O toamnă plină de evenimente artistice și educaționale, organizate de Entuziart

Asociația Entuziart organizează, în perioada următoare, o serie de proiecte culturale și sociale menite să promoveze expresia artistică, incluziunea și conștientizarea socială: expoziția de artă psihopatologică InterConectArt, spectacolul de teatru forum „Zmeii și Cei-Care-Au-Devenit-Furtună” și startul proiectului de dans-terapie Contagious Joy, care va avea loc la Craiova. Evenimentele urmăresc atât stimularea creativității și dezvoltarea empatiei, cât și susținerea persoanelor vulnerabile prin artă și educație. Expoziția de artă psihopatologică InterConectArt prezintă vizitatorilor forța expresivă a art-terapiei și a outsider art-ului. Expoziția va putea fi văzută sâmbătă, 4 octombrie, la Teatrul de Comedie, între orele 11:00–20:00 și duminică, 5 octombrie, la ARCUB...

„How real is REAL?”. Ce urmează

Artist on the Go este un program-pilot de schimb cultural care, din iunie până în septembrie 2025, a dus arta urbană din România și Republica Moldova în cinci orașe europene: Hamburg (Millerntor Gallery #13), Pilsen (Wallz Festival), Lecce (167B Street), Helsinki (Helsinki Urban Art) și Amsterdam (ASA – Amsterdam Street Art). Opt artiști, OCU, Alex Baciu, IRLO, Raluca Ilaria Demetrescu, Delia Cîrstea, Roper, Denis Nanciu și Dima Potapov, au creat lucrări murale, instalații și intervenții stradale care au ridicat în orașele care au găzduit rezidențele o întrebare aparent simplă, dar radicală: „How real is REAL?”. Această întrebare a devenit tema proiectului,...

Proiectul Delete. Run. Fake News – ateliere creative pentru locuitorii din Ploiești

Pe 2 și 3 octombrie, la Școala Gimnazială „Sf. Vasile” și la Colegiul Economic „Virgil Madgearu” din Ploiești se dă startul proiectului Delete. Run. Fake News, ce își propune să combată dezinformarea și consumerismul digital prin artă participativă și tehnologie. Pe durata sa, locuitorii din Ploiești vor putea lua parte la ateliere creative de ateliere de educație audiovizuală, de jurnalism și “Adevărat sau Fals” cu Matei Bărbulescu (jurnalist independent), Diana Păun (artistă vizuală), Alina Tofan (actriță și fostă realizatoare radio) și la o expoziție. Delete. Run. Fake News urmărește stimularea gândirii critice și conștientizarea modului în care manipularea informației și...

Festivalul de film KINOdiseea ajunge la Tulcea: șase zile de cinema și activități gratuite pentru copii și adolescenți

KINOdiseea, cel mai mare festival de film pentru publicul tânăr din Europa Centrală și de Sud-Est, poposește la Tulcea în perioada 6-11 octombrie. Timp de șase zile, Teatrul Jean Bart și Casa Avramide vor găzdui proiecții de filme, ateliere și evenimente speciale dedicate publicului tânăr și familiilor, toate cu acces gratuit. Festivalul aduce o selecție de producții internaționale recente, premiate și apreciate la marile festivaluri de profil, subtitrate sau dublate live în limba română, menite să inspire și să deschidă imaginația publicului tânăr. Programul acestei ediții Luni, 6 octombrie, Teatrul Jean Bart  9:00 – Funny Circus, acrobați pe picioroange  10:00...

Grădina Deliciilor Sintetice: o expoziție multimedia despre postumanism și transformare

Între 3 și 12 octombrie, UPT Campus Creativ din Timișoara găzduiește expoziția internațională multimedia Grădina Deliciilor Sintetice, curatoriată de Ioana Iuna Șerban. Evenimentul reunește zece artiști și colective internaționale și românești, care explorează viitorurile postumane, hibridizarea naturii și tehnologiei, precum și granițele dintre uman și non-uman. Inspirată de Grădina Deliciilor Pământești a lui Hieronymus Bosch, expoziția construiește o lume postnaturală în care plăcerile capătă forme digitale, iar ecosistemele sunt augmentate tehnologic. În acest univers, tehnologia nu doar modelează mediul, ci devine instrument de empatie și experimentare a alterității. Publicul descoperă ecosisteme digitale interactive, sculpturi luminoase realizate prin printare 3D, instalații...

