Stray Lights Festival anunță programul complet: concerte, Industry Talks, sesiuni de audiție și noi opțiuni de participare pentru public

După ani în care a funcționat ca o comunitate DIY dedicată scenei alternative românești, Stray Lights devine festival. Între 31 iulie și 2 august, Stray Lights Festival și Control Club dau împreună startul primei ediții a evenimentului construit în jurul muzicii ce refuză granițele genurilor, dar și în jurul unei idei care a stat la baza demersului încă de la început: muzica are nevoie de contexte în care să poată fi descoperită, iar oamenii au nevoie de locuri unde care să se poată întâlni în jurul ei. Timp de trei zile, scena din Berlin Room va reuni unele dintre cele...
Un festival cu rădăcini în comunitate, între dealurile Transilvaniei. Programul pe zile de la Holzstock Indie Festival XI

În perioada 22-24 august 2025, satul Hosman din județul Sibiu devine din nou gazda uneia dintre cele mai autentice experiențe din România – Holzstock Indie Festival, ajuns la cea de-a unsprezecea ediție. Găzduit, ca în fiecare an, în incinta bisericii fortificate din Hosman, Holzstock este mai mult decât un festival, este o reîntoarcere la simplitate, la comunitate, la un mod de a experimenta cultura pe îndelete. Într-un peisaj ce pare desprins din alt timp, festivalul adună artiști independenți, iubitori de muzică, localnici și voluntari într-o atmosferă caldă, prietenoasă, în care granițele dintre scenă și public se estompează natural. Holzstock rămâne fidel...
