mă apuc efectiv de lucru. Alteori, totul începe de la un obiect, o imagine, o conversație sau pur și simplu de la ceva ce văd pe stradă. În general, îmi place să am o direcție, dar nu neapărat și un traseu foarte bine stabilit. Sunt însă și tehnici, cum ar fi stencilul, care necesită destul de multă planificare, răbdare și precizie.
Cât despre muză, nu știu dacă am una anume. Inspirația poate veni de oriunde și de cele mai multe ori apare când te aștepți mai puțin. Important e să fii atent la ce se întâmplă în jurul tău.
Chiar așa, credeți în muze sau doar în talentul șlefuit de munca făcută fără încetare?
Talentul îți poate oferi un punct de plecare, dar fără muncă, exercițiu și curiozitate nu ajungi prea departe. Eu sunt autodidact, așa că am învățat foarte mult experimentând, greșind și încercând din nou. Și încă învăț. Cât despre muze, îmi place să cred că există, doar că nu apar neapărat când le chemi. Uneori inspirația vine privind la știri, la o cafea, pe stradă sau în mijlocul unei conversații. Alteori poți sta ore încercând să găsești o idee de la care să pleci și să nu se întâmple nimic spectaculos. Cred însă că inspirația te găsește mai ușor atunci când ești deja la lucru și mintea este deja angrenată în procesul respectiv. Nu poți să aștepți mereu momentul perfect, pentru că riști să nu mai faci nimic. Așa că da, cred în muze, dar prefer să nu depind prea mult de ele, sunt cam neserioase când vine vorba de a ajunge la ora stabilită pentru întâlnire.
Știu că e o întrebare care mai degrabă nu se pune, însă mi-aș asuma riscul: aveți o lucrare proprie preferată? De ce?
Sunt câteva lucrări care se numără printre favoritele mele, fiecare având o poveste aparte, dar dacă ar fi să aleg una singură, aceasta ar fi „DUET”. Este o lucrare puțin mai pozitivă față de multe dintre cele pe care le realizez și reprezintă, într-un fel, dorința mea de a trăi într-o lume mai armonioasă, în care oamenii și natura coexistă, contribuie și fac parte din același întreg. Poate că tocmai de aceea îmi este atât de dragă. Deși în multe dintre lucrările mele abordez teme sociale și evidențiez lucrurile care nu funcționează tocmai bine în societate, asta nu înseamnă că privesc lumea doar printr-o lentilă critică. „DUET” reprezintă mai degrabă lumea așa cum mi-aș dori să fie, nu neapărat așa cum este. Și cred că din când în când avem nevoie și de puțin optimism.
Cum vedeți inteligența artificială în raport cu arta zilelor noastre și, în special, cu arta dumneavoastră? Vă simțiți amenințat, provocat, încurajat în vreun fel?
Privesc inteligența artificială mai degrabă cu interes și curiozitate decât cu teamă atât timp cât mă rezum la cum poate contribui. Personal, prefer să explorez posibilitățile pe care le oferă decât să mă opun unui lucru care oricum face deja parte din prezentul nostru. O văd ca pe un instrument creativ foarte puternic, care poate deschide direcții noi, poate ajuta la dezvoltarea unor idei. În același timp, cred că trebuie să existe o diferență între a folosi inteligența artificială ca instrument și a lăsa tot procesul creativ în seama ei.
În ceea ce privește arta mea, nu mă simt amenințat. Îmi place partea fizică a creației, contactul cu pânza, hârtia, mirosul vopselei, greșelile și micile imperfecțiuni care fac o lucrare unică. Cred că de aceeași părere sunt și multi dintre iubitorii de artă.
Întrebarea-semnătură este, în cazul meu, motto-ul site-ului unde scriu despre ce citesc și-mi place. Asta pentru că vreau să induc, nu tocmai subtil, ideea că se poate citi zilnic, dar și pentru că așa îmi iau și eu inspirație din ce citesc ceilalți. Așadar, în loc de încheiere, te rog să ne inspiri și să ne spui: tu ce citești azi?
Recunosc că nu sunt neapărat genul de cititor care are mereu o carte pe noptieră. Prefer mai degrabă să „citesc” lumea în care trăim. Mă interesează foarte mult actualitatea, politica, economia, inovațiile și în general tot ce se întâmplă în jurul nostru. Sunt curios din fire și îmi place să înțeleg de ce lucrurile funcționează într-un anumit fel, încotro ne îndreptăm ca societate și cum ne influențează toate aceste schimbări.
În egală măsură, îmi plac discuțiile lungi cu prietenii, pe cele mai diverse subiecte, de cele mai multe ori chiar contradictorii. Până la urmă, pentru mine, inspirația nu vine din basme, ci și din oameni, idei, întâmplări și din realitatea de zi cu zi. Așa că, dacă mă întrebi ce citesc azi, probabil că răspunsul cel mai sincer ar fi: încerc să citesc lumea. Și trebuie să recunosc că, în ultima vreme, pare scrisă de un autor cu o imaginație destul de bogată și un simț al umorului cam absurd.