EEI! – Ecosisteme Empatice Incluzive: un model de bune practici pentru școli mai non-violente și mai incluzive

Asociația Entuziart a anunțat finalizarea proiectului EEI! – Ecosisteme Empatice Incluzive, o inițiativă care a contribuit la transformarea modului în care comunitățile școlare înțeleg și gestionează diversitatea, empatia și situațiile de agresivitate și vulnerabilitate. Proiectul s-a desfășurat pe o perioadă de treisprezece luni, în cadrul programului SAVE – School Anti-Violence Ecosystem, coordonat de Fundația World Vision România și cofinanțat de Uniunea Europeană. Valoarea grantului a fost de 30.000 euro. EEI! a implicat opt unități de învățământ din București și Timișoara, reunind școli gimnaziale, licee și instituții de educație specială într-un demers comun de a crea medii mai sigure și mai...
Proiectul Contagious Joy la București: patru zile de dans, terapie și dialog internațional, între 5 și 7 decembrie

Între 5 și 7 decembrie, proiectul Contagious Joy aduce la București patru zile dedicate dansului ca limbaj al reconectării, cunoașterii și transformării — o rezidență artistică și participativă susținută de Melanie Brierley, Helen Gould și un grup de participanți cu Parkinson din Marea Britanie, care vor lucra împreună cu practicieni din România. În acest interval, Centrul Național al Dansului București devine spațiu comun pentru ateliere formative, dialog, schimb de metodologii și un spectacol ce aduce împreună artiști, terapeuți și persoane cu Parkinson, într-un demers centrat pe incluziune, sensibilitate și bucuria mișcării trăite împreună. Programul evenimentelor din 5–7 decembrie 5 decembrie,...
Blind Eight la final: finisaj, proiecție și performance pe 31 octombrie

Celula de Artă invită publicul vineri, 31 octombrie, de la ora 18:00, la un eveniment special care marchează finisajul expozițiilor „Blind Eight” și „O lume (ne)văzută”, însoțit de proiecția aftermovie-ului „Blind Eight” și de performance-ul „Unseen Layers” susținut de artista Oana Iordăchescu. Evenimentul va avea loc la Aula Primăriei Sectorului 2 (str. Chiristigiilor nr. 11 – 13, București) iar accesul publicului este liber. Această seară de închidere reunește, într-un format imersiv, arta, sunetul și mișcarea, continuând firul narativ al proiectului „Blind Eight” – un demers care explorează percepția dincolo de vedere și propune o reflecție asupra modului în care simțurile...
Asociația Entuziart și coVR Videos aduc „Monștrii Interiori și Fantome Personale”, între 24-26 octombrie, la West Side Hollow Fest

Asociația Entuziart, în colaborare cu coVR Videos, invită publicul bucureștean între 24-26 octombrie la West Side Hollow Fest să exploreze lumea „Monștrilor Interiori” și a „Fantomei Personale” printr-o serie de ateliere interactive și experiențe imersive ce combină arta, dansul și realitatea virtuală. Proiectul „Haunt Me If You Can” propune o călătorie creativă în universul emoțiilor și al autocunoașterii, prin ateliere de desen tridimensional în realitate virtuală, vizionări de film panoramic imersiv și sesiuni de dans conștient. Participanții sunt invitați să-și exprime fricile, necunoscutele și trăirile interioare prin mișcare, desen și interacțiune artistică, într-un cadru sigur și plin de inspirație. Programul...
Virtual de Dragu’ Realității: trei zile de dans, VR și patrimoniu în inima Sălajului, între 28-30 octombrie

Comuna Dragu, județul Sălaj, devine, timp de trei zile din vacanța de toamnă, un spațiu al inovației culturale și al expresiei colective prin proiectul „Virtual de Dragu’ Realității”. Proiectul aduce dansul contemporan, dans-terapia și tehnologia realității virtuale (VR) în comunitățile rurale, oferind acces la experiențe culturale imersive și interactive pentru copii, familii și vizitatori din mediul urban apropiat. Printr-o abordare inovativă, inițiativa combină ateliere de expresie corporală și desen 3D în VR cu proiecții de filme de dans 360° și activități comunitare ce au în centru patrimoniul, transformând comunitatea într-un laborator viu de artă, tehnologie și dialog social. Coordonat de...
Blind Eight – o experiență multisenzorială despre artă, atingere și incluziune, pe 15 octombrie, la București

Pe 15 octombrie 2025, de Ziua Mondială a Nevăzătorilor, galeria neconvențională Celula de Artă, în parteneriat cu Asociația Entuziart și Asociația Nevăzătorilor din România, organizează la Aula Primăriei Sectorului 2 (str. Chiristigiilor nr. 11 – 13, București) evenimentul multisenzorial „Blind Eight”, un proiect ce transformă percepția artei într-o experiență a simțurilor și a empatiei. Evenimentul se va desfășura între orele 15:00 – 20:00 iar accesul publicului este liber. Proiectul „Blind” a debutat în 2018 la Celula de Artă, la inițiativa lui Daniel Loagăr, și a evoluat an de an într-o serie de performance-uri colaborative – „Blind Four”, „Blind Five”, „Blind...
O toamnă plină de evenimente artistice și educaționale, organizate de Entuziart

Asociația Entuziart organizează, în perioada următoare, o serie de proiecte culturale și sociale menite să promoveze expresia artistică, incluziunea și conștientizarea socială: expoziția de artă psihopatologică InterConectArt, spectacolul de teatru forum „Zmeii și Cei-Care-Au-Devenit-Furtună” și startul proiectului de dans-terapie Contagious Joy, care va avea loc la Craiova. Evenimentele urmăresc atât stimularea creativității și dezvoltarea empatiei, cât și susținerea persoanelor vulnerabile prin artă și educație. Expoziția de artă psihopatologică InterConectArt prezintă vizitatorilor forța expresivă a art-terapiei și a outsider art-ului. Expoziția va putea fi văzută sâmbătă, 4 octombrie, la Teatrul de Comedie, între orele 11:00–20:00 și duminică, 5 octombrie, la ARCUB...
Poetics of Care, un proiect al Asociației Entuziart, la Conferința Asociației Europene de Terapie prin Dans și Mișcare din Vilnius

Asociația Entuziart anunță lansarea noii inițiative, “Poetics of Care”, care va avea loc în luna septembrie la Vilnius, în Lituania, în cadrul celei de a 5-a Conferințe a Asociației Europene de Terapie prin Dans și Mișcare – EADMT, cu tema “Vizibilitate, Vitalitate și Viziune a Terapiei prin Dans și Mișcare într-o Lume Imprevizibilă”. Proiectul vizează creșterea vizibilității culturii românești pe scena internațională, promovând un model de îngrijire empatică prin metode expresiv-creative, care ajută la o mai bună înțelegere a experienței persoanelor cu diagnostice psihiatrice. Printre obiectivele principale ale proiectului se numără promovarea la nivel european a instalației performative „mind moving”...
