Fotografie de Cristian Vasile
Nu știu câtă lume e la curent cu ce se întâmplă cool și semnificativ în viețile cititorilor din România și, deși sunt convinsă că mai toată lumea știe de câtă amploare a căpătat Harta Literară, sper totuși să pot surprinde plăcut pe câțiva oameni care și-au dorit o altă punere în context a literaturii și care au visat la o hartă literară și în spațiul românesc. Cristina Foarfă este omul din spatele ideii care prinde, iată, tot mai mult contur – Harta Literară este un proiect inițiat în București și care s-a extins, până la momentul discuției, în Brașov, Iași și Timișoara, precum și la Chișinău, trecând astfel granița.
Vă invit să o descoperiți pe Cristina și, în același timp, să sondați felul în care vedeți literatura, cum o asociați cu locurile pe care le parcurgeți și despre care, poate, nu știți (încă) nimic. Harta Literară e aici să schimbe felul în care ne uităm în jurul nostru chiar și-n spațiile în care ne-am obișnuit să nu mai vedem nimic spectaculos.
De unde s-a născut ideea Hărții Literare și cât de dificilă a fost transformarea ideii în acțiuni concrete, în angrenarea de resurse pentru proiectul frumos despre care vorbim astăzi?
Din două obiceiuri care la mine merg împreună: citesc mult și mă plimb mult. La un moment dat, acum foarte mult timp, căci ideea e veche, implementarea e nouă, mi-am dat seama că trec zilnic pe lângă locuri despre care citisem, fără să le recunosc. Bucureștiul e plin de literatură, doar că nu scrie nicăieri pe el. Ideea în sine e simplă și nu e nici măcar a mea în exclusivitate, hărți literare există în destule orașe din lume. Ce nu exista era una care să adune sistematic locurile, fragmentele și autorii într-un singur loc, gratuit și deschis oricui.
Partea grea n-a fost ideea, ci tot ce vine după, de la finanțări la construirea unui proiect de infrastructură literară, cu toate componentele lui, de la tehnic la comunicare. Cercetarea e o muncă enormă și complet invizibilă: citești, recitești, notezi, verifici, te cerți cu tine dacă strada din carte e strada reală sau una inventată. Și munca asta trebuie plătită, ceea ce înseamnă aplicații de finanțare, contracte, deconturi, rapoarte. Între momentul în care ai ideea și momentul în care apare ceva online e cale lungă, din care bună parte e administrativă. Noroc că nu știam asta la început.
Această hartă nu vizează doar accesul online la sute de locuri literare și evenimente asociate, cu fragmente care pot fi citite din varii opere, ci și tururi literare cu scriitori și cercetători, ba chiar și ateliere de scriere creativă pentru copii, așadar și evenimente ce presupun interacțiune umană față în față. Care e ponderea online versus offline a evenimentelor și ce spune ea despre lumea în care trăim azi?
În cazul evenimentelor noastre, ele sunt sută la sută offline. Harta e online pentru că trebuie să fie, e o bază de date pe care o deschizi din orice oraș și la orice oră. Dar online-ul e infrastructura, nu experiența. Experiența începe când ieși din casă.
Și cred că asta spune ceva destul de optimist, de fapt. Am construit un produs digital ca să scoatem oamenii la plimbare, iar oamenii chiar vin. La tururi se ocupă locurile în câteva ore și de multe ori rămân oameni pe dinafară. După atâția ani în care ni s-a tot spus că totul se mută online, se vede clar că lumea are nevoie să stea împreună pe o stradă și să asculte pe cineva povestind. Nu un robot, nu un AI, ci un om în carne și oase, care și-a folosit inteligența și emoțiile să scrie și să dea altora din ce e in interiorul lui. Cititul e o activitate singuratică. Poate tocmai de-aia cititorii sunt atât de dornici să se adune.
Speri ca prin Harta Literară să poată fi compensată în vreun fel lipsa de ancorare în literatura contemporană a orelor de limbă și literatură română din majoritatea școlilor?
