Interviu | Mircea Laslo: „Muzica e mai aproape de religie decât de pasiune într-un sens secular”

Mircea Laslo este una dintre cele două jumătăți care se completează cu succes în organizarea proiectului CONACUL (Clubul de Ospețe, Networking, Audiții, Crafting și, Uneori, Lectură), relativ nou apărut pe scena culturală a Bucureștiului. Alături de Anca Spiridon, el se asigură că iubitorii de frumos și nostalgicii după vremuri în care totul se consuma mai conștient, mai prezent, au parte de ocazii și contexte care să-i aducă împreună și să le pună în valoare nu doar pasiunile, ci și să le dea șansa de a se cunoaște și a interacționa cu folos și plăcere. Am vrut să aflu mai multe...
Semnal editorial | Patru surori pierdute. O călătorie epică spre casă. Editura Trei publică „Fiicele mării” (Eleanor Buchnan), primul volum al seriei Sea Stone Sisters

Editura Trei publică Fiicele mării, primul volum al seriei Sea Stone Sisters, semnată de scriitoarea britanică Eleanor Buchanan. Redăm, în cele ce urmează, comunicatul de presă primit la redacție. Construită în jurul destinelor a patru surori și a unei legende care străbate milenii, seria Sea Stone Sisters urmărește felul în care trecutul modelează viețile generațiilor următoare și continuă să influențeze prezentul. Publicat în Marea Britanie de Headline Review, primul roman îi poartă pe cititori din Scoția în Ceylon (actuala Sri Lanka), Australia și Londra, într-o poveste despre familie, memorie și secrete moștenite. Primul roman al seriei urmărește destinele a două...
CODRU Blood Rhythm: sute de donatori au ales să salveze vieți și au fost răsplătiți cu abonamente la CODRU Festival

În cadrul celei de-a patra ediții CODRU Blood Rhythm, sute de oameni din întreaga țară au donat sânge în perioada 27-29 iulie, iar gestul lor a fost răsplătit cu abonamente pentru toate cele trei zile ale CODRU Festival, care va avea loc între 28 și 30 august, la Pădurea Verde din Timișoara. Campania CODRU Blood Rhythm transformă un gest simplu într-o șansă la viață. Participanții au fost invitați să doneze sânge, în perioada 27-29 iulie, la orice centru de transfuzie din România. În schimb, au primit un abonament cu acces pe întreaga durată a festivalului. Răspunsul a fost unul impresionant....
Türkiye hosts over 25 million international visitors in the first half of the year

Citește în limba română. Mehmet Nuri Ersoy, Türkiye’s Minister of Culture and Tourism, announced the country’s first-half tourism results in a press conference held in İstanbul on July 31st. In the first 6 months of 2026, Türkiye hosted 25.8 million international visitors. Hence, Türkiye’s tourism revenues remained at last year’s level, totalling USD 25.8 billion. “Regional tensions in the Middle East and global uncertainties have impacted tourism demand in the first half of 2026. Although Türkiye was not involved in the conflict and all our airlines and airports continued to operate without disruption, the closure of Middle Eastern airspace led...
Peste 25 de milioane de turiști internaționali au vizitat Turcia în primele șase luni din 2026

Read this in English. Mehmet Nuri Ersoy, ministrul Culturii și Turismului din Turcia, a prezentat rezultatele sectorului turistic pentru prima jumătate a anului, în cadrul unei conferințe de presă organizate la Istanbul, pe 31 iulie. În primele șase luni ale anului 2026, Turcia a primit 25,8 milioane de vizitatori internaționali. În acest context, veniturile din turism s-au menținut la nivelul înregistrat în aceeași perioadă a anului trecut, totalizând 25,8 miliarde de dolari americani. „Tensiunile regionale din Orientul Mijlociu și incertitudinile globale au influențat cererea turistică în prima jumătate a anului 2026. Deși Turcia nu a fost implicată în conflict, iar...
Prima ediție Stray Lights Festival a adus împreună comunitatea muzicii alternative contemporane la Control Club

Între 31 iulie și 2 august, Stray Lights Festival și Control Club au transformat Bucureștiul într-un loc de întâlnire pentru artiști, ascultători și oameni din industria muzicală care cred că muzica alternativă are nevoie nu doar de scene pe care să fie cântată, ci și de contexte în care să fie descoperită, discutată și susținută. Prima ediție a festivalului a adus în Berlin Room nouă dintre cele mai interesante nume ale noii generații alternative europene și românești: The Murder Capital, DITZ, The 113, Orkid, Baby Elvis, Brainwasher, Second Wave, Asincron și Black Water. Trei zile de concerte și descoperiri muzicale...
Semnal editorial | Thrillere virale, dezvoltare personală și povești care vindecă – noutățile verii la Alice Books

Alice Books lansează unele dintre cele mai diverse și așteptate titluri ale verii, volume care merg de la ficțiune literară și thrillere virale până la cărți despre sănătate emoțională, istorie culturală și marile clasice ale literaturii universale. Redăm, în cele ce urmează, comunicatul de presă transmis de reprezentanții editurii. Un thriller psihologic despre o mireasă care ascunde un secret întunecat, un jurnal autentic scris pe Via Transilvanica, o carte care vorbește fără menajamente despre trauma lăsată de părinții abuzivi emoțional, un bestseller internațional despre unul dintre cele mai comentate subiecte ale corpului uman și unul dintre cele mai iubite romane...
Interviu | Cătălina Bălan: „Am cei mai buni bunici din lume, comunicarea cu ei m-a modelat mult. Așa că scriu despre ei și despre sat”

Acasă la bunici, la Cosăuți. În zare se vede Iampol, orășelul ucrainean de peste Nistru. Fotografia e făcută de fratele Cătălinei, Felix, în vara lui 2017 Când am citit-o prima oară pe Cătălina Bălan, adică atunci când am descoperit volumul de poezie Cutii (despre care am scris aici în 2020), lumea mea parcă s-a lărgit puțin cu un om pe care, deși nu-l cunoșteam, puteam să-l includ măcar mental în categoria celor care mă înțeleg, a celor care îmi pot descrie viața și trăirile mai bine decât o pot face eu. Volumul recent al Cătălinei Bălan, De partea bună a...
Istanbul, gazda ediției 38 a celei mai cunoscute curse de înot de pe Bosfor

Turismul sportiv continuă să se dezvolte rapid la nivel mondial, tot mai mulți călători alegându-și destinațiile în funcție de competițiile și experiențele active pe care acestea le oferă. Pe fondul popularității tot mai mari a vacanțelor dedicate sportului, rapoartele din industrie arată că rezervările pentru activități sportive au crescut cu aproape 37% în ultimul an, confirmând interesul constant pentru călătoriile inspirate de sport. Fidel reputației sale de important centru al competițiilor sportive internaționale, Istanbul propune în 2026 un calendar plin de evenimente. După finala UEFA Europa League, găzduită în luna mai, orașul va primi Campionatul European de Volei Feminin în...
Viața în comunism. Cultul unei oribile personalități

Din rafturile unei biblioteci nescotocite de zeci de ani a răsărit, ca o stafie, lucrarea mea de diplomă de la absolvirea facultății în 1985. Este o lucrare de 61 de pagini cuprinzând cercetările mele de studentă despre bolile tomatelor cultivate în sere și tratamentul lor chimic. Am absolvit illo temporae Horticultura la Institutul Agronomic din Cluj Napoca. Lucrarea de diplomă este legată în coperți de carton bleumarin și redactată la mașina de scris. Au trecut 41 de ani, hârtia este îngălbenită, literele șterse și greu lizibile, diagramele de la sfârșitul lucrării mi se par acum copilărești, stângace și răsfoirea lucrării...
