Festivalul Classics for Pleasure, aflat la a XV-a ediție, a transformat orașul Sibiu timp de cinci zile (9-13 iulie 2025) într-o scenă vie a speranței și a viitorului muzicii clasice. Sub tema The Next Crescendo, ediția de anul acesta nu a fost numai despre muzică, ci și despre încrederea în tânăra generație, despre întâlnirea dintre tradiție și noutate, despre arta care unește și dă sens.

Fiecare concert a fost o poveste: de la emoția debutului bursierilor Fundației Regale Margareta a României la valsurile fastuoase din final, interpretate în Piața Mare. Muzicienii tineri și artiștii consacrați s-au întâlnit într-un dialog sincer și inspirațional.

Locurile alese, precum Biserica Ursulinelor, Muzeul ASTRA și Piața Mare au completat perfect atmosfera fiecărei seri, devenind spații de întâlnire între oameni, idei și visuri muzicale. Au fost interpretate compoziții de Mozart, Strauss, Enescu, dar și teme cinematice sau reinterpretări pentru publicul tânăr. Am dansat cu sunetele unei orchestre de suflători la Ethno Tehno Park, ne-am lăsat purtați de vocile soliștilor și am fost martorii unor începuturi care, suntem convinși, vor crește. Evenimentul este organizat de Asociația Elite Art Club Unesco și cofinanțat de Primăria Sibiu prin Agenda Culturală 2025.

În spatele acestui crescendo nu e doar bucuria de a asculta muzică, ci și o convingere profundă că arta trebuie să fie un drept, nu un privilegiu. Că investiția în tineri creatori este o formă de a susține viitorul. Această viziune se continuă în campania „Artiștii creează. Tu îi susții”, o inițiativă Elite Art dedicată susținerii artiștilor emergenți. Campania aduce în atenție lucrările câștigătorilor celor opt ediții ale concursului #FRESH, disponibile spre achiziție la prețuri accesibile. Fiecare lucrare cumpărată contribuie direct la un fond de burse care sprijină noi pași artistici și proiecte pentru că, la fel ca în muzică, avem nevoie de următorul crescendo, de curajul de a merge mai departe împreună.

Am încheiat festivalul cu recunoștință față de public, artiști și parteneri, dar mai ales cu bucuria că putem privi către viitor cu încredere. Iar această încredere se numește susținere, educație prin cultură, artă trăită împreună.