Suferință mediată și suferință trăită: „Bietele spinări ale copiilor” și „Povestea omului care nu voia să moară”
Bietele spinări ale copiilor de Lidia Yuknavitch (trad. Oana Zamfirache) și Povestea omului care nu voia să moară de Catherine Lovey (trad. Florica Ciodaru-Courriol, Jean-Louis Courriol) par, la prima vedere, să se întâlnească într-un teritoriu comun: fragilitatea vieții, apropierea morții, felul în care suferința poate fi privită și povestită. Citite în paralel, însă, nu se suprapun totuși atât de ușor. Mai degrabă își schimbă reciproc perspectiva și arată cât de diferit poate fi tratată aceeași zonă de instabilitate și ce rămâne dintr-o viață atunci când ajunge mediată de imagine, poveste sau gest. Numitorul comun ține de temă, dar și de...
Literatura ca expunere: anatomia rușinii în două autobiografii contemporane
Fotografie de la Emiliano Arano/pexels Unele cărți spun, pur și simplu o poveste, însă unele povești te obligă să stai față în față cu tine însuți. Nu este mereu despre faptul că sunt narațiuni moralizatoare, cât despre faptul că oferă revelații spectaculoase în timp ce refuză să fie confortabile. Am citit în paralel Sociopata de Patric Gagne (Curtea Veche Publishing, trad. Anca Zaharia) și Cronologia apei de Lidia Yuknavitch (Curtea Veche Publishing, trad. Andreea Florescu) și am avut senzația că citesc două memorii-experiență de disecție a sinelui. La prima vedere, cele două autobiografii par imposibil de pus în aceeași propoziție....