Construit dintr-o succesiune de situații recognoscibile și uneori inconfortabil de familiare, (AN)ORGANIC urmărește diferite forme ale întâlnirii dintre inteligența umană și cea artificială. De la muncă, identitate și nevoia de performanță, la emoții, atenție și dependență, spectacolul explorează felul în care tehnologia pătrunde în zone tot mai personale ale existenței noastre. Uneori instrument, alteori partener de dialog, consilier, confident sau sursă de validare, inteligența artificială devine o prezență constantă. Iar atenția este scoasă la licitație și devine cea mai disputată monedă.
Pe scenă, toate aceste întâlniri capătă forme diferite, de la dialog și situații absurde, la joc fizic și mecanisme performative. Cu umor, ironie și o doză de absurd, granița dintre organic și anorganic este testată, negociată și mutată permanent. Inteligența artificială apare ca o extensie care pătrunde în felul în care gândim, lucrăm, comunicăm și ne raportăm unii la ceilalți. Iar odată cu ea, se (re)negociază și ceea ce continuăm să numim „uman”.
În octombrie, (AN)ORGANIC ajunge la public, programul fiind următorul:
- 3, 4 și 23 octombrie – Sala Nouă, Teatrul de Comedie, București, strada Sfânta Vineri, nr. 11, ora 19:00
- 8 octombrie – în cadrul FITPTI, Iași, ora 18:00, Facultatea de Teatru UNAGE, sala Studio
- 17 octombrie – 3G HUB, Târgu Mureș
Echipa
- Regie / video & light design / costume: Andu Dumitrescu
- Text de: Vero Nica & Stanca Jabenitan
- Coregrafie: Florin Fieroiu
- Performeri: Laura Creț/ Răzvan Omotă/ Patricia Flack/ Leo Chionac
- Producător: Vero Nica
- Asistent producție: Alexandru Botea
Despre proiect
Proiect co-finanțat de Administrația Fondului Cultural Național și susținut de AMIQ.
Parteneri: Teatrul de Comedie, Festivalul Internațional de Teatru pentru Publicul Tânăr Iași, Wantsome – The Friendly IT Academy, Universitatea de Arte din Târgu Mureș, B-Critic, Revista Cultura, Radio România Cultural, București FM, Zile și Nopti, Subversiv, Feeder, LITERNET, Viva FM, 3GHUB, IQADS
Proiectul nu reprezintă în mod necesar poziţia Administrației Fondului Cultural Național. AFCN nu este responsabilă de conținutul proiectului sau de modul în care rezultatele proiectului pot fi folosite. Acestea sunt în întregime responsabilitatea beneficiarului finanţării.
Pentru mai multe detalii, vizitează varcultural.eu sau urmărește VAR Cultural pe Facebook și Instagram.

