Ajuns la cea de-a XV-a ediție, festivalul Classics for Pleasure a devenit nu doar un reper constant în peisajul cultural local, ci și o dovadă că muzica clasică poate ieși din sălile de concert și din rigorile protocolului, păstrându-și totodată profunzimea și puterea de a emoționa. Într-un climat economic instabil, în care cultura este adesea pusă la colț, Classics for Pleasure continuă să crească, susținut de o viziune curajoasă, o echipă dedicată și un public care revine an de an, transformat de experiență.

Am stat de vorbă cu Roxana Diochețanu de la Asociația Elite Art, despre cum se ține în viață un proiect atât de amplu, ce înseamnă să lucrezi cu memoria muzicală fără a o transforma într-un muzeu sonor, cum colaborează artiștii cu spațiile în care cântă și despre ce urmează dincolo de această ediție aniversară. Un interviu despre limite, entuziasm și efort, dar mai ales despre cum, în spatele fiecărei seri de concert, se ascund zeci de decizii, planuri și povești care nu se văd din public, dar fără de care muzica nu ar putea să ajungă la toți.

Classics for Pleasure a ajuns anul acesta la cea de a XV-a ediție. Ce emoție domină după un astfel de parcurs longeviv și care au fost cele mai mari provocări? Le-ați transformat în oportunități?

După cincisprezece ediții, cu sinceritate spun că domină entuziasmul, un etuziasm că muzica clasică este, într-adevăr, pentru toată lumea și nu doar pentru un anumit tip de public. Am văzut asta seară de seară, oameni de vârste și categorii diferite care s-au regăsit în aceeași experiență muzicală. Acest lucru ne dă curaj să mergem mai departe. Dincolo de orice dificultate, rolul nostru, pe care ni-l asumăm cu atâta satisfacție, este să ținem această poartă deschisă. Evident, fiecare ediție a venit cu provocările sale, iar una recurentă, și pe care ne așteptăm să o întâmpinăm în continuare, este susținerea financiară. Cu toate acestea, indiferent de climatul incert în care ne desfășurăm, dorința de a ajunge la acel entuziasm ne-a făcut să muncim și mai mult și să inventăm soluții pentru că lupta pentru cultură, în contextul actual, este o luptă de uzură.

Ce înseamnă să organizezi un festival care lucrează cu memoria, atât a muzicii clasice, cât și a edițiilor anterioare? Cât de importantă este relația cu spațiul (arhitectura, acustica, încărcătura istorică a locului)? Devine spațiul un „personaj” al festivalului?

Memoria muzicală nu este doar despre a omagia trecutul, ci despre a educa și a transmite. Anul acesta, concertul Proms of Delight, care a încheiat festivalul, a fost gândit ca o lecție de istorie vie, anticipând marile aniversări ale anului 2025, mai exact, 200 de ani de la nașterea lui Johann Strauss II, 150 de ani de la moartea lui Georges Bizet, 70 de ani de la moartea lui George Enescu și 50 de ani de la dispariția lui Dmitri Șostakovici. Practic, memoria devine acest fir invizibil al festivalului, iar spațiile, programele muzicale și artiștii se întâlnesc pentru a o reactiva.

Muzica clasică respiră prin fiecare interpretare, iar spațiul este un element indispensabil. Ediția aceasta am simțit-o foarte puternic în Biserica Romano-Catolică Sf. Ursula, un loc minunat care vine însă cu o acustică foarte diferită față de o sală de concert. Asta i-a provocat pe bursierii programului Tinere Talente al Fundației Regale Margareta a României, Julia Coteanu (violoncel), Emma Gherganu (flaut), Emilia Tudorache (soprană), Ioan Bănescu (chitară) și Sabin Bănescu (pian), să învețe să colaboreze cu spațiul, nu să lupte împotriva lui, și au reușit cu desăvârșire.

În schimb, în Piața Mare, ne aflăm într-un alt tip de dialog cu spațiul, unul deschis, care îți oferă un public mult mai numeros, o încărcătură istorică impresionantă, dar care vine cu provocarea sunetului care trebuie amplificat și direcționat corect pentru ca muzica să ajungă la toți cei prezenți. Cu alte cuvinte, spațiul îți impune reguli diferite, de aceea am învățat că nu trebuie tratat ca decor, ci ca un „personaj” cu care pornești la drum.

Cum menținem patrimoniul muzicii clasice viu, fără a-l transforma într-un muzeu sonor? Există un moment din această ediție care te-a marcat personal, dincolo de rolul pe care l-ai avut în organizare?

Cred că reușim să păstrăm patrimoniul muzicii clasice viu atunci când îl scoatem din zona de protocol și îl aducem, pur și simplu, în viața oamenilor. Acest lucru ne este confirmat de cele mai multe ori din interacțiunea cu publicul. Dincolo de tot ce înseamnă organizare, a fost un moment legat de o doamnă în vârstă care vine, fără excepție, la fiecare ediție a festivalului. Stă mereu în primul rând, ne așteaptă în backstage pentru autografe și ne susține cu o loialitate greu de descris. Anul acesta am vrut să îi spunem, public, mulțumesc. I-am oferit un buchet de flori și, cu ajutorul prezentatorilor și al echipei tehnice, am reușit ca ea să apară pe ecranul de pe scenă, pentru a o prezenta întregului public. Chiar a fost un moment în care am simțit că toată munca noastră are cu adevărat sens. Tocmai de aceea, festivalul nu se transformă într-un „muzeu sonor”, pentru că el trăiește prin oameni, prin cei care iubesc muzica atât de mult încât îi dau, an de an, motive să meargă mai departe.

Cum sunt negociate, în culisele Classics for Pleasure, idealul artistic și constrângerile logistice și financiare?

Idealul artistic este punctul de plecare al fiecărei ediții, însă, adevărul este că, în spatele lui, se află o balanță care oscilează între dorință și posibilitate. Un festival de anvergura Classics for Pleasure înseamnă o structură logistică și financiară complexă, într-un context economic instabil, în care costurile neprevăzute apar inevitabil.

Pentru fiecare ediție pornim de la un buget realist, raportat la resursele pe care reușim efectiv să le atragem. Un sprijin important și constant este oferit de Primăria Municipiului Sibiu, care ne susține în mod direct, însă această finanțare nu acoperă toate nevoile festivalului, de aceea, finanțatorii și partenerii privați devin absolut vitali pentru existența festivalului.

Cum negociem aceste paliere? Real vorbind, este greu și frustant de cele mai multe ori, pentru că idealul artistic există și ne ghidează, dar ne asumăm că nu îl putem atinge întotdeauna exact așa cum îl visăm. Însă, ne asigurăm mereu că standardul muzical rămâne impecabil, iar acest merit le aparține artiștilor, care acceptă să cânte în festival nu pentru onorarii extraordinare, ci pentru încrederea în proiect. De aceea, una dintre prioritățile noastre rămâne de a schimba această paradigmă, astfel încât, pe viitor, să putem susține pe deplin idealul artistic.

Există, de la an la an, o viziune care depășește ediția anterioară și care urmărește o transformare mai largă? Cum vedeți acum, după încheierea acestei ediții, viitorul festivalului?

Fiecare ediție Classics for Pleasure începe, înainte de toate, cu o provocare. Așa că o bună metodă de lucru este nelipsitul brainstorming. Cum facem relevantă muzica clasică și în acest an? Festivalul, încă de la prima ediție, a fost conceput cu intrare gratuită și asta pentru că muzica clasică nu trebuie să fie un domeniu rezervat doar cunoscătorilor, ci o experiență deschisă oricui vrea să o descopere.

Anul acesta, cu tema The Next Crescendo, am mers mai departe și am oferit bursierilor Tinere Talente șansa să deschidă fiecare seară desfășurată în Piața Mare. Tineretul are o voce relevantă, trebuie doar să vrei să o asculți. Din acest motiv, pentru noi a fost esențial să punem în lumină noua generație, care de multe ori se pierde pe drum, pentru că nu are parte de o platformă corespunzătoare prin care să se facă auzită. Am interacționat cu acești tineri și am simțit o mândrie uriașă că am putut să le oferim această oportunitate și, cine știe, poate chiar să le deschidem drumul către altele.

Viitorul festivalului îl vedem ca pe o platformă vie, iar, pe termen lung, ne dorim să devină o rampă de lansare tot mai puternică pentru tinerele talente.

Care sunt detaliile invizibile pentru public, dar esențiale pentru ca un astfel de festival să funcționeze fără sincope? Cât durează, de fapt, pregătirea unei ediții? Ce începe imediat după ce se încheie o ediție?

Pentru a funcționa ca un tot unitar, și evident să ne salvăm de multe frustrări și tensiuni inutile, este esențial să existe o comunicare permanentă în echipă, cu statusuri zilnice și discuții deschise. Iar această coordonare implică să fim pregătiți și pentru situații neprevăzute. Anul acesta, de exemplu, a plouat copios exact în primele zile de festival. Aveam planul B pregătit, dar am avut noroc că ploaia s-a oprit înainte de repetiții și ne-am limitat la ștergerea scaunelor înainte să sosească publicul. Iar când a început concertul, tot acel stres acumulat, și panica, au dispărut.

În momentul în care se termină o ediție Classics for Pleasure, pentru noi nu înseamnă că festivalul s-a încheiat cu adevărat. Prima săptămână o alocăm sesiunilor de feedback și întâlniri, este esențial să ne uităm în urmă, să vedem ce nu a funcționat cum ne-am propus și cum putem îmbuntăți aceste aspecte pe viitor. Apoi vine partea mai puțin plăcută, birocrația, cu întocmirea de rapoarte către finanțatori, care este la fel de importantă, pentru că fără ea festivalul nu ar exista.

O ediție, deși durează doar cinci zile, pregătirea pentru aceasta începe cu aproape un an înainte. Așa cum am spus anterior, înainte de toate, trebuie să găsim relevanța ediției și, ulterior, să dezvoltăm conceptul și materializarea acestuia, să scriem proiectul și ne asigurăm că obținem o finanțare corespunzătoare, iar apoi, după alte câteva luni de muncă, ajungem la partea frumoasă, când lumea vine la concerte.

Ce fel de sprijin este cu adevărat crucial pentru ca festivalul să supraviețuiască și să crească: finanțare, parteneriate, public, viziune etc.?

Este, fără îndoială, un mix. Toate aceste aspecte sunt relevante, de la public la parteneriate și viziune, dar experiențele și realitatea organizării festivalului ne-au arătat că finanțarea este vitală.

Publicul ne-a fost mereu alături, atât cel fidel care vine de ani de zile, cât și cei care descoperă festivalul pentru prima dată. Parteneriatele ne ajută să creștem și să fim relevanți, iar viziunea e motorul care duce mai departe suflul festivalului, dar fără resurse financiare constante nu am putea transforma aceste idei în realitate. Astfel că, fără o finanțare sustenabilă, un festival poate avea oricâtă energie, pasiune și public, tot riscă să devină doar o amintire frumoasă.