De mai bine de două decenii, Pisica Pătrată construiește unul dintre cele mai recognoscibile universuri vizuale din arta urbană românească. Intervențiile sale în spațiul public, benzile desenate și personajele care îi traversează lucrările transformă orașul într-un loc al observației și al imaginației, în care detaliile aparent neînsemnate capătă forță narativă. Invitat la cea de-a XXIII-a ediție a Balchik Art Residency, organizată de Elite Art Gallery, artistul și-a mutat temporar privirea dinspre textura orașului către un peisaj încărcat de istoria artistică. În loc să confirme imaginile deja consacrate ale Balcicului, a ales să întâlnească locul direct și să-l lase să se infiltreze firesc în propriul limbaj vizual.

În interviul de mai jos, Pisica Pătrată vorbește despre intervenția artistică ca formă de dialog cu spațiul, despre transformarea privirii, precum și despre libertatea personajelor sale de a se reinventa.

Arta urbană este asociată adesea cu ideea de intervenție, dar orice intervenție presupune și o formă de violență simbolică asupra unui spațiu deja existent. Cum te raportezi la această tensiune dintre a adăuga ceva unui loc și a asculta ceea ce locul are deja de spus?

Această raportare a venit destul de timpuriu, deci nu a fost de la început. Am ales mereu să intervin în zone care aveau nevoie de ceva din partea unui artist. Așa am crezut și încă cred asta. Anomalii arhitecturale, locuri abandonate, locuri care aveau nevoie de ceva păreau mereu perfecte pentru a interveni. Mici accente care aduceau ceva în plus în spațiul public.

Există o tradiție filosofică potrivit căreia locurile nu sunt simple decoruri, ci produc moduri diferite de a gândi și de a percepe. Crezi că anumite locuri generează anumite imagini sau imaginea este întotdeauna o proiecție a celui care privește?

Nu cred că m-am gândit atât de departe, cel puțin la început. Sigur că lucrările alese pentru diferite spații erau o reinterpretare a mea asupra acelui loc. În unele cazuri cred că a schimbat modul unora de a privi și de-a se raporta la un anumit spațiu. Faptul că cu minime resurse poți transforma un loc sau chiar o întreagă percepere a unui loc este fascinant încă.

Ai lucrat ani întregi cu aceeași „Pisică”. Ce te interesează mai mult: consecvența unui personaj sau posibilitatea lui de a se transforma?

Este doar un nume generic dat unui bagaj imagistic în perpetuă căutare și transformare. Să descopăr, chiar și eu, fațete ale acestui personaj este ceea ce mă interesează. Soluții vizuale care să coincidă cu preocupările mele și care să ofere soluții în spațiul public.

Balcicul este unul dintre acele locuri care există simultan ca spațiu geografic și ca mit cultural. În timpul rezidenței organizate de Elite Art Gallery, ai avut impresia că lucrezi într-un loc real sau într-un loc deja filtrat prin imaginile și poveștile acumulate în jurul lui?

Într-un loc real. Frumos, foarte frumos, dar real. Ba chiar am vrut să uit toate poveștile legate de el și să încerc să îl văd așa cum mi se dezvăluia. Apoi am înțeles de ce și de unde au apărut toate poveștile și imaginile legate de el. Am încercat să adaug și eu setul meu de imagini la această încărcătură imagistică. 

Rezidențele artistice sunt construite în jurul ideii că schimbarea locului produce schimbarea perspectivei. Există ceva ce ai putut vedea în timpul rezidenței de la Balcic și nu ai fi putut vedea altundeva?

A fost interesant. A fost ca și cum aș fi lucrat un perete sau o intervenție publică într-un loc nou. Am încercat să iau ceva din locul respectiv și să-l integrez în lucrările mele. Nu ceva foarte concret sau foarte conștient, dar sigur a mai fost adăugat un strat lucrărilor mele.

O mare parte din practica street art presupune atenție față de ceea ce majoritatea oamenilor traversează fără să observe. Crezi că arta schimbă lumea sau schimbă, mai modest și poate mai profund, felul în care învățăm să acordăm atenție lumii?

Nu cred că shimbă lumea. Poate schimba felul în care privim. De asemenea cred că e nevoie de un complex de lucruri – de educație, de cultură în general. Dar sigur o prezență a artei în zone sau spații în care nu te aștepți să fie, nu poate fi decât de bun augur.

Ai contribuit mult la dezvoltarea culturii benzii desenate din România. Ce ai observat că înțelege banda desenată despre societate mai bine decât alte forme vizuale?

Banda desenată are avantajul, față de alte arte, că se poate desfășura într-un spațiu mai generos decât altele. Poate și mai abordabil și acesibil. Atunci sigur că și subiectele și dezvoltarea lor poate fi mai generoasă decât altele. Cred că din această desfășurare poate rezulta o înțelegere mai profundă și nici aici nu cred că are neapărat un avantaj față de alte forme de arte. Un mic desen pe un zid poate fi mai profund sau mai tăios decât un roman grafic de sute de pagini.

Dacă ai transforma experiența rezidenței de la Balcic într-o secvență de bandă desenată, ce moment ai alege și de ce?

O plimbare ca într-o Bandă a lui Möbius prin grădinile palatului. Cred că ar fi interesantă o bandă desenată fără început sau sfârșit, fără cap sau coadă. Doar o stare de suspensie temporară presărată cu mici minuni și surprize vegetale.