Interviu | Anca Spiridon: „Scriu cum îmi place să citesc și fac lucrurile cum au sens pentru mine”

Dacă viața mea ar depinde de a indica precis când și cum am cunoscut-o pe Anca Spiridon, n-aș reuși să mă salvez. Am impresia că ne știm dintotdeauna, deși cred că abia cu ocazia evenimentelor din cadrul Timișoara 2023 am început să o admir cu glas tare: cât de bine organizată e!, ce frumos comunică!, uite, așa vreau să primesc informațiile despre un eveniment! Nu cred că mai sunt mulți care să nu o (re)cunoască, dar profit de cel mai nou proiect al său, CONACUL (Clubul de Ospețe, Networking, Audiții, Crafting și, Uneori, Lectură) pentru a pune întrebări despre multe...
Începe Electric Castle 2026, ediția care îi aduce pe aceeași scenă pe Teddy Swims, The Cure, twenty one pilots, Chase and Status și Wet Leg

Electric Castle (EC) 2026 începe, astăzi, iar cea de-a 12-a ediție a festivalului se anunță spectaculoasă în line up și experiențe pregătite de organizatori. Aproape 21.000 de participanți au ales să nu mai aștepte deschiderea „oficială” și au petrecut deja o primă noapte în campingul festivalului. Sleepover Party a fost, miercuri seara, reuniunea anuală la castel a celor mai dedicați fani, dar și revenirea în festival, după 12 ani, a lui Wilkinson, producătorul britanic ce datorează comunității EC o mare parte din popularitatea sa în România. Cea mai mare parte a festivalierilor va ajunge, astăzi, în Bonțida. Drumul lor până...
Lineup complet pentru Electric Castle 2026: The Cure, twenty one pilots, Teddy Swims, Wet Leg, Kneecap și alte zeci de nume pregătite să facă senzație la castel

Electric Castle dezvăluie afișul complet al ediției ce va avea loc, între 16 și 19 iulie, pe domeniul Bánffy din Bonțida. Deschis de superstarurile The Cure, twenty one pilots și Teddy Swims, completat de senzațiile rock Wet Leg, Nothing But Thieves și LP, cu o selecție extravagantă hip-hop ce-i include pe Kneecap, Yung Lean & Bladee, și electro de top asigurat de Mochakk, Chase & Status sau Subtronics, lineup-ul îmbină nume consacrate și artiști avangardiști ce redefinesc genurile. Totul cu un strop de strălucire hollywoodiană, prin prezența lui Keanu Reeves via Dogstar, la Bonțida. Abonamentele sunt disponibile pe electriccastle.ro la...
Ce simți când nu simți muzica: anhedonia muzicală, tema celui mai nou documentar marca Electric Castle

Electric Castle lansează „In A World That Won’t Stop Singing / Într-o lume care cântă fără oprire”, un emoționant documentar despre doi tineri care trăiesc cu anhedonie muzicală, o condiție neurologică rară care îi împiedică să simtă plăcere atunci când ascultă muzică. Disponibil exclusiv pe VOYO, filmul este o pledoarie pentru acceptarea diversității și bucuria multiplă pe care un festival de muzică o poate aduce, chiar și atunci când emoțiile nu vin din sunete. Documentarul urmărește doi participanți trăind experiența celor 5 zile din Electric Castle 2025, înconjurați de oameni ce se bucură de muzică la intensitate maximă. Povestea protagoniștilor...
The Cure și twenty one pilots, headliners la Electric Castle 2026

Electric Castle anunță artiștii ce sunt cap de afiș pentru vara 2026: twenty one pilots și The Cure sunt confirmați pentru ediția ce va avea loc între 16 și 19 iulie, la Bonțida. Abonamentele sunt disponibile pe electriccastle.ro, la un preț special doar până joi, 16 octombrie. În istoria muzicii rock, e greu de găsit o trupă care să migreze atât de natural între piese psihedelice precum Caterpillar la hit-uri altrock ca Just Like Heaven, trecând prin piese cu note post-punk precum A Forest sau cu un strop de pop ca Friday I’m in Love. The Cure este, pur și...
Electric Castle 2025 s-a încheiat. Începe pregătirea pentru ediția de anul viitor

A 11-a ediție a Electric Castle s-a încheiat după 5 zile memorabile care au transformat domeniul Banffy într-un spațiu al muzicii bune și distracției. Cu 289.000 de participanți din 15 țări, ediția din acest an marchează un pas important în istoria festivalului, nu doar prin recordul de participanți înregistrați, ci și ca număr de experiențe oferite. Ultima seară de Electric Castle a testat rezistența la dans a publicului. După horele întinse cu lăutarii de la Taraphonics și mosh pit-ul de la Dirty Shirts, s-a trecut direct la 90 de minute de dans non stop cu Shaggy. Superstarul și-a propus ca...
Ultima zi de EC 2025: Shaggy, Taraphonics și primele abonamente pentru EC 2026

Ultima zi din Electric Castle 2025 se trăiește intens și până la ultima secundă. Festivalierii ar mai avea nevoie de cel puțin o săptămână să consume toată energia primită în show-ul lui Yungblud, ce poate fi declarat, oficial, senzația celei de-a 11-a ediții. Mr. Boombastic aka Shaggy este pregătit să arate că nu există limite în dans, dar surpriza serii va fi Taraphonics, proiectul muzical ce marchează o premieră în muzica românească. Primele abonamente pentru EC 2026 se pun în vânzare de astăzi, la un preț special. Fanii cei mai dedicați au așteptat, încă de la ora 18:00, în fața...
Arta de a fi rockstar se predă în ziua 3 la Electric Castle 2025

Generații diferite, același spirit: muzica bună se face cu pasiune și autenticitate. Queens of The Stone Age au predat, vineri seara, pe scena principală a Electric Castle, o lecție despre ce înseamnă să fii o legendă rock. Sâmbătă, în ziua 3 de Electric Castle 2025, e rândul tinerei generații de artiști să probeze că moștenirea lor e dusă mai departe: Yungblud, idolul rock al Generației Z, este cap de afiș. Alături de el, Justice și Rudimental. „E nevoie să crezi că muzica e misiunea ta, că, pur și simplu, nu te poți vedea făcând altceva. În prezent, când e atât...
Legende pop, rock și electro în ziua 2 de Electric Castle

Întârziat din cauza condițiilor meteo, concertul Justin Timberlake a reușit să transforme ploaia abundentă în simplu element de decor. Zeci de mii de oameni au dansat pe hit-uri precum Cry Me a River sau Rock Your Body. „Sunt pentru prima dată în România și nu știu de ce mi-a luat atât de mult timp să ajung aici. Vă mulțumesc!”, a spus superstarul american ce va părăsi, azi, România, pentru a-și continua turneul internațional. Vineri, pe scenele Electric Castle sunt așteptate alte câteva zeci de artiști, printre ei legendară trupă rock Queens of The Stone Age, Noul lor album, In Times...
E „ziua Justin” la Electric Castle!

Prima ploaie, primele 35.000 de fotografii la panou, la literele EC de lângă castel sau, de anul acesta, și „la rață”, primele recorduri de pași de dans pentru fiecare participant – Electric Castle a început în ritmuri rock, techno și house! Astăzi, festivalul marchează „ziua Justin Timberlake”. Zeci de mii de fani își vor vedea idolul, live, pe scena principală a festivalului. „Cât de bine sună Iris!” a fost laitmotivul primei seri de festival. Cristi Minculescu și trupa ce aniversează 35 de ani de carieră au câștigat o nouă generație de fani cu show-ul susținut, ieri seară, la Electric Castle....
