Noua carte de poezie a lui Cosmin Perța, Hate Me Love, apărută la Editura Art, în colecția Pocket, coordonată de Mihók Tamás, e compusă din trei părți, „Hate”, „Me” și „Love”. Primele două părți conțin cîte un poem foarte lung, „Poetry Riot” și „Tinerețe fără bătrînețe și viață fără de moarte”, iar cu dragostea nu te prea joci, așa că „Love” e un ciclu compus din mai multe poezii de sine stătătoare, dar care tot se adună într-un poem care se poate recita cap-coadă într-o seară de spoken word (bine, Cosmin ar putea recita într-o seară și toată cartea, dacă are chef).
Hate Me Love începe cu „Orice poveste memorabilă se termină prost” și se termină cu un poem citabil integral, fiindcă e foarte bun, „Manual de despărțire. Lecția finală”, care se încheie așa: „E posibil să crăpi. E posibil să nu înțelegi ce se întîmplă cu tine, / e posibil să-ți scape, e posibil să mori. / Mori și gata. / Dar decît să mori e mai bine să iubești, / e mai bine să te scufunzi la mari adîncimi, / fără să știi dacă vei avea oxigen pentru întoarcere. / E mai bine să încerci să te împrietenești cu lei și tigrii, / e mai bine să te arunci cu coarda de pe un pod / peste Amazon”…
„Poetry Riot” e un poem-fluviu despre majoritatea dintre noi, despre oamenii simpli care trebuie să muncească pentru ca să trăiască/iubească/plătească, despre angajații care muncesc pentru alții și, firește, și despre angajatori, un poem social și existențial scris cu ură și ironie amară, în ritm de piesă rock/punk („Să nu dea naiba să te-mbolnăvești, / Boala e doar un pretext ca să nu muncești”).
În „Tinerețe fără bătrînețe și viață fără de moarte” eul liric constată, cu amărăciune, că nu e chiar cum credeam în tinerețe, cînd „am vrut să nu îmbătrînim niciodată”, că totul există doar la prezent, azi, pentru azi, totul se trăiește în direct, aici și acum, acum și aici… În „Tinerețe fără bătrînețe și viață fără de moarte” totul e atît de trist & serios, încît dispare rima din prima parte și rămîn „doar” ritmul, gîndurile, ideile și trăirile.
„Love” e despre acele chestii inexplicabile care fac posibilă iubirea, aici intrînd și îndrăgostirea, și dragostea, și vinovăția, și spaima, și despărțirea. Un ciclu poetic despre „respirația mea împletită cu respirația ta”, despre neputință și acceptare, curaj și asumare, răbdare și tăcere, blazare și uitare, spaimă și detașare, despre cum de dragul ei mănînci supă două zile la rînd („Ieri am făcut supă. / Tu nu erai. / Am mîncat azi supă cu gîndul la tine. / Tu nu mănînci seara și mîine / Nu știu dacă va mai fi bună. / Apoi m-ai sunat / A adus mama ta o găină de țară. / Mîncăm supă și mîine”), dar și despre „un viitor care nu se lega”, nu se mai lega…
Spuneam despre cartea de poezie dinainte de Hate Me Love, Cîntec de leagăn pentru generația mea, că poezia lui Cosmin Perța poate aduna foarte mult public, fiind în stare să atragă oameni care n-ar fi crezut c-o să le placă poezia. Și asta e valabil și pentru „Hate Me Love”, volum adunat și cu gîndul la spoken word-ul pe care îl practică, îl încurajează și-l îndrumă în ultimii ani Cosmin Perța. O poezie spectacol, poezie manifest, poezie marș, poezie performanță, care se citește cu vocea scriitorului în minte, de parcă ar recita-o Cosmin Perța pe o scenă, pe scena vieții. Citiți Hate Me Love, iar cînd are recital Cosmin Perța în orașul vostru – nu-l pierdeți!
Cosmin Perța, Hate Me Love, Editura Art, 2025