Paul Hitter aduce „Rude Îndepărtate” în România – o expoziție despre memorie, identitate și punțile culturale din Balcani

După prezentarea sa la Centrul de Cultură și Artă Altunizade din Üsküdar, Istanbul, unde a fost curatoriată de artistul Noyan Küçük, expoziția „Rude Îndepărtate” semnată de Paul Hitter urmează să ajungă și pe simezele din București. Este o revenire acasă a unei povești picturale care, paradoxal, a fost spusă inițial în spațiul otoman, acolo unde istoria noastră comună încă pulsează, iar acum va fi itinerată la Elite Art Gallery, și vernisată pe data de 4 noiembrie 2025, ora 19.00.  Expoziția reunește figuri marcante din istoria și cultura Turciei, de la sultani și sultane la mistici, cântăreți și exploratori, pe care...

Filme în premieră absolută în România, în competițiile Dracula Film Festival 2025

Selecția oficială aduce la Dracula Film Festival cele mai noi producții internaționale de gen, prezentate în premieră publicului din România. Zece lungmetraje și peste treizeci de scurtmetraje concurează anul acesta pentru trofeele festivalului. Ajuns la ediţia a XIII-a, Festivalul Internaţional de Film Fantastic de la Braşov, Dracula Film Festival (29 octombrie – 2 noiembrie), propune anul acesta publicului o ediţie bogată în experienţe cinematografice inedite. Cu tradiția neîntreruptă de a aduce cinefililor acces la o mare varietate de forme de expresie ale fanteziei – de la animație și documentar până la thriller, SF sau horror – DFF confirmă și în...

Semnal editorial | „Sănătos orice ar fi” – despre adaptabilitate, superputerea care vindecă

Decenii la rând, sănătatea a fost definită de cea mai reprezentativă organizație mondială în domeniu ca „o stare completă de bine din punct de vedere fizic, mintal și social”. Aceasta până când, în 2008, la un summit medical de amploare, doctorul Alex Jadad a lansat în fața audienței o întrebare comparată ulterior cu o bombă nucleară: Ce este sănătatea? Această întrebare constituie punctul de plecare și pentru cartea publicată de Editura TREI, Sănătos orice ar fi: oamenii sunt programaţi să se adapteze, scrisă de medicul canadian în colaborare cu fiica sa, Tamen Jadad Garcia. Redăm, în cele ce urmează, comunicatul...

Noul trailer ”Avatar: Fire and Ash” ne poartă prin tărâmuri fascinante, cu triburi și specii nemaivăzute

Al treilea film din seria Avatar, regizat de James Cameron, ajunge în cinematografele din România pe 17 decembrie, în formatele speciale IMAX 3D, 4DX 3D și Dolby Cinema 3D. Între timp, a fost lansat online un nou trailer care dezvăluie secvențe și detalii noi din universul filmului. Reîntoarcerea pe Pandora Avatar: Fire and Ash îi readuce pe spectatori pe planeta Pandora, într-o nouă aventură, alături de liderul Na’vi, Jake Sully (Sam Worthington), de războinica Neytiri (Zoe Saldaña) și de familia lor. Producția este regizată de James Cameron, care semnează și scenariul împreună cu Rick Jaffa și Amanda Silver, iar la...

KINOdiseea – Festivalul Internațional de Film pentru Publicul Tânăr ajunge la Tulcea între 6 și 11 octombrie: proiecții de film, ateliere și întâlniri dedicate copiilor și adolescenților

În perioada 6-11 octombrie 2025, Tulcea devine locul de întâlnire al copiilor, adolescenților și familiilor cu filme care inspiră, educă și deschid imaginația. KINOdiseea – Festivalul Internațional de Film pentru Publicul Tânăr, cel mai mare festival de profil din Europa Centrală și de Sud-Est, ajunge la Tulcea cu o selecție spectaculoasă de producții internaționale, ateliere și evenimente speciale. Accesul este gratuit la toate proiecțiile și activitățile.  Timp de șase zile, Teatrul Jean Bart și Casa Avramide devin spațiile în care cinematografia dedicată copiilor și adolescenților întâlnește publicul local, într-o atmosferă prietenoasă.  Festivalul aduce la Tulcea o selecție de filme internaționale...

 ©2025. Toate drepturile rezervate