De la Eugen la Jenică și înapoi

În noul său roman, Lica, apărut la Editura Polirom, Iulian Ciocan știe să capteze atenția cititorului chiar din primul capitol, ba chiar din prima pagină (mbine, în unele ne îngrozea chiar din titlu, ca-n „Iar dimineața vor veni rușii”, dar de data asta nu mai e o distopie). Ca un adevărat urmaș al scriitorului Gheorghe Crăciun, profesorul său de Teoria Literaturii de la Universitatea Transilvania din Brașov, Iulian Ciocan mînuiește tehnicile literare la perfecție (subtil, deloc demonstrativ). Istoria de dragoste a lui Eugen și a Licăi e povestită, naratorul Eugen își povestește viața la… trecut(ul imediat), dar asta observăm pe...

Unul dintre cei mai apreciați autori de crime nordic vine în România: Aslak Nore, autorul romanului „Cimitirul mării”, la București și Brașov

Iubitorii de crime nordic au un nou motiv să-și țină agenda la îndemână în luna septembrie. Aslak Nore, unul dintre numele importante ale literaturii noir norvegiene contemporane, vine în România pentru o serie de întâlniri cu publicul, între 26 și 29 septembrie, iar de data aceasta nu avem de rezolvat un caz. Avem ocazia să-l întâlnim chiar pe omul din spatele lui. Redăm, în cele ce urmează, comunicatul de presă transmis de reprezentanții editurii care îl publică pe autor în limba română. Trei întâlniri, două orașe, un autor care știe că cele mai bune secrete nu dispar niciodată Prima întâlnire...

Peste 4.000 de participanți la cele 60 de evenimente de la ediția a doua a Festivalului APOLODOR

Festivalul de Literatură pentru Copii și Adolescenți APOLODOR și-a încheiat cea de-a doua ediție, desfășurată la Botoșani între 17 și 20 septembrie 2026, cu peste 4.000 de participanți și 60 de evenimente. Timp de patru zile, literatura s-a întâlnit cu ilustrația, jurnalismul, filosofia, teatrul, traducerea, muzica și educația financiară în spații culturale și educaționale din municipiu și din județ. Noutățile ediției a doua: de la cărți pentru nou-născuți la deschiderea internațională Una dintre inițiativele lansate în 2026 este campania „Născut cititor”. Primele volume au ajuns la Maternitatea din Botoșani, iar în următoarele 12 luni 2.000 de copii născuți în județ...

Semnal editorial. Cum s-a născut multipremiatul roman „Cu noaptea în inimă”:  23 de ani de tăcere, două cazuri de femicid și povestea autoarei Nathacha Appanah

Pentru marile suferințe nu e nevoie de multe cuvinte. Ele vin de la sine atunci când e loc să fie spuse și, mai ales, auzite. Iar scriitoarea franceză Nathacha Appanah le folosește pe cele potrivite, cu delicatețe și, în același timp cu fermitate, pentru a reconstitui în cartea Cu noaptea în inimă universul interior și realitatea exterioară, deseori diferite, în care trăiesc femeile abuzate. Redăm, în cele ce urmează, comunicatul de presă transmis de reprezentanții editurii Trei. „Problema este că ele au vorbit, dar nu au fost ascultate pe măsura cuvintelor lor. Și atunci se întorc (în relație). Este mereu...

„Ploaia înainte să cadă”

„Totul e prea tîrziu.” Scriitorul englez Jonathan Coe (n. 1961) vine în acest an la NOD Festival din Brașov și, curios să văd cum scrie, am citit Ploaia înainte să cadă (Editura Polirom, 2022. Traducere de Luminița Gavrilă). Mi-a plăcut și stilul scriiturii, și subiectul și, mai ales, construcția cărții, simplă, dar deosebit de ingenioasă.  Romanul începe cu umor din ăla englezesc, adică negru. După ce sună telefonul și-o vede pe Gill, nevastă-sa, Stephen își dă seama că s-a întîmplat ceva nasol și s-a gîndit instantaneu la fetele lor, dar cînd a aflat că nu e vorba de ele, ci...

Interviu | Cristina Foarfă: „E cu totul altceva să afli că strada pe care mergi spre liceu apare într-un roman publicat anul trecut și că autorul poate fi întrebat de ce a pus-o acolo”

Fotografie de Cristian Vasile Nu știu câtă lume e la curent cu ce se întâmplă cool și semnificativ în viețile cititorilor din România și, deși sunt convinsă că mai toată lumea știe de câtă amploare a căpătat Harta Literară, sper totuși să pot surprinde plăcut pe câțiva oameni care și-au dorit o altă punere în context a literaturii și care au visat la o hartă literară și în spațiul românesc. Cristina Foarfă este omul din spatele ideii care prinde, iată, tot mai mult contur – Harta Literară este un proiect inițiat în București și care s-a extins, până la momentul...

Alice Books vine la FestivalYA 2026 cu două evenimente dedicate literaturii ca experiență ANALOG

Publicul bucureștean se va putea întâlni în premieră, față în față, cu M.L. Rio, dar va putea participa și la o discuție despre romanul grafic ca formă de memorie, rezistență și protest. În luna septembrie, Editura Alice Books participă la FestivalYA 2026, ediția dedicată culturii Gen Z, care invită cititorii să lase pentru câteva ore ecranele deoparte și să revină la experiența nemijlocită a cărții, a dialogului și a întâlnirilor față în față. Între 28 septembrie și 4 octombrie, cu un pre-event pe 24 septembrie, FestivalYA, singurul festival din România dedicat literaturii Young & New Adult, propune, sub conceptul ANALOG,...

„Moartea a părăsit sala de așteptare”

Dacă în volumul dinainte, „Deliruri”, Cătălin Stanciu meditează despre viață și moarte observînd lumea interioară și exterioară, în noul său volum de poezie, intitulat „Rămîne ce e bun din mine” (deși în interiorul cărții are un rînd demn de titlu de mare volum, „Moartea a părăsit sala de așteptare”, care i se și potrivește), poetul psiholog e chiar față în față cu moartea (la „granița dintre două tărîmuri / care nu pot fi vizitate în același timp”). După două „infarcturi / divorțuri / obsesii / iubiri” eul liric spune că e o „fîntînă secată / în care se aud /...

Despre libertate, apartenență și promisiunea unui zbor colectiv: „Liber Volatilium”, o alegorie semnată de Vanner Collective

12 și 13 septembrie, la București, în parteneriat cu Teatrul Metropolis, Vanner Collective prezintă premiera noului spectacol „Liber Volatilium”, care va porni apoi într-un turneu național, cu reprezentații la Râmnicu-Vâlcea, Galați și Bacău. Ce se întâmplă atunci când nevoia de a aparține devine mai puternică decât nevoia de a gândi cu propria minte? Cât de ușor putem ajunge să credem în promisiunea unei lumi mai bune atunci când ea ne este oferită de cineva care pare să știe drumul? Și ce se întâmplă cu libertatea noastră atunci când, pentru a face parte dintr-un „noi”, începem să renunțăm, puțin câte puțin,...

Miguel Gane, românul devenit fenomen al poeziei de limbă spaniolă, vine la București cu spectacolul „Ce am lăsat între noi”

Miguel Gane, unul dintre cei mai cunoscuți și mai bine vânduți poeți contemporani de limbă spaniolă, revine în România pentru o întâlnire cu publicul bucureștean, pe 16 septembrie, de la ora 19:30, la Teatrul Nottara, unde va susține spectacolul „Ce am lăsat între noi”. Intrarea este liberă, însă accesul la eveniment se face pe bază de rezervare prealabilă. Rezervările se pot face aici: Eventbook – Ce am lăsat între noi Publicat în România de Alice Books, Gane transformă poezia într-o experiență live aflată la granița dintre teatru, concert și slam poetry. Alături de Nur Bonet (clape, chitară, flaut) și Brenda...

 ©2025. Toate drepturile rezervate