— Hai să plecăm, spune Joan, și Maria își pune o mână pe umărul meu. 

— Dar trebuie să mă întorc acasă cu el. 

— Lasă că te duc eu. Nu cred că mai pleacă în seara asta de aici. 

După care sunt escortată în afara locului de joacă, iar Aisling rămâne singură, ținând în continuare de lanțuri le leagănului și privind la Rita cum îl sărută pe Martin, în vreme ce înăuntrul ei fascinația și invidia se împletesc una cu cealaltă, umplând-o.

Tot drumul către poarta mea, fetele mi-au povestit despre nenumăratele defecte ale Ritei. Nu-i atât de rea pe cât spun ele. Mă bucur că nu-mi vorbesc despre defecte le lui Martin, pentru că i le știu și ar fi regretabil să-l fac praf acum. Nu că aș vrea să fiu cu el, doar că el își dorește să fie cu altcineva. De când nu-i mai sunt oare de ajuns? Dacă nu însemn destul pentru Martin, s-ar putea să nu însemn nici pentru nimeni altcineva. Nu există nicio modalitate demnă prin care să le spun asta fetelor. Odată ajunse la mine acasă, plănuiesc să stea de vorbă pe treptele din spate toată noaptea. La unsprezece, mama bate în geamul de la bucătărie și mă somează să intru în casă, iar eu mă bucur să le văd plecând. 

Petrec un weekend lung în camera mea, în încercarea de a mă acomoda cu pierderea și cu sentimentul brusc de inadecvare. Dacă pot născoci o cale prin care să pară că nu sunt deranjată de asta, voi putea da din nou ochii cu restul lumii. Poate că abia atunci o să înțeleg de ce sunt atât de deranjată de asta. Până duminică după-amiaza, umilința se disipează; mă rog, oarecum.

Martin are tot dreptul să primească afecțiune atunci când i se oferă. Ar fi fost nevoit să aștepte o groază de timp până să i-o acord eu. E teribil de derutant. După cina de duminică, apare la ușa noastră din spate. Stă pe treaptă, așteptându-mă, ca de fiecare dată. Mama lui îi îndreaptă părul pentru slujbă. Îi face pe el și frații lui să poarte cămașă. Dacă ar ști maică-sa cum m-a făcut vineri de rușine. Nu-mi place când îl văd atât de aranjat. De dimineață, după ce s-a încheiat slujba, cât timp adulții s-au oprit să discute în curtea bisericii, a trecut pur și simplu pe lângă mine, pe sub porți și către mașină. Știam prea bine că nu trebuie să mă iau după el. Martin nu le are cu împăcările, și nici eu. N-am fost niciodată oameni sentimentali, nu ne place să vorbim despre chestiile astea. Ceea ce putea să însemne că răceala asta dintre noi ar fi avut șanse să rămână așa pentru totdeauna; așa că m-a surprins când l-am văzut aici. Cred că și-a călcat pe mândrie. Poate că Rita a avut deja o influență benefică asupra lui.

Of, Rita. Nu vreau să mă gândesc la Rita. Nu acum, când Martin e pe treapta de la ușa din spate, acolo unde-i e locul. Solemn și cuprins de morgă, cu pumnul cu care bate apăsat în geam. O aud pe mama întrebându-l de ce nu m-a însoțit acasă în noaptea de vineri. Cât de oribil. Mi-ar plăcea foarte tare să-l ascult cum se fâstâcește să găsească un răspuns la întrebare, dar nu are sens să ur măresc fărâmele acestea de răzbunare. Merg la ușă ca să-l salvez, pentru că sunt extraordinar de drăguță. Cum alt fel? Iată-l, cu fața lui delicată și pufoasă care așteaptă să fie plesnită. Sunt sigură că se va lumina când mă va vedea.

Stăm pe zidul de piatră din fundul grădinii, pentru că nu-i place să vorbim undeva unde să ne audă ai mei. De când am intrat în spațiul liminal al adolescenței, nu-i place să facă nimic în preajma adulților. Multă vreme, m-am gândit că e fraier pentru că se gândește că adulților le-ar putea păsa de micile noastre drame. 

Inspiră adânc, pregătindu-se să vorbească. O mică parte din mine își dorește să-l vadă cerându-și scuze pentru seara de vineri, dar în principiu știu că nu trebuie să-și ceară scuze deloc. Tot ce a făcut a fost să sărute o fată care-l place. E permis. Asta nu înseamnă că o să dispară de lângă mine, ci doar că nu o să mai fie planul meu de rezervă de acum încolo.

— Ai auzit de Niamh McNamara? Din a șasea? 

De ce mă-ntreabă despre Niamh McNamara? De ce acum, când avem alte lucruri de discutat? Am sentimente ciudate, și la fel și el, iar de data asta nu cred că ar trebui să pretindă că nu e așa. Băieții află mereu mai târziu despre lucrurile astea. Nu e ca și cum locuim în sate diferite. Nu e corect ca, odată ce am convenit că nu mai vorbim despre Niamh, toată lumea să continue să vorbească despre ea. De fiecare dată când e loc de liniște, drăguța de Niamh apare și-l umple. Ceea ce a fost nevoită ea să facă nu a știrbit-o în niciun fel în care m-aș fi gândit că ar face-o. De fapt, când tot scandalul a trecut, mi-am dat seama că Niamh a avut de-a face cu una din laturile feminității pe care celelalte dintre noi nici nu ne-o putem imagina. Latura datorită căreia, dacă înainte vorbeam despre ea cu admirație, acum am ajuns să o pomenim în rugăciunile noastre. Rezistența de care a dat dovadă a canonizat-o în lumea noastră mică. Nu-i zic nimic lui Martin despre asta, pentru că nu înțelege chestiile de genul ăsta. Sper ca niciuna din noi să nu fie nevoită să le înțeleagă vreodată. Continuă să-i pronunțe numele de parcă ar fi ceva în care a călcat și pe care l-a întins pe covor. Ca și cum i-ar fi făcut o nedreptate prin simpla ei existență.

— E doar bârfă, nu mai zice la nimeni. Niamh e foarte bine, îi răspund eu, tăindu-i din avânt. 

Se aștepta să mă intereseze noutățile, ca și cum ceea ce îmi doream ar fi fost să-mi spună el părerea lui despre ceva atât de personal. Martin, care până în seara de vineri nu mai simțise niciodată interiorul gurii unei fete. Unde s-au copt opiniile astea bine informate și cruciale pe care le are? Poate că anul trecut mi-ar fi plăcut să le aud, dar acum am mai crescut și înțeleg altfel situațiile de acest tip. Sunt atât de multe lucruri pe care Martin pur și simplu nu le pricepe. Cred că el și cu mine ne dezvoltăm în două direcții diferite. Îi dau voie să schimbe subiectul.

— Te-ai distrat vineri? 

— Cred că tu te-ai distrat.

Am zis-o doar ca pe o glumă, dar a luat-o personal. Poate că se gândea că nu o să pomenim nimic despre sărut. L-a pus foarte tare în gardă.

— Uite, de fapt, băieții m-au forțat să o fac, zice el și se uită la mine cu sinceritate, ca și cum ar fi foarte important să înțeleg asta. N-aș fi făcut-o cu ea dacă… știi și tu. 

Se oprește din vorbit înainte de a trage o concluzie serioasă. Ce vrea să spună e că n-ar fi sărutat-o pe Rita dacă l-aș fi rugat eu să n-o facă. De ce nu zice asta direct? Dacă ține așa de mult la mine și e atât de important să știu asta, de ce nu-mi spune? De ce s-a complicat așa de tare totul de la un singur sărut? Brusc, mă bucur că nu îmi place de nimeni. Ar trebui să pun capăt situației ăsteia acum, înainte să creadă că n-ar trebui să continue cu Rita. Înainte să mă conving că ar trebui să rămână mereu disponibil în caz că mă răzgândesc. Nu-i loc de nuanțe de gri, trebuie să spun chestia asta, pentru amândoi. Infatuarea și egoismul lui trebuie stârpite înainte să li se dea voie să se dezvolte și mai mult. Trebuie să-i smulg inima care încă bate, să mă amputez dinăuntrul ei și să mă îngrop chiar aici în grădină.

— M-am bucurat așa tare pentru tine! Rita e un star și e fantastic să-ți găsești pe cineva care să te placă la fel de tare pe cât îl placi tu. Sunteți așa de drăguți, sincer. 

Of, uită-te la el, la privirea lui care coboară și la noua lui poziție cu umerii lăsați. S-a dus și inima lui, a căzut în micul mormânt pe care i l-am pregătit, chiar lângă zidul de piatră. Simte dezamăgirea adânc în stomac și, oricât de bine crede el că o ascunde, îl văd cum își dă seama că nu mai sunt o opțiune. 

— Hai, măi, e fată mișto. Nu vrei să te mai vezi cu ea? 

Pentru prima oară în ultimii ani, pare că m-a auzit cu adevărat când am vorbit și râde și-mi răspunde.

— Ai vorbit de zici că ești unul dintre băieți. 

O jignire atât de caldă și de binevenită. Simt cea mai dulce eliberare când involuez de la simbolul strălucitor al frumuseții necunoscute la fata băiețoasă și neinteresantă pe care a cunoscut-o cândva. Măcar o să revenim la a fi noi înșine.

Despre carte

Suntem la începutul anilor ’90, iar Lucy, care locuiește într-un sat din Irlanda numit Crossmore, nu e bine deloc. Deși are parte de unele prietenii foarte strânse, a crezut mereu că locul ei nu e acolo, iar destinul convențional, cel de soție și mamă, nu o atrage absolut deloc, nici măcar în perspectiva căsătoriei cu chipeșul și iubitorul Martin, prietenul ei din copilărie.

Lucy începe să se înțeleagă mai bine pe ea însăși în timpul unei lungi veri caniculare, când se aprinde o scânteie între ea și colega sa Susannah, ceea ce duce la o pasiune devoratoare și, foarte repede, la o iubire disperată și devastatoare.

De frică să nu fie exclusă de mica și conservatoarea comunitate din care face parte, Lucy începe să ducă o viață dublă, căutând mici momente de intimitate cu Susannah, în care e cu adevărat ea însăși, departe de ochii lumii.

Totuși, pe măsură ce se apropie sfârșitul anului școlar și se întrevede șansa de a pleca din Crossmore, Lucy trebuie să aleagă între două locuri, între doi oameni și între două tipuri de viitor, ambele la fel de înfricoșătoare. Însă numai una dintre opțiuni îi poate aduce adevărata fericire.

Despre autoare

Chloe Michelle Howarth s-a născut în iulie 1996. A crescut în mediul rural din West Cork, Irlanda, ceea ce a inspirat-o să devină scriitoare. Deține o diplomă în Limba Engleză, Mass-Media și Studii Culturale la Institute of Arts, Design and Technology din Dublin. Locuiește la Brighton, iar Arse de soare e romanul ei de debut.