Ne-am obișnuit tot mai mult ca obiectele să își piardă sensul odată cu prima zgârietură sau cu apariția unei versiuni noi, însă artistul și designerul Alexe Popescu propune să ne uităm altfel la un material. În cadrul atelierelor de upcycling artistic desfășurate prin proiectul From Waste to Wonder: Artă și Modă pentru viitor, el i-a ghidat pe participanți printr-un proces de redescoperire a potențialului ascuns în ambalaje aparent banale de la plastic PET și Tetrapak, la carton și hârtie. Prin exerciții de observare, pliere, tăiere și asamblare modulară, aceștia au transformat deșeuri obișnuite în obiecte utile sau lucrări de artă contemporană.

Pentru Alexe Popescu, arta realizată din materiale reciclate nu este doar un gest ecologic, ci și o formă de reflecție asupra fragilității și forței lumii materiale, asupra memoriei ascunse în lucruri și asupra frumuseții imperfecțiunii. În acest dialog despre estetică, sustenabilitate și filosofia refacerii, el vorbește despre cum deșeurile pot deveni atât resurse, cât și surse de sens.

Înainte de toate, m-aș întoarce la momentul zero: acela în care ți-ai dat seama că vrei să lucrezi cu materiale reciclate. Ce te-a atras prima dată la ideea de upcycling: dorința de a crea, nevoia de a repara sau poate curiozitatea de a descoperi esteticul în ceva neașteptat?

Majoritatea obiectelor din jurul nostru (unele realizate din materiale cu proprietăți foarte interesante) au fost proiectate pentru un singur ciclu funcțional. M-a atras ideea continuării vieții acestor materiale în noi configurații, funcționale sau artistice. Prima experiență de upcycling a fost prin 2007, când am creat pentru o companie o serie de genți din bannere publicitare. În perioada aceea am făcut și primele experimente cu papier mâché. După 10 ani m-am apropiat din nou de upcycling, prin intermediul Origami-ului, practicat inițial pe cartele de metrou. Ulterior am explorat materiale din zona ambalajelor, din care am creat numeroase obiecte, de la inele și portofele sau șepci până la mingi, brațe robotice sau taburete.

În multe dintre ateliere, procesul a început cu un material care, în mod normal, ar fi fost aruncat. Ce face ca un deșeu să se transforme într-un obiect cu potențial artistic? Ține de privirea artistului, de tehnică sau de o schimbare mai profundă de perspectivă?

Deșeul poate fi o soluție pentru materializarea unei idei sau poate fi sursa de inspirație pentru o nouă idee. Exercițiul de observare a formei, culorii, texturii, rezistenței materialelor, împreună cu studiul intervențiilor care pot fi făcute contribuie la realizarea conversiei către noul obiect.

Arta care folosește materiale reciclate e mereu prinsă între două lumi: cea a frumosului și cea a responsabilității. Cum reușești să menții echilibrul între dimensiunea estetică și cea ecologică fără ca una să o eclipseze pe cealaltă?

Exista lucrări de upcycling în care deșeul este foarte puțin vizibil, iar altele la care este foarte clar afirmat. Personal, încerc să pun accent pe materialul brut, pe restructurarea lui prin pliere, tăiere sau asamblare modulară. Astfel, noțiunea de deșeu este prezentă, dar într-o formă diminuată. Creativitatea soluției de reutilizare mi se pare cel mai important element.

Un obiect reciclat poartă urmele formei sale anterioare: o margine, o textură, o culoare. Crezi că aceste urme devin parte din povestea lucrării? Se poate vorbi despre o memorie a materialului care se transmite mai departe prin artă?

În procesul de reciclare clasică materialele sunt descompuse în părți foarte mici pentru a fi apoi turnate (de multe ori prin procese poluante) în alte forme, în care obiectul-sursă nu mai este vizibil. În upcycling, materialele sunt folosite în starea în care se află, prin procedee nepoluante. Astfel, în același obiect avem un permanent dialog între viața sa anterioară și cea prezentă.

Într-o cultură obsedată de perfecțiune, uniformitate și produse noi, arta din materiale refolosite propune o estetică a imperfecțiunii. Cum redefinim frumusețea atunci când ea se naște din resturi, improvizație și spontaneitate?

Arta realizată din deșeuri propune o valorizare a fragmentului, care aduce cu el date din trecutul recent, dar și frumusețea imperfecțiunii, într-o manieră similară cu wabi sabi-ul japonez. Pe de altă parte, saturația produsă de perfecțiunea estetică din mediile digitale a creat un apetit pentru imperfecțiunea mediilor analoage, iar upcycling-ul este unul dintre ele. El atinge chiar și produsele noi, care ajung să capete mult prea rapid eticheta de deșeu în condițiile consumerismului actual.

Crezi că un obiect creat din materiale reciclate are puterea de a influența comportamente de consum sau mai degrabă de a trezi o formă de atenție și sensibilitate?

Cred că mai curând poate trezi o formă de atenție și un tip de curiozitate legată de materialele ignorate în mod obișnuit, de posibilitățile de reconfigurare și de expresivitatea lor în diferite lucrări.

Participanții de la ateliere vin, de obicei, cu o anumită imagine despre ce înseamnă deșeul. Pe parcursul atelierelor, observi o schimbare în felul în care se raportează la materialele folosite? Cum se produce această transformare interioară?

Într-adevăr, deșeurile atrag o percepție negativă în general. Eu încerc mereu să mut focusul participanților de pe ideea de deșeu pe ideea de material, cu proprietăți, de  multe ori spectaculoase, date de tehnologia de fabricație. Un exemplu pe care îmi place să-l dau preia ideea folosirii forței adversarului în artele marțiale: dacă plasticul PET rezistă 450 de ani, nu este o provocare să realizăm un obiect util cu această durată impresionantă a vieții? 

Lucrul colectiv aduce mereu revelații neașteptate. Ce ai învățat despre oameni observându-i cum lucrează cu mâinile, cum se implică, cum transformă materialele în lucruri pline de sens?

Îmi place foarte mult sa-i văd cum lucrează câte doi sau trei, echipa fiind un mecanism eficient optimizare a execuției, dar și sursă a creativității, ca rezultat al întâlnirii ideilor lor, exprimate într-un flux continuu. Lucrul cu mâinile este de asemenea o experiență care le oferă satisfacții foarte diferite de cele din lumea ecranelor.

Există o formă de liniște care apare atunci când tai, pliezi, lipești, asamblezi. Ai simțit că lucrul cu materiale reciclate poate deveni o formă de meditație, un mod de a te reconecta cu timpul și cu ritmul natural al creației?

Origami este un domeniu fascinant, care are astăzi multiple aplicabilități în multe domenii artistice și științifice deopotrivă. Este folosit de asemenea și în terapie. Actul de a plia aduce, prin repetiție, pe lângă efectele cognitive și de calmare, o satisfacție a lucrului creat cu propriile mâini. În Origami, modelarea suprafeței bidimensionale se face fără nicio pierdere de material și este reversibilă, aceeași coală putând fi refolosită pentru un nou model bi sau tridimensional. Tehnicile Origami (pliere) și Kirigami (pliere+tăiere) pot fi aplicate oricărui material bidimensional reciclabil, zonele tipărite ale acestora oferind mereu surprize plăcute când sunt vizualizate în structurile geometrice (dintre care unele dinamice) realizate prin pliere.

Uneori e greu de spus unde se termină procesul de reciclare și unde începe cel artistic. În atelierele tale, există un moment clar în care materia devine artă? Sau e vorba mai degrabă de o continuitate între cele două?

Cele două lumi coexistă în toate lucrările realizate, cu grade diferite de vizibilitate ale fiecăreia. Aș spune că tot procesul de conversie este subiect de creativitate, fie că este pornit de la ideația inițială sau de la lucrul direct cu materialul. 

Materiale precum cartonul, hârtia sau plasticul par fragile, dar pot fi transformate în structuri surprinzător de rezistente. Ce te învață această relație dintre fragilitate și forță despre viață, despre echilibru și durabilitate?

Într-adevăr, o banală hârtie de print A4 poate fi structurată prin pliere pentru a susține 500g la 25cm înălțime. Toate transformările pe care le imaginăm, cu raporturile dintre fragilitate și forță, au o permanentă inspirație în natură, ale cărei sisteme durabile au fost perfecționate timp de 4,6 miliarde de ani. 

Felul în care aruncăm sau refolosim obiectele spune multe despre lumea în care trăim. Ce crezi că dezvăluie aceste gesturi despre valorile și ritmul societății contemporane?

Consumul excesiv a dus la o superficialitate a relației cu toate produsele fizice sau informaționale cu care intrăm în contact. Rațiuni economice, legislative sau culturale pot însă modifica atitudinea noastră față de consum și reciclare. 

După cele șase ateliere din cadrul proiectului From Waste to Wonder: Artă și modă pentru viitor, organizat de Asociația Elite Art, probabil că unele lucrări te-au marcat mai mult decât altele. Există o creație făcută de un participant care ți-a rămas în minte, fie prin idee, fie prin emoția din spatele ei?

Am fost foarte încântat, de exemplu, să văd cum cursanții au dus mai departe jucăria mea origami AV Toy, folosind-o ca element de construcție modulară pentru diferite structuri multifuncționale, sau cum au transferat în zona fashion structuri origami arhitecturale de tip paraboloid hiperbolic. 

Se vorbește tot mai des despre estetica sustenabilității. Ce înseamnă pentru tine această expresie? E vorba doar despre materiale ecologice sau și despre o nouă formă de sensibilitate față de lume și față de procesul artistic?

Cred ca este vorba de dorința de popularizare a principiilor sustenabilității, care sunt uneori mai greu sau greșit înțelese. Arta este cu siguranță o cale mai naturală, mai umană, pentru sensibilizarea publicului față de problemele de mediu.

Dacă ar fi să formulezi o mică filosofie a refacerii, bazată pe experiența ta cu upcycling-ul, ce principii ar include? Cum ne poate ajuta această abordare să trăim mai conștient și mai creativ?

Principiul transformării: orice obiect (ieșit din uz) poate avea o a doua viață. Principiul plierii și al descoperirii: plierea aplicată unei suprafețe deschide perspective nelimitate  de explorare a acesteia. Folosind ca puncte de plecare aceste două principii, subiectul sustenabilității poate deveni un mecanism al creativității.

Fotografii de Anca Arambașa.