Absolut, și a fost unul dintre gândurile cu care am pornit proiectul. Nu am nimic cu canonul, dimpotrivă. Problema e că literatura ajunge la copii aproape exclusiv ca obligație, cu comentariu și cu teză, și foarte rar ca ceva viu, scris de oameni care trăiesc acum, în orașul lor.
De-aia gândul e să ducem scriitori în școli și să scoatem elevii din clasă. E cu totul altceva să afli că strada pe care mergi spre liceu apare într-un roman publicat anul trecut și că autorul poate fi întrebat de ce a pus-o acolo. Mută literatura din zona de „materie” în zona de „lucru care mi se întâmplă mie”. Nu-și schimbă nimeni viața după un tur de două ore, dar se sparge o idee falsă, și anume că literatura s-ar fi încheiat undeva prin secolul trecut.
Chiar așa, care e feedbackul primit dinspre tineri? Există și azi copii și adolescenți care cred, ca „pe vremea mea”, că „toți scriitorii sunt morți”?
Sigur că există. Mai în glumă, mai în serios, am fost întrebați dacă ținem tururile cu autori vii. Vin tineri la tururile noastre și, pe viitor, chiar vom pune accentul mai mult pe acest lucru, pe evenimente dedicate exclusiv lor.
Altfel, feedbackul e mult mai bun decât se așteaptă adulții. Copiii și adolescenții nu sunt ostili față de citit, sunt ostili față de felul în care li se servește. Dacă le dai un context în care pot să întrebe orice, inclusiv cât câștigă un scriitor sau de ce a omorât personajul ăla, discuția merge foarte bine.
București, apoi Brașov și Iași, acum și Timișoara. Unde să ne așteptăm să se mai întindă Harta Literară, care e planul amplu și optimist pentru nivelul de acoperire?
Am lansat și Chișinăul recent, lucru ce ne bucură foarte tare. Cum ne place să glumim, Harta ajunge la nivel internațional, UE și non-UE. Fără glumă acum, sunt mai multe direcții de dezvoltare, pe care am vrea să le creștem în paralel. O dată este să mergem în orașele mari, cum am făcut-o și până acum, unde avem o istorie literară bogată. La fel de important însă este și să mergem în comunități mici unde, deși nu există la fel de mult conținut de pus pe hartă, este o legătură emoțională și socială mai puternică – vorbind cu oameni din comunități mai mici, faptul că un scriitor s-a născut acolo sau faptul că locurile apar într-o carte creează un sentiment de mândrie și apartenență mai mare uneori decât în urbanul mare. Apoi, există, cred, și un drum prin Europa – harta se poate replica la nivelul altor țări sau se poate extinde, prin parteneri locali, și la nivel european, cel puțin într-o versiune a ei tradusă în mai multe limbi și curatoriată, cu autori cunoscuți, care sunt deja traduși în limbile de circulație internațională și ale căror cărți pot fi găsite. Ultima direcție e cea a proiectelor conexe – adică Harta Literară e o bază de pornire dar scopul nostru nu e doar să punem niște locuri și niște fragmente online, ci să creăm experiențe în jurul lor. Iar aici vorbim nu doar de tururile pe care le facem deja, ci și de posibile evenimente mai mari, cum ar fi un festival sau performance-uri sau diverse evenimente în parteneriat. Desigur, pentru toate aceste lucruri e nevoie de bani și aici atingem punctul cel mai sensibil al culturii, și anume finanțările.
Citeam în Matca literară despre cum toate versiunile tale anterioare se regăsesc în Cristina de la Harta Literară, matrioșka de-acum. Ce ar fi trebuit să fie diferit în lume pentru ca acest proiect al tău să nu existe, să nu fie nevoie de el? Altfel spus, te invit la un exercițiu de imaginație pe direcție utopică.
E o întrebare frumoasă, dar la care voi da, din păcate, un răspuns banal – lumea să citească mai mult și să iasă mai mult din casă. Să existe în mod natural conexiunea carte-viață reală, să privim literatura mai mult ca o parte din viață și mai puțin ca o obligație de manual. Să ne dăm timpul să stăm cu o carte în mână, fără notificări, și timpul să ne plimbăm, fără oră de întors la treabă. Cred că asta e mai utopică decât venirea extratereștrilor. Și ar mai fi ceva – să existe o infrastructură solidă unde să funcționeze literatura, contexte de întâlnire între autori și cititori, o circulație mai lină a titlurilor.
Ce ai aflat despre tine, la nivel individual, odată cu demararea acestui proiect? Cum te-a surprins, cum te-a șocat?
Că viața de ONG-ist, făcând exact ce îmi place, îmi dă o satisfacție pe care un job obișnuit nu mi-a oferit-o niciodată. Teoretic știam. Dar una e să presupui și alta e să te trezești dimineața și să-ți placă ce ai de făcut în ziua aia, chiar dacă mai google-ști din când în când perfuzii cu vitamine și ai fantezii cu somnul.
Surpriza a fost cât de bine mi-au prins toate versiunile anterioare. N-am aruncat nimic: jurnalismul îmi dă documentarea și întrebările, anii de agenție îmi dau comunicarea, ONG-urile mi-au dat dorința de a crea impact. Nimic, absolut nimic, nu mi-a dat răbdarea pentru birocrație, noroc că am lângă mine oameni care se pricep mult mai bine și au un nivel de toleranță mult mai mare decât al meu.
Șocul, dacă e să numesc unul, e cât de mult dintr-un proiect cultural e administrativ. Am ajuns să țin tabele cu zeci de livrabile și să am o relație aproape sentimentală (mai mult hate decât love) cu Excelul, lucru pe care nu l-aș fi prezis niciodată despre mine.
Harta Literară este, poate, apogeul proiectelor ONG-ului Tech and Tonic, însă nu este nicidecum singurul, aș mai aminti Platforma 2024 sau demersul de educație civică intitulat „Cum te folosește tehnologia”. De ce are nevoie cineva pentru a discerne când e vorba despre complicațiile etice ale utilizării tehnologiei într-o lume manipulată, modelată tot mai mult de non-uman în toate aspectele sale, pornind de la detalii minore, individuale, și ajungând până la influențarea alegerilor pe filieră politică?
Ușor nu e, chiar și atunci când știi cât de cât cu ce se mănâncă tehnologia și ce poate face AI-ul. Hai să luăm un exemplu simplu: ce fel de date îi dai prietenului Claude sau ChatGPT. Uneori, fără să vrei, s-ar putea să îi dai date despre alți oameni, fără acordul lor, din dorința de a-ți optimiza munca – să zicem că ești profesor și pui acolo notele elevilor să le ordoneze alfabetic sau urci fișele de post ale angajaților să ți le facă mai frumoase. Pare inofensiv, dar de fapt hrănești AI-ul cu informații pe care el le va pune cap la cap cu alte informații pe care i le dau alții. Vă propun un experiment simplu: întrebați AI-ul cu care vorbiți cel mai mult cum v-ar caracteriza, în detaliu. S-ar putea să vă speriați un pic.
Apoi, hai să chestionăm un pic motivațiile din spate. Aproape toate problemele etice ale tehnologiei devin limpezi în momentul în care afli de unde vin banii și care comportament al tău e profitabil. Nu ai nevoie să înțelegi cum funcționează un algoritm de recomandare, ai nevoie să înțelegi ce îl motivează.
Întrebarea-semnătură este, în cazul meu, motto-ul site-ului unde scriu despre ce citesc și-mi place. Asta pentru că vreau să induc, nu tocmai subtil, ideea că se poate citi zilnic, dar și pentru că așa îmi iau și eu inspirație din ce citesc ceilalți. Așadar, în loc de încheiere, te rog să ne inspiri și să ne spui: tu ce citești azi?
Tocmai am terminat de citit Delfinariu, ultima carte de short stories a Laviniei Braniște și, exact așa cum mă așteptam, mi-a plăcut foarte tare. Mai ales că are o povestire numită Harta Literară care, deși nu are absolut nici o legătură cu proiectul nostru, evident, m-a bucurat să o văd acolo, mai ales că e o povestire foarte mișto. Și m-am apucat să recitesc niște cărți de Herta Müller pentru că, recunosc, caut locuri în ele să le pun pe harta Timișoarei.