Interviu | Judith Poznan: „Aici ne diferențiem de generațiile dinaintea noastră, cred: noi chiar vrem să petrecem timp cu copiii noștri”

Am citit romanul autoficțional Adună-te de Judith Poznan – o carte care explorează sincer și vulnerabil, cu mici ficționalizări, despărțirea, co-parentingul, identitatea de mamă milenială și faptul acesta de a face față destabilizării emoționale când trebuie să fii întreg pentru copilul tău. Pentru că autoarea a venit la Festivalul Internațional de Literatură și Traducere Iași, am fost încântată să port cu aceasta un scurt dialog – despre scris în general și despre Adună-te (și ce înseamnă asta pentru generația noastră!) în particular. Judith Poznan (n. 1986, Berlin-Lichtenberg) este scriitoare și jurnalistă. A debutat în 2021 cu romanul Prima Aussicht. Cea...
FILIT-ul meu. Ocazia să ne reamintim că arta ne poata salva din mijlocul haosului

Așteptam cu nerăbdare Festivalul Internațional de Literatură și Traducere de la Iași, la care am avut oportunitatea de a participa pentru al treilea an. Obișnuită deja cu toată atmosfera intensă de acolo, mi-am zis că nu mă voi mai simți copleșită de data asta. Într-un fel, am avut dreptate, însă mi-am dat seama că sunt părtașa unei bucurii nu doar repetabile, ci asociative într-un fel. Această formulare destul de clișeu „se respiră literatură”, e totuși poate cea mai adecvată pentru a reprezenta ceea ce înseamnă săptămâna FILIT: și o spun tocmai pentru că am fost întrebată de câteva ori în...
FILIT Iași anunță primii invitați ai ediției din 2025: Junot Díaz, Tracy Chevalier, Leo Vardiashvili și mulți alții

Organizatorii Festivalului Internațional de Literatură și Traducere Iași – FILIT anunță lista primilor invitați care vor participa la cea de-a XIII-a ediție a evenimentului, ce se va desfășura în perioada 22-26 octombrie 2025. Publicul va putea interacționa cu invitați celebri, figuri importante ale scenei culturale contemporane, atât din România, cât și din străinătate. Printre aceștia se numără și Junot Díaz (laureat al Premiului Pulitzer și câștigător a numeroase premii prestigioase), Tracy Chevalier (autoarea fenomenului editorial internațional „Fata cu cercel de perlă”, cu romane traduse în peste 45 de limbi), Michel Bussi (unul dintre cei mai citiţi autori francezi contemporani, cu